BETA

134 Written explanations of Tudor CIUHODARU

The UK’s withdrawal from the EU (B9-0038/2019, B9-0039/2019)

Ca stat membru al Uniunii Europene, Regatul Unit a colaborat cu toate celelalte state membre pentru dezvoltarea unui set semnificativ de instrumente care să sprijine capacitățile operaționale combinate ale Regatului Unit și ale UE și care să contribuie la securitatea cetățenilor. Este important ca Regatul Unit și UE să continue această colaborare, evitând astfel lacunele în capacitatea operațională după retragerea Regatului Unit din Uniune.Regatul Unit trebuie să se asigure că va proteja în continuare locurile de muncă și nivelul de trai profitând pe deplin de oportunitățile internaționale, că va continua promovarea inovației și a noilor idei, afirmarea unei politici externe complet independente și colaborarea cu UE pentru a promova și a proteja valorile europene de democrație, deschidere și libertate pe care le împărtășim.Este important, totodată, ca între toate părțile interesate – cetățenii, întreprinderile, statele membre și instituțiile UE – să existe o bună colaborare pentru a fi pregătite să reducă la minimum impactul negativ al retragerii Regatului Unit din Uniune.
2019/09/18
State of implementation of anti-money laundering legislation (B9-0045/2019, B9-0046/2019)

Combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului este o sarcină continuă susținută de un cadru de reglementare care necesită actualizări periodice pentru a ține pasul cu noile evoluții. S-au înregistrat deja progrese importante în ceea ce privește îmbunătățirea cadrului existent, în special prin ajustările legislative efectuate în ultimii ani.Există, totuși, divergențe majore în aplicarea cadrului, existând o problemă structurală în ceea ce privește capacitatea Uniunii de a preveni utilizarea sistemului financiar în scopuri nelegitime.Pe o piață internă integrată, fragmentarea și neaplicarea cadrului juridic reprezintă amenințări la adresa integrității sistemului financiar al Uniunii și a securității Uniunii în general. Această situație impune o acțiune hotărâtă, rapidă și coerentă pentru a asigura că legislația privind combaterea spălării banilor/combaterea finanțării terorismului este pusă în aplicare pe deplin în mod coerent și eficace, în special de autoritățile competente cheie, cum ar fi autoritățile de supraveghere și unitățile de informații financiare.
2019/09/19
Election of the Commission

Votul meu de azi pentru noua Comisie Europeană nu este un cec în alb. Le-am spus și lor. Am trei solicitări urgente pentru România:1. Schengen – aderarea la acest spațiu european.2. Infrastructură – finanțarea Spitalului Regional de Urgență Iași și a autostrăzii Iași-Târgu Mureș. Premieră istorică: Iașiul va fi primul oraș din România care va beneficia de un spital de secol XXI. În urmă cu o lună Comisia Europeană a primit cererea noastră de finanțare pentru viitorul spital de urgență. Dacă solicitările noastre vor fi onorate, contractul va fi semnat până la finalul lunii decembrie 2019.3. Subvențiile pentru agricultori – reanalizate și eliminarea diferențelor dintre țările europene.Solicit și celorlalți europarlamentari români, indiferent de culoarea politică, să mă susțină în acest demers.
2019/11/27
Commemoration of the 30th anniversary of the Romanian revolution of December 1989 (B9-0241/2019)

Rezoluția pentru Revoluția din România a fost acum adoptată! Peste 80% din europarlamentari au votat pentru proiectul nostru: 518 voturi pentru, 18 împotrivă și 82 de abțineri. Pentru ca aceste valori europene să continue, avem obligația să facem ca și celelalte ziduri să cadă mai departe.Drepturile românilor trebuie respectate! Le-am spus și lor că îndeplinim toate condițiile și că solicităm să intrăm urgent în Schengen!Sper ca toți europarlamentarii români să susțină necondiționat acest demers.
2019/12/19
The European Green Deal (RC-B9-0040/2020, B9-0040/2020, B9-0041/2020, B9-0042/2020, B9-0043/2020, B9-0044/2020, B9-0045/2020, B9-0046/2020)

Adoptat! Pactul ecologic european a fost adoptat cu 482 de voturi din 713. Împotrivă au fost 136 de europarlamentari, iar 95 s-au abținut. Să nu uităm că în spatele Green Deal se află oameni și sănătatea lor afectată de poluare.Este nevoie de o Revoluție verde - noi politici de sănătate publică și sociale aplicate la nivel european.Am propus un mecanism care să permită acest lucru. Mai exact:1. Asigurarea finanțării corespunzătoare bazate pe studii de impact.2. Asistență europeană în implementarea acestor proiecte.3. Finanțare prioritară a României de către Banca Europeană de Investiții - regiunile cele mai vulnerabile (Valea Jiului și Oltenia).4. Introducerea salariului minim european.5. Suplimentarea fondurilor de coeziune, atât de necesare pentru dezvoltare.Și nu în ultimul rând, două soluții mai puțin costisitoare dar extrem de eficiente:1. Interzicerea defrișării la nivel european pe durata acestui mandat. Proiectul meu de lege ce prevede același lucru este pe ordinea de zi a Camerei Deputaților în Parlamentul României și nu văd de ce nu ar putea fi adoptat.2. Introducerea educației ecologice la nivel european.Unitate în diversitate, deviza Uniunii Europene, trebuie să însemne și sănătate, și solidaritate pentru toți cetățenii europeni.
2020/01/15
Situation in the Schengen area following the Covid-19 outbreak (B9-0165/2020)

Adoptat! Proiectul meu de suflet din acest mandat devine realitate. Parlamentul European a votat pentru intrarea României în spațiul Schengen. Rezoluția adoptată acum prevede aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen și în România, cu eliminarea controalelor la frontierele interne terestre, maritime și aeriene. Viitorul Uniunii Europene poate fi doar unul fără fragmentare!Am cerut (de mai multe ori!) finalizarea integrării în Schengen cu toate statele membre ale UE și realizarea de urgență a unui nou proiect de decizie din partea Consiliului. Acum am reușit să obținem majoritatea necesară de voturi în plenul Parlamentului European.Concret, rezoluția privind situația din spațiul Schengen prevede explicit că: ,,având în vedere rezoluția din 11 decembrie 2018 referitoare la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și în România (ce prevăd eliminarea controalelor la frontierele interne terestre, maritime și aeriene) invită Consiliul și statele membre să își intensifice eforturile pentru a realiza finalizarea integrării Schengen” și ,,îndeamnă din nou Consiliul să prezinte un nou proiect de decizie privind aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în România în cel mai scurt timp posibil”.
2020/06/19
European Climate Law (A9-0162/2020 - Jytte Guteland)

Legea climei, pe care am susținut-o și în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, a fost adoptată. Obiectivele acestui demers sunt clare. E nevoie de o Revoluție verde, de noi politici de sănătate publică, sociale și economice, aplicate unitar la nivel european și care să beneficieze de finanțare (prin fondul pentru o tranziție justă). Vreau:1. creșterea speranței de viață/reducerea numărului de decese evitabile;2. reducerea poluării ce afectează viața fiecăruia dintre noi;3. ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic.Motivațiile acestui demers sunt clare:1. Creșterea temperaturii se apropie rapid de depășirea permanentă a valorii critice a limitei climatice de 1,5 grade (cu consecințe dezastruoase asupra planetei). Ultimul an a fost cel mai călduros din istoria Europei! Ultimul deceniu a fost cel mai călduros la nivel mondial.2. Peste 75% din emisiile de gaze cu efect de seră în UE provin din industria energetică (54%) și din transport (25%).3. Poluarea atmosferică provoacă peste 400 000 de decese în fiecare an (datele Agenției Europene de Mediu). Alte 250 000 de vieți vor fi pierdute din cauza stresului termic/valurilor de căldură. Cei mai afectați sunt cei din grupele de risc, pacienții cu boli cardiovasculare și respiratorii, precum și vârstnicii.
2020/10/07
InvestEU Programme (A9-0203/2020 - José Manuel Fernandes, Irene Tinagli)

Pentru a îmbunătăți răspunsul Uniunii în situații de urgență, precum și reziliența întregii economii e nevoie de un program masiv de investiții bazat pe o nouă strategie.Vreau ca prin noul program să putem asigura integrarea și simplificarea finanțării oferite pentru România într-un sistem unic de garanție bugetară, îmbunătățind astfel impactul sprijinului Uniunii și reducând în același timp costurile suportate din buget.Programul InvestEU trebuie să acorde prioritate domeniilor în care nu există investiții suficiente și în care sunt necesare investiții suplimentare. Câteva direcții trebuie să fie de acum prioritare: infrastructura sustenabilă; cercetarea, inovarea și digitalizarea; IMM-urile; investițiile sociale și competențele; investițiile europene strategice și sprijinul pentru solvabilitate.Vreau ca InvestEU să poată deveni o investiție în viitorul Iașiului și al Moldovei. Vreau ca această zonă să nu mai fie uitată și să primească sprijin la nivel european. E nevoie ca măcar acum să fie orientat spre crearea unui spațiu european unic al transporturilor din care autostrada Iași - Târgu Mureș nu poate și nu trebuie să lipsească. La fel și Spitalul de Urgență Iași.Onorată Comisie, onorat Consiliu, vă solicit din nou să susțineți acest demers.
2021/03/09
Equal treatment in employment and occupation in light of the UNCRPD (A9-0014/2021 - Katrin Langensiepen)

Discriminarea profesională cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în statele membre ale UE e reală. Doar în teorie dreptul la muncă este asigurat pentru fiecare dintre noi. În practică, numai 50,6 % dintre persoanele cu dizabilități sunt încadrate în muncă (48,3 % dintre femei și 53,3 % dintre bărbați), față de 74,8 % dintre persoanele fără dizabilități.Vreau ca în viitorul apropiat să putem asigura cât mai multe locuri de muncă incluzive și traiul într-o societate favorabilă incluziunii, astfel încât deviza oficială a UE, „Unitate în diversitate” să nu fie doar o deviză. Cu toate acestea, avem încă un drum lung de parcurs. De aceea dorim instituirea câtorva măsuri clare și urgente:- stabilirea unei cote minime de dizabilitate în Uniunea Europeană - un număr minim de persoane cu dizabilități să poată să lucreze într-o firmă (inclusiv în marile companii);- stabilirea obligației ca firmele să se adapteze în mod corespunzător persoanelor cu dizabilități;- persoanele cu dizabilități să fie plătite la fel ca persoanele fără dizabilități pentru aceeași muncă;- păstrarea indemnizației de invaliditate chiar și atunci când lucrează.Sperăm că ne veți ajuta cu toții și ați votat pentru a putea să atingem acest obiectiv.
2021/03/10
Objection pursuant to Rule 112(2) and (3): Genetically modified maize MZIR098 (SYN-ØØØ98-3) (B9-0161/2021)

Vreau ca viața fiecărui român să fie protejată. Siguranța alimentară trebuie să devină o urgență la nivel european. Din păcate, Comisia Europeană continuă să autorizeze importul de produse alimentare modificate genetic cu risc crescut pentru viața oamenilor și mediu. Noul porumb MZIR098 (SYN-ØØØ98-3) autorizat de Comisie este un pericol pentru sănătatea tuturor. Acest porumb a fost modificat genetic pentru a conferi toleranță la erbicidele complementare care conțin glufosinat și pentru a produce două proteine insecticide (toxinele „Bt” sau „Cry”): eCry3.1Ab și mCry3A).Vreau ca acest produs să nu ajungă niciodată în farfuriile românilor. Sunt trei motive clare: 1. glufosinatul este clasificat drept toxic pentru reproducere și este interzis din 2018 în UE; 2. sunt multiple efecte secundare după expunerea la toxinele Bt care pot afecta sistemul imunitar și pot amplifica caracterul alergen al altor proteine cu care intră în contact; 3. Regulamentul (CE) nr.1829/2003 prevede că produsele alimentare sau furajele modificate genetic nu trebuie să aibă efecte adverse asupra sănătății oamenilor, animalelor și a mediului, dar EFSA nu a solicitat nici acum studii suplimentare.Onorată Comisie, având în vedere argumentele menționate, vă solicit să vă retrageți imediat proiectul de decizie de punere în aplicare a autorizației pentru acest produs.
2021/03/10
EU Strategy for Sustainable Tourism (A9-0033/2021 - Cláudia Monteiro de Aguiar)

Suntem de azi pe un teren minat. Certificatul verde digital de călătorie, a cărui introducere prin procedură de urgență ați adoptat-o acum, poate deveni, fără o dezbatere amplă bazată pe date medicale concludente și pe respectarea tuturor condiționalităților legate de datele cu caracter personal, doar un nou produs cu dublă utilizare, adică un atentat la drepturile și libertățile noastre fundamentale și la valorile noastre europene.Am votat împotriva instituirii unui astfel de pașaport prin procedură de urgență.Cel mai important drept câștigat cu greu de toți românii odată cu aderarea României la Uniunea Europeană a fost dreptul de a circula liber în toate statele membre, fără restricții și cheltuieli suplimentare, doar în baza actului de identitate eliberat în țara mea. Eu vreau ca și acest drept să fie respectat.Am solicitat din nou Comisiei și Parlamentului European ca orice măsură privind controlul european să fie făcută doar după o dezbatere amplă bazată pe date medicale concludente în așa fel ca deviza Uniunii Europene să continue să însemne libertate și acum mă refer nu doar la libertatea de mișcare.Onorată Comisie, onorați membri, de ce vaccinarea este gratuită, iar testarea e pe bani...grei?
2021/03/25
Just Transition Fund (A9-0135/2020 - Manolis Kefalogiannis)

Întotdeauna este loc și de mai bine. Chiar dacă vorbim de prima propunere legislativă menită să pună în practică prioritățile Pactului verde, consider că România merită mai mult. Tranziția către o economie neutră climatic nu trebuie să creeze noi inegalități sau să le accentueze pe cele existente și mai ales să nu determine noi probleme sociale. Vreau să fim tratați la Iași, București sau în Valea Jiului la fel ca la Bruxelles.
2021/05/18
Review of the European Union Solidarity Fund (A9-0052/2021 - Younous Omarjee)

Solidaritatea între statele membre în vremuri de criză nu este opțională! Solidaritatea UE trebuie să se manifeste rapid, altfel nu mai putem vorbi de solidaritate. Vreau să extindem azi domeniul de aplicare al Fondului de solidaritate pentru a include urgențele de sănătate publică de importanță majoră. Și vă propun, într-un moment crucial pentru România, ca toate statele membre să poată descrie în planurile lor naționale de redresare și reziliență investiții, proiecte și instrumente menite să prevină și să limiteze daunele provocate de catastrofele naturale și sanitare. Avem nevoie de modalități și mecanisme mai rapide, mai flexibile și mai consistente pentru ca lucrurile să fie și la noi la nivel european. Eu zic că se poate!
2021/05/18
Challenges of sports events organisers in the digital environment (A9-0139/2021 - Angel Dzhambazki)

Constat că nu există o legislație clară care să protejeze organizatorii de evenimente sportive la nivel european, ci doar un cadru juridic fragmentar în legislația unor state membre. Nu e surprinzător că streamingul ilegal de evenimente sportive a explodat în timpul pandemiei.Măsurile legislative trebuie să vizeze însă doar operatorii site-urilor web ilegale și nu utilizatorii individuali, suporterii și consumatorii, care sunt implicați uneori fără intenție în ceea ce vrem să definim astăzi drept o ilegalitate.Din punctul meu de vedere, retragerea în timp real ar trebui să fie obiectivul urmărit în cazul transmisiunilor ilegale de evenimente sportive în direct, cu condiția să nu existe nicio îndoială cu privire la proprietatea asupra dreptului în cauză și la faptul că transmiterea evenimentului sportiv în cauză nu a fost autorizată.
2021/05/18
The impacts of climate change on vulnerable populations in developing countries (A9-0115/2021 - Mónica Silvana González)

Trebuie găsite soluții durabile pentru cei vulnerabili. Să nu uităm că sărăcia e și efect dar și cauză a acestei vulnerabilități. Cei vulnerabili adesea nu dispun de resursele necesare pentru a aborda eficient schimbările climatice pe cont propriu.Consecințele vor fi tragice pentru că ei depind în mod direct de diversitatea biologică pentru securitatea lor alimentară, sanitară și economică.Până în 2030 schimbările climatice vor cauza în fiecare an 250 000 de decese prin cauza malnutriției, stresului termic și bolilor infecțioase. Chiar credeți că bogații lumii vor fi cei afectați?! Deși reprezintă doar 1% din populație sunt principalii responsabili pentru emisiile crescute de dioxid de carbon dar efectele schimbărilor climatice- boli și dezastre naturale-sunt suportate tot de cei vulnerabili.De aceea Comisie trebuie să se asigure că de azi toate proiectele de finanțare contribuie efectiv la limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice asupra persoanelor vulnerabile și că fondurile și investițiile se bazează pe o abordare bazată pe necesități și pe priorități definite în parteneriat cu comunitățile vulnerabile. Propun totodată simplificarea procedurilor de finanțare prin Fondul verde pentru climă pentru ca și țările care sunt extrem de vulnerabile la efectele schimbărilor climatice să aibă acces la acest instrument.
2021/05/18
A European Strategy for Energy System Integration (A9-0062/2021 - Christophe Grudler)

Vreau energie curată pentru toți europenii. Vă solicit revizuirea Directivei privind energia din surse regenerabile și a Directivei privind eficiența energetică.Este nevoie urgent de integrarea sistemelor energetice pentru a avea un răspuns optim la nivel european la provocările care decurg din tranziția energetică. Și asta înseamnă investiții masive, o nouă strategie, bani europeni pentru tranziția verde și digitală a rețelelor energetice prin modernizarea și implementare de noi infrastructuri, dar și investiții în renovarea clădirilor, cercetare și dezvoltare.Comisia trebuie să garanteze României securitatea aprovizionării cu energie și să întărească autonomia strategică a Uniunii. Sper să susțineți acum acest demers!
2021/05/19
A European Strategy for Hydrogen (A9-0116/2021 - Jens Geier)

