52 Written explanations of Cristian-Silviu BUŞOI
Launch of automated data exchange with regard to vehicle registration data in Ireland (A9-0003/2019 - Juan Fernando López Aguilar)
Securitatea este o preocupare constantă a Uniunii Europene și de-a lungul timpului au fost luate măsuri însemnate pentru a proteja cetățenii europeni împotriva terorismului.Lansarea schimbului automatizat de date în ceea ce privește datele privind înmatricularea vehiculelor în Irlanda este o acțiune necesară în sensul intensificării cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului.Susțin o mai bună cooperare între autorități în ceea ce privește aplicarea legii, tocmai pentru a asigura securitatea cetățenilor noștri.
Draft general budget of the European Union for 2020 - all sections
Bugetul Uniunii Europene pentru 2020 trebuie să răspundă angajamentelor politice asumate, fie că ne referim la investiții în crearea de noi locuri de muncă, în cercetare sau în sprijin oferit tinerilor.Un aspect deosebit de important îl reprezintă atingerea obiectivului climatic al Uniunii Europene. În consecință, o sumă semnificativă a fost adăugată, la propunerea Comisiei, pentru acțiunile de combatere a schimbărilor climatice.Apreciez acțiunea întreprinsă de Parlamentul European care a sporit Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) și programele Erasmus+ și a aprobat un sprijin suplimentar, în conformitate cu prioritățile Parlamentului, în domenii precum IMM-urile, cercetarea, digitalizarea, migrația și politica externă, inclusiv pentru dezvoltare și ajutor umanitar.Acesta este ultimul buget din cadrul financiar multianual actual și ar trebui să deschidă calea către noul buget al UE pe termen lung, CFM 2021-2027.Votarea bugetului UE 2020 demonstrează, încă o dată, că protecția mediului și programele care creează noi locuri de muncă sunt unele dintre cele mai importante angajamente asumate la nivelul Uniunii. Urmează un pas extrem de important, pentru că Parlamentul și Consiliul vor intra acum în negocieri de conciliere, în speranța ajungerii la un acord asupra bugetului Uniunii Europene pentru anul viitor.
Objection pursuant to Rule 112: Assessment of the impact of plant protection products on honeybees (B9-0149/2019)
În prezent, ne confruntăm cu o reducere dramatică a prezenței și diversității tuturor tipurilor de insecte polenizatoare, numeroase specii polenizatoare dispărând sau fiind amenințate cu dispariția, iar acest lucru este îngrijorător și are un efect și asupra sănătății populației, nu doar asupra mediului înconjurător.În aceste condiții, avem datoria de a asigura un nivel ridicat de protecție atât a sănătății oamenilor și a animalelor, cât și a mediului. Mai mult, trebuie să ținem cont că îmbunătățirea funcționării pieței interne prin armonizarea normelor de introducere pe piață a produselor fitosanitare este în strânsă legătură cu îmbunătățirea producției agricole.În consecință, prin votul de astăzi, Parlamentul European a cerut Comisiei să se asigure că vine cu un nou proiect care să se bazeze pe cele mai recente cunoștințe științifice și tehnice. Totodată, s-a propus modificarea principiilor uniforme, nu numai în ceea ce privește toxicitatea acută pentru albine, ca proiectul actual, ci și, cel puțin, în ceea ce privește toxicitatea cronică și toxicitatea pentru larve în cazul albinelor, precum și toxicitatea acută pentru bondari, în special având în vedere faptul că sunt disponibile orientările OCDE privind testarea pentru toți acești parametri.
Numerical strength of committees (B9-0039/2020)
Parlamentul European a redefinit numărul membrilor care se află în comisiile și subcomisiile sale, număr care se va avea în vedere imediat după retragerea Regatului Unit din UE. Astfel, Comisia pentru afaceri externe va avea 71 de membri, cea pentru dezvoltare 26 de membri, iar Comisia pentru comerț internațional 43 de membri. În ceea ce privește Comisia pentru bugete, aceasta va avea 41 de membri, cea pentru control bugetar - 30 de membri, Comisia pentru afaceri economice și monetare - 60 de membri, iar Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale- 55 de membri. În componența Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară vor fi 81 de membri, în Comisia pentru industrie, cercetare și energie 78 de membri, iar în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor vor activa 45 de membri. De asemenea, în Comisia pentru transport și turism se vor găsi 49 de membri, în Comisia pentru dezvoltare regională 43 de membri, la Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală 48 de membri.Lista membrilor va fi finalizată după ce noua componență a Parlamentului va fi confirmată, în urma redistribuirii locurilor între statele membre.
Protocol to the Agreement between the EU, Iceland and Norway concerning the criteria and mechanisms for establishing the State responsible for examining a request for asylum lodged in a Member State or in Iceland or Norway regarding the access to Eurodac for law enforcement purposes (A9-0053/2019 - Jadwiga Wiśniewska)
Din 2001, Acordul dintre Comunitatea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei referitor la criteriile și mecanismele de determinare a statului responsabil de examinarea unei cereri de azil introduse într-un stat membru sau în Islanda sau în Norvegia include și aplicarea părților din Eurodac legate de sistemul Dublin. Cu toate acestea, accesul autorităților de aplicare a legii nu a fost până acum reglementat.Extinderea la Islanda și Norvegia a dispozițiilor în materie de asigurare a respectării legii ar permite autorităților de aplicare a legii din Islanda și Norvegia să solicite compararea datelor dactiloscopice cu datele introduse de alte state participante și stocate în baza de date Eurodac, atunci când încearcă să stabilească identitatea unei persoane suspectate de comiterea unei infracțiuni grave sau de terorism sau privind o victimă, precum și să obțină informații suplimentare referitoare la o astfel de persoană sau victimă. Pe de altă parte, acest lucru ar permite autorităților de aplicare a legii ale tuturor celorlalte state participante, indiferent dacă este vorba de state membre ale UE sau țări asociate, să solicite compararea datelor dactiloscopice cu datele introduse de Islanda și Norvegia și stocate în baza de date Eurodac, în aceleași scopuri.
The European Green Deal (RC-B9-0040/2020, B9-0040/2020, B9-0041/2020, B9-0042/2020, B9-0043/2020, B9-0044/2020, B9-0045/2020, B9-0046/2020)
Pactul ecologic european acoperă toate sectoarele economiei. Tuturor persoanelor care trăiesc în Europa ar trebui să li se acorde dreptul fundamental la un mediu sigur, curat, sănătos și sustenabil și la un sistem climatic stabil, fără discriminare, iar acest drept trebuie să fie pe deplin executoriu prin intermediul sistemului de justiție de la nivel național și de la nivelul UE.De asemenea, este nevoie de o acțiune imediată și pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 °C și evitarea pierderii masive a biodiversității. Împărtășesc angajamentul Comisiei de a transforma UE într-o societate mai sănătoasă, durabilă, echitabilă, justă și prosperă, cu zero emisii nete de gaze cu efect de seră. În acest sens, Parlamentul European a lansat un apel ca tranziția necesară către o societate neutră din punctul de vedere al efectelor asupra climei să aibă loc până cel târziu în 2050.Acest pact ar trebui să se afle în centrul strategiei europene pentru o nouă creștere sustenabilă, cu respectarea limitelor planetei, și pentru crearea de oportunități economice, stimularea investițiilor și asigurarea de locuri de muncă de calitate. Trebuie înțeles că, pentru ca Uniunea să atingă obiectivele Pactului ecologic, trebuie mobilizate investiții publice și private substanțiale.
Implementing and monitoring the provisions on citizens’ rights in the Withdrawal Agreement (B9-0031/2020)
În prezent, circa 3,2 milioane de cetățeni din celelalte 27 de state membre trăiesc ca rezidenți în Regatul Unit. În acest context, Parlamentul European a analizat situația drepturilor cetățenilor în contextul Brexit, mai ales că, prin aprobarea Acordului de retragere, se va ține cont de experiența dobândită și de garanțiile oferite în ceea ce privește protecția acestor drepturi.Există o profundă îngrijorare, în special cu privire la procesul de solicitare a înregistrării cetățenilor UE în vederea obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit (EU Settlement Scheme), la absența unui document fizic ca dovadă a dreptului de ședere în Regatul Unit și la accesibilitatea acestuia.Totodată, există o anumită preocupare în ceea ce privește propunerea de înființare a autorității independente britanice prevăzută în Acordul de retragere și de aceea Parlamentul European așteaptă de la Regatul Unit să asigure independența completă a autorității. Nu trebuie omis faptul că autoritatea ar trebui să fie operațională începând cu prima zi după încheierea perioadei de tranziție.Prin această rezoluție, se solicită lansarea de campanii de sensibilizare pentru informarea cetățenilor, iar guvernele din statele membre ale UE sunt îndemnate să adopte măsuri consecvente și generoase pentru a oferi securitate juridică cetățenilor Regatului Unit care locuiesc pe teritoriul lor.