Solicit un cadru legislativ coerent pentru o piață europeană a hidrogenului. Sistemul energetic european trebuie să devină cât mai rapid sustenabil (din punct de vedere ecologic) și competitiv (din punct de vedere economic) fără a pune însă în pericol bunăstarea fiecărui cetățean sau competitivitatea industrială.Chiar dacă toate statele membre au inclus planuri pentru hidrogen în planurile lor naționale de energie și climă și 26 au semnat Inițiativa privind hidrogenul, piața hidrogenului nu este încă matură și trebuie dezvoltată.Pentru a asigura acum legislația pentru hidrogen adaptată exigențelor viitorului, trebuie să ne asigurăm că hidrogenul din surse regenerabile devine atractiv din punct de vedere economic în condiții concurențiale echitabile. Hidrogenul din surse regenerabile poate deveni competitiv chiar înainte de 2030 doar atunci când va exista un cadru de reglementare adecvat, investiții și stimulente financiare.Directiva privind energia din surse regenerabile și cea privind impozitarea energiei trebuie revizuite de urgență!
2021/05/19
Reversing demographic trends in EU regions using cohesion policy instruments (A9-0061/2021 - Daniel Buda)

Acest raport reprezintă un nou semnal de alarmă. Vă place sau nu, viitorul demografic al UE nu arată bine. În 2015 s-a înregistrat primul declin natural al populației, iar în 2019 mai reprezentam doar 6,9 % din populația lumii. Se preconizează scăderi dramatice la mai puțin de 4 % din populația lumii, mai accentuate în Europa de Est, provocate de scăderea accentuată a ratei fertilității și creșterii migrației intraeuropene.Schimbarea politicii demografice trebuie să fie o prioritate la nivel european. Dar pentru asta vreau să susțineți o altă abordare, combaterea cauzelor și nu doar a efectelor, printr-o abordare echitabilă din punct de vedere social și bazată pe drepturi, în conformitate cu principiile enunțate în Pilonul european al drepturilor sociale, în special cele privind dreptul la egalitate de șanse.Garanția pentru tineret trebuie să garanteze și că fiecare tânăr din țara mea este tratat la Iași, Vaslui, Bacău la fel ca la Bruxelles.
2021/05/19
Impacts of EU rules on the free movements of workers and services: intra-EU labour mobility as a tool to match labour market needs and skills (A9-0066/2021 - Radan Kanev)

Vreau să fim tratați la fel, oriunde ne-am afla în UE și azi nu mă refer la tratamentul medical, ci la un alt drept fundamental - dreptul la muncă! Din păcate, lucrătorii transfrontalieri generează beneficii sociale și economice doar pentru anumite regiuni, iar legislațiile naționale contradictorii, sarcinile administrative inutile și concurența neloială duc adesea la un dublu standard de tratament și protecție mai redusă pentru muncitorii din România. Se vede și din avion că Autoritatea Europeană a Muncii mai are multe de făcut.Vă solicit astăzi ca principiul egalității de tratament să devină o realitate europeană și pentru muncitorii români. Trebuie că Autoritatea Europeană a Muncii să asigure respectarea legislației și a contractelor colective de muncă din țara de destinație, asigurând astfel condiții de concurență echitabile între lucrătorii locali și cei mobili, precum și între furnizorii de servicii locali și cei străini. Eu spun că se poate!
2021/05/19
European Medicines Agency (A9-0216/2021 - Nicolás González Casares)

Adoptat. Vreau ca viața românilor să fie protejată. Primul pas spre o Uniune Europeană a sănătății a fost făcut acum. Vrem o reformă majoră a Agenției Europene pentru Medicamente pentru a asigura o mai bună pregătire pentru viitoarele urgențe de sănătate. Acordul interinstituțional încheiat anul trecut cu miniștrii UE pentru a consolida competențele EMA devine o realitate la nivel european. Acesta va fi inclus în Jurnalul Oficial al UE în zilele următoare și se va aplica de la 1 martie 2022.Concret am obținut trei lucruri clare:1. pregătire și gestionare mai bune în caz de criză de medicamente și dispozitive medicale (vor fi create două noi grupuri de coordonare: unul pentru medicamente și unul pentru dispozitivele medicale, ce vor asigura în cazul urgențelor de sănătate publică siguranța, calitatea și eficacitatea medicamentelor și dispozitivelor);2. noua platformă UE pentru monitorizarea și raportarea penuriei de medicamente (inclusiv definirea listelor de medicamente și dispozitive medicale esențiale);3. transparență sporită pentru studiile clinice și autorizațiile de introducere pe piață (Agenția va fi obligată să asigure transparența lanțurilor de aprovizionare pentru a informa cetățenii cu privire la penurie, studiile clinice și produsele utilizate în medicamentele aflate în circulație).Practic, în situații de urgență, agenția va putea să acționeze cu mai multă rapiditate și siguranță la nivel european, dar și într-un mod mai bine coordonat cu statele membre.Este momentul potrivit pentru a iniția un astfel de demers bazat și pe fondurile UE mobilizate prin Mecanismul de redresare și reziliență și prin instrumentul EU4Health ce poate asigura un sprijin major pentru sistemul nostru de sănătate.
2022/01/19
Digital Services Act (A9-0356/2021 - Christel Schaldemose)

Lumea s-a schimbat. Vedem cu toții că serviciile digitale au creat noi provocări și noi riscuri considerabile pentru fiecare dintre noi. E nevoie de un cadru legislativ care să asigure două lucruri majore: condiții de concurență echitabile pe piața unică digitală și siguranță pentru toți cei ce utilizează spațiul digital.Și cum cine greșește trebuie să și plătească, vreau ca toți românii să poată solicita despăgubiri pentru daunele cauzate de serviciile sau produsele furnizate pe platformele online.Susțin azi, din nou, asigurarea unor proceduri uniforme în toate statele membre, care să permită cadrul pentru notificare și retragere, cu termene clar definite în legătură cu notificările privind conținutul ilegal de pe platformele digitale.Trebuie să protejăm drepturile fiecărui utilizator. Votez pentru instituirea unui sistem intern de soluționare a plângerilor și crearea unui organism de soluționare extrajudiciară a litigiilor, atât pentru cei al căror conținut a fost eliminat, cât și pentru cei a căror notificare a fost respinsă.Lumea s-a schimbat, dar și drepturile noastre online trebuie protejate. Sper să reușim prin acest regulament.
2022/01/20
Protection of animals during transport (Recommendation) (B9-0057/2022)

Regulamentul privind transportul animalelor a fost adoptat în urmă cu peste 15 ani. Multe s-au schimbat de atunci. În plus, vechiul regulament nu a stabilit condiții clare în baza celor mai recente date științifice din acest domeniu.Din păcate, constatăm că în fiecare an milioane de animale sunt transportate cu vehicule ce nu respectă standardele minime nici măcar în ceea ce privește înălțimea și pereții despărțitori și că încă se practică mutarea de la un centru de colectare la altul pentru a disimula durata transportului, ceea ce duce la un risc major de răspândire a bolilor infecțioase.Comisia nu a adoptat măsuri în urma Rezoluției Parlamentului din 12 decembrie 2012 referitoare la protecția animalelor în timpul transportului și a Rezoluției Parlamentului din 14 februarie 2019 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1/2005, care prevăd solicitări clare legate de reducerea duratei de transport pentru animale și verificări mai riguroase ale respectării normelor UE pentru protecția animalelor în timpul transportului.Multe dintre problemele legate de transportul animalelor sunt cauzate de dispoziții legislative neclare care lasă loc la interpretare și la încălcări sistematice, precum și la aplicarea neuniformă a normelor.Bunăstarea animalelor în timpul transportului nu poate fi negociată, ci trebuie doar aplicată. De aceea am solicitat Comisiei să prezinte de urgență un plan de acțiune pentru ca acest lucru să devină realitate, inclusiv o propunere privind un fond specific pentru a reduce la minimum impactul socioeconomic al modificărilor care trebuie efectuate.Sper ca măcar acum, după acest vot, solicitările noastre privind bunăstarea animalelor să devină realitate.
2022/01/20
Implementation report on on-farm animal welfare (A9-0296/2021 - Jérémy Decerle)

Legislația actuală este parțial depășită și neactualizată la cunoștințele despre nevoile specifice ale animalelor și e departe de a respecta cerințele prevăzute de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor.Concret:1. animalele continuă să sufere de foame și sete, stres termic, durere și boală;2. există diferențe în ceea ce privește metodele de creștere a animalelor și sistemele de producție între statele membre;3. statele membre au abordări diferite în ceea ce privește alocarea resurselor și prioritizarea controalelor oficiale.Din punctul meu de vedere, această acțiune legislativă ar trebuie să ducă rapid la îmbunătățirea standardelor și armonizarea acestora. Și nu sunt singurul care vrea acest demers. 94 % din cetățenii UE consideră că bunul tratament al animalelor de fermă este important, 82 % cred că animalele de fermă ar trebui protejate mai bine, 59 % sunt dispuși să plătească cu 5 % mai mult pentru produse care respectă bunul tratament al animalelor, iar 52 % dintre europeni caută etichete care atestă bunul tratament al animalelor atunci când fac cumpărături.Vă solicit două lucruri esențiale:(1) îmbunătățirea prevenției în acest sector prin adoptarea unor standarde clare privind sănătatea și calitatea vieții animalelor, în special privind vaccinarea și prevenirea utilizării inutile a antimicrobienelor, tocmai pentru a preveni răspândirea zoonozelor;(2) finanțare pentru crescătorii de animale pentru a putea pune în aplicare aceste standarde.Vă reamintesc doar că sănătatea și calitatea vieții animalelor sunt esențiale pentru a asigura siguranța și securitatea alimentară și sănătatea publică a tuturor cetățenilor europeni. Sper să mă susțineți în acest demers.
2022/02/15
Strengthening Europe in the fight against cancer (A9-0001/2022 - Véronique Trillet-Lenoir)

40 % din cazurile de cancer pot fi prevenite. Vreau ca viața fiecărui român să fie protejată. Am reușit. Azi a fost adoptat în plenul Parlamentului European Planul de luptă împotriva cancerului. Este o veritabilă revoluție în sănătate.Sunt membru al comisiei speciale din Parlamentul European ce a elaborat acest plan și am susținut mereu două obiective majore: românii să poată trăi mai mult și mai bine și reducerea inegalităților și inechităților față de alte state europene.În plus, această nouă abordare a cancerului într-o strategie cuprinzătoare, cum este acest Plan de luptă împotriva cancerului, ar putea fi utilizată ca model pentru alte boli netransmisibile pentru că ne dorim „O singură sănătate” integrată în toate politicile UE pentru a realiza o veritabilă Uniune Europeană a sănătății.Vreau să fim tratați la Iași, București, Alba Iulia, Oradea, Timișoara, Suceava sau Bacău la fel ca la Bruxelles sau Berlin. Și nu mă refer doar la tratamentul medical.
2022/02/16
Russian aggression against Ukraine (B9-0123/2022)

Adoptat. Planul 3 în 1 prin care toți refugiații din Ucraina să beneficieze gratuit de transport, cazare, masă cu finanțare europeană poate deveni de astăzi realitate. Amendamentul pe care l-am susținut mereu a fost adoptat în sfârșit.Concret, amendamentul prevede 2 lucruri importante:1. Apreciază inițiativa României și Moldovei, alături de Polonia, Bulgaria și Ungaria, de a menține frontierele lor deschise și de a asigura mijloace de evacuare, adăpost, asistență de urgență, asistență medicală și azil pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina și de posibile persecuții, inclusiv pentru cetățenii ucraineni și pentru cetățenii altor state.2. Solicită Comisiei și Consiliului să ofere finanțare suplimentară pentru aceste țări, deoarece ele sunt principalele puncte de intrare a refugiaților ucraineni în Uniunea Europeană.Planul 3 în 1 prevede:1. Toți cei afectați să beneficieze de transport, cazare și masă în unități hoteliere (unii au uitat că temperaturile sunt și sub zero grade și o tot dau cu tabere și corturi), cu sprijin european.2. Prin acest demers, Comisia va pune urgent în practică soluții concrete de identificare și finanțare, printr-un program asigurat în colaborare cu autoritățile locale și naționale, în vederea asigurării cazării, mesei și transportului în și către unități hoteliere aflate în țările în care ajung acești refugiați.Vreau ca viața oricărui om să fie protejată.
2022/03/01
A new EU strategic framework on health and safety at work post 2020 (A9-0023/2022 - Marianne Vind)

Un lucru este cert - piața muncii s-a schimbat. Pandemia și războiul au și vor avea consecințe greu de evaluat. Au apărut noi toxice, traume și factori stresanți și nici situația celor vechi nu este rezolvată (manipularea fizică a încărcăturilor grele, zgomotul, pozițiile de lucru incomode sau mișcările repetitive ale mâinilor și brațelor).Acum 1 din 5 locuri de muncă e de slabă calitate. Abordările și legislația în domeniul riscurilor psihosociale ce diferă în mod semnificativ de la un stat membru la altul contribuie major la acest lucru.Consecințele se văd cu ușurință. Într-un singur an în UE au loc:1. 3,1 milioane de accidente legate de locul de muncă cu 3000 de decese2. 200 000 de decese datorate bolilor profesionale3. 100.000 de decese de cancer profesional4. Cancerul a ajuns prima cauză de deces legat de locul de muncă (52%) iar stresul, organizarea muncii și condițiile de muncă sunt toate legate de cancerul profesional5. Prevalența mai mare a telemuncii a dus la creșterea bolilor favorizate de condițiile ergonomice primare, program de lucru prelungit, stres, comportament sedentar6. Peste jumătate din totalul zilelor lucrătoare pierdute în UE sunt cauzate de stresul la locul de muncă.Cifrele reale depășesc cu mult statisticile oficiale.Toți lucrătorii ar trebui să fie protejați în mod adecvat. Vă solicit adoptarea unei „viziuni zero” față de accidentele la locul de muncă și bolile profesionale. Aceasta presupune 3 lucruri esențiale:1. Actualizarea listei UE a bolilor profesionale și a agenților mutageni și cancerigeni profesionali (de a pune perturbatorii endocrini în categoria substanțelor care stârnesc îngrijorare și trebuie făcut mai mult pentru a preveni, detecta și recunoaște mai bine formele de cancer profesional asociate cu munca în schimburi de noapte precum și anxietatea, depresia, epuizarea și stresul, inclusiv riscurile cauzate de probleme structural).2. Prevenție - standardizare (condițiile minime de securitate și sănătate), educație (în special tinerii sunt predispuși la accidente grave) și control eficient.3. Despăgubiri - aisgurarea de opțiuni adecvate de a solicita despăgubiri în cazul bolilor profesionale.Vreau ca viața tuturor celor ce muncesc să fie protejată. Sper să mă susțineți în acest demers.
2022/03/09
Gender mainstreaming in the European Parliament – annual report 2020 (A9-0021/2022 - Irène Tolleret, Gwendoline Delbos-Corfield)

Sunt multe lucruri bune pe care le susțin din acest raport dar nu pot susține utilizarea unui limbaj neutru din punctul de vedere al genului și comunicarea într-un mod care ține seama de dimensiunea de gen și nici distribuirea timpului afectat luărilor de cuvânt pe astfel de criterii. Discriminarea pozitivă e tot discriminare așa că votul meu nu va susține un astfel de demers.
2022/03/09
Roaming Regulation (recast) (A9-0286/2021 - Angelika Winzig)

Vreau roaming la tarife ca acasă. Fie pace sau război, comunicarea este esențială. Timp de 10 ani, furnizorii de roaming vor fi obligați să ofere aceeași calitate a roamingului ca aceea furnizată pe plan intern, dacă aceleași condiții sunt disponibile în rețeaua din țara care este vizitată.Cei care călătoresc și persoanele cu dizabilități vor avea acces la servicii de urgență fără tarife suplimentare, indiferent dacă efectuează apeluri sau trimit SMS. De asemenea, operatorii trebuie să furnizeze informații privind numărul european de urgență 112.Noul regulament pe care l-am susținut azi înseamnă și tarife mai mici. Un pic mai bine pentru libertatea noastră.
2022/03/24
Macro-financial assistance to the Republic of Moldova (A9-0043/2022 - Markéta Gregorová)

Sprijinul pentru Moldova trebuie să însemne mereu măsuri concrete. Asistența macrofinanciară actuală nu mai este suficientă pentru a acoperi marele deficit de finanțare ce este accentuat și de spectrul războiului și de criza umanitară. Vorbim de 440 de milioane de euro!Așa că 150 de milioane de euro pornesc astăzi spre cei ce sunt din același neam. Cele 120 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și 30 de milioane de euro sub formă de granturi vor fi plătite în trei tranșe până în 2024, prima fiind programată în această vară. Din 2010 am reușit la nivel european să dăm Moldovei 190 de milioane de euro prin intermediul politicii europene de vecinătate.Sper ca acest sprijin să continue și să nu mai vorbim doar de vecini, ci de aceeași țară.
2022/03/24
Need for an urgent EU action plan to ensure food security inside and outside the EU in light of the Russian invasion of Ukraine (RC-B9-0160/2022, B9-0160/2022, B9-0162/2022, B9-0163/2022, B9-0164/2022, B9-0165/2022, B9-0166/2022, B9-0167/2022)

Siguranța alimentară a devenit acum o chestiune de importanță strategică pentru Europa.Pandemia de COVID-19 și războiul ne-au arătat cât suntem de vulnerabili. Trebuie urgent redusă dependența de importurile provenite de la un număr prea redus de furnizori și atenuat impactul prețurilor ridicate ale îngrășămintelor. Sprijinirea inovării în agricultură devine esențială.Vreau sprijin concret din partea Comisiei pentru cele mai afectate sectoare și mobilizarea urgentă a rezervei de 479 de milioane de euro pentru situații de criză. Piața agricolă trebuie să poată beneficia de ajutoare de stat ample, rapide și flexibile. Altfel, chiar dacă scăpăm de pandemie și război, vom fi amenințați de foamete.
2022/03/24
Measures against water pollution caused by nitrates, including improvements in the different nitrate measuring systems in member states (B9-0176/2022)

Vorbim azi de un pericol major pentru viața noastră! La 30 de ani de la adoptarea directivei privind nitrații, 14,1 % din apele subterane din statele membre depășesc limita de concentrație stabilită pentru apa potabilă. Excesul de nitrați pune în pericol atât sănătatea umană, cât și ecosistemele și are un impact economic major asupra tratării apei pentru consumul uman.În plus, constatăm trei lucruri grave:1. sistemele și standardele de măsurare a nitraților diferă de la un stat membru la altul;2. multe stații municipale de tratare a apelor reziduale nu îndeplinesc cerințele; 3. starea multor corpuri de apă din UE s-a deteriorat din cauza supraexploatării și a poluării și jumătate din ele nu îndeplinesc încă nici măcar cerințele prevăzute la articolul 4 din DCA.Problema poluării apei a devenit o urgență pentru sănătatea noastră. Pentru că programele de acțiune actuale nu abordează în mod adecvat aceste riscuri, solicit Comisiei să finanțeze programe de cercetare în cadrul programului Orizont Europa pentru a găsi soluții inteligente și inovatoare la problema poluării cu nitrați și totodată ca toate programele de acțiune să devină realitate până la termenul de 2027 stabilit chiar în această directivă.
2022/04/05
Objection pursuant to Rule 112(2) and (3): Genetically modified soybean MON 87769 X MON 89788 (B9-0178/2022)