European Parliament's position on the Conference on the Future of Europe (B9-0036/2020, B9-0037/2020, B9-0038/2020)
Este obligatoriu ca cetățenii să fie în centrul discuțiilor ample ce vor avea loc privind abordarea provocărilor interne și externe, neprevăzute în momentul încheierii Tratatului de la Lisabona. Cetățenii din toate mediile sociale, reprezentanții societății civile și părțile interesate la nivel european, național, regional și local trebuie să fie implicați în stabilirea priorităților UE, în conformitate cu preocupările cetățenilor, într-o abordare ascendentă, transparentă, incluzivă, participativă și bine echilibrată.În acest sens, Parlamentul European a propus înființarea mai multor agore pentru cetățeni (forumuri tematice ale reprezentanților cetățenilor, aleși aleatoriu în conformitate cu criteriile de proporționalitate și reprezentativitate) și a cel puțin două agore pentru tineri, cuprinzând fiecare câte 200-300 de cetățeni, cu un minim de trei pentru fiecare stat membru. Reprezentanții cetățenilor vor discuta concluziile agorelor în plenul conferinței, alături de eurodeputați și de reprezentanți ai parlamentelor naționale, de miniștrii Consiliului, de vicepreședinții Comisiei și de reprezentanții altor instituții, organe și parteneri sociali ai UE.Pe lângă sprijinul la nivel înalt din partea președinților celor trei instituții principale ale UE, Parlamentul a îndemnat Consiliul și Comisia să își exprime angajamentul față de o posibilă schimbare a tratatelor.
Allocation of slots at Community airports: common rules
Epidemia de COVID-19 are un impact semnificativ și asupra traficului aerian și implicit asupra companiilor de transport aerian și a angajaților acestor companii.În consecință, transportatorii aerieni sunt nevoiți să anuleze majoritatea zborurilor pentru a-și proteja situația financiară și pentru a nu afecta mediul prin zboruri efectuate fără pasageri sau cu factor de încărcare aproape zero, operate doar pentru păstrarea sloturilor orare de zbor, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.Prin urmare, este nevoie să modificăm regulamentul aplicabil în prezent, în așa fel încât să fie posibilă anularea zborurilor fără pierderea sloturilor orare corespunzătoare pe aeroporturile comunitare.Este imposibil de prevăzut cu acuratețe evoluția ulterioară a epidemiei și impactul ulterior asupra transportatorilor aerieni, dar putem estima că în perioada următoare vor avea loc un număr semnificativ de anulări determinate de epidemie.În urma votului de astăzi, regulamentul aplicabil prevede că sloturile alocate pentru perioada 1 martie - 24 octombrie 2020 sunt considerate utilizate de transportatorul aerian căruia îi fuseseră alocate inițial. Este astfel posibilă anularea zborurilor fără pierderea sloturilor orare corespunzătoare.Comisia va monitoriza permanent situația și va prezenta Parlamentului European și Consiliului, până la 15 septembrie 2020, un raport de sinteză privind acest subiect.
Specific measures to mobilise investments in the health care systems of the Member States and in other sectors of their economies in response to the COVID-19 outbreak (Coronavirus Response Investment Initiative)
În situația actuală deosebit de gravă și fără precedent, apreciez că este vitală și urgentă modificarea regulamentelor privind Fondurile structurale și de investiții. Prin modificările adoptate astăzi, numeroase aspecte sunt adaptate în mod eficient nevoilor reale ale statelor membre în contextul actual al pandemiei.Investițiile necesare pentru combaterea pandemiei nu trebuie să fie afectate sau limitate de lipsa de lichidități și de fonduri publice din statele membre. O prioritate de investiții a Fondului european de dezvoltare regională, destinată să consolideze cercetarea, dezvoltarea tehnologică și inovarea, va acoperi investițiile în produse și servicii necesare pentru sprijinirea capacităților de reacție în situații de criză pentru serviciile de sănătate.Sumele nerecuperate de către Comisie de la statele membre sunt eligibile și vor fi utilizate pentru a accelera investițiile legate de pandemia de COVID-19. Va fi posibilă finanțarea capacităților de lucru ale IMM-urilor, ca măsură temporară menită să ofere o reacție eficientă la criza de sănătate publică.Prin derogare de la prevederile inițiale, cheltuielile pentru operațiunile de sprijinire a capacităților de reacție în situații de criză în contextul epidemiei de COVID-19 sunt eligibile începând cu 1 februarie 2020.
Financial assistance to Member States and countries negotiating their accession to the Union that are seriously affected by a major public health emergency
Având în vedere criza fără precedent cauzată de pandemia infectării cu noul virus corona, COVID-19, apreciez adoptarea astăzi a unor modificări extrem de importante și necesare în ceea ce privește Fondul european de solidaritate și folosirea acestuia ca instrument de luptă pentru combaterea eficientă a efectelor acestei pandemii.Principala modificare adoptată constă în faptul că se extinde scopul Fondului european de solidaritate prin includerea urgențelor majore privind sănătatea publică și sunt definite operațiuni specifice eligibile pentru finanțare.Astfel, sunt introduse următoarele operațiuni eligibile de urgență și de recuperare esențiale: măsurile menite să acorde rapid asistență medicală populației afectate, inclusiv măsuri de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor, de combatere a riscurilor grave pentru sănătatea publică sau de atenuare a efectelor acestora asupra sănătății publice; repunerea în funcțiune a infrastructurii și instalațiilor în domeniile sănătății, învățământului, energiei, apelor, telecomunicațiilor, transportului; asigurarea de cazare temporară și finanțarea serviciilor de salvare pentru satisfacerea nevoilor populației afectate; securizarea infrastructurilor de prevenire și măsuri de protecție a patrimoniului cultural; curățarea zonelor afectate de catastrofe.O altă modificare importantă și utilă este aceea că procedura de accesare a fondurilor este simplificată și astfel accesarea se poate face în timp mai scurt.
Specific measures to provide exceptional flexibility for the use of the European Structural and Investments Funds in response to the COVID-19 outbreak
Sistemele de sănătate ale statelor membre și implicit creșterea economică sunt afectate într-un mod fără precedent de actuala pandemie de COVID-19.Avem nevoie să aplicăm măsuri specifice excepționale pentru că ne aflăm într-o situație excepțională.Prin urmare, am votat astăzi următoarele prevederi care vor permite statelor membre să combată efectele negative grave asupra economiilor:- statele membre beneficiază de o flexibilitate suplimentară excepțională, prin posibilitatea de a folosi toate sumele neutilizate din fonduri;- statele membre au posibilitatea excepțională de a solicita, pentru programele din cadrul politicii de coeziune, o rată de cofinanțare de 100% aplicabilă pentru exercițiul contabil 2020-2021;- este introdusă posibilitatea unor transferuri financiare în cadrul obiectivului privind investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă între FEDR, FSE și Fondul de coeziune;- sunt simplificate cerințele procedurale legate de implementarea programelor și de audituri;- se permite în mod excepțional o eligibilitate a cheltuielilor pentru operațiunile finalizate sau implementate complet care consolidează capacitățile de reacție în situații de criză în contextul epidemiei de COVID-19;- sunt prevăzute modalități specifice de invocare a epidemiei de COVID-19 ca motiv de forță majoră în contextul dezangajării;- sunt extinse posibilitățile de sprijin în favoarea capitalului de lucru prin instrumente financiare în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală.
Introduction of specific measures for addressing the COVID-19 crisis
Astăzi am votat modificarea Regulamentului nr. 223/2014 care stabilește normele aplicabile Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.Actuala criză generează riscuri mai mari pentru cele mai defavorizate persoane și, ca răspuns imediat la consecințele crizei, am adoptat următoarele:- cheltuielile aferente operațiunilor de sprijinire a capacităților de răspuns la situații de criză pentru abordarea epidemiei de COVID-19 sunt eligibile de la 1 februarie 2020;- statelor membre li se acordă în mod excepțional posibilitatea de a solicita rata de cofinanțare de 100% aplicabilă pentru anul contabil 2020-2021;- sunt eligibile cheltuielile privind echipamentul de protecție pentru organizații partenere;- programele de distribuire pentru mâncare și asistență materială de bază pot fi modificate ca răspuns la actuala criză;- statele membre își pot adapta schemele de ajutor prin autorizarea folosirii bonurilor sau cardurilor în format electronic și nu numai;- se stabilesc norme specifice pentru determinarea costurilor eligibile suportate de beneficiari pentru operații întârziate, suspendate sau care nu sunt implementate integral ca urmare a epidemiei de COVID-19;- sunt prevăzute măsuri specifice pentru reducerea sarcinii administrative suportate de autorități și se oferă flexibilitate în ceea ce privește respectarea anumitor cerințe legislative, în special a celor referitoare la monitorizare, control și audit.
Medical devices (C9-0098/2020)
Două noi regulamente privind dispozitivele medicale și dispozitivele medicale in vitro, adoptate în 2017, vor fi aplicabile în întregime începand cu luna mai 2020 pentru dispozitivele medicale și cu anul 2022 pentru dispozitivele medicale in vitro.Sectorul farmaceutic și cel medical sunt însă grav afectate în prezent de criza sanitară cauzată de pandemie și mulți furnizori au fost nevoiți să își dubleze sau tripleze producția pentru a putea onora cererea foarte mare de echipamente medicale și echipamente de protecție. Astfel, aplicarea în acest moment a unor noi reguli privind dispozitivele medicale ar putea perturba activitatea în sectorul farmaceutic și în cel medical.De aceea am votat astăzi pentru amânarea cu un an a aplicării noilor regulamente privind dispozitivele medicale. În acest fel, nu vor fi perturbate activitățile de producție și distribuire a dispozitivelor medicale vitale în contextul actualei pandemii, cum sunt mănușile medicale, măștile chirurgicale, echipamentele pentru protecție și pentru terapie intensivă, ventilatoarele și alte echipamente medicale, iar statele membre vor putea acorda tratamentul medical necesar pacienților care au nevoie urgentă de un astfel de tratament.
Renewal of the EU-India Agreement for scientific and technological cooperation (A9-0096/2020 - Cristian-Silviu Buşoi)
Astăzi am votat în favoarea înnoirii Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Republicii India. Acest Acord de cooperare științifică și tehnologică a intrat în vigoare în anul 2002, a fost înnoit de două ori și expiră în data de 17 mai 2020.Este importantă menținerea în vigoare a acestui tip de acord pentru că el asigură și reglementează un cadru politic, legal și administrativ pentru coordonarea și asigurarea cooperării științifice și tehnologice între Uniunea Europeană și parteneri internaționali, astfel consolidând dimensiunea internațională a zonei de cercetare europene.Viitoare posibilități de finanțare urmează să fie negociate, nefiind stabilite prin actualul acord.
Renewal of the EU-Ukraine Agreement on cooperation in science and technology (A9-0095/2020 - Cristian-Silviu Buşoi)
În cadrul ședinței plenare de astăzi am votat în favoarea înnoirii Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Ucraina, acord care a expirat în data de 7 noiembrie 2019.Este importantă menținerea în vigoare a acestui acord de cooperare pentru că reglementează și asigură un cadru politic, legal și administrativ pentru coordonarea și asigurarea cooperării științifice și tehnologice între Uniunea Europeană și parteneri internaționali. În acest fel se consolidează dimensiunea internațională a zonei de cercetare europene.Acordul nu prevede posibilități de finanțare, dar acestea pot fi negociate în viitor, având ca temei legislativ existența actualului acord-cadru de cooperare științifică și tehnologică.
A safety net to protect the beneficiaries of EU programmes: setting up an MFF contingency plan (A9-0099/2020 - Jan Olbrycht, Margarida Marques)
Prin adoptarea, astăzi, a acestui raport de inițiativă legislativă, Parlamentul solicită Comisiei să prezinte, până la data de 15 iunie 2020, o propunere pentru un plan de urgență pentru cadrul financiar multianual.Planul de urgență pentru cadrul financiar multianual urmărește să ofere o plasă de siguranță care să-i protejeze pe beneficiarii programelor Uniunii Europene în situația în care nu s-ar ajunge la un acord asupra cadrului financiar multianual 2021-2027 în timp util pentru ca acesta să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.Acest plan de urgență pentru CFM ar trebui să asigure un grad satisfăcător de previzibilitate și continuitate în execuția bugetului Uniunii Europene. Mai mult decât atât, ar trebui să ofere Uniunii Europene posibilitatea de a reacționa la consecințele sociale și economice imediate ale epidemiei de COVID-19 și de a lucra la redresarea economică.Astfel, Parlamentul solicită Comisiei ca planul de urgență pentru CFM să revizuiască și să modifice normele și obiectivele care reglementează programele de cheltuieli aplicabile, în așa fel încât acestea să poată fi redirecționate temporar și folosite pentru combaterea și atenuarea consecințelor economice și sociale imediate ale epidemiei de COVID-19 și către sprijinirea redresării economice.
Strategic approach to pharmaceuticals in the environment
Prin rezoluția adoptată astăzi de Parlament, sunt propuse câteva direcții și acțiuni specifice, care vor reprezenta un bun punct de plecare pentru strategia farmaceutică pe care o așteptăm pentru sfârșitul anului.S-a dovedit că produsele farmaceutice aruncate necorespunzător prezintă un risc pentru ecosistemele acvatice și marine. În plus, medicamentele aruncate incorect pot contribui la problema gravă a rezistenței la antibiotice.Trebuie să acționăm pentru a reduce eliminarea produselor farmaceutice în mediu și pentru a reduce risipa, și este nevoie să acționăm în mod preventiv. O idee bună propusă în rezoluție este aceea că medicamentele ar putea fi distribuite și comercializate în cantități care să corespundă mai bine nevoilor pacienților, optimizând ambalajul. În acest sens, se pot implementa scheme de preluare plasate în spitale sau farmacii.Este necesar să îmbunătățim metodele de analiză pentru cuantificarea prezenței substanțelor farmaceutice în mediu. Și este important să aplicăm acțiuni concrete și eficiente de reducere a riscurilor pentru mediu prezentate de produsele farmaceutice.
Maximising the energy efficiency potential of the EU building stock
Pe fondul crizei actuale, acest raport are ca scop stabilirea unor metode pentru a stimula economiile locale și regionale angajate în programe de renovare, pentru a crea locuri de muncă și oportunități de perfecționare la nivel local, pentru consolidarea comunităților și pentru a contribui la atingerea obiectivelor climatice.Este inclus un nou concept, numit Programe integrate de renovare (IRP), având ca scop plasarea eficienței energetice pe primul loc.Este subliniat rolul IMM-urilor, împreună cu necesitatea de a asigura accesul la finanțare și simplificarea procedurilor.Este menționat rolul important al Grupului Băncii Europene de Investiții de a acorda împrumuturi, garanții și instrumente financiare.Sunt create stimulente esențiale pentru a maximiza eficiența energetică și pentru a valorifica investițiile private și publice necesare. Sunt promovate în continuare tehnologiile clădirilor inteligente și vom avea un plan din partea Comisiei care va susține valul renovărilor în acest sens.Este recunoscută specificitatea și fragilitatea clădirilor de patrimoniu și încurajată renovarea acestora.
Shortage of medicines - how to address an emerging problem
Penuria de medicamente reprezintă fără îndoială o gravă și reală amenințare la adresa dreptului la tratamente medicale esențiale pentru pacienții din UE, cauzând diferențe între pacienți în funcție de țara lor de reședință și cauzând o posibilă perturbare a pieței unice.Prin urmare, este absolut necesar, din punct de vedere geostrategic, ca Uniunea Europeană să-și recâștige independența în materie de îngrijiri de sănătate și să poată asigura rapid și eficient aprovizionarea sa cu medicamente, echipamente medicale, dispozitive medicale, substanțe active, instrumente de diagnosticare și vaccinuri la prețuri accesibile și să prevină penuriile în aceste domenii, acordând prioritate interesului și siguranței pacienților.Industria farmaceutică a Uniunii are nevoie de un lanț de aprovizionare diversificat și de un plan de atenuare a riscurilor în cazul penuriei de medicamente; în caz contrar, nu va putea gestiona toate riscurile cauzate în lanțul său de aprovizionare.Este important ca interesele și siguranța pacienților să se afle permanent în centrul politicilor de sănătate, fără a face nicio discriminare în ceea ce privește accesul la medicamente și tratamente.Avem nevoie de cooperare și coordonare efective între statele membre și de facilitarea schimbului de bune practici.