Pesticidele periculoase au un impact dezastruos asupra sănătății! Vreau ca viața fiecărui român să fie protejată. Culturile modificate genetic cu toleranță la erbicide duc la o utilizare mai mare a erbicidelor complementare și este de așteptat ca și soia modificată genetic să fie expusă la doze mai mari și repetate de erbicide pe bază de glifosat, ceea ce va duce la o creșterea a reziduurilor și a produselor de descompunere ale acestora (metaboliți) în recoltă.Glifosatul este clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului drept substanță probabil cancerigenă pentru oameni, iar efectele nocive sunt și la nivelul sistemului endocrin și reproducător. Nu e de neglijat faptul că erbicidele pe bază de glifosat s-au dovedit chiar mai dăunătoare decât glifosatul, datorită substanțelor adăugate precum polioxietilena amină de seu.Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 prevede că produsele alimentare sau furajele modificate genetic nu trebuie să aibă efecte adverse asupra sănătății umane, a sănătății animale sau a mediului, dar Comisia continuă să aprobe introducerea de noi și noi organisme modificate genetic.Solicit azi Comisiei să țină cont de viața fiecărui cetățean retrăgând urgent acest proiect și să nu mai aprobe noi importuri de organisme modificate genetic cu risc major pentru fiecare dintre noi. Primum non nocere ar trebui să fie măcar de azi valabil pentru toți.
2022/04/06
Increased pre-financing from REACT-EU (C9-0127/2022)

România se confruntă cu presiuni bugetare imediate datorită refugiaților ucraineni. Vă solicit azi o măsură excepțională – majorarea cuantumului prefinanțării plătite în cadrul REACT-EU.Concret:1. Față de prefinanțarea inițială prevăzută la primul paragraf, Comisia plătește 4% din resursele REACT-EU alocate programelor pentru anul 2021, ca prefinanțare inițială suplimentară în 2022. Pentru programele din statele membre care au înregistrat un nivel al sosirilor de persoane din Ucraina de peste 1% din populația lor națională în perioada 24 februarie - 23 martie 2022, acest procent se majorează la 34%.2. În cazul în care decizia Comisiei de aprobare a programului operațional sau a modificării programului operațional pentru alocarea resurselor REACT-EU pentru 2021 a fost adoptată după 31 decembrie 2021, iar prefinanțarea aferentă nu a fost plătită, cuantumul prefinanțării inițiale menționate la primul și al doilea paragraf se plătește în 2022.3. Suma plătită ca prefinanțare inițială, menționată la primul și al doilea paragraf, este verificată și închisă integral în conturile Comisiei cel târziu la momentul încheierii programului operațional. Prezentul regulament va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
2022/04/07
Gas storage (C9-0126/2022 - Cristian-Silviu Buşoi) (vote)

Poate că vedeți și dumneavoastră că prețurile la energie au explodat. Vreau să protejăm românii și spitalele și industria și agricultura din România împotriva șocurilor de aprovizionare. E nevoie de măsuri urgente pentru a asigura energie la prețuri accesibile dar și un nivel suficient de înmagazinare. Situația geopolitică actuală necesită măsuri rapide, pe termen scurt pentru a face față dezechilibrelor de pe piața energiei dar și o altă abordare pentru a asigura aprovizionarea în anii următori. Numai o acțiune unitară la nivelul UE poate asigura o pregătire eficace împotriva unei întreruperi a aprovizionării, care ar duce la prejudicii de durată pentru cetățeni și economie.Prezenta propunere modifică două regulamente existente, Regulamentul (UE) 2017/1938 privind măsurile de garantare a siguranței furnizării de gaze și Regulamentul (CE) nr. 715/2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale.Se introduc:1. Norme obligatorii privind stocurile în instalațiile de înmagazinare de cel puțin 90 % din capacitatea la nivelul statelor membre până la data de 1 noiembrie a fiecărui an, cu obiective intermediare pentru fiecare stat membru în februarie, mai, iulie și septembrie, Înmagazinarea contribuie la absorbția eventualelor șocuri de aprovizionare și la o aprovizionare mai sigură cu gaze pentru iarna 2022/2023.2. Norme privind certificarea instalațiilor de înmagazinare - statele membre certifică toate întreprinderile care dețin un operator de înmagazinare, inclusiv operatorii de transport și de sistem, pentru a se asigura că proprietarul operatorului de înmagazinare nu pune în pericol securitatea aprovizionării cu energie în Uniune sau în orice stat membru.3. Reduceri tarifare și gratuități la plata tarifelor de transport la punctele de intrare sau de ieșire din instalațiile de înmagazinare pentru stimularea înmagazinării.Sper ca această propunere să fie adoptată de Consiliu la fel de repede ca în Parlament mai exact înainte de începerea în octombrie a sezonului de încălzire din 2022. Toate cele trei modificări pot fi ulterior integrate facil în Regulamentul privind piețele interne ale gazelor din surse regenerabile.
2022/04/07
Right to repair (B9-0175/2022)

O utilizare mai eficientă a resurselor, dar și reducerea deșeurilor pot fi de azi asigurate prin acest drept la reparare. Concret, produse și modele de consum mai durabile și implicit un pic mai bine pentru toți cei care le cumpărăm.Motivațiile acestui demers sunt clare:1. avem multiple obstacole ce ne împiedică să optăm pentru reparații, de la costuri până la lipsa informațiilor, a accesului la piesele de schimb, a standardizării sau alte bariere tehnice;2. deșeurile electronice sunt cele cu cea mai rapidă creștere din lume (peste 53 de milioane de tone de deșeuri electronice doar în 2019);3. 77 % dintre cetățenii UE și-ar repara dispozitivele, mai degrabă decât să le înlocuiască;4. 79 % dintre cetățenii UE consideră că producătorilor ar trebui să li se impună să faciliteze repararea dispozitivelor digitale sau înlocuirea componentelor individuale ale acestora;5. reparațiile ar putea fi o sursă de locuri de muncă.Concret, un drept efectiv la reparare trebuie să vizeze toate aspectele ciclului de viață al produselor, de la proiectare, producție, standardizare, informarea consumatorilor și etichetarea privind durata de utilizare și potențialul de reparare, până la drepturile și garanțiile consumatorilor. Sper ca și Comisia să susțină rapid un astfel de demers.
2022/04/07
Discharge 2020: European Medicines Agency (A9-0103/2022 - Tomáš Zdechovský)

Am votat raportul privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului Agenției Europene pentru Medicamente aferent exercițiului financiar 2020 pentru că raportul anual al Curții de Conturi privind agențiile UE pentru exercițiul financiar 2020 și declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor îl susțin.
2022/05/04
Discharge 2020: European Food Safety Authority (A9-0115/2022 - Tomáš Zdechovský)

Am votat raportul privind execuția bugetului Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi privind agențiile UE pentru exercițiul financiar 2020 și declarația de asigurare privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul 2020.
2022/05/04
Discharge 2020: Innovative Medicines Initiative 2 Joint Undertaking (A9-0072/2022 - Ryszard Czarnecki)

Astăzi am votat raportul referitor la descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului întreprinderii comune referitoare la inițiativa privind medicamentele inovatoare aferent exercițiului financiar 2020 deoarece raportul anual al Curții de Conturi privind întreprinderile comune ale UE pentru exercițiul financiar 2020 și Recomandarea Consiliului din 28 februarie 2022 privind descărcarea de gestiune a întreprinderii comune susțin acest raport.
2022/05/04
2021 Report on North Macedonia (A9-0133/2022 - Ilhan Kyuchyuk)

Votul meu de astăzi vine în întâmpinarea eforturilor făcute de către Macedonia de Nord în direcții precum mijloacele de informare și societatea civilă, a îmbunătățirilor făcute în asigurarea drepturilor femeilor, în cooperarea regională și politica externă.
2022/05/19
2021 Report on Albania (A9-0131/2022 - Isabel Santos)

Având în vedere cererea de aderare la Uniunea Europeană depusă de Albania la 24 aprilie 2009 și Regulamentul (UE) 2021/1529 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 septembrie 2021 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare, votul meu salută angajamentele pe care Albania și le-a luat în politica externă și securitate, reformele socioeconomice, statul de drept și drepturile fundamentale.
2022/05/19
Establishing the European Education Area by 2025 – micro credentials, individual learning accounts and learning for a sustainable environment (B9-0266/2022)

Era nevoie de o abordare comună pentru a rezolva multiplele probleme din acest domeniu. Crearea Spațiului european al educației până în 2025 oferă soluții la multe dintre acestea. Am votat pentru acest demers ce susține dreptul la educație, dar să nu uitați că și dreptul la libera circulație în spațiul european trebuie să fie susținut prin primirea României în Schengen. Am votat pentru că mai sunt trei lucruri importante de făcut:1. Consiliul să adopte rapid o definiție comună a spațiului european al educației;2. Comisia să furnizeze un instrument solid care să motiveze statele membre să implementeze micro-certificatele, care ar trebui să rămână voluntare;3. Realizarea unui portal UE prin care să fie accesibile registrele naționale actualizate periodic.
2022/05/19
The EEAS’s Climate Change and Defence Roadmap (A9-0084/2022 - Thomas Waitz)

Având în vedere obiectivele Uniunii pentru 2030 și 2050 privind neutralitatea din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon și având în vedere Regulamentul (UE) 2021/697 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 de instituire a Fondului european de apărare (FEA), votez astăzi pentru eforturi coerente în vederea reducerii schimbărilor climatice și a efectelor pe care acestea le pot avea asupra noastră, a tuturor, în special asupra României, dat fiind în mod special contextul conflictului de la granițele Europei de Est.
2022/06/07
The EU and the security challenges in the Indo-Pacific (A9-0085/2022 - David McAllister)

Având în vedere rezoluția sa din 16 septembrie 2021 referitoare la „O nouă strategie UE-China” și având în vedere declarația comună a Federației Ruse și a Republicii Populare Chineze din 4 februarie 2022 privind intrarea relațiilor internaționale într-o nouă eră și într-o dezvoltare sustenabilă la nivel mondial, precum și faptul că UE este principalul investitor și furnizor de asistență pentru dezvoltare în regiunea indo-pacifică, partener comercial foarte important în relații de liber schimb cu țări din regiune, votez pentru sustenabilitate, pace globală și regională, pentru garantarea intereselor strategice ale UE, pentru stabilitate economică și militară în regiunea indo-pacifică.
2022/06/07
Article 17 of the Common Fisheries Policy Regulation (A9-0152/2022 - Caroline Roose)

Stocurile de pește sunt o resursă publică naturală și trebuie gestionate astfel încât să garanteze cele mai mari beneficii pe termen lung pentru societate, să reducă la minimum impactul asupra ecosistemelor și să garanteze securitatea alimentară prin furnizarea de alimente sănătoase. Un sistem de cote adecvat ar trebui să includă un grad echitabil de flexibilitate, deoarece aceasta ar permite pescarilor care au nevoie de cote suplimentare pentru o specie de blocaj și pescarilor care au cote disponibile să ajungă la un rezultat reciproc avantajos. Depinde de statele membre să stabilească criteriile pe care le folosesc atunci când alocă posibilitățile de pescuit.Având în vedere și faptul că UE s-a angajat să realizeze Agenda 2030 a ONU, care solicită conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, a mărilor și a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă, și având în vedere că pescuitul are o contribuție indispensabilă la securitatea alimentară a Uniunii și creează locuri de muncă, am votat pentru criterii cât mai transparente pentru alocarea cotelor de pescuit și o gestiune optimă a acestora prin raportări la nivelul tuturor statelor membre, precum și pentru stimularea dialogului social cu organizațiile piscicole pentru promovarea sustenabilității și condițiilor echitabile în domeniul pescuitului.
2022/06/07
Revision of the EU Emissions Trading System (A9-0162/2022 - Peter Liese)

Pentru a stimula statele membre să urmărească măsurile cu cea mai mare valoare adăugată și cu cel mai bun raport cost-eficacitate, trebuie stabilite de la început orientări detaliate privind măsurile și investițiile de natură să genereze cele mai mari beneficii, dar și să existe o monitorizare permanentă a impactului acțiunilor statelor membre. Este esențială implicarea de la bun început a partenerilor sociali și a autorităților regionale, pentru a se asigura că planurile beneficiază de un sprijin larg și sunt adaptate la realitatea din teren. Statele membre trebuie să stabilească obiective concrete și să își asume angajamentul unui calendar de punere în aplicare riguros, incluzând raportarea, cu contribuția partenerilor sociali, a progreselor realizate spre atingerea țintelor și a obiectivelor naționale de reducere a sărăciei energetice și a sărăciei din perspectiva transporturilor.
2022/06/08
Social Climate Fund (A9-0157/2022 - David Casa, Esther de Lange)

Este important să existe o legătură puternică cu Fondul pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice pentru a aborda provocările cu care se confruntă famililie cu venituri mici și a veni în ajutorul lor.In prezent există încă un număr semnificativ de persoane care depinde de autoturismul lor - vechi și poluant, pentru a se deplasa către și de la locul de muncă și prin urmare trebuie sprijinite pentru a realiza tranziția si a evita greutățile pentru a evita sa iși piardă locul de muncă din cauza vehiculelor cu care se deplasează.Este de asemenea important ca o atenție deosebită să fie acordată reducerii impozitelor și taxelor pentru produsele ecologice, cum ar fi energia din resurse regenerabile.
2022/06/08
Binding annual greenhouse gas emission reductions by Member States (Effort Sharing Regulation) (A9-0163/2022 - Jessica Polfjärd)

Regulamentul privind partajarea eforturilor este un element fundamental al arhitecturii politicii europene în domeniul climei. Reglementează în prezent aproximativ 60 % din emisiile din Uniune. Propunerea de modificare ESR, parte din pachetul „Pregătiți pentru 55”, propune alinierea contribuțiilor acestuia la obiectivele UE - reducerea emisiilor cu 55 % până în 2030 și atingerea neutralitatii climatice până în 2050. Uniunea Europeană este diversă, iar statele membre au caracteristici distincte și compoziții economice diferite. Prin urmare, statele membre ar trebui să prezinte o anumită flexibilitate în a-și atinge obiectivele climatice în modul cel mai potrivit pentru ele.
2022/06/08
The EU’s Foreign, Security and Defence Policy after the Russian invasion of Ukraine (A9-0164/2022 - David McAllister, Nathalie Loiseau)

Având în vedere planul de acțiune „Busola strategică pentru securitate și apărare – Pentru o Uniune Europeană care își protejează cetățenii, valorile și interesele și contribuie la pacea și securitatea internaționale”, aprobat de Consiliu la reuniunea sa din 21 martie 2022 și confirmat de Consiliul European la 25 martie 2022, având în vedere că războiul neprovocat și nejustificat al Federației Ruse împotriva Ucrainei încalcă flagrant dreptul internațional, Carta ONU și principiile consacrate în Actul final de la Helsinki din 1975, precum și Memorandumul de la Budapesta din 1994, și subminează grav securitatea și stabilitatea europeană și mondială, cu prețul vieților a mii de ucrainieni, precum și efecte sociale și economice la nivel mondial, am votat pentru o politică europeană de vecinătate de consolidare a Parteneriatului estic, de elaborare și consolidare de noi legături cu țările Parteneriatului estic, astfel încât UE, și în mod special România, să capaciteze securitatea teritorială, economică, socială, militară, în fața agresiunii rusești.
2022/06/08
Security in the Eastern Partnership area and the role of the common security and defence policy (A9-0168/2022 - Witold Jan Waszczykowski)

Având în vedere Preambulul Tratatului privind Uniunea Europeană și Regulamentul (UE) 2021/947 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iunie 2021 de instituire a Instrumentului de vecinătate, dezvoltare și cooperare internațională – Europa globală, am votat pentru stabilitate politică și economică regională, pentru securitate și siguranță în Europa, promovare a obiectivelor strategice de securitate umană și pace durabilă în regiunea Parteneriatului estic.
2022/06/08
Parliament’s right of initiative (A9-0142/2022 - Paulo Rangel)

E un demers istoric pe care l-am inițiat la nivel european. Vreau ca vocea fiecărui român să conteze în toate, în absolut toate deciziile legislative luate la nivel european. Pentru ca acest lucru să se întâmple de urgență am inițiat și depus un amendament ce prevede clar acordarea dreptului la inițiativă legislativă directă și generalizată Parlamentului European prin modificarea rapidă a Acordului cadru din 2010.Motivațiile acestui demers sunt clare:1. Parlamentul European e singurul parlament din lume care nu are un drept general direct de inițiativă.2. Realitatea ne arată azi că „Dreptul (medieval!) de a adresa o petiție regelui” încorporat în tratate prin articolul225 nu funcționează în practică!3. Mai mult decât atât acest articol 225 din TFUE prevede doar că „în cazul în care nu prezintă propuneri, Comisia comunică Parlamentului European motivele sale”. Doar atât!4. Astfel, rolul Parlamentului European, ca unică instituție a UE aleasă direct, nu este încă pe deplin recunoscut.5. Practic, nici azi nu se respectă tradițiile constituționale ale statelor membre.
2022/06/09
Gas storage (C9-0126/2022 - Cristian-Silviu Buşoi)

Riscul unei întreruperi totale a aprovizionării cu gaze este acum mai real ca niciodată. De aceea am votat pentru adoptarea regulamentului privind stocarea gazelor. Sper să adoptăm cât mai rapid la nivel european o soluție sănătoasă pentru scăderea prețului la energie și combustibili pentru că românii se confruntă zi de zi cu o situație greu de suportat.
2022/06/23
EU Digital COVID Certificate - Union citizens (A9-0138/2022 - Juan Fernando López Aguilar)

Am votat contra pașaportului verde digital. Din nou! Așa cum am făcut de fiecare dată! Nu există logică medicală sau epidemiologică pentru instituirea sau prelungirea acestui pașaport. Suntem pe un teren minat!
2022/06/23
EU Digital COVID Certificate - third-country nationals (A9-0137/2022 - Juan Fernando López Aguilar)

Am votat contra pașaportului verde digital. Din nou! Așa cum am făcut de fiecare dată! Nu există logică medicală sau epidemiologică pentru instituirea sau prelungirea acestui pașaport. Suntem pe un teren minat!
2022/06/23
Illegal logging in the EU (B9-0329/2022)

Vreau ca pădurile noastre să nu mai plece la export. Am reușit. Azi, și Comisia Europeană sprijină acest demers! Suntem în plin dezastru ecologic!Acest proiect ne poate salva pădurile. După ce am solicitat pe 11 decembrie 2019 Comisiei Europene măsuri ferme și includerea în Pactul verde european a legii Ciuhodaru ce prevede protejarea pădurilor din România, Comisia vine acum cu o decizie fermă.Legea Ciuhodaru (depusă și în Parlamentul României) interzice exportul de materiale lemnoase de pe teritoriul României pe minim 5 ani (actualul mandat al Parlamentului European), iar încălcarea acestei prevederi va fi pedepsită cu 5 până la 10 ani de închisoare.Interzicerea exportului de materiale lemnoase nu încalcă legislaţia europeană (Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Regulamentul (UE) nr.995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn), ci doar conferă României statutul de ţară care nu-şi vinde pe nimic pe resursele.În fiecare oră România pierde 6 hectare de pădure și se înregistrează 62 de cazuri de tăieri ilegale. Acest demers rezolvă chiar cauza acestor defrişări masive.
2022/06/23
Digital Services Act (A9-0356/2021 - Christel Schaldemose)

Serviciile digitale au creat provocări și riscuri considerabile atât la nivel european, cât și mondial și constatăm că natura, amploarea și importanța serviciilor digitale pentru economie și societate au evoluat în mod spectaculos de la punerea în aplicare a legislației actuale. Ca atare, este necesar un cadru de reglementare actualizat privind serviciile digitale, care să stabilească responsabilități clare pentru a aborda aceste provocări și pentru a asigura condiții de concurență echitabile pe piața unică digitală și un spațiu digital mai sigur pentru utilizatori.Totodată este necesară și sporirea transparenței sistemelor de publicitate și de recomandare online, dar consider că propunerea Comisiei nu conține obligații concrete pentru a garanta responsabilitatea și de a preveni amplificarea conținutului ilegal. Prin urmare, UE trebuie să propună și să aplice măsuri și cerințe suplimentare în materie de transparență pentru a asigura protecția implicită și din faza de proiectare a utilizatorilor.
2022/07/05
Digital Markets Act (A9-0332/2021 - Andreas Schwab)

Având în vedere evoluția dinamică a sectorului informatic, constatăm că serviciile digitale și platformele online joacă un rol din ce în ce mai important în economie, în special pe piața internă, oferind utilizatorilor comerciali căi de acces pentru a ajunge la utilizatorii finali, în toată Uniunea și în afara acesteia, facilitând comerțul transfrontalier și deschizând noi oportunități de afaceri pentru numeroase firme în favoarea consumatorilor din Uniune.
2022/07/05
Adoption by Croatia of the euro on 1 January 2023 (A9-0187/2022 - Siegfried Mureşan)

La douăzeci de ani de la introducerea primelor bancnote, euro este un simbol al forței și unității europene. Ca atare, aderarea Croației la zona euro reprezintă un semnal politic puternic privind viabilitatea și atractivitatea monedei unice a Uniunii.Datorită eforturilor sale deosebite de a îndeplini condițiile pentru adoptarea monedei euro, Croația este pregătită să adere la zona euro la 1 ianuarie 2023, la mai puțin de un deceniu de la aderarea la UE.Decizia se bazează pe raportul de convergență al Comisiei și cel al BCE care au fost publicate la 1 iunie 2022. Rapoartele au examinat dacă legislația internă a Croației, în special statutul băncii centrale naționale, este compatibilă cu articolele 130 și 131 din tratat și cu Statutul SEBC și al BCE. Și dacă a fost atins un grad înalt de convergență sustenabilă, analizând în ce măsură au fost îndeplinite criteriile de convergență.În baza acestor analize, Comisia a propus ca Croația să adopte moneda euro începând cu 1 ianuarie 2023, iar Parlamentul European susține această decizie privind adoptarea de către Croația a monedei euro la 1 ianuarie 2023.
2022/07/05
Women’s poverty in Europe (A9-0194/2022 - Lina Gálvez Muñoz)

Deoarece revoluția tehnologică și digitală la care asistăm sporește progresul digital și noile oportunități și modifică modelele economice, sistemele sociale și piața muncii, consider importantă implicare și participarea, în special a femeilor la această prosperitate.Este important să se trateze dezechilibrul de gen în activitățile de îngrijire remunerate și neremunerate, să crească participarea femeilor în sectoarele dominate de bărbați și să promoveze încadrarea în muncă a bărbaților în sectoarele dominate de femei, cu scopul de a soluționa segregarea de gen în ocuparea forței de muncă. Ca acest lucru să fie posibil trebuie să se recurgă mai mult la sistemele de educație și formare și la alte stimulente pentru a încuraja tinerii și tinerele să se angajeze în locuri de muncă identificate cu celălalt gen.
2022/07/05
Negotiations for a cooperation agreement between the EU and Interpol (A9-0200/2022 - Jadwiga Wiśniewska)

Interpol este un partener-cheie pentru UE în domeniul securității interne și externe, inclusiv în ceea ce privește combaterea terorismului și a criminalității organizate, precum și în domeniul gestionării integrate a frontierelor, iar în contextul actual al războiului cu Rusia vine în sprijinul anchetelor transfrontaliere legate de traficul de ființe umane în scopul exploatării sexuale.Prin urmare, este necesar un nou acord care să reglementeze relațiile dintre agenții și Interpol, atât pentru a ține seama de cele mai recente evoluții în combaterea terorismului și a formelor grave de criminalitate organizată transfrontalieră și transnațională, cât și pentru a gestiona nevoile operaționale actuale, mandatul Europol și cel mai recent regim de protecție a datelor al UE.
2022/07/05
Indo-Pacific strategy in the area of trade and investment (A9-0170/2022 - Jan Zahradil)

Având în vedere comunicarea comună din 16 septembrie 2021 a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică, votez deoarece UE și regiunea indo-pacifică sunt puternic interconectate și au multe interese comune și legături solide, de la comerț și investiții la cercetare și inovare și la dezvoltare durabilă, schimbări climatice, protecția biodiversității și securitate. Regiunea indo-pacifică găzduiește mari căi navigabile de importanță vitală pentru comerțul UE, 40 % din comerțul exterior al UE traversând Marea Chinei de Sud, ceea ce face ca guvernanța și stabilitatea oceanelor din această regiune să fie o preocupare comună și un domeniu de cooperare.
2022/07/05
Common European action on care (A9-0189/2022 - Milan Brglez, Sirpa Pietikäinen)

O Europă care se preocupă este o Europă care trebuie să profite pe deplin de oportunitățile de finanțare ale UE pentru redresare după pandemie, garantând accesul egal și în timp util la servicii de îngrijire de calitate pentru toate generațiile. Îngrijirea de calitate a copiilor preșcolari, îngrijirea persoanelor în vârstă, serviciile de prevenire și reabilitare, îngrijirea pe termen lung și alte forme de sprijin pentru persoanele cu dizabilități și grupurile vulnerabile înseamnă servicii de îngrijire care sunt furnizate în un mod cuprinzător și integrat, cu standarde ridicate pentru servicii care răspund și nevoilor fizice, și nevoilor psihologice ale persoanelor și într-o mai bună coordonare între serviciile de asistență medicală, serviciile sociale și alte servicii de sprijin.
2022/07/05
2021 Report on Bosnia and Herzegovina (A9-0188/2022 - Paulo Rangel)

În cadrul acestui raport se solicită reforme electorale și constituționale echilibrate, în conformitate cu principiile UE, cât și cu deciziile curții internaționale și constituționale, care includ egalitatea celor trei popoare constitutive și a tuturor cetățenilor și care să permită o „tranziție fără probleme de la Dayton la Bruxelles”.Având în vedere lipsa de voință politică a tuturor actorilor de a garanta încheierea cu succes a negocierilor privind reforma urgentă a legii electorale, în ciuda eforturilor coordonate de facilitare ale UE și ale Statelor Unite, este vital ca reformele electorale și constituționale să garanteze respectul pentru natura pluralistă a țării, asigurând în același timp o democrație funcțională și viabilă în care toți cetățenii sunt egali.Cele două reforme ar trebui să elimine toate formele de inegalitate și de discriminare în cadrul procesului electoral, să garanteze integritatea, asumarea răspunderii, transparența și eficiența procesului electoral, precum și să pună în aplicare condiții pentru alegeri competitive prin armonizarea normelor de înregistrare a partidelor, asigurând transparența finanțării partidelor politice și independența și capacitățile comisiilor electorale, în concordanță cu standardele electorale internaționale.
2022/07/06
Addressing food security in developing countries (A9-0195/2022 - Beata Kempa)

Malnutriția este o problemă larg răspândită și exacerbează sărăcia. Insecuritatea alimentară și malnutriția sunt inacceptabile, ele subminează dezvoltarea individuală și prosperitatea unor societăți întregi.Însă ele pot fi prevenite, iar UE dorește să vină în sprijinul acestui obiectiv prin intermediul Instrumentului de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională - „Europa globală”, a cărui programare tematică și geografică ar trebui să integreze cu succes intervențiile în domeniul securității alimentare și al nutriției.O alimentație sănătoasă nu este doar un drept fundamental, ci și o unitate de măsură a societăților juste și reziliente. Securitatea alimentară și nutriția ar trebui să se afle în centrul eforturilor noastre de redresare în urma pandemiei de COVID-19.
2022/07/06
Uniform procedures for checks on the transport of dangerous goods by road (codification) (A9-0228/2022 - Angel Dzhambazki)

Pentru un trafic sigur la nivel european este imperios necesară respectarea normelor de siguranță pentru transportul rutier de mărfuri periculoase. Este motivul pentru care este necesară includerea de dispoziții clare cu criterii comune la nivel european privind controalele care trebuie să fie efectuate în întreprinderi ca măsură preventivă sau atunci când se înregistrează încălcări grave ale legislației privind transportul de mărfuri periculoase în traficul rutier. Controalele respective ar trebui să se aplice tuturor transporturilor rutiere de mărfuri periculoase, efectuate în întregime sau parțial pe teritoriul statelor membre, indiferent de punctul de plecare sau de destinație a mărfurilor sau țara în care este înmatriculat vehiculul.
2022/09/13
Conclusion of the amendments to the International Sugar Agreement, 1992 (A9-0229/2022 - Bernd Lange)

În calitatea sa de membru al Acordului internațional privind zahărul, adoptat în 1992 de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind zahărul, și al Organizației Internaționale a Zahărului (OIZ), Uniunea Europeană dorește intensificarea cooperării internaționale în ceea ce privește aspectele legate direct sau indirect de zahăr și de îndulcitori la nivel mondial, inclusiv producția de bioenergie și de combustibil cu etanol din culturile de zahăr.În acest context, pentru derularea unor proceduri comerciale corecte, este importantă facilitarea procedurilor de colectare și furnizare de informații privind piața mondială a zahărului și alți îndulcitori, precum și privind bioenergia și combustibilul cu etanol produs din culturile de zahăr. Ca atare, Comisia, în numele Uniunii Europene și al statelor membre, a făcut o serie de propuneri în vederea modernizării acordului, propuneri care vor fi supuse ulterior discuțiilor și adoptării de către ceilalți parteneri din Organizația Internațională a Zahărului.
2022/09/13
Draft amending budget No 2/2022: entering the surplus of the financial year 2021 (A9-0226/2022 - Karlo Ressler)

Criza din Ucraina și agresiunea militară contra acestei țări afectează economia europeană, atât prin fluxul de cetățeni ucraineni, mai ales femei și copii, care au părăsit țara și au nevoie de sprijin, cât și prin reducerea comerțului și a fluxului de produse către și din UE, care afectează mii de producători, fermieri, IMM-uri europene.Ca atare, țările din prima linie cel mai puternic afectate au nevoie de sprijin economic și financiar pentru a face față provocărilor și în vederea abordării consecințelor sociale, energetice, agricole și economice suferite de Uniune și de cetățenii acesteia ca urmare a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. În aceste condiții, toate instrumentele bugetare ale Uniunii, inclusiv excedentul din buget, ar trebui activate pentru a acorda în continuare sprijin Ucrainei și țărilor din prima linie cel mai puternic afectate, pentru că aceste nevoi urgente vor impune acordarea de sprijin suplimentar de la bugetul Uniunii prin majorări relevante ale bugetului Uniunii pentru 2022 prin viitoare bugete rectificative.
2022/09/13
New EU Forest Strategy for 2030 – Sustainable Forest Management in Europe (A9-0225/2022 - Ulrike Müller)

Pentru a răspunde mai bine provocărilor actuale și viitoare cu care se confruntă domeniul biodiversității, Europa are nevoie de o nouă strategie a UE pentru păduri, care să consolideze legătura dintre Pactul verde și Strategia în domeniul biodiversității, bazată pe o cooperare strânsă, pe încredere și dialog între Comisie, statele membre și autoritățile regionale, proprietarii și administratorii de păduri, oamenii de știință și societatea civilă. Trebuie avut în vedere conceptul de păduri multifuncționale, care descrie capacitatea pădurilor de a furniza simultan diverse bunuri și servicii în interes public și privat, cum ar fi: furnizarea de biodiversitate, aer și apă curate, de servicii climatice prin sechestrarea și stocarea carbonului, protecția împotriva inundațiilor, eroziunii solului, căderii stâncilor și avalanșelor, precum și furnizarea de lemn și produse nelemnoase și funcțiile recreative și culturale.Consider că această abordare depinde de existența unor păduri sănătoase și reziliente și necesită o gestionare durabilă activă a pădurilor, care să asigure o furnizare fiabilă, echilibrată și pe termen lung a tuturor serviciilor ecosistemice, inclusiv protecția biodiversității și a climei, în special în pădurile seculare și primare.
2022/09/13
Energy efficiency (recast) (A9-0221/2022 - Niels Fuglsang)

Obiectivul de 3 % de renovare a clădirilor publice este un element esențial al directivei privind eficiența energetică, având în vedere că parcul imobiliar are un impact puternic asupra obiectivelor climatice ale UE, fiind unul dintre cei mai mari consumatori de energie. Este sugerat ca obligația de renovare să se aplice în mod explicit și locuințelor sociale și clădirilor din sectorul terțiar, adică clădirilor utilizate pentru furnizarea de servicii de interes general. Acest lucru ar crește eficiența energetică a clădirilor și va ajuta la crearea unor medii interioare sănătoase pentru școli, spitale, centre de îngrijire și asistență pentru persoane în vârstă, facilități sportive și culturale.De asemenea, este esențial să se asigure că există instrumente și stimulente de finanțare adecvate pentru ca investitorii și oamenii să poată efectua renovări. Sunt necesare scheme financiare solide pentru dezvoltarea de soluții pentru eficiență energetică. Ca atare, ar fi benefică înființarea unor fonduri naționale pentru eficiență energetică și evaluarea gradului de eficacitate a schemelor de finanțare actuale.
2022/09/14
Adequate minimum wages in the European Union (A9-0325/2021 - Dennis Radtke, Agnes Jongerius)

Îmbunătățirea condițiilor de muncă și de trai la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv prin salarii minime adecvate și echitabile, este în avantajul lucrătorilor, cât și al întreprinderilor din Uniune și al societății și economiei în general, și este o premisă a realizării unei creșteri echitabile, incluzive și sustenabile. Abordarea diferențelor mari în ceea ce privește acoperirea și gradul de adecvare al protecției bazate pe salariul minim contribuie la îmbunătățirea echității pieței muncii din UE, la prevenirea și reducerea inegalităților salariale și sociale și la combaterea concurenței neloiale, precum și la promovarea progresului economic și social și a convergenței la un nivel superior. Concurența pe piața unică trebuie să se bazeze pe standarde sociale ridicate, inclusiv pe un nivel ridicat de protecție a lucrătorilor, pe crearea unor locuri de muncă de calitate, pe inovare și pe îmbunătățiri ale productivității sustenabile, asigurând condiții de concurență echitabile.
2022/09/14
Renewable Energy Directive (A9-0208/2022 - Markus Pieper)

Pentru a avea o imagine completă a diferențelor mari în ceea ce privește nivelul cererii de energie termică industrială din Uniune, statele membre trebuie să efectueze o evaluare a potențialului lor în materie de energie din surse regenerabile și a utilizării căldurii și răcorii reziduale în sectorul încălzirii și răcirii, inclusiv o analiză costuri-beneficii care să ia în calcul toate externalitățile pozitive și, după caz, o analiză a zonelor adecvate pentru utilizarea lor cu un risc ecologic redus și a potențialului proiectelor la scară mică aplicabile în gospodării, IMM-uri, simbioze industriale și clădiri comerciale și descriu toate cerințele în materie de infrastructură, cu participarea autorităților locale și regionale.Această evaluare trebuie să tină cont de tehnologiile disponibile și fezabile economic pentru aplicațiile industriale și casnice, cu scopul de a stabili etape fundamentale și măsuri pentru creșterea gradului de utilizare a surselor de energie regenerabile și a ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul încălzirii și răcirii și, după caz, pentru utilizarea căldurii și răcorii reziduale pentru încălzire și răcire centralizată, pentru mici gospodării și IMM-uri, în vederea stabilirii unei strategii naționale pe termen lung pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea aerului provenită din încălzire și răcire.
2022/09/14
Renewed partnership with the Southern Neighbourhood – a new agenda for the Mediterranean (A9-0220/2022 - Antonio López-Istúriz White)

Uniunea Europeană trebuie să își intensifice acțiunile diplomatice de informare și dialogul cu statele din vecinătatea sudică, inclusiv în cadrul Adunării Generale a ONU, să abordeze, cu prioritate, impactul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra țărilor din vecinătatea sudică în ceea ce privește securitatea alimentară, în special în legătură cu țările cele mai vulnerabile din cauza dependenței de importurile de alimente, și să elaboreze fără întârziere un răspuns politic și de asistență solid, rezilient și sustenabil în acest scop, bazându-se, de asemenea, pe Mecanismul pentru alimente și reziliență, în scopul de a aborda securitatea alimentară în regiune, inclusiv pentru a promova sisteme agricole locale sustenabile și practici agricole mai puțin orientate către o producție intensivă și mai puțin dăunătoare pentru climă.Pe de altă parte, sunt necesare strategii dedicate programării pentru un acces mai larg al tinerilor și femeilor la educație, formare profesională și învățământ superior, împreună cu o finanțare adecvată pentru accesul la educație al populației.
2022/09/14
European Centre for Disease Prevention and Control (A9-0253/2021 - Joanna Kopcińska)