Digital Services Act: Improving the functioning of the Single Market (A9-0181/2020 - Alex Agius Saliba)
Uniunea Europeană urmărește să modeleze economia digitală nu numai la nivelul UE, ci și la nivel global. În acest context, toți furnizorii de servicii digitale din afara Uniunii trebuie să respecte normele din Actul legislativ privind serviciile digitale dacă serviciile lor sunt destinate și consumatorilor sau utilizatorilor din UE.Trebuie stabilit un mecanism obligatoriu de notificare și de acțiune, astfel încât utilizatorii să poată informa intermediarii online în legătură cu activități sau conținuturi online care ar putea fi ilegale. Astfel, intermediarii ar putea să reacționeze rapid și să fie mai transparenți în ceea ce privește măsurile pe care le iau în legătură cu conținutul potențial ilegal.Platformele și serviciile de intermediere online vor trebui să identifice și să îndepărteze mai repede și mai eficient afirmațiile false și comercianții necinstiți, de exemplu pe cei care vând online echipamente medicale false sau produse periculoase, așa cum s-a și întâmplat în timpul pandemiei de COVID-19.Consumatorii trebuie să fie mai bine protejați împotriva produselor ilegale, contrafăcute și nesigure. De aceea, sunt necesare condiții mai stricte pentru publicitatea personalizată și un control crescut asupra a ceea ce utilizatorii pot vedea online. Platformele online au devenit foarte importante și de aceea este absolut necesar să asigurăm o protecție mai bună a consumatorilor.
The future of European education in the context of Covid-19 (B9-0338/2020)
Susțin cu tărie că forurile comunitare trebuie să coopereze mai mult în domeniul învățământului și să aloce sume mai mari fondurilor de profil. Totodată, îmi exprim îngrijorarea legată de reducerile bugetare aplicate programelor de cercetare și educație în cadrul viitorului cadru financiar multianual. Consider că este absolut necesară triplarea bugetului pentru programul Erasmus+, comparativ cu perioada 2014-2020.Prin rezoluția adoptată de Parlamentul European privind viitorul educației în contextul pandemiei Covid-19, se propune analizarea a noi inițiative comunitare, cum ar fi crearea unei Universități Online Europene.Consider că este necesar ca autoritățile comunitare să intervină pentru a ameliora problemele legate de accesul la infrastructură și echipamente pentru predarea online, mai ales că încă avem în Europa elevi și studenți fără acces la educație digitală. Cred că este nevoie de o nouă abordare în elaborarea de politici educaționale, în care să fie implicate toate părțile interesate, de la profesori, elevi și părinți la comunitatea de afaceri, societatea civilă și autorități locale.Principala lecție care trebuie învățată de pe urma crizei COVID-19 este că incluziunea și egalitatea de șanse, atât în ceea ce privește accesul, cât și în ceea ce privește calitatea, trebuie să se afle în centrul viitoarelor politici ale Uniunii în materie de educație și formare.
Economic policies of the euro area 2020 (A9-0193/2020 - Joachim Schuster)
COVID-19 a generat o criză economică fără precedent din punct de vedere istoric, care exacerbează și mai mult nevoia de revizuire si actiune. Un răspuns european hotărât, coordonat și bazat pe solidaritate este esențial pentru a atenua consecințele economice și sociale negative ale crizei.Nivelul datoriei ca procent din PIB va crește semnificativ în toate statele membre, atingând niveluri îngrijorătoare în unele dintre acestea. Chiar și după criză, va fi foarte dificil pentru multe țări să atingă ponderea necesară de 60 % a datoriei în PIB.Raportul actual privind semestrul european propune ca provocările centrale ale politicii economice și financiare europene, în special implementarea unei politici sustenabile și echitabile de combatere a schimbărilor climatice și de digitalizare, să fie ferm ancorate în actuala politică anti-criză. În același timp, trebuie stabilite bazele unei ajustări a cadrului de politici financiare și economice pentru perioada ulterioară crizei. Un aspect esențial va fi concilierea orientării către stabilitate a politicii economice și financiare europene cu o creștere suficientă a investițiilor publice în toate statele membre ale UE. În plus, trebuie luate măsuri suplimentare în vederea democratizării și a reducerii dezechilibrelor economice și sociale.Succesul măsurilor aplicate va depinde de o reformă cuprinzătoare a guvernanței economice și financiare a UE.
Deforestation (A9-0179/2020 - Delara Burkhardt)
Pădurile au o valoare socială, economică și de mediu importantă. Pădurile ocupă 43% din suprafața terestră din Uniune, iar 80 % din biodiversitatea terestră se regăsește în păduri. Pădurile din Uniune absorb echivalentul a 8,9% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană în fiecare an. În calitate de rezervoare de carbon, ele sunt importante pentru a atinge obiectivele Uniunii legate de neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon. Prin urmare, trebuie neapărat să protejăm atât pădurile, cât și comunitățile care depind de ele.În acest context, Comisia trebuie să vină cu o propunere legislativă privind obligația de diligență necesară pentru produsele de bază care prezintă riscuri pentru păduri și ecosisteme ce sunt introduse pe piața Uniunii. Propunerea acceptată de Parlamentul European urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a pădurilor naturale și a ecosistemelor naturale, precum și apărarea drepturilor omului potențial afectate de recoltarea, extracția sau producția produselor de bază care cel mai adesea sunt legate de defrișări, distrugerea ecosistemului, degradarea pădurii și a ecosistemului și încălcarea drepturilor omului.Este nevoie să acționăm concret pentru reducerea emisiilor de carbon și este responsabilitatea noastră să protejăm mediul și să avem o natură curată, verde și sănătoasă.
Programme for the Union's action in the field of health for the period 2021-2027 (“EU4Health Programme”) (A9-0196/2020 - Cristian-Silviu Buşoi)
Actuala pandemie de COVID-19 ne-a arătat că Uniunea are nevoie urgentă de un program ambițios prin care să se garanteze că sistemele de sănătate europene pot face față viitoarelor crize sanitare. Am reușit să obținem o sumă istorică pentru acest Program, de 5,1 miliarde de euro, care înseamnă de trei ori mai mult decât suma aprobată la Consiliul UE din vară. Sunt încrezător că având aceste resurse vom reuși să învingem pandemia.Am primit un mandat extrem de puternic pentru a negocia cu Comisia Europeană forma finală a Programului de Sănătate al Uniunii Europene și sunt încrezător că, începând cu ianuarie 2021, Programul va începe să lucreze în beneficiul pacienților și al sistemelor medicale din toate statele membre UE.EU4Health reprezintă garanția că vom avea suficiente stocuri de medicamente, vaccinuri, dispozitive și materiale sanitare pentru a face față crizelor medicale. Față de sumele alocate din EU4Health acestui scop, mai sunt disponibile și alte fonduri din alte Programe ale Uniunii Europene.Sunt convins că perioadele de criză medicală nu ne vor mai surprinde vulnerabili. Este important să avem aceste rezerve, să le arătăm cetățenilor că pot avea încredere în sistemele de sănătate, iar medicilor că sunt protejați și au la îndemână tot ce le trebuie pentru a salva vieți.