Cooperarea îmbunătățită, precum și schimbul de informații, de expertiză și de bune practici între autoritățile statelor membre și Comisie, Comitetul pentru securitate sanitară și însuși ECDC, precum și alte organizații, după caz (de exemplu, Agenția Europeană pentru Medicamente) va permite o mai bună capacitate de pregătire și de coordonare la nivel european în cazul apariției unor boli și identificării unui răspuns adecvat al Uniunii Europene.Ca atare, Regulamentul de modificare privind ECDC ar trebui să acorde prioritate soluțiilor viabile și pragmatice menite să îmbunătățească cooperarea, care, pentru a fi eficace, trebuie să se bazeze pe respectarea transparenței și a responsabilității reciproce în relațiile dintre statele membre și instituțiile și organele Uniunii. Pe de altă parte, este nevoie de stabilirea unor noi atribuții pentru ECDC, cum ar fi detectarea, monitorizarea și raportarea amenințărilor la adresa substanțelor de origine umană, precum sângele, organele, țesuturile și celulele.
2022/10/04
Serious cross-border threats to health (A9-0247/2021 - Véronique Trillet-Lenoir)

Protecția sănătății umane este o chestiune cu o dimensiune transversală și este relevantă în numeroase politici și activități ale Uniunii. UE ar trebui să sprijine statele membre să reducă inegalitățile în materie de sănătate, atât în interiorul statelor membre, cât și între acestea, să realizeze acoperirea universală cu servicii de sănătate și să remedieze dificultățile cu care se confruntă grupurile vulnerabile.Uniunea ar trebui să îndemne statele membre să pună în aplicare recomandările specifice fiecărei țări legate de domeniul sănătății și să sprijine statele membre în consolidarea rezilienței, a capacității de reacție și a pregătirii sistemelor de sănătate în vederea abordării provocărilor viitoare, inclusiv a pandemiilor.Pe de alta parte, Comisia ar trebui să asigure, în special, faptul că informațiile relevante de la diferitele sisteme de alertă rapidă și de informații de la nivelul Uniunii sunt colectate și comunicate statelor membre prin intermediul sistemului de alertă precoce și răspuns rapid (denumit în continuare „SAPR”).
2022/10/04
Striving for a sustainable and competitive EU aquaculture: the way forward (A9-0215/2022 - Clara Aguilera)

Potențialul de creștere al sectorului acvaculturii din UE trebuie să fie dezvoltat în mod sustenabil, ținând seama de toți cei trei piloni ai sustenabilitatii: cel economic, cel social și cel de mediu. Uniunea are nevoie de un sector atractiv și orientat spre piață, inclusiv pentru noii piscicultori, cu un cadru juridic care să atragă investiții comerciale. UE trebuie să creeze și să mențină bune condiții de muncă și să protejeze mediul folosind surse de hrană sustenabile, să îmbunătățească sănătatea acvatică, bunăstarea animalelor și biosecuritatea, precum și să reducă utilizarea antimicrobienelor, în conformitate cu cele mai bune avize științifice disponibile, să promoveze practici responsabile și prudente, în conformitate cu strategia „De la fermă la consumator”.Sectorul acvaculturii este capabil să contribuie în mod semnificativ la serviciile ecosistemice pentru societate, iar acvacultura organizată în iazuri, cultivarea algelor și conchilicultura pot contribui la decarbonizarea economiei UE și la atenuarea schimbărilor climatice.Nu în ultimul rând, implementarea orientărilor strategice ar trebui să acorde mai multă atenție microîntreprinderilor și întreprinderilor mici din domeniul acvaculturii și nevoilor lor specifice, pentru a crea noi locuri de muncă.
2022/10/04
Impact of new technologies on taxation: crypto and blockchain (A9-0204/2022 - Lídia Pereira)

Susțin nevoia de control și impozitare echitabilă în zona criptoactivelor, în mod transparent și eficace, pentru a garanta o concurență loială și condiții egale pentru tratamentul fiscal aplicat activelor și produselor financiare și pentru furnizorii de servicii financiare. Este important totodată ca autoritățile să ia în considerare un tratament fiscal simplificat pentru comercianții ocazionali sau mici și pentru tranzacțiile mici, având în vedere că luarea deciziilor privind impozitarea criptoactivelor revine statelor membre.Pe de altă parte, susțin un mediu favorabil inovării pe piața unică digitală, în care antreprenorii, IMM-urile și întreprinderile nou-înființate să poată prospera, genera creștere economică, crea locuri de muncă și contribui la redresarea economică prin venituri fiscale într-un cadru legislativ eficace.
2022/10/04
AccessibleEU Centre in support of accessibility policies in the EU internal market (A9-0209/2022 - Katrin Langensiepen)

La nivelul Uniunii Europene este nevoie de un sprijin mai consistent acordat statelor membre pentru a atinge obiectivul principal de creștere a nivelurilor de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu dizabilități, iar această activitate de integrare trebuie să implice atât UE și statele membre, cât și o cooperare mai strânsă cu organizațiile care reprezintă persoanele cu dizabilități și cu alte organizații ale societății civile, cu autoritățile publice și cu sectorul privat.Punerea în aplicare a politicilor privind accesibilitatea necesită un nivel ridicat de expertiză tehnică, care nu este inclusă suficient în programele de învățământ superior, ceea ce contribuie la o lipsă de experți calificați în materie de accesibilitate în sectorul public și privat în toate domeniile, motiv pentru care este nevoie de elaborarea de programe educaționale dedicate chestiunilor legate de accesibilitate și de programe specifice de formare a profesioniștilor, funcționarilor publici de la nivelul UE și de la nivel național, precum și părților interesate relevante și titularilor de drepturi, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la aceste aspecte.
2022/10/04
EU Customs Single Window (A9-0279/2021 - Ivan Štefanec)

Într-o piață europeană fără frontiere, facilitarea comerțului și siguranța și securitatea privesc toate autoritățile implicate în procesul de vămuire a mărfurilor la frontierele Uniunii. Pe de altă parte, dezvoltarea rapidă a comerțului internațional și a comerțului electronic a sporit nevoia îmbunătățirii cooperării și coordonării între aceste autorități. Procesul continuu de digitalizare permite ca această situație să fie abordată mai eficient prin conectarea sistemelor autorităților vamale și ale autorităților competente partenere și prin crearea posibilității unui schimb automatizat integrat, accesibil și sistematic de informații între acestea, cu scopul de a consolida și de a stabili o cooperare periodică în ceea ce privește procedurile vamale.Cadrul actual de respectare a reglementărilor este insuficient pentru sprijinirea unei interacțiuni eficace între autoritățile vamale și autoritățile competente partenere, ale căror sisteme și proceduri sunt caracterizate de fragmentare și redundanță. Susțin un proces de vămuire a mărfurilor complet coordonat și eficient, ce necesită un mediu de reglementare raționalizat al Uniunii pentru comerțul internațional, care să ofere beneficii pe termen lung Uniunii și rezidenților săi în toate domeniile de politică, să sprijine eficacitatea și buna funcționare a pieței interne și să garanteze protecția tuturor consumatorilor.
2022/10/04
Statistics on agricultural input and output (A9-0285/2021 - Petros Kokkalis)

Susțin producția ecologică ce este din ce în ce mai importantă la nivel european ca indicator al sistemelor de producție agricolă sustenabilă, iar datele statistice privind producția ecologică sunt esențiale pentru a monitoriza progresul planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice în Uniune. Prin urmare, este necesar să se verifice că statisticile disponibile privind agricultura ecologică sunt în concordanță cu alte statistici privind producția agricolă, prin integrarea lor în seturile de date.Procesul de colectare a datelor statistice, în special cu privire la factorii de producție și producția agricolă, ar trebui să aibă drept scop, printre altele, să alimenteze procesul decizional bazat pe dovezi cu date actualizate, de înaltă calitate și accesibile, în special cu date necesare pentru elaborarea indicatorilor de agromediu, pentru a evalua impactul Pactului verde european și pentru a-l sprijini și a-i evalua progresele, împreună cu strategiile aferente „de la fermă la consumator” și privind biodiversitatea, planurile de acțiune privind reducerea la zero a poluării și producția ecologică și viitoarele reforme ale PAC.Un element cheie pentru realizarea obiectivelor Pactului verde european este tranziția către o agricultură multifuncțională în măsură să producă alimente sigure și suficiente, asigurând în același timp rezultate pozitive în privința mediului.
2022/10/04
Access to water as a human right – the external dimension (A9-0231/2022 - Miguel Urbán Crespo)

La nivel european și mondial accesul la apă necesită o abordare multisectorială, multilaterală, un angajament ferm de a colabora cu toți partenerii implicați și bună guvernanță, pentru că accesul la apă este legat în mod intrinsec de sănătate și educație, în special pentru femei, precum și de protecția și refacerea ecosistemelor legate de apă și este conex cu accesul la terenuri, drepturile de proprietate asupra terenurilor, precum și cu securitatea alimentară și cu accesul la energie și securitate.Aprovizionarea cu apă și salubritatea trebuie îmbunătățite. O mai bună gestionare a resurselor de apă poate stimula creșterea economică durabilă a țărilor și poate contribui în mod semnificativ la reducerea sărăciei. Votez pentru deoarece apa este și trebuie să fie un bun public global, și nu o marfă.
2022/10/05
The EU’s response to the increase in energy prices in Europe (RC-B9-0416/2022, B9-0416/2022, B9-0417/2022, B9-0418/2022, B9-0419/2022, B9-0420/2022, B9-0421/2022, B9-0422/2022)

Criza generată de conflictul din Ucraina determină creșterea șomajului ca urmare a majorării costurilor la energie, ceea ce pune în dificultate gospodăriile vulnerabile care se află în pericol de sărăcie sau sub pragul sărăciei și care trebuie să fie protejate de sărăcia energetică. Salariile decente sunt esențiale pentru a ajuta gospodăriile să țină pasul cu creșterea prețurilor la energie, motiv pentru care sunt necesare negocieri colective și garantarea faptului că salariile nu sunt utilizate ca stabilizator economic pentru limitarea inflației.Schema de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE) ar trebui să fie extinsă imediat și transformată într-un mecanism permanent, iar noua Directivă a UE privind salariul minim ar trebui să fie pusă în aplicare imediat, astfel încât să se asigure că creșterea salariilor reale atenuează creșterea costurilor. Actuala criză va exacerba și mai mult situația copiilor care trăiesc în sărăcie sau sunt expuși riscului de sărăcie și este deci nevoie de accelerarea punerii în aplicare a Garanției europene pentru copii, astfel încât fiecare copil din UE să aibă acces deplin la servicii medicale, educație și servicii de îngrijire a copiilor gratuite și de calitate, să trăiască într-o locuință decentă și să aibă o alimentație adecvată.
2022/10/05
Discharge 2020: EU general budget - European Economic and Social Committee (A9-0238/2022 - Isabel García Muñoz)

Comitetul Economic și Social European (CESE) are un rol esențial în reprezentarea partenerilor sociali și a organizațiilor societății civile din statele membre și colaborarea cu acestea în procesul decizional de la nivelul Uniunii și, ca atare, este important ca avizele și activitățile Comitetului să fie difuzate către aceste structuri pentru ca CESE să își îndeplinească misiunea. În acest context, sunt importante recomandările Parlamentului pe această temă din rezoluțiile sale anterioare de descărcare de gestiune și este esențial acordul de cooperare dintre Comitet și Parlament, pentru ca avizele Comitetului să fie comunicate comisiilor competente ale Parlamentului în faza de redactare a rapoartelor și pentru ca raportorii Comitetului să fie invitați în mod sistematic la prezentarea acestor rapoarte. Este important totodată ca CES să efectueze o analiză a impactului avizelor sale, axată mai mult pe aspectele calitative și cantitative, motiv pentru care Comitetul trebuie să consolideze personalul care lucrează în domeniile activității legislative și relațiilor interinstituționale.
2022/10/18
Discharge 2020: European Border and Coast Guard Agency (A9-0235/2022 - Tomáš Zdechovský)

Europa are nevoie de o Agenție Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă eficace și funcțională, capabilă să sprijine statele membre în gestionarea frontierelor externe comune ale Uniunii și să asigure o gestionare integrată a frontierelor în deplină conformitate cu drepturile fundamentale. Este esențial ca Agenția să pună în aplicare măsuri concrete pentru a putea continua să își îndeplinească pe deplin sarcinile și responsabilitățile importante, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, inclusiv să răspundă diferitelor amenințări, provocări și oportunități identificate în analiza strategică a riscurilor din 2022. În plus, extinderea considerabilă a competențelor și a bugetului Agenției din ultimii ani trebuie să fie însoțite de o creștere corespunzătoare a răspunderii și a transparenței, iar acordarea descărcării de gestiune pentru execuția bugetului Agenției este condiționată de această răspundere și transparență, în special de angajamentul Agenției de a respecta dreptul Uniunii. Este important totodată ca Agenția să prezinte o foaie de parcurs detaliată cu privire la modul în care intenționează să răspundă preocupărilor nesoluționate identificate anterior, împreună cu un calendar clar și detaliat pentru realizarea acestor acțiuni.
2022/10/18
The accession of Romania and Bulgaria to the Schengen area (B9-0462/2022, B9-0463/2022)

România îndeplinește toate condițiile necesare să intre în Schengen încă din 2011. În cei 11 ani care au trecut de atunci, Consiliul nu a reușit să adopte o decizie privind aplicarea integrală a acquis-ului Schengen, în pofida apelurilor repetate în acest sens, atât din partea Comisiei, cât și a Parlamentului. Susțin cu tărie necesitatea unei decizii favorabile pentru aderarea la spațiul Schengen, fiind îndeplinite deja toate cerințele legale și neexistând motive pentru evaluări suplimentare. Votez ca România să intre în Schengen.
2022/10/18
Administrative cooperation in the field of excise duties (A9-0276/2022 - Irene Tinagli)

Într-o societate cu sistem informatic în plin avânt și cu schimburi comerciale tot mai intense, este esențial să existe un schimb adecvat de informații între statele membre și, respectiv, operatorii economici, privind deplasarea produselor pe teritoriul altor state, mai ales când vorbim de produsele la care nu se face plata accizelor. Aceste schimburi de informații vor permite o monitorizare mai bună a deplasărilor de produse accizabile eliberate pentru consum pe teritoriul unui stat membru și deplasate către teritoriul altui stat membru pentru a fi livrate acolo în scopuri comerciale și, de asemenea, va ameliora lupta împotriva fraudei fiscale.
2022/12/13
Towards equal rights for persons with disabilities (A9-0284/2022 - Anne-Sophie Pelletier)

Susțin necesitatea indispensabilă a definirii, a diagnosticării și a recunoașterii reciproce a statutului de persoană cu dizabilități în toate domeniile din întreaga UE și implicit a instituirii unui card european pentru dizabilitate, care ar trebui să acopere o serie de domenii diferite, pe lângă cultură, agrement și sport. Consider că acest card pentru dizabilitate ar trebui să poată fi folosit pentru serviciile publice naționale, regionale și locale, precum transportul, și ar trebui să existe un site web la nivelul UE și o bază de date online accesibilă și disponibilă în toate limbile Uniunii, care să cuprindă formate specifice de comunicare, cum ar fi limbajul ușor de citit, limbajul Braille și limbajul prin semne. Pe de altă parte, este necesară o informare adecvată la nivel european cu privire la cardul european pentru dizabilitate, dar și o analiză a legislațiilor și a politicilor actuale, care să conducă la măsuri de punere în aplicare concrete. Nu în ultimul rând, este nevoie să li garanteze tuturor copiilor cu dizabilități dreptul la educație, asigurându-le accesul egal la un învățământ incluziv și de calitate, de la o vârstă fragedă până la adolescență, în special prin punerea în practică a unor infrastructuri adaptate și prin cursuri specializate de formare pentru cadrele didactice și personalul însoțitor.
2022/12/13
A long-term vision for the EU's rural areas (A9-0269/2022 - Isabel Carvalhais)

În condițiile în care 30 % din populația Uniunii Europene trăiește în mediul rural, este esențială elaborarea unui pact rural care să permită o mai bună cooperare și implicare a părților interesate de la nivel local, regional și național. Pactul rural are nevoie de obiective concrete, de rezultate, de sisteme de guvernanță și de monitorizare pe mai multe niveluri, precum și de responsabilități instituționale clare, și trebuie să servească drept platformă pentru schimbul de bune practici între zonele rurale și pentru sprijinirea acestora în utilizarea instrumentelor disponibile pentru o dezvoltare armonioasă și reducerea decalajelor față de mediul urban. Este esențială sprijinirea intervențiilor specifice care sprijină tinerii și încurajează reînnoirea eficace a generațiilor, pentru a contracara declinul demografic. În acest sens, un rol important îl joacă tinerii fermieri în modernizarea agriculturii UE și în crearea mai multor oportunități în zonele rurale.
2022/12/13
Action plan to boost long-distance and cross-border passenger rail (A9-0242/2022 - Annalisa Tardino)

Stimularea dezvoltării de rețele extinse de transport feroviar de călători pe distanțe lungi și la nivel transfrontalier, cât și de conexiuni cât mai bune între regiuni, va avea un rol semnificativ în promovarea pieței unice europene, printr-o abordare bazată pe piață, care să asigure competitivitatea între diferiții actori în condiții de concurență echitabile comune, fără discriminare, menținând în același timp principiul mobilității ca serviciu și rolul său de promovare a coeziunii socioeconomice a regiunilor europene. Este, de asemenea, esențial să se dezvolte proiecte privind emiterea biletelor multimodale și formarea conducătorilor pentru a asigura necesarul de personal calificat, precum și să fie sprijinite acțiuni suplimentare pentru ca transportul feroviar de călători pe distanțe lungi și la nivel transfrontalier să devină o opțiune de călătorie mai atractivă pentru călătorii din UE, cu scopul de a dubla traficul feroviar de mare viteză până în 2030 și de a elimina barierele și legăturile lipsă. Transportul feroviar trebuie să devină mai atractiv și mai eficient pentru a fi o alternativă viabilă la transportul aerian pe distanțe mici și a putea atinge obiectivele UE privind schimbările climatice.
2022/12/13
Digital divide: the social differences created by digitalisation (B9-0550/2022)

Într-o societate tot mai informatizată, scăderea prezenței fizice a serviciilor publice, în special în zonele rurale și la periferia orașelor, este preocupantă și consider că este extrem de important să se mențină spații fizice pentru toate serviciile publice, pe lângă dezvoltarea serviciilor online. Ca atare, susțin adoptarea unui model de servicii pentru clienți centrat pe factorul uman, care să nu neglijeze pe nimeni, în paralel cu modelul de activitate a administrației publice bazat pe libertatea fiecărui utilizator de a alege modul în care interacționează cu administrația.O administrație publică modernă trebuie să pună în aplicare măsuri pentru a îmbunătăți proiectarea și intrarea în funcțiune a site-urilor web publice pentru a depăși problemele de accesibilitate și pentru a oferi sprijinul juridic, tehnic și administrativ de care au nevoie utilizatorii pentru a utiliza independent aceste site-uri, dar este important să se renunțe la abordarea conform căreia o parte din activitatea administrativă este transferată utilizatorului, iar acest transfer de sarcini este însoțit de un transfer de responsabilitate și de obligația utilizatorului de a învăța cum să utilizeze tehnologia digitală, de a fi autonom și de a respecta așteptările administrației de a fi un utilizator-model.
2022/12/13
Implementation of the New European Agenda for Culture and the EU Strategy for International Cultural Relations (A9-0279/2022 - Salima Yenbou)

Cultura pentru educație este importantă pentru toate persoanele pe tot parcursul vieții și este esențială păstrarea în programele școlare de orice tip a artelor și disciplinelor artistice într-o proporție adecvată în raport cu alte materii. Este benefică existența unor programe școlare cuprinzătoare și bine structurate, care să includă artele și disciplinele artistice, cu scopul de a consolida responsabilitatea și aptitudinea unei persoane de a se implica în activități culturale. Pentru aceasta este nevoie de alocarea de surse și stimulente financiare și umane adecvate artelor și disciplinelor artistice din programele școlare și activitățile extrașcolare în toate etapele educației, precum și pentru formarea educatorilor astfel încât să devină conștienți de importanța și puterea culturii pentru societate și bunăstarea generală, împreună cu punerea în aplicare a unor strategii pentru a susține numeroșii artiști amatori din Europa.
2022/12/14
Shipments of waste (A9-0290/2022 - Pernille Weiss)

Susțin propunerea referitoare la existența, la nivel european, a unui sistem central de schimb electronic de date pentru transferurile de deșeuri. Pentru o bună funcționare a acestei piețe pentru expedierile de deșeuri din UE, Europa trebuie să acorde prioritate proximității, autosuficienței și utilizării celor mai bune tehnici disponibile în gestionarea deșeurilor. Acest sistem ar trebui să asigure schimburi mai eficiente între autoritățile statelor UE și operatorii economici și este foarte important să se garanteze că sistemul va oferi de fapt un instrument digital care să poată facilita mai mult decât un schimb de documente. Pentru a-și respecta angajamentele în lupta împotriva schimbărilor climatice și a poluării, Europa are nevoie de un asemenea sistem eficient și de buna gestionare a deșeurilor și consider că cercetarea și inovarea trebuie să facă parte integrantă din sectorul european al gestionării deșeurilor, precum și industria, universitățile și alte instituții de cercetare.
2023/01/17
Rules to prevent the misuse of shell entities for tax purposes (A9-0293/2022 - Lídia Pereira)

În prezent, absența unui instrument internațional privind utilizarea abuzivă a entităților fictive în scopuri fiscale creează o lacună considerabilă în eforturile globale de combatere a fraudei, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive. În plus, aceasta creează condiții de concurență inechitabile între întreprinderi. Este esențial să se garanteze că obligațiile prevăzute în prezenta directivă sunt proporționale și eficace din punct de vedere fiscal și mențin totodată competitivitatea întreprinderilor din Uniune. Pe de altă parte, cerința referitoare la spațiile dintr-un stat membru ar trebui să țină seama de prevalența tot mai mare a muncii de la distanță, ceea ce determină întreprinderile legitime să își reducă spațiile și să nu păstreze spații pentru uzul lor exclusiv. În schimb, se poate considera că lipsa unui nivel minim de resurse indică o lipsă de substanță în cazul în care o întreprindere este deja expusă riscului de a fi considerată lipsită de substanță din punct de vedere fiscal. În acest context, susțin propunerea raportorului privind necesitatea de a prevedea ca, împreună cu declarația de impunere, să fie prezentate documente justificative în sprijinul declarației că întreprinderea dispune de resurse minime.
2023/01/17
The creation of a European Capital of Local Trade (B9-0003/2023)

Comerțul local are un impact major asupra zonelor rurale din Uniunea Europeană, iar în orașele mijlocii el reprezintă un motor economic vital pentru o întreagă regiune. Ca atare, acest tip de comerț stimulează economia și ocuparea forței de muncă în aceste zone și este foarte strâns legat de alte sectoare, cum ar fi turismul sau cultura, în care sinergiile și parteneriatele stimulează adesea dezvoltarea economică a orașelor din regiune. Consider deci că este nevoie de stimulente pentru dezvoltarea unor strategii locale funcționale care ar putea orienta politica locală către un impact real asupra vieții și muncii micilor comercianți cu amănuntul, inclusiv promovarea formării în domeniul noilor tehnologii din sectorul comerțului cu amănuntul, pentru a garanta că toți comercianții se pot adapta la noile forme de vânzări online. Pe de altă parte, consider benefică lansarea unei campanii de comunicare specifică a UE privind comerțul cu amănuntul prin intermediul unei mărci de „comerț local în UE”, cu scopul de a promova comerțul local în UE și de a încuraja cetățenii să participe la sectorul comerțului cu amănuntul, atât în calitate de consumatori, cât și de furnizori, dar și lansarea unei campanii de sensibilizare a publicului cu privire la importanța și avantajele comerțului local.
2023/01/17
Control of the financial activities of the European Investment Bank - annual report 2021 (A9-0294/2022 - Angelika Winzig)

Prețurile ridicate la energie afectează în mod grav competitivitatea IMM-urilor europene. Sunt necesare evaluări ale nivelului actual de sprijin pentru IMM-uri cu scopul de a decide dacă acesta este suficient pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să poată să își desfășoare activitatea în contextul prețurilor ridicate la energie și al creșterii costurilor materiilor prime. Pentru a găsi cele mai adecvate răspunsuri la aceste provocări și a acorda un sprijin adecvat trebuie să ținem cont că cele peste 23 de milioane de firme mai mici din Europa reprezintă 99,8% din ansamblul întreprinderilor nefinanciare și asigură aproximativ două treimi din totalul locurilor de muncă. IMM-urile reprezintă o forță motrice a dezvoltării economice în întreaga lume și sunt, de asemenea, vectori esențiali ai inovării. Ele au nevoie totodată de sprijin pentru a face față costurilor digitalizării și ale acțiunilor climatice, care au crescut în timpul pandemiei de COVID-19 și au exercitat o presiune suplimentară asupra activității lor.
2023/01/19
Protection of the EU’s financial interests - combating fraud - annual report 2021 (A9-0299/2022 - Sabrina Pignedoli)

Uniunea Europeană este preocupată de amenințările tot mai mari, din ultimii ani, la adresa bugetului UE pe care le reprezintă criminalitatea organizată, inclusiv organizațiile de tip mafiot și structurile oligarhice. Asemenea grupuri infracționale organizate încearcă să se infiltreze în economia legală și să comită nereguli administrative cu metode infracționale dăunătoare. În plus, modurile lor de operare includ din ce în ce mai mult recurgerea la intermediari cu înaltă calificare, care sunt capabili să comită fraude extrem de sofisticate și greu de detectat legate de fondurile UE, ascund banii prin intermediul unor arhitecturi financiare complexe, uneori cu ajutorul paradisurilor fiscale, ceea ce face ca identificarea și recuperarea fondurilor să fie deosebit de dificilă. Pe de altă parte, frauda care afectează fondurile europene are din ce în ce mai mult dimensiuni transnaționale, iar organizațiile criminale profită de eterogenitatea sistemelor juridice pentru a comite activități frauduloase împotriva intereselor financiare ale statelor membre, motiv pentru care UE are obligația de a interveni în politicile anticorupție. Susțin propunerea raportorului privind necesitatea ca executivul european să facă tot posibilul pentru a asigura o armonizare a legislațiilor penale ale statelor membre, tocmai pentru a evita proliferarea activităților transfrontaliere în domenii care afectează interesele financiare ale Uniunii.
2023/01/19
Small-scale fisheries situation in the EU and future perspectives (A9-0291/2022 - João Pimenta Lopes)

Potrivit statisticilor, aproximativ 76% dintre navele de pescuit active ale UE și 50% din echipajul acestora aparține sectorului pescuitul la scară mică, artizanal și costier, care are astfel un rol esențial în UE. Din păcate, vechimea flotei din acest sector este semnificativă - 32,5 ani în medie -, iar în acest context sunt necesare acțiuni semnificative pentru reînnoirea și modernizarea flotei. Pe de altă parte, ca și în alte sectoare, și în acest domeniu tendința de îmbătrânire este evidentă în rândul echipajelor, astfel încât începe să se observe o penurie de forță de muncă, care este o consecință a lipsei de atractivitate a profesiei pentru generația mai tânără, cauzată de factori precum caracterul dificil al muncii din acest sector, condițiile de exploatare sau veniturile mici. Este nevoie urgent de soluții la aceste probleme pentru a asigura atractivitatea profesiei pentru tineri și garantarea viitorului pescuitului. Pe de altă parte, pescuitul la scară mică are o importanță strategică pentru aprovizionarea cu pește, asigurarea securității alimentare, pentru dezvoltarea socioeconomică a comunităților costiere, dezvoltarea locală, menținerea și crearea de activități economice în amonte și în aval și păstrarea tradițiilor culturale locale.
2023/01/19
Transparency and targeting of political advertising (A9-0009/2023 - Sandro Gozi)

Odată cu evoluția rapidă a noilor tehnologii și a rețelelor sociale, serviciile de publicitate politică din UE evoluează, înregistrând o creștere semnificativă în serviciile online, care sunt adesea furnizate la nivel transfrontalier. Tranziția digitală și schimbările tehnologice au permis proliferarea diferitelor mijloace de comunicare și metode noi de finanțare, pregătire, plasare, promovare, publicare și difuzare a publicității politice. Aceste evoluții, în contextul reglementărilor naționale fragmentate și aplicate inegal, demonstrează în mod clar că normele pieței interne ar trebui adaptate astfel încât să asigure un nivel adecvat de transparență pentru publicitatea politică, necesară pentru un proces electoral echitabil și deschis în toate statele membre.În perspectiva viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European, Europa are nevoie de un regulament adecvat privind transparența și vizarea unui public-țintă în publicitatea politică pentru a contribui la buna funcționare a pieței interne și asigurarea liberei circulații a serviciilor de publicitate politică în întreaga Uniune și sprijin propunerile raportorului pentru completarea documentului elaborat de Comisie pentru adaptarea acestui regulament la evoluțiile actuale. În acest context, consider esențială clarificarea mai multor elemente-cheie, cum ar fi domeniul de aplicare, definiția publicității politice, eficacitatea codurilor de conduită, a guvernanței sale și posibilitatea de a introduce sancțiuni armonizate.
2023/02/02
Union Secure Connectivity Programme 2023-2027 (A9-0249/2022 - Christophe Grudler)

Progresele tehnice recente și rapide au permis apariția unor constelații de comunicații pe orbite negeostaționare (NGSO) și furnizarea treptată de servicii de conectivitate de mare viteză și cu latență redusă. Există, prin urmare, o fereastră de oportunitate pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale utilizatorilor guvernamentali prin dezvoltarea și implementarea de infrastructuri suplimentare. În plus, inițiativele de la nivelul Uniunii, precum inițiativa privind conectivitatea securizată, sunt caracterizate de participarea largă a întreprinderilor mici, mijlocii și mari și a întreprinderilor nou-înființate inovatoare din sectorul din amonte, intermediar și din aval din întreaga Europă. În ultimii ani, unii actori din domeniul spațial au pus la îndoială sectorul spațial, mai ales tehnologiile și aplicațiile inovatoare și orientate către piață dezvoltate de întreprinderi nou-înființate și IMM-uri, folosind uneori modele de afaceri diferite. Pentru a asigura competitivitatea ecosistemului spațial al Uniunii, acest program trebuie să intensifice la maximum dezvoltarea și utilizarea de tehnologii inovatoare și disruptive, precum și de modele de afaceri inovatoare, mai ales de către întreprinderile nou-înființate și IMM-urile care dezvoltă tehnologii și aplicații spațiale orientate către piață, acoperind totodată întregul lanț valoric al spațiului, înglobând segmentul din amonte, cel intermediar și cel din aval.
2023/02/14
REPowerEU chapters in recovery and resilience plans (A9-0260/2022 - Eider Gardiazabal Rubial, Siegfried Mureşan, Dragoş Pîslaru)

În condițiile actualei crize, generată de conflictul din Ucraina și problemele de aprovizionare cu energie, Uniunea Europeană are nevoie urgent să crească rapid investițiile în măsuri de eficiență energetică, cum ar fi adoptarea de soluții de încălzire și de răcire sustenabile și eficiente, care să constituie o modalitate sustenabilă și eficace de a aborda unele dintre cele mai urgente încercări legate de aprovizionarea cu energie și de costul energiei. Având în vedere impactul social al persistenței prețurilor ridicate și volatile la energie și recunoscând principiile Pilonului european al drepturilor sociale, ar trebui totodată să se pună un accent deosebit pe combaterea sărăciei energetice, prin sprijinirea consumatorilor vulnerabili și afectați de sărăcia energetică. În plus, actualul context geopolitic impune Uniunii să acționeze pentru a-și păstra securitatea energetică, adică disponibilitatea continuă și neîntreruptă a energiei, securitatea aprovizionării și siguranța tehnică, care pot fi obținute prin creșterea eficienței și a interoperabilității rețelelor de transport și de distribuție, promovarea flexibilității sistemului, evitarea blocărilor, asigurarea unor lanțuri de aprovizionare reziliente, securitatea cibernetică, precum și protecția și adaptarea la schimbările climatice a tuturor infrastructurilor, în special a celor critice, reducând în același timp dependențele energetice strategice.
2023/02/14
Electoral rights of mobile Union citizens in European Parliament elections (A9-0297/2022 - Damian Boeselager)

Potrivit statisticilor europene, circa 13,3 milioane de cetățeni ai Uniunii cu vârstă de vot nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință (date post-Brexit), cifra totală reprezentând populația cu drept de vot a unui stat membru de dimensiune medie. Cu toate acestea, prezența la vot în rândul cetățenilor Uniunii care nu sunt resortisanți ai statului membru de reședință rămâne scăzută în comparație cu resortisanții. În mod similar, proporția cetățenilor Uniunii care, nefiind resortisanți ai statului membru de reședință, candidează la alegerile europene este extrem de limitată (puțin peste 1% la alegerile din 2019). Mai multe state membre nu țin evidența numărului de cetățeni mobili ai UE care candidează la alegerile pentru Parlamentul European. În cazul în care datele sunt stocate și se face schimb de date, domeniul de aplicare și formatul obligațiilor de raportare sunt inconsecvente și variază de la un stat membru la altul, conducând la rezultate incomparabile. Europa are nevoie să actualizeze, să clarifice și să consolideze normele existente, învechite, dar și să extindă domeniul de aplicare al directivei și îmbunătățirea reală a accesibilității la alegerile europene.
2023/02/14
Amendments to the European Long-Term Investment Funds (ELTIFs) Regulation (A9-0196/2022 - Michiel Hoogeveen)

Fondurile europene de investiții pe termen lung reprezintă cadrul european pentru fondurile de investiții alternative (FIA) care alocă fonduri pentru investiții pe termen lung, cum ar fi proiecte de infrastructură socială și de transport, bunuri imobiliare și, mai ales, IMM-uri. O astfel de finanțare pe termen lung poate sprijini dezvoltarea economiei Uniunii Europene în continuare, pentru că Europa trebuie să promoveze o creștere mai inteligentă, mai durabilă și mai favorabilă incluziunii, care să creeze locuri de muncă, și să își consolideze competitivitatea la nivel mondial. Pe de altă parte, asemenea acțiuni de dezvoltare sunt în concordanță cu obiectivul ambițios stabilit în Pactul verde european, și anume realizarea obiectivelor în materie de durabilitate și de neutralitate climatică prin contribuția tuturor actorilor economici, în special a celor care au un rol în strategiile de finanțare pe termen lung. Sunt astfel necesare modificări specifice regulilor fondului pentru a spori atractivitatea acestui cadru, respectiv extinderea sferei activelor și a investițiilor eligibile, ceea ce va permite reguli mai flexibile ale fondului care includ facilitarea strategiilor bazate pe fonduri de fonduri și reducerea barierelor nejustificate care împiedică accesul investitorilor.
2023/02/15
Joint Undertakings under Horizon Europe: Chips Joint Undertaking (A9-0012/2023 - Eva Maydell)

Aprovizionarea industriei europene cu semiconductori și materii prime critice a devenit o chestiune esențială în peisajul actual geopolitic, precum și pentru asigurarea stabilității și securității economiei UE. Lanțul global de aprovizionare cu semiconductori este unic, iar Europa are nevoie de un cadru legal care să asigure un spațiu dinamic, adaptabil și sigur din punct de vedere juridic, să respecte principiile pieței unice și ale politicii în domeniul concurenței, pentru a asigura în viitor investițiile, inovarea și creșterea producției în acest sector. Industria europeană trebuie să atragă investiții în instalații de producție inovatoare, să dispună de o forță de muncă calificată, dar și să fie în măsură să proiecteze și să producă cele mai avansate cipuri care vor defini piețele de mâine, prin dezvoltarea capabilităților și prin asigurarea posibilității de a testa și de a crea modele-prototip inovatoare prin intermediul unor linii-pilot, în strânsă colaborare cu sectoarele industriale verticale vizate. În acest context, este benefică o cooperare cât mai strânsă între autorități, comunitatea de C&D&I, industrie și parteneri internaționali, pentru că facilitarea dezvoltării tehnologiilor semiconductorilor de ultimă generație și de generație următoare va contribui la îndeplinirea obiectivelor UE de producție ambițioase în industria semiconductorilor.
2023/02/15
Council of Europe Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence: EU accession (A9-0021/2023 - Łukasz Kohut, Arba Kokalari)