Sustainable Europe Investment Plan - How to finance the Green Deal (A9-0198/2020 -Siegfried Mureşan, Paul Tang)
Cred cu tărie că este nevoie de o finanţare adecvată a Pactului Verde, care să contribuie la reducerea decalajelor dintre ţările din estul şi vestul Europei în tranziţia spre o economie neutră din punct de vedere al emisiilor. Cu alte cuvinte, succesul UE în îndeplinirea obiectivului neutralității climatice și în cel al creării unei economii circulare până în 2050 va depinde, printre altele, de caracterul adecvat al finanțării și de coerența în integrarea sustenabilității în finanțele publice și private.Prin acțiunea întreprinsă de Parlamentul European, ne asigurăm că vor fi alocate suficiente fonduri europene pentru ca Pactul Ecologic European să contribuie atât la tranziția spre o economie verde, cât și la creșterea nivelului de trai al cetățenilor europeni.Vreau să amintesc că Pactul Ecologic European îşi propune ca obiectiv principal atingerea neutralităţii din punct de vedere al emisiilor de carbon în Uniunea Europeană până în anul 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a propus un plan de finanţare în valoare de 1.000 de miliarde de euro pentru următorii 10 ani.Pactul Verde este cel mai ambițios pachet de măsuri, care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă.
InvestEU Programme (A9-203/2020 - José Manuel Fernandes, Irene Tinagli)
Programul InvestEU este un instrument binevenit, care are ca scop stimularea investițiilor în cadrul următorului buget pe termen lung al UE, 2021-2017. El are menirea de a sprijini proiecte în patru domenii majore, de la infrastructură sustenabilă, la cercetare, inovare şi digitalizare, IMM-uri dar și investiţii sociale. Prin proiectul InvestEU, Uniunea Europeană intenţionează să înlocuiască cele 14 instrumente de finanţare existente în prezent cu fondul InvestEU, canalizând către acesta până la 5% din fondurile de coeziune alocate şi consolidând în acest fel bugetul său.Întreprinderile şi antreprenorii vor avea acces mai uşor la finanţare din partea UE pentru a-şi transforma ideile în proiecte concrete. InvestEU va contribui la menţinerea poziţiei de lider a UE în ceea ce priveşte inovarea şi politicile climatice, creând în acelaşi timp locuri de muncă şi asigurând un model de creştere durabilă din punct de vedere social, ecologic şi economic.Subliniez importanța Programului InvestEU, care vine și oferă un sprijin crucial companiilor și cetățenilor noștri. Acest demers dovedește încă o dată că Uniunea Europeană își respectă angajamentele luate și își concentrează toate forțele către o serie de priorități, precum generarea de noi locuri de muncă și bunăstarea socială a cetățenilor europeni.
Markets in financial instruments: amending information requirements, product governance requirements and position limits to help the recovery from the COVID-19 pandemic (A9-0208/2020 - Markus Ferber)
Statele membre au fost grav afectate de criza economică declanșată de pandemia de COVID-19, iar această situație impune o reacție rapidă, care să vină în sprijinul participanților la piețele de capital. Obiectivul modificării aduse la nivelul Parlamentului European este acela de a oferi cele mai bune condiții posibile pentru a permite economiilor europene să iasă din actuala criză declanșată de pandemia de COVID-19.Normele privind serviciile de investiții pot juca un rol esențial în promovarea recapitalizării întreprinderilor europene în contextul ieșirii acestora din criză. Regimul modificat aplicabil mărfurilor va permite întreprinderilor din economia reală să reacționeze la volatilitatea pieței, facilitând, în același timp, tranzacționarea unor contracte noi pe mărfuri, ceea ce este, de asemenea, important pentru promovarea rolului internațional al monedei euro.Cele două obiective principale ale revizuirii propuse constau în facilitarea investițiilor în economia reală și asigurarea recapitalizării rapide a întreprinderilor europene. Este o decizie importantă care contribuie la îmbunătățirea dreptului de a desfășura o activitate comercială și care reduce sarcinile administrative suportate de firmele de investiții, menținând în același timp standardele ridicate existente pentru clienții de retail.Susțin această importantă inițiativă care vine în sprijinul cetățenilor europeni și care este menită să faciliteze redresarea economică în urma pandemiei de COVID-19.
A New Industrial Strategy for Europe (A9-0197/2020 - Carlo Calenda)
Noua strategie industrială UE urmărește să stabilească un cadru european ambițios de reglementare pentru a valorifica pe deplin potențialul industriei europene în vederea realizării tranziției ecologice și digitale a UE, promovând totodată competitivitatea sa pe plan internațional.Acest raport privind politica industrială a UE este elaborat într-un moment de criză pentru economia mondială. Avem nevoie de o politică industrială europeană bazată pe concurență, pe piețe deschise, pe cercetare și tehnologii de vârf la nivel mondial și de o piață unică puternică, menită să elimine barierele și să reducă birocrația.Majoritatea sectoarelor publice și private se vor confrunta cu constrângeri financiare semnificative în urma pandemiei de COVID-19, iar pentru a avea o politică industrială europeană eficace este nevoie de un buget european la înălțime, de resurse suplimentare din bugetele naționale și de emiterea de euro-obligațiuni.Industria reprezintă peste 20% din economia UE și asigură locuri de muncă pentru aproximativ 35 de milioane de persoane, multe alte milioane de locuri de muncă fiind legate de sectorul industrial atât în interiorul UE, cât și în afara granițelor sale. Industria reprezintă un factor important pentru stabilitatea și progresul economic al Uniunii Europene și este motorul dezvoltării și prosperității Europei.
Temporary measures in relation to value added tax for COVID-19 vaccines and in vitro diagnostic medical devices in response to the COVID-19 pandemic (C9-0352/2020)
Sănătatea este un drept fundamental al oamenilor, iar UE continuă să facă pași importanți pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.Această măsură este una binevenită, oferind posibilitatea statelor membre să exonereze temporar de TVA livrarea de vaccinuri împotriva COVID-19 și de dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro (kituri de testare) aferente, precum și serviciile strâns legate de astfel de vaccinuri și dispozitive. Ea permite, așa cum este deja cazul pentru vaccinuri, să aplice o cotă redusă de TVA dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro aferente COVID-19 și serviciilor strâns legate de acestea. Scopul acestei acțiuni este de a se asigura că livrarea vaccinurilor împotriva COVID‑19 și a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro aferente devine mai accesibilă în Uniune.Posibilitatea de a reduce sau de a aplica o scutire de la plata TVA pentru prestarea serviciilor menționate este limitată în timp și va acoperi numai perioada marcată de circumstanțe excepționale cauzate de pandemia de COVID‑19. În mod concret, ea nu va depăși data de 31 decembrie 2022.Salut această decizie importantă, mai ales că în această perioadă trebuie să depunem toate eforturile pentru a veni în sprijinul cetățenilor noștri în lupta cu pandemia de coronavirus.
Additional resources in the context of the COVID-19 pandemic: REACT-EU (A9-0150/2020 - Andrey Novakov, Constanze Krehl)
Salut măsura luată de Parlamentul European care a aprobat ajutoare suplimentare pentru ca regiunile Uniunii Europene să poată contracara pandemia de COVID-19 și să găsească soluții pentru consecințele sale sociale și sanitare. Pachetul în valoare de 47,5 miliarde de euro prevăzut este folosit pentru a atenua efectele imediate ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 în regiunile Uniunii. Banii vor fi puși la dispoziție prin intermediul fondurilor structurale ale Uniunii. Astfel, pentru 2021 s-au alocat 37,5 miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro pentru 2022. Operațiunile prevăzute de REACT-EU sunt eligibile pentru finanțare cu efect retroactiv din 1 februarie 2020. Resursele pot fi utilizate până la sfârșitul anului 2023.REACT-EU este o propunere a Comisiei Europene pentru a aborda impactul economic și social al pandemiei de COVID-19. Această inițiativă vine în continuarea celor două propuneri anterioare referitoare la politica de coeziune: Inițiativa pentru investiții ca reacție la coronavirus și Inițiativa Plus pentru investiții ca reacție la coronavirus.Uniunea Europeană își respectă încă o dată angajamentele luate și reușește prin această inițiativă să vină în sprijinul statelor membre ale căror economii și locuri de muncă au fost mai grav afectate de actuala pandemie.
Council regulation laying down the multiannual financial framework for the years 2021 to 2027 (A9-0260/2020 - Jan Olbrycht, Margarida Marques)
Consider binevenită aprobarea următorului cadru financiar multianual, respectiv bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, astfel încât sprijinul UE să poată ajunge la cetățeni de la începutul anului viitor. Astfel, se acordă suplimentări semnificative în valoare de 15 miliarde euro pentru principalele programe ale UE, cum ar fi EU4Health (sănătate), Orizont (cercetare), Erasmus+ (educație) în beneficiul cetățenilor UE.Această creștere este rezultatul eforturilor de negociere ale Parlamentului de a stimula 10 programe emblematice ale UE în următorii șapte ani pentru a proteja mai bine cetățenii în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a oferi oportunități generației următoare și pentru a conserva valorile europene. Mă bucură în mod special faptul că se acordă o sumă importantă pachetului financiar pentru EU4Health, că se asigură echivalentul unui an suplimentar de finanțare pentru Erasmus+ și că finanțarea cercetării va continua să crească.Este un pas extrem de important care permite Uniunii Europene să furnizeze o finanțare fără precedent în următorii ani pentru a sprijini recuperarea din pandemia COVID-19 și prioritățile pe termen lung ale Uniunii în diferite domenii cheie.
EU Security Union Strategy (B9-0421/2020)
Strategia UE privind o uniune a securității se concentrează asupra domeniilor prioritare în care Uniunea Europeană își poate aduce contribuția pentru a sprijini statele membre pentru consolidarea securității tuturor celor care trăiesc în Europa. Măsurile din cadrul Strategiei privind o uniune a securității trebuie să fie suficient de flexibile pentru a reacționa în circumstanțele în continuă schimbare și pentru a face față organizațiilor criminale care își schimbă modul de operare.Terorismul, indiferent de natura sa, are ca scop să amenințe societățile democratice din Europa și este îndreptat împotriva valorilor europene. De aceea, trebuie avute în vedere măsuri și acțiuni privind coordonarea, intensificarea cooperării la nivel național, regional și internațional și schimbul de informații între autoritățile competente ale statelor membre cu privire la finanțarea terorismului, la contracararea radicalizării offline și online, la prevenție și educație, la lupta împotriva discursului urii, rasismului și intoleranței și la oferirea de protecție, asistență și sprijin pentru victimele terorismului.Salut Strategia Uniunii de Securitate a UE, care trebuie să se bazeze pe valorile europene, principiile democrației și ale statului de drept.
Technical Support Instrument (A9-0173/2020 - Alexandra Geese, Othmar Karas, Dragoș Pîslaru)
Instrumentul de sprijin tehnic va ajuta țările UE să pregătească planurile naționale necesare pentru a accesa fondurile din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență. Consiliul și Parlamentul au sporit complementaritatea dintre acest instrument și Mecanismul de redresare și reziliență, care va oferi sprijin financiar la scară largă pentru investiții și reforme publice pentru a stimula redresarea statelor membre în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19. Instrumentul va sprijini acum statele membre în special în pregătirea și punerea în aplicare a planurilor lor de redresare și reziliență.Statele membre pot primi, printre altele, asistență atunci când proiectează infrastructură digitală, competențe și soluții de guvernare sau construiesc sisteme de comunicații digitale sigure.Trebuie subliniat că Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important program de investiții adoptat vreodată la nivelul Uniunii Europene, cu un buget de 672,5 miliarde de euro pentru următorii 3 ani. El va avea 6 direcții prioritare de finanțare de la digitalizare, ecologizare, competitivitatea și coeziunea economică, coeziunea socială și teritorială, la întărirea instituțiilor publice și proiecte pentru tineret.Consider că acest instrument este extrem de important pentru pregătirea și implementarea planurilor fiecărui stat membru pentru accesarea fondurilor de redresare post-pandemie.
FEAD: specific measures to address the COVID-19 crisis (A9-0174/2020 - Lucia Ďuriš Nicholsonová)
Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) este instrumentul care ajută persoanele aflate în situație de sărăcie să facă primii pași pentru a ieși din sărăcie și din excluderea socială. Aproximativ 13 milioane de persoane primesc anual sprijin din partea Fondului aflat în discuție, incluzând aproximativ patru milioane de copii cu vârsta de sub 15 ani.Situația actuală este fără precedent și impune aplicarea unor măsuri excepționale adaptate la aceste circumstanțe, inclusiv pentru sprijinirea persoanelor celor mai defavorizate, sprijin furnizat de acest fond.În condițiile actuale generate de pandemie, există un risc serios ca numărul persoanelor care suferă de privațiuni alimentare și materiale să crească, și de aceea sunt necesare măsuri suplimentare pentru a răspunde consecințelor sociale generate de noul coronavirus și pentru a asigura o redresare echitabilă din punct de vedere social.UE dă încă o dată dovadă de solidaritate față de persoanele care se confruntă cu sărăcia și cu excluziunea socială din cauza crizei actuale și care au nevoie urgentă de asistență. Această măsură este binevenită și arată că Uniunea vine în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie de ajutor, prin intermediul Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Establishing the Recovery and Resilience Facility (A9-0214/2020 - Eider Gardiazabal Rubial, Siegfried Mureşan, Dragoș Pîslaru)
Mecanismul de redresare și reziliență prevede alocarea a 672,5 miliarde de euro. Suma va fi alocată în următorii trei ani, iar banii vor fi utilizați de țările membre pentru finanțarea planurilor naționale de redresare și reziliență. Suma totală pe care o va primi România din acest mecanism este de aproximativ 30,5 miliarde de euro.Fiecare stat va depune acum propriul plan național de redresare și reziliență pe care Comisia Europeană va trebui să-l aprobe într-un termen de două luni. Mecanismul va avea șase direcții prioritare de finanțare. Este vorba de digitalizare, ecologizare, competitivitate și coeziune economică (sprijinirea IMM-urilor, a industriei și a antreprenorilor), coeziune socială și teritorială, întărirea instituțiilor publice (inclusiv modernizarea și creșterea capacității spitalelor pentru a gestiona mai bine pandemia) și proiecte pentru tineret.Raportul stipulează acordarea unui avans de 13% din alocarea totală prevăzută prin mecanism pentru statele membre. Așadar, imediat ce Planul național de redresare și reziliență al României va fi aprobat oficial, prefinanțarea primită de țara noastră din acest mecanism va fi 3,95 miliarde de euro.Acest mecanism este un demers util și binevenit, mai ales că se vor produce schimbări majore și că se vor face pași importanți în sensul reducerii sărăciei și a șomajului.
New Circular Economy Action Plan: see Minutes (A9-0008/2021 - Jan Huitema)
UE încurajează tranziția către o economie circulară prin măsuri de reducere a utilizării resurselor, reducerea deșeurilor și stimularea reciclării. Acest lucru va face economia noastră durabilă și va stimula inovația și creșterea ecologică.Promovarea circularității va contribui la protecția mediului și, într-o măsură esențială, la redresarea economică de după criza generată de pandemia de COVID-19. În prezent, Europa se află în plină redresare de pe urma crizei sanitare și economice fără precedent, care relevă fragilitatea resurselor noastre și a lanțurilor valorice. De aceea trebuie să profităm de moment și să eliminăm obstacolele care împiedică reușita soluțiilor circulare.O economie circulară nu numai că va reduce drastic emisiile de CO2 ale UE, ci va stimula și creșterea economică și va crea oportunități de locuri de muncă de care Europa are nevoie pentru a se redresa. În plus, economia circulară ar putea sprijini creșterea gradului de digitalizare a societății noastre și expansiunea unei economii pe deplin dezvoltate, bazate pe închiriere, iar modelul „produsului ca serviciu” ar fi unul dintre principalele modele de afaceri din planul de acțiune.Tranziția către o economie circulară reprezintă o oportunitate de a transforma economia noastră și de a genera avantaje competitive noi și durabile în Europa.
InvestEU Programme (A9-0203/2020 - José Manuel Fernandes, Irene Tinagli)
InvestEU va mobiliza investiții publice și private și va garanta un acces simplificat la finanțare. Noul program va mobiliza 400 de miliarde EUR pentru a fi investite în întreaga Uniune Europeană pentru perioada 2021-2027. InvestEU este parte a pachetului de redresare Next Generation EU în valoare de 750 de miliarde EUR. El va stimula o serie de investiții strategice, durabile și inovatoare, va remedia disfuncționalitățile pieței și situațiile de investiții sub nivelul optim și va reduce deficitul în materie de investiții în sectoarele vizate.InvestEU susține investițiile strategice în fabricarea în UE de produse farmaceutice, dispozitive și materiale medicale, precum și în producția de tehnologii ale informației și comunicațiilor, componente și dispozitive. Acesta va finanța și o serie de proiecte durabile care pot demonstra că au un impact pozitiv asupra mediului, climei și societății.Acest program este esențial pentru ca UE să devină mai competitivă, mai productivă și pentru a stimula coeziunea teritorială. Trebuie subliniat că InvestEU înseamnă investiții în toată Uniunea.InvestEU ne va ajuta, de asemenea, să ne redresăm în urma pandemiei, iar noi facem tot ce ne stă în putere pentru a oferi cetățenilor europeni investiții și locuri de muncă de înaltă calitate.