Vreau toleranță zero pentru orice formă de violență împotriva femeilor. Azi am reușit. Toate femeile și fetele din România vor putea beneficia de cele mai bune măsuri de protecție împotriva violenței, indiferent de statul membru în care se află. Rezoluția a fost adoptată cu 469 de voturi (74%) de Parlamentul European. Am susținut azi, în plenara de la Strasbourg, un nou demers legislativ ce prevede ca toate statele membre să adopte cel mai cuprinzător instrument din punct de vedere juridic pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (așa cum sunt cele prevăzute de Convenția de la Istanbul). Nu pot să înțeleg de ce 104 europarlamentari au votat contra acestui demers, mai ales că, pentru a fi cu adevărat eficiente, măsurile de prevenire, combatere și pedepsire trebuie să aibă o abordare unitară la nivelul UE. Și nu ne oprim aici.
2023/02/15
The EU priorities for the 67th session of the UN Commission on the Status of Women (B9-0100/2023, B9-0103/2023)

Parlamentul European și Comisia sa pentru drepturile femeii și egalitatea de gen doresc să își exprime implicarea deplină în procesul decizional privind poziția UE în cadrul celei de a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, care va avea loc în luna martie. Independența economică și emanciparea femeilor sunt esențiale pentru atingerea egalității de gen și pentru garantarea drepturilor femeilor. Ca atare, este important accesul femeilor la noile oportunități de angajare în tranziția digitală, motiv pentru care este nevoie de sprijin pentru antreprenoriatul în rândul femeilor și pentru creșterea numărului de femei în posturi de conducere în sectorul digital. Uniunea Europeană trebuie să își îndeplinească cu fermitate rolul de lider și să adopte o poziție unitară cu privire la importanța emancipării femeilor și fetelor în toată diversitatea lor și a realizării egalității de gen în transformarea digitală. Totodată, UE dorește să colaboreze cu Organizația Națiunilor Unite pentru a se asigura că Pactul digital mondial care urmează să fie adoptat în 2024 și care vizează conturarea unor principii comune pentru un viitor digital deschis, liber și sigur pentru toți ia în considerare dimensiunea de gen și ține seama de nevoile specifice ale femeilor și fetelor în transformarea digitală.
2023/02/15
Ro-ro passenger ships: stability requirements (A9-0255/2022 - Roberts Zīle)

Transportul maritim de mărfuri și, implicit, cel de persoane s-a dezvoltat și continuă să se dezvolte permanent, motiv pentru care este necesară modificarea normelor actuale privind siguranța navelor de pasageri ro-ro, inclusiv cele avariate, și susțin poziția raportorului potrivit căreia este important să se mențină cele mai ridicate standarde de siguranță posibile în transportul maritim. Scufundarea MS Estonia în 1994 este greu de uitat și servește drept punct de pornire pentru protocoalele privind măsurile de siguranță concrete. În plus, acest accident dovedește necesitatea actualizării măsurilor care să prevină un astfel de eveniment tragic în viitor și este important să lăsăm o marjă industriei pentru a se adapta la măsurile propuse din prezenta directivă, asigurându-se totodată că nu este periclitată calitatea măsurilor de siguranță.
2023/03/14
Land use, land use change and forestry (LULUCF) (A9-0161/2022 - Ville Niinistö)

Realizarea obiectivelor LULUCF ține de responsabilitatea statelor membre; ca atare, fermierii individuali și administratorii de păduri ar putea beneficia de stimulente pentru a stoca mai mult carbon pe terenurile și în pădurile lor, asigurând totodată protecția biodiversității și alte beneficii conexe pentru societate. Susțin poziția raportorului privind finanțarea publică din politica agricolă comună și alte programe ale UE (LIFE, fondurile de coeziune, Orizont Europa, Mecanismul de redresare și reziliență, Fondul pentru o tranziție justă), care ar trebui să fie mobilizată în continuare pentru a sprijini abordările ecosistemice în păduri și pe terenuri agricole. În plus, ar trebui să li se solicite statelor membre să folosească cel puțin 5% din veniturile publice generate de vânzarea la licitație a certificatelor EU ETS pentru programe care sprijină extinderea abordărilor ecosistemice în păduri și pe terenurile agricole.
2023/03/14
Revision of the Market Stability Reserve for the EU Emissions Trading System (A9-0045/2022 - Cyrus Engerer)

Schimbările climatice afectează deja viețile a milioane de oameni din întreaga lume și ne amenință pe fiecare dintre noi, motiv pentru care ele reprezintă o urgență la nivel mondial, pentru că afectează țările de pe toate continentele prin perturbări economice, condiții meteorologice extreme și creșteri ale nivelului mării. Sunt necesare eforturi la nivel global pentru a atenua efectele devastatoare ale acestui fenomen, pentru că încercarea de a limita efectele prin reduceri ambițioase ale emisiilor de gaze cu efect de seră, garantând totodată o tranziție echitabilă și menținând competitivitatea economiilor noastre, este cel mai mare proiect politic al vremurilor noastre. Dar acest proiect poate fi o poveste de succes numai dacă este sprijinit printr-un efort internațional. Prin adoptarea Legii europene a climei, Europa și-a demonstrat în continuare disponibilitatea de a trece de la vorbe la fapte, printr-un angajament obligatoriu din punct de vedere juridic de a transforma Europa într-un continent neutru climatic până în 2050. În același timp, emisiile trebuie reduse cu cel puțin 55% până în 2030, față de nivelurile din 1990. Acest obiectiv climatic mai ambițios trebuie pus în practică acum, iar UE trebuie să își revizuiască acum politicile și mecanismele existente pentru a reflecta aceste noi ținte.
2023/03/14
Activities of the European Ombudsman - annual report 2021 (A9-0054/2023 - Anne-Sophie Pelletier)

Activitatea instituției Ombudsmanului European este importantă și ea se reflectă prin faptul că cele mai importante trei aspecte de interes examinate în anchetele finalizate de Ombudsman în 2021 au fost transparența și răspunderea (accesul la informații și la documente), cultura serviciului și utilizarea adecvată a puterii discreționare (inclusiv în procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor). Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, printre alte preocupări ale Ombudsmanului, se numără și respectarea drepturilor procedurale, respectarea drepturilor fundamentale, buna gestionare a aspectelor legate de personal, buna gestiune financiară, participarea publicului la procesul decizional al UE, aspectele etice și avertizarea în interes public în legătură cu administrația UE. Transparența în procesul legislativ contribuie la conferirea unui grad mai mare de legitimitate instituțiilor în percepția cetățenilor UE și la creșterea încrederii în acestea. Tocmai lipsa de informare și de dezbatere pot da naștere unor îndoieli în percepția cetățenilor și pot facilita răspândirea dezinformării, nu numai în ceea ce privește legalitatea unui act individual, ci și în ceea ce privește legitimitatea întregului proces decizional european.
2023/03/14
Policy Coherence for Development (A9-0019/2023 - Janina Ochojska)

În acest context politic și într-un context geopolitic marcat de redresarea după pandemia de COVID-19, precum și de consecințele invadării Ucrainei de către Rusia sau ale schimbărilor climatice, ale căror efecte sunt observate în actuala criză mondială a securității alimentare, este în curs de elaborare un nou raport al Parlamentului privind coerența politicilor pentru dezvoltare - CPD. El este de zeci de ani un element esențial de dezvoltare a Uniunii, iar obiectivul său principal este de a oferi un nou impuls politic conceptului de CPD, pentru a se asigura că UE și statele sale membre își îndeplinesc obligațiile prevăzute în tratat. Este nevoie de o vizibilitate reînnoită și de o concentrare mai mare asupra coerenței politicilor pentru dezvoltare pentru a asigura implementarea consecventă și sistematică a acesteia și pentru a se asigura că CPD este capabilă să ofere o contribuție unică a UE la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă.
2023/03/14
Law enforcement information exchange (A9-0247/2022 - Lena Düpont)

În cadrul schimburilor de informații efectuate în temeiul prezentei directive este deosebit de important să fie asigurată protecția datelor cu caracter personal. În plus, în măsura posibilului, orice astfel de date cu caracter personal ar trebui să fie diferențiate în funcție de gradul lor de acuratețe și fiabilitate, astfel încât faptele să fie diferențiate de evaluările personale, pentru a se asigura atât protecția persoanelor fizice, cât și calitatea și fiabilitatea informațiilor care fac obiectul schimburilor.Este necesară asigurarea unui cadru solid de protecție a datelor, având în vedere caracterul sensibil al acestor date și care vor face obiectul schimbului în temeiul prezentei directive, precum și respectarea, de către statele membre, a obligațiilor care le revin și care le impun să stabilească termene adecvate pentru stocarea datelor și să se asigure că datele nu sunt păstrate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate pentru o perioadă mai lungă decât este necesar în scopul prelucrării.
2023/03/15
Adequate minimum income ensuring active inclusion (B9-0099/2023, B9-0116/2023)

În absența unor procese corespunzătoare la nivelul statelor membre de modernizare și consolidare a sistemele de protecție socială într-un mod care să favorizeze incluziunea socială și să sprijine persoanele capabile să muncească cu căi de acces la locuri de muncă de calitate, există riscul ca obiectivul UE privind reducerea sărăciei să nu fie atins în anii următori.Conferința privind viitorul Europei a solicitat un cadru comun al UE pentru sistemele de venit minim pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă și consider că, introducerea unui astfel de cadru ar contribui la punerea în aplicare deplină a Pilonului european al drepturilor sociale și a planului de acțiune aferent.Această propunere îndeamnă statele membre să mărească sprijinul specific acordat persoanelor cu cele mai mari nevoi, pentru a combate sărăcia și excluziunea socială, dar și pentru a crește nivelul de ocupare a forței de muncă, a îmbunătăți participarea la formare, pentru a se putea îndeplini obiectivele pentru 2030, în special cel privind reducerea cu cel puțin 15 milioane a numărului de persoane din UE care trăiesc în sărăcie sau care se confruntă cu excluziunea socială.
2023/03/15
The functioning of the EEAS and a stronger EU in the world (A9-0045/2023 - Urmas Paet)

Promovarea la nivel internațional a Uniunii Europene pe plan cultural impune existența unui instrument al UE care să reprezinte fața culturală a Uniunii la nivel mondial prin acțiuni de diplomație culturală și al unor relații culturale internaționale bazate pe un cadru de cooperare culturală. Acesta ar putea viza promovarea UE pe toate continentele, furnizarea de asistență din partea UE pentru consolidarea capacităților și asistență financiară sectoarelor culturale, creative și inovatoare ale societății civile din țările terțe, dar și promovarea dialogului intercultural, mobilitatea artiștilor și a profesioniștilor din domeniul culturii între UE și țările terțe și combaterea dezinformării.UE trebuie să se asigure că acest instrument include o cooperare strânsă cu institutele culturale naționale ale Uniunii Europene (EUNIC), precum și cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune și cu organizații internaționale precum UNESCO, pe baza experienței lor. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are nevoie de coerență în acțiunile sale externe, motiv pentru care organizarea SEAE și a serviciilor corespunzătoare ale Comisiei trebuie să fie adaptată fără întârziere la noile nevoi strategice care decurg din noul context geopolitic.
2023/03/15
European Semester for economic policy coordination 2023 (A9-0044/2023 - Irene Tinagli)

Semestrul european joacă un rol important în coordonarea politicilor economice și bugetare ale statelor membre pentru că protejează stabilitatea macroeconomică a uniunii economice și monetare, dar acest proces nu ar trebui să ignore nici obiectivele Pilonului european al drepturilor sociale și ale Pactului verde european, nici alte aspecte legate de sectorul financiar și de fiscalitate.În actualul context post COVID, există posibilitatea să apară noi dezechilibre generate de deteriorarea condițiilor economice. În plus, creșterea ratelor creditelor ipotecare și deteriorarea capacității de serviciu al datoriei, ca urmare a scăderii veniturilor reale ale gospodăriilor, pot cauza dificultăți suplimentare pentru familii și piețele financiare, iar întreprinderile și IMM-urile se confruntă cu blocaje în aprovizionare și costurile ridicate ale energiei.În acest context, este esențial ca statele membre să adopte măsuri specifice pentru a compensa impactul prețurilor ridicate la energie asupra gospodăriilor și întreprinderilor vulnerabile, pentru că această situație riscă să accentueze discrepanțele dintre statele membre pe măsură ce criza energetică continuă.
2023/03/15
European Semester for economic policy coordination: Employment and social priorities for 2023 (A9-0051/2023 - Estrella Durá Ferrandis)

Aspectele sociale și cele legate de ocuparea forței de muncă din Strategia anuală pentru 2023 privind creșterea durabilă sunt deosebit de importante, având în vedere contextul creșterii inflației și a costului vieții ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, care face ca majoritatea familiilor nu numai să nu își poată permite să își plătească facturile la gaz și energie electrică, ci trebuie să aleagă între hrănirea familiilor lor și încălzirea locuințelor.În plus, creșterea inflației și a prețurilor la alimente și energie afectează grupurile cele mai vulnerabile, ceea ce, la rândul său, adâncește inegalitățile și agravează sărăcia – în special sărăcia energetică, iar creșterile salariale nu țin pasul cu ratele inflației. Prin urmare, sărăcia persoanelor încadrate în muncă crește în măsura în care lucrătorii își pierd puterea de cumpărare și se confruntă cu înrăutățirea condițiilor de trai.În acest context, este necesar să se țină seama de faptul că reducerea inegalităților este responsabilitatea comună a Uniunii și a statelor membre și ca atare, semestrul european, ca mecanism de coordonare a politicilor economice și de ocupare a forței de muncă ale UE, trebuie să faciliteze măsuri care să permită statelor membre să facă față crizei economice și sociale grave de astăzi.
2023/03/15
The EU Guidelines on Human Rights Defenders (A9-0034/2023 - Hannah Neumann)

Eforturile depuse de numeroase delegații ale UE și misiuni ale statelor membre pentru a conferi vizibilitate și recunoaștere apărătorilor drepturilor omului sunt remarcabile, dar este nevoie de o mai mare consecvență și de o abordare strategică globală în acest sens, precum și de un angajament ferm din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a biroului lui pentru a asigura punerea în aplicare consecventă a Orientărilor în toate delegațiile, în special în țările în care apărătorii drepturilor omului sunt cei mai expuși riscurilor. Pe de altă parte, este benefic procesul de formare periodică în domeniul drepturilor omului, inclusiv în ceea ce privește politica privind apărătorii drepturilor omului, pentru funcționarii care activează ca puncte focale în secțiile politice și de cooperare ale delegațiilor UE. În acest fel, se va asigura o abordare sistematică privind apărătorii drepturilor omului, astfel încât cunoștințele și practicile privind protecția apărătorilor drepturilor omului să se instituționalizeze, evitându-se o abordare care depinde de persoane și reducându-se la minimum efectele rotației personalului.
2023/03/16
Joint Investigation Teams collaboration platform (A9-0245/2022 - Malik Azmani)

În contextul conflictului din Ucraina, coordonarea internațională și schimbul de informații pentru cele mai grave infracțiuni sunt foarte importante, mai ales având în vedere participarea pentru prima dată a Parchetului Curții Penale Internaționale (CPI) la echipa comună de anchetă care anchetează crimele de război din Ucraina. Trebuie elaborate și adoptate noi dispoziții care să permită participarea autorităților judiciare internaționale, în special a CPI, la platforma de colaborare a echipelor comune de anchetă pentru urmărirea penală a infracțiunilor transfrontaliere, cum ar fi infracționalitatea informatică, terorismul și infracționalitatea gravă și organizată, prin eliminarea procedurilor și a formalităților consumatoare de timp între membrii echipelor comune de anchetă. Pe de altă parte, având în vedere evoluția rapidă a modalităților actuale de comunicare și schimbul de informații și date în cadrul echipelor comune de anchetă, se impune respectarea tuturor cerințelor în materie de securitate a schimburilor de informații și date.
2023/03/30
European Year of Skills 2023 (A9-0028/2023 - Loucas Fourlas)

Anul 2023 a fost proclamat „Anul european al competențelor” de către Uniunea Europeană. Este o bună ocazie de a pune accent pe educație și formare în domeniile în care nevoile în materie de competențe au fost identificate pe piețele forței de muncă și în sectoarele orientate spre viitor, pentru a depăși penuria de forță de muncă în contextul dublei tranziții digitale și verzi.În contextul dificultăților cu care se confruntă Europa în prezent – conflictul din Ucraina și pandemia de COVID-19 –, o forță de muncă calificată este extrem de importantă pentru stimularea redresării Europei, asigurând totodată o tranziție echitabilă și consolidând competitivitatea Uniunii în lume. Dacă au competențele necesare, atât tehnice, cât și non-tehnice, oamenii vor putea să se implice pe deplin pe piața forței de muncă, iar finanțarea din partea UE și sprijinul tehnic pentru investițiile statelor membre în perfecționarea și recalificarea profesională sunt esențiale. În întreaga Uniune, întreprinderile raportează dificultăți în a găsi lucrători cu competențele necesare, iar îmbătrânirea populației (care se va accelera în următorul deceniu) va accentua aceste dificultăți.
2023/03/30
Ozone depleting substances (A9-0050/2023 - Jessica Polfjärd)

Regulamentul privind substanțele care diminuează stratul de ozon este principalul instrument al UE pentru îndeplinirea obligațiilor care îi revin în temeiul protocolului de la Montreal, iar revizuirea sa are scopul de a consolida succesul acestuia și de a reduce în continuare emisiile de substanțe care diminuează stratul de ozon (ODS). Ca atare, este important să luăm în continuare măsuri la nivel european pentru a asigura recuperarea și a evita emisiile de substanțe care diminuează stratul de ozon atunci când se fac demolări sau renovări care implică materiale speciale de construcție. Susțin crearea unei liste a substanțelor care diminuează stratul de ozon pentru care este permisă utilizarea ca intermediari de sinteză și evaluarea periodică a disponibilităților de alternative la acestea.
2024/01/16
Fluorinated gases regulation (A9-0048/2023 - Bas Eickhout)

Reducerea utilizării treptate a hidrofluorocarburilor (HFC), substanțe care au efecte negative asupra stratului de ozon, este esențială și ea oferă siguranță în materie de investiții pentru mai multe sectoare. Pentru punerea în aplicare corectă a prezentului regulament Europa are nevoie de tehnicieni calificați, capabili să manipuleze substanțe noi și acest lucru va necesita formare suplimentară. Înăsprirea cerințelor de formare și certificare pentru agenții frigorifici naturali și majorarea taxei de alocare a cotelor – generând astfel finanțare suplimentară, care ar trebui parțial investită în formare – ar trebui să accelereze instalarea de noi aparate mai puțin poluante.
2024/01/16
Implementation of the Erasmus+ programme 2021-2027 (A9-0413/2023 - Milan Zver)

Programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 vizează un număr de până la 12 milioane de participanți și el are o importanță semnificativă ca instrument esențial pentru crearea unui spațiu european al educației și pentru sprijinirea punerii în aplicare a cadrului strategic european pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării în perspectiva realizării și dezvoltării în continuare a spațiului european al educației.Din păcate, datele statistice arată că există încă un număr semnificativ de beneficiari care au declarat că nu au beneficiat de recunoașterea integrală a creditelor, ceea ce este departe de obiectivele stabilite în Carta Universitară Erasmus. Susțin deci propunerea raportorului de a se lua măsuri, de către instituțiile europene și statele membre, pentru o mai bună recunoaștere a creditelor obținute în perioadele de mobilitate, facilitând transferul de credite între instituții și asigurând valoarea academică a experiențelor lor. În plus, ar trebui explorate fezabilitatea și necesitatea unei „diplome europene comune”.
2024/01/16
Implementation of the Creative Europe programme 2021-2027 (A9-0425/2023 - Massimiliano Smeriglio)

Europa creativă urmărește să protejeze și să promoveze bogăția și diversitatea patrimoniului cultural și lingvistic al Europei și vizează stimularea potențialului economic al sectoarelor culturale și creative. Aceste sectoare, sprijinite de fonduri europene, contribuie atât la ocuparea directă și indirectă a forței de muncă, cât și la creșterea economică. Ca atare, este esențial sprijinul pentru protejarea diversității culturale și creșterea competitivității și este important ca programul „Europa creativă” să abordeze provocările cu care se confruntă aceste sectoare, amplificate de impactul pandemiei de COVID-19 și de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. În plus, este benefică existența rețelei de birouri „Europa creativă” - până în prezent, au fost înființate 40 de birouri - care acționează ca organisme consultative și promovează programul, furnizând informații și orientări potențialilor solicitanți. Consider totodată că este esențială încurajarea cooperării transfrontaliere și asigurarea diseminării adecvate a finanțării acordate și a rezultatelor obținute în fiecare țară în parte, precum și simplificarea administrativă și accesibilitatea. Acestea sunt elemente-cheie introduse în programul actual pentru a permite participarea unui număr cât mai variat de actori culturali și creativi și pentru a reduce sarcina administrativă a procedurilor conexe.
2024/01/16
Implementation of the Citizens, Equality, Rights and Values programme 2021-2027 – citizens' engagement and participation (A9-0392/2023 - Łukasz Kohut)

Mediul politic, economic și social complex și în schimbare rapidă al Uniunii Europene necesită răspunsuri politice ferme, orientate spre rezultate și bazate pe date concrete, care să se concentreze asupra cetățenilor și să aibă drept fundament democrația, egalitatea, drepturile și valorile. Ca atare, consider că programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” (CEDV) aduce o contribuție unică la întărirea angajamentului civic și a participării civice din perspectiva drepturilor fundamentale, combinând în mod eficace valorile, dialogul civil și cetățenia, promovând în același timp egalitatea socială și de gen, diversitatea prin sprijin în conservarea patrimoniului regional, conștiința istorică și combaterea discriminării, a violenței. El este un instrument esențial pentru viitorul UE și pentru a aborda problemele sociopolitice, cum ar fi decalajul de cunoștințe, euroscepticismul, restrângerea spațiului civic, precum și erodarea statului de drept și obstacolele la adresa lui în întreaga Europă.
2024/01/16
Role of the European Parliament and its parliamentary diplomacy in the EU’s foreign and security policy (A9-0405/2023 - Jordi Solé)

În contextul unei lumi din ce în ce mai complexe și polarizate, diplomația parlamentară este recunoscută treptat ca un instrument eficient de politică externă pentru a interacționa, la nivel politic, cu diferiți actori din țări terțe, mai ales parlamentari, dar și guverne, societatea civilă și organizații internaționale. Parlamentul European, pe lângă rolul său de control asupra activității executivului UE, constituie un exemplu de marcă la nivel internațional al faptului că, din ce în ce mai mult, diplomația parlamentară completează și modelează politica externă, însă se confruntă încă cu numeroase dificultăți pentru a avea rezultate mai bune. Parlamentul joacă un rol esențial în promovarea drepturilor omului și a democrației, ca elemente esențiale ale agendei externe a UE, în special prin dezbaterile, rezoluțiile și angajamentul său pe mai multe niveluri, oficial și neoficial, cu actorii externi. Susțin propunerea raportorului privind crearea unui program-pilot interinstituțional care să fie lansat într-un anumit număr de țări terțe, în care instrumentele Parlamentului sunt pe deplin integrate cu cele ale SEAE, ale Comisiei și ale statelor membre în ceea ce privește aceste țări, pentru recunoașterea rolului important al PE în domeniul politicii externe și recunoașterea sa ca actor cu drepturi depline în abordarea „Echipa Europa”.
2024/01/16
Current and future challenges regarding cross-border cooperation with neighbouring countries (A9-0415/2023 - Daniel Buda)

Cooperarea transfrontalieră este un element-cheie al politicii UE față de vecinii săi, care promovează cooperarea între țările UE și țările vecine care împart o frontieră terestră sau maritimă. CTF sprijină dezvoltarea durabilă de-a lungul frontierelor externe ale UE, ajută la reducerea diferențelor dintre standardele de viață, abordează provocările comune și evidențiază rolul Uniunii Europene în dezvoltarea regiunilor de frontieră. Pe de altă parte, cooperarea transfrontalieră este esențială în urma evoluțiilor dramatice din Ucraina, conflict care a îngreunat implementarea programelor IEV-CTF cu Ucraina, Moldova, Rusia și Belarus. O componentă esențială este cooperarea din regiunea Mării Negre și bazinul Mării Mediterane, programe care se confruntă cu provocări importante precum dezvoltarea regională, mediu, infrastructură de transport, migrație și securitate.Susțin deci continuarea programelor Interreg NEXT, care nu numai că au posibilitatea de a contribui la buna cooperare a regiunilor de frontieră, ci au și capacitatea să abordeze adevăratele provocări ale societății contemporane, indiferent dacă este vorba de războiul din Ucraina sau problemele migratorii din bazinul Mării Mediterane.
2024/01/16
Promotion of the freedom of scientific research in the EU (A9-0393/2023 - Christian Ehler)

Într-o societate supusă permanent unei concurențe globale pentru cercetare, dezvoltare și inovare, libertatea cercetării academice este o condiție prealabilă pentru atragerea talentelor cu idei noi competitive în procesul de cercetare, proces esențial pentru promovarea cunoștințelor noastre privind fenomenele naturale și sociale, contribuind astfel la promovarea inovării, la progresul social și la ameliorarea bunăstării generale a cetățenilor Uniunii.Consider că cercetătorii aflați la început de carieră, aflați uneori în situație precară, trebuie susținuți pentru a-i încuraja să rămână în Europa prin crearea de oportunități de carieră mai clare și mai structurate, garantate și prin promovarea unor proceduri de recrutare transparente, fără prejudecăți, și prin asigurarea unor asigurări sociale adecvate pentru toți cercetătorii, inclusiv doctoranzii care desfășoară activități de cercetare remunerate.
2024/01/17
Implementation of the Treaty provisions on EU citizenship (A9-0436/2023 - Maite Pagazaurtundúa)

Cetățenia UE este o construcție unică, care reflectă identitatea democratică comună și valorile comune ale cetățenilor UE și a contribuit la crearea de legături și la promovarea egalității. În plus, libertatea de circulație a permis ca peste 15 milioane de cetățeni ai UE să locuiască și să lucreze într-un alt stat membru, ceea ce face ca cetățenia UE să fie mai importantă ca niciodată. Din păcate, de multe ori cetățenii europeni nu sunt conștienți suficient de drepturile, obligațiile civice și libertățile care decurg din cetățenia UE, pe care nu le cunosc și nu le înțeleg îndeajuns.Ca atare, statele membre și autoritățile locale și regionale trebuie coopereze mai mult ca să pună în aplicare pe deplin directivele existente privind drepturile cetățenilor mobili și să abordeze prompt diferitele deficiențe existente, în contextul viitoarelor alegeri europene. Susțin deci crearea unor campanii de sensibilizare specifice în țările de reședință pentru a informa cetățenii mobili ai UE cu privire la dreptul lor de a vota și de a candida la alegerile europene și municipale din țara respectivă, precum și utilizarea platformelor de comunicare socială și a instrumentelor digitale, cu un accent deosebit pe sporirea implicării tinerilor și a persoanelor cu dizabilități în procesul democratic.
2024/01/17
Building a comprehensive European port strategy (A9-0443/2023 - Tom Berendsen)

Porturile au o importanță strategică pentru sectorul european al transporturilor și pentru economia europeană în ansamblu, motiv pentru care consider că Europa are nevoie urgent de o strategie portuară europeană cuprinzătoare, care să asigure competitivitatea și reziliența porturilor europene în viitor și să prevină orice dependență față de alte țări în acest sector. Această strategie trebuie să stabilească limite pentru investițiile străine pentru a preveni orice prezență a unei țări terțe care are potențialul de a submina securitatea sau ordinea publică în Uniune. De asemenea, trebuie să creeze cadrul adecvat pentru ca investitorii publici și privați europeni să investească în infrastructura portuară critică și să consolideze reziliența punctelor de acces către economia noastră.Susțin totodată propunerea raportorului privind necesitatea consolidării poziției economice proprii a porturilor din UE și a întăririi măsurilor de securitate pentru a răspunde riscurilor de securitate prin intensificarea cooperării europene, a reglementării și a asigurării respectării normelor la toate nivelurile.
2024/01/17
European historical consciousness (A9-0402/2023 - Sabine Verheyen)

Predarea noțiunilor legate de integrarea europeană, istoria, instituțiile și valorile fundamentale ale Uniunii și cetățenia europeană au o importanță vitală în apariția unui sentiment european de apartenență, motiv pentru care predarea istoriei europene și a integrării europene, precum și educația civică europeană trebuie să devină parte integrantă a sistemelor naționale de învățământ.Consider că statele membre și Comisia trebuie să colaboreze, inclusiv prin intermediul Grupului de lucru pentru egalitate și valori al Spațiului european al educației, la crearea unor elemente specifice axate pe dezvoltarea conștiinței istorice europene și să elaboreze în comun un „manual al UE” pentru activitățile școlare, care să ofere orientări comune, fapte și cifre imparțiale pentru predarea istoriei europene. În plus, predarea interdisciplinară și intersecțională a istoriei, utilizând instrumente interactive, metode narative și abordări bazate pe lecții învățate valabile de-a lungul generațiilor, care să utilizeze un set complet de surse, tehnologii și materiale didactice, inclusiv manuale de istorie transfrontaliere și transnaționale și istorii orale, va favoriza schimbul de idei și promovarea cunoștințelor transversale, precum și înțelegerea interculturală, contribuind la eliminarea barierelor naționale și oferind o mai bună înțelegere a trecutului și a prezentului.
2024/01/17
Virtual worlds – opportunities, risks and policy implications for the single market (A9-0397/2023 - Pablo Arias Echeverría)

Într-o societate aflată într-un progres continuu și rapid al tranzițiilor tehnologice, Europa are nevoie de examinarea rapidă a posibilelor aspecte juridice neabordate în comunicările anterioare ale Comisiei Europene, care pot să servească drept bază pentru lucrările viitoare ale Parlamentului în următoarea legislatură. Susțin deci propunerea raportorului privind necesitatea unui cadru etic și juridic pentru această nouă tehnologie, care să permită clarificările necesare în domeniul dreptului internațional privat, al dreptului civil și al dreptului proprietății intelectuale. Nu trebuie să uităm totodată importanța pe care accesibilitatea, serviciile publice și alfabetizarea digitală o joacă pentru o tranziție digitală centrată pe factorul uman, în care fiecare cetățean poate beneficia de acces la această nouă tehnologie, nimeni nu este lăsat în urmă, iar valorile, principiile și drepturile fundamentale ale acestei Uniuni sunt respectate.
2024/01/17
EU-India relations (A9-0435/2023 - Alviina Alametsä)

Uniunea Europeană consideră că India este un aliat esențial al său în regiunea indo-pacifică, ambele părți împărtășind interesul de a asigura o ordine internațională liberă, deschisă și bazată pe norme și recunoscând politica de securitate și apărare ca fiind un domeniu din ce în ce mai important și cu un potențial ridicat, în special în ceea ce privește securitatea maritimă. În plus, consider benefic un dialog intensificat cu India privind urgențele sanitare, produsele farmaceutice și inovațiile digitale în domeniul sănătății pentru o acoperire universală cu servicii de sănătate, deoarece este cel mai mare producător și exportator de medicamente generice și un actor activ în domeniul sănătății globale în cadrul forurilor multilaterale.UE și India au nevoie să dea curs angajamentului de a consolida cooperarea în domeniul cercetării și inovării în domeniul sănătății; să intensifice eforturile pentru a găsi o soluție rapidă, fără a face compromisuri în privința conținutului, pentru un acces universal la produse farmaceutice la prețuri accesibile.
2024/01/17
Gender aspects of the rising cost of living and the impact of the energy crisis (A9-0430/2023 - Alice Kuhnke)

Statisticile arată că peste 50 de milioane de persoane sunt afectate de sărăcia energetică în UE, motiv pentru care este important ca statele membre să garanteze accesul la energie electrică pentru persoanele vulnerabile și consider că ar trebui să se acorde asistență financiară pentru a sprijini gospodăriile cu venituri mici să respecte standardele minime de performanță energetică. Pe de altă parte, susțin inițiativele de promovare a femeilor pentru a deveni antreprenoare în domeniul energiei solare, eoliene, geotermale și hidroelectrice, deoarece acest lucru aduce beneficii atât femeilor implicate, cât și comunității în ansamblu.
2024/01/18
Situation of fundamental rights in the EU in 2022 and 2023 (A9-0376/2023 - Katarina Barley)

Respectarea demnității umane, a libertății, a democrației, a egalității, a statului de drept și a drepturilor omului reprezintă valorile fundamentale ale Uniunii Europene, iar susținerea și promovarea activă a acestor valori este o obligație a instituțiilor UE și a statelor membre. În acest context, consider că digitalizarea este un proces transversal care afectează accesul la toate serviciile, în special la asistența medicală și exercitarea drepturilor fundamentale, iar dependența de tehnologie constituie o problemă de sănătate publică, care afectează în special minorii și integritatea lor fizică și mintală. Este motivul pentru care sărăcia digitală în UE ar trebui monitorizată și evaluată în raport cu accesul la serviciile esențiale și drepturile fundamentale, inclusiv pentru persoanele în vârstă, persoanele care locuiesc în zone îndepărtate, persoanele lipsite de adăpost. Pe de altă parte, pornind de la considerentul că locuințele nu sunt o marfă, ci o necesitate, și constituie o condiție prealabilă pentru participarea deplină la viața societății, susțin propunerea raportorului ca statele membre să intensifice investițiile în locuințe sociale și accesibile ca preț, pentru a elimina sarcina financiară excesivă legată de costul locuințelor, în special în rândul grupurilor defavorizate și vulnerabile, și pentru a evita concurența între aceste grupuri.
2024/01/18
Union-wide effect of certain driving disqualifications (A9-0410/2023 - Petar Vitanov)

Măsurile luate la nivel european, în ultimele două decenii, pentru îmbunătățirea siguranței rutiere au determinat reducerea numărului de decese cauzate de accidentele rutiere. Astfel, s-a constatat o scădere constantă a numărului acestor decese, de la 51 400 în 2001 la 19 800 în 2021, însă nu a fost atins obiectivul UE care viza o reducere cu 75 % între 2001 și 2020.Având în vedere că, codurile penale pentru infracțiunile rutiere variază de la un stat membru la altul, susțin propunerea raportorului potrivit căreia ar trebui să se urmărească un grad mai mare de sincronizare la nivel european în acest domeniu, mai ales în ceea ce privește durata decăderii din dreptul de a conduce autovehicule, cea impusă la nivelul Uniunii de statul membru emitent și cea „inițială”, impusă de statul membru în care a fost săvârșită încălcarea. Consider totodată necesară îmbunătățirea și adaptarea sistemului existent pentru schimbul de informații între statele membre, și anume rețeaua de permise de conducere a Uniunii Europene (RESPER).
2024/02/06
Waste electrical and electronic equipment (WEEE) (A9-0311/2023 - Anna Zalewska)

Constatăm în acest moment o dezvoltare rapidă a producerii energiei electrice cu panouri fotovoltaice, atât de către persoane fizice, cât și la nivel instituțional și privat. Din păcate, această dezvoltare are și un revers mai puțin plăcut – apariția unei categorii noi de deșeuri, iar gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor de panouri fotovoltaice are efecte negative semnificative asupra sănătății și a mediului. Prin urmare, susțin propunerea raportorului de a se asigura tratarea adecvată a panourilor fotovoltaice și maximizarea recuperării deșeurilor din panourile fotovoltaice la sfârșitul duratei lor de viață. Statele membre pot încuraja producătorii, prin intermediul schemelor individuale sau colective de răspundere extinsă a producătorilor, să colecteze și să trateze în mod corespunzător DEEE „istorice” de panouri fotovoltaice și DEEE care intră în domeniul de aplicare deschis.
2024/02/06
Measures for a high level of public sector interoperability across the Union (Interoperable Europe Act) (A9-0254/2023 - Ivars Ijabs)

Transformarea digitală se numără printre cele mai importante priorități pentru administrațiile publice din Uniunea Europeană și constatăm că statele membre investesc masiv în digitalizarea lor. Pentru o reușită la nivel european este însă nevoie ca noul regulament să țină seama cum se cuvine de evoluțiile reglementărilor, mai ales de cerințele de interoperabilitate care urmează să fie stabilite în viitorul act legislativ privind datele. Creșterea nivelului de interoperabilitate reprezintă o pârghie uriașă pentru reducerea costurilor suportate de cetățeni în interacțiunea cu administrațiile publice, fiind, de asemenea, esențială pentru a reduce costurile pentru întreprinderi în UE. În același timp, Cadrul european de interoperabilitate (EIF) ar trebui să aplice principiul multilingvismului în sectorul serviciilor publice și să încurajeze utilizarea celor mai avansate tehnologii pentru a păstra diversitatea lingvistică, sporind în același timp eficiența schimburilor dintre sistemele de informații fără ca diferențele lingvistice să constituie un impediment.
2024/02/06