Programme for the Union's action in the field of health for the period 2021-2027 (“EU4Health Programme”) (A9-0196/2020 - Cristian-Silviu Buşoi)
În calitate de raportor pentru acest proiect, consider esențial acest program care vine și întinde o mână sistemelor de sănătate din toate statele membre, fără excepție. Ca român și responsabil al acestui program fără precedent, consider că EU4Health reprezintă șansa României de a sparge barierele în materie de sănătate și a reduce decalajul dintre noi și țările din Vestul Europei.Programul „EU4Health” este răspunsul UE la criza COVID-19, care a avut un impact major asupra personalului medical și sanitar, asupra pacienților și asupra sistemelor de sănătate din Europa. Cu fonduri de 5,1 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, va oferi finanțare statelor membre, organizațiilor și ONG-urilor din domeniul sănătății.Pentru România, EU4Health reprezintă garanția luptei împotriva bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2 și a cancerului, în acord cu planul european de combatere a cancerului, a continuării și extinderii programelor de prevenție și screening și a promovării vaccinării. Programul va permite finanțarea cercetării în domeniul sănătății, în acord cu provocările curente, precum și digitalizarea sistemului de sănătate.Cu EU4Health, România va avea, de asemenea, certitudinea unor stocuri suficiente de medicamente, echipamente și materiale sanitare pentru a depăși mai ușor perioadele de criză medicală și tot EU4Health va susține inițiativele globale de sănătate.
A WTO-compatible EU carbon border adjustment mechanism (A9-0019/2021 - Yannick Jadot)
Susțin măsura de a stabili un preț al carbonului pentru anumite importuri ale UE, pentru a crește nivelul de ambiție în materie de climă la nivel mondial și pentru a preveni relocarea emisiilor de dioxid de carbon. Prețul ar urma să fie impus anumitor importuri din țări mai puțin ambițioase din punct de vedere climatic. Acest lucru ar crea condiții de concurență echitabile la nivel mondial, precum și un stimulent, atât pentru industriile din UE, cât și pentru cele din afara UE, de a decarboniza în conformitate cu obiectivele stabilite anterior.Mecanismul nu trebuie să fie utilizat în mod abuziv ca instrument de consolidare a protecționismului. Prin urmare, acesta trebuie să fie conceput în mod specific pentru a îndeplini obiectivele climatice. Veniturile generate ar trebui utilizate ca parte a unui ansamblu de venituri proprii pentru a stimula sprijinul bugetar UE pentru atingerea obiectivelor Pactului verde. Noul mecanism ar trebui să facă parte dintr-o strategie industrială mai amplă a UE și să acopere toate importurile de produse și produse de bază care fac obiectul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii.Rezoluția adoptată de Parlamentul European este un important pas înainte în sensul reconcilierii aspectelor legate de climă, industrie, ocuparea forței de muncă, reziliență, suveranitate și relocarea emisiilor.
Specific Programme implementing Horizon Europe – the Framework Programme for Research and Innovation (A9-0118/2021 - Christian Ehle)
Orizont Europa este cel mai ambițios program finanțat public la nivel global în domeniul cercetării și inovării. Acesta ne ajută, alături de un alt program esențial, respectiv Programul EU4Health, să combatem cancerul și să venim în ajutorul a milioane de cetățeni europeni.Comisia Europeană a adoptat primul plan strategic pentru Orizont Europa, noul program de cercetare și inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde de euro. Planul strategic reprezintă o noutate în cadrul programului Orizont Europa și stabilește orientările strategice pentru direcționarea investițiilor în primii patru ani ai programului.Planul strategic identifică, de asemenea, parteneriatele europene cofinanțate și programate în comun, precum și misiunile UE care urmează să fie sprijinite prin intermediul programului Orizont Europa. Parteneriatele vor acoperi domenii critice precum energia, transporturile, biodiversitatea, sănătatea, alimentația și circularitatea și vor completa cele zece parteneriate europene instituționalizate propuse de Comisie în februarie.Misiunile UE vor aborda provocările globale care ne afectează viața de zi cu zi prin stabilirea unor obiective ambițioase și inspiraționale, dar realizabile, cum ar fi lupta împotriva cancerului, adaptarea la schimbările climatice, protejarea oceanelor, ecologizarea orașelor și asigurarea sănătății solului și a alimentelor.Susțin categoric acest program, conștient fiind că viitorul și prosperitatea Europei depind de cercetare și inovare.
Digital Green Certificate - third country nationals (C9-0100/2021 - Juan Fernando López Aguilar)
Cred cu toată convingerea că este imperativ ca certificatul verde digital să faciliteze libera circulație a cetățenilor și rezidenților Uniunii. Fie că aceștia posedă un Certificat care atestă vaccinarea, testarea sau recuperarea după infectare, el va fi recunoscut în toate Statele Uniunii, iar mobilitatea în scopul călătoriilor, fie că sunt în interes de serviciu sau în scop turistic, nu trebuie să fie limitată.Testarea eficientă și testarea în masă sunt instrumente decisive pentru limitarea răspândirii COVID-19. Cu toate acestea, accesibilitatea testelor este fragmentată acum, din cauza prețului testelor și limitării facilităților de testare. Pentru a evita o posibilă discriminare împotriva celor care nu au fost vaccinați, țările UE trebuie să se asigure că efectuează teste de diagnostic universale, ușor accesibile și gratuite.UE trebuie să se asigure că statele membre acceptă certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru persoanele vaccinate cu serurile aprobate de EMA din UE.Sprijin cu toată convingerea acest demers prin care se reafirmă dreptul la liberă circulație în Europa și doresc să subliniez un lucru esențial, și anume acela că certificatele nu vor putea fi utilizate ca documente de călătorie și nici nu vor reprezenta o condiție pentru exercitarea dreptului la libera circulație.
Research Fund for Coal and Steel (A9-0102/2021 - Cristian-Silviu Buşoi)
În calitatea mea de raportor al programului de cercetare al Fondului de cercetare pentru cărbune și oțel, am căutat să ajut zonele afectate puternic, dependente de cărbune și de industria grea a oțelului, în tranziția către o economie verde. Printre acestea se numără și importante regiuni din România (Oltenia, Valea Jiului), care trebuie să folosească acest fond în mod eficient pentru a nu rămâne în urmă și a-și păstra competitivitatea pe piață.Industria europeană asigură peste 36 de milioane de locuri de muncă directe și contribuie decisiv la creșterea economiei. Trebuie să o protejăm în fața principalilor competitori și să accelerăm investițiile în tehnologii de ultimă generație.Am reușit deja să obținem, în Europa, rezultate excelente de cercetare în multe domenii tehnologice și avem nevoie să menținem acest trend foarte bun și în următorii ani, mai ales în industria siderurgică și pentru regiunile care folosesc mult cărbune și care se află în perioada de tranziție către economia verde.Acest Fond de cercetare pentru cărbune și oțel, alături de alte programe-cheie, va menține UE în fruntea cercetării și inovării globale.Consider că trebuie făcut tot ce se poate pentru ca tranziția să se desfășoare echilibrat în toate regiunile UE.
A European Strategy for Energy System Integration (A9-0062/2021 - Christophe Grudler)
Strategia privind integrarea sistemelor energetice este o parte importantă a redresării economiei pe principii ecologice. Integrarea sistemului energetic se referă la planificarea și exploatarea sistemului energetic ca întreg, prin intermediul mai multor purtători de energie, infrastructuri și sectoare de consum. Integrarea respectivă creează legături mai puternice între aceste entități, în scopul prestării unor servicii energetice cu emisii reduse de dioxid de carbon, fiabile și eficiente din punctul de vedere al resurselor, la cel mai mic cost posibil pentru societate.Consider că acordul privind Strategia de integrare a sistemului energetic va conduce direct la reducerea costurilor energiei regenerabile, va permite folosirea unor cantități mai mari de surse regenerabile în mixul energetic și va reduce și costurile cu investițiile în rețea. Pactul verde european și redresarea ecologică vor crea oportunități de investiții semnificative și vor ajuta statele membre să își re-stabilizeze economiile. Transformările din industrie din următorii ani vor ajuta la crearea de noi locuri de muncă și vor oferi mai multă certitudine dezvoltatorilor care vor dori să investească în industria energiei.Sprijin acest demers, mai ales pentru că integrarea sistemului energetic este calea către o decarbonizare a economiei europene eficace, profundă și accesibilă din punctul de vedere al prețurilor.
EU Digital COVID Certificate - third-country nationals (C9-0100/2021 - Juan Fernando López Aguilar)
Certificatul digital european va crește mobilitatea în condiții de siguranță în interiorul Uniunii Europene, va susține turismul și industria HORECA, atât de mult încercate în această perioadă și va încuraja vaccinarea, în condițiile în care vedem efectele negative ale Fake News -urilor și ale campaniilor anti-vaccin.Prin implementarea certificatului, accesul se va face doar dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele trei condiții: să fii vaccinat anti-COVID-19, să fi trecut prin boală sau să prezinți un test PCR negativ.Este foarte important ca, în următoarele săptămâni, toate statele membre să își finalizeze pe deplin sistemele naționale de eliberare, stocare și verificare a certificatelor, astfel încât sistemul european să funcționeze începând cu 1 iulie. Cetățenii trebuie asigurați continuu că în timpul acestui proces nu sunt schimbate sau păstrate datele lor personale, fiind verificate doar autenticitatea certificatelor prin verificarea semnăturilor digitale conținute în codurile QR, fără prelucrarea datelor cu caracter personal, care rămân stocate pe servere, la nivel național.Statele membre trebuie să evite să introducă alte restricții, fără o justificare foarte solidă și doar în cazuri excepționale și limitate în timp.Economia europeană are nevoie ca cetățenii europeni să călătorească din nou și aceste certificate sunt un pas crucial pentru ca acest lucru să se desfășoare în siguranță.
The EU's Cybersecurity Strategy for the Digital Decade (B9-0305/2021)
Securitatea cibernetică înseamnă securitate pentru toate dispozitivele digitale din viața noastră, de la telefoane, la serviciile online pentru plăți, serviciile online publice, mașinile și multe altele. Toate acestea pot face obiectul unor atacuri.Criza recentă a evidențiat și mai mult vulnerabilitățile cibernetice în unele sectoare critice, în special în domeniul asistenței medicale, iar măsurile asociate de telemuncă și distanțare socială au sporit dependența noastră de tehnologiile digitale și de conectivitate. Toate acestea demonstrează că avem nevoie de un mecanism de reacție rapidă. Comisia trebuie să vină cu sisteme de informații reziliente și cu un cadru de cerințe privind securitatea cibernetică. În acest fel, vom putea evita fragmentarea pieței unice și vom promova armonizarea standardelor la nivel european.Noul centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice, cu sediul la București, va avea ca scop păstrarea și dezvoltarea capacităților tehnologice și industriale de securitate cibernetică necesare pentru asigurarea pieței unice digitale a Uniunii. Este așadar de o importanță capitală în procesul de digitalizare pe care cu toții ni l-am asumat și trebuie să își înceapă activitatea cât mai curând posibil.Salut acest demers și susțin promovarea dezvoltării unor rețele și sisteme informatice, a infrastructurii și a conectivității sigure și fiabile în întreaga Uniune.
European Partnership on Metrology (A9-0242/2021 - Maria da Graça Carvalho)
Metrologia, știința care se ocupă de toate aspectele teoretice și practice ale măsurării, este un instrument esențial în slujba fiecărui domeniu al cunoașterii. Aceasta ne ajută să înțelegem în ce situație ne aflăm, fie că trebuie să facem față unei pandemii, fie să implementăm schimbări radicale precum tranziția verde și cea digitală.În propunerea sa privind participarea Uniunii la Parteneriatul european în domeniul metrologiei, derulat în comun de mai multe state membre, Comisia Europeană recunoaște pe deplin rolul metrologiei de catalizator al tuturor domeniilor științifice și tehnologice și de factor-cheie al activității economice și sociale.Noul parteneriat propus se bazează pe succesele Programului european de cercetare metrologică (EMRP) și ale Programului european pentru inovare și cercetare în domeniul metrologiei (EMPIR), dar mărește clar miza, cu scopul de a răspunde la noi provocări, și anume, toate provocările care sunt aliniate la alte priorități ale Uniunii, cum ar fi Pactul verde european, „O economie în serviciul cetățenilor”, „O Europă pregătită pentru era digitală”, „Promovarea modului nostru de viață european”, „O Europă mai puternică pe plan internațional” și „Un nou elan pentru democrația europeană”.Parteneriatul european în domeniul metrologiei are ambiția clară de a crea condițiile pentru ca, până în 2030, Europa să dispună de soluții metrologice cel puțin echivalente cu cele ale liderilor mondiali în acest domeniu, adică Statele Unite, China și India.Sprijin acest demers care susține principiul că metrologia ar trebui să fie mai deschisă, mai transparentă și mai accesibilă tuturor părților interesate, fiind o știință care aduce beneficii tuturor domeniilor cunoașterii.
Serious cross-border threats to health (A9-0247/2021 - Véronique Trillet-Lenoir)
Cu siguranță suntem mai puternici împreună, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a activa mai bine instrumentele disponibile pentru a contracara o criză sanitară de amploare.Consider bine-venit Regulamentul privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate, care va deveni în viitor un adevărat plan european de urgență în domeniul sănătății. Aceste acte legislative vor fi un adevărat factor conductor în gestionarea crizelor și vor permite coordonarea instrumentelor, legislației și agențiilor europene existente sau care vor apărea în viitor în domeniul sănătății.Consider esențială promovarea solidarității în Uniunea Europeană și dincolo de granițele acesteia. În plus, o cooperare și coordonare între sistemele naționale de sănătate și un dialog strâns și structurat cu toate părțile interesate sunt importante pentru a asigura solidaritatea în cadrul Uniunii Europene.Totodată, garantarea aprovizionării europene cu produse medicale, dar și instituirea unei guvernanțe incluzive în domeniul sănătății sunt pași-cheie către o veritabilă Uniune Europeană a Sănătății.Consider bine-venit acest demers și apreciez că prioritatea noastră trebuie să fie solidaritatea sanitară, prin reducerea inegalităților în materie de sănătate între statele membre și în interiorul acestora. Toți europenii trebuie să beneficieze de același nivel de protecție împotriva tuturor amenințărilor pentru sănătate și să aibă acces la același tratament și la aceeași îngrijire, indiferent de țara în care trăiesc.
Impact of national tax reforms on the EU economy (A9-0348/2021 - Markus Ferber)
Am votat astăzi pentru adoptarea rezoluției referitoare la impactul reformelor fiscale naționale asupra economiei UE.În această rezoluție am subliniat că avem nevoie de mai multă armonizare în domeniile de mare importanță pentru funcționarea pieței unice, precum impozitarea și uniunea piețelor de capital la nivelul UE.Este important ca statele membre să continue reforma administrațiilor fiscale, să introducă abordări strategice pentru a sprijini IMM-urile să se conformeze obligațiilor fiscale și să identifice modalități de a reduce sarcina fiscală. Statele membre sunt încurajate să valorifice mai bine programul UE Fiscalis pentru a îmbunătăți cooperarea dintre administrațiile fiscale implicate în eforturi de reformă.Este necesar ca statele membre să ajungă la un compromis privind o reformă viguroasă, inteligibilă și ambițioasă a impozitării indirecte, în special a TVA-ului. Reducerea birocrației și a complexității, împreună cu o reacție adecvată față de frauda și evaziunea fiscală în materie de TVA sunt esențiale pentru a menține și asigura integritatea pieței interne.Subliniez și susțin aplicarea unor înalte standarde de respectare a drepturilor contribuabililor, în special a celor legate de protecția vieții private și a datelor, în orice proces politic și legislativ privind impozitarea.
A European strategy for offshore renewable energy (A9-0339/2021 - Morten Petersen)
Am adoptat astăzi rezoluția referitoare la o strategie europeană privind energia din surse regenerabile exploatate în largul mării, pentru următoarele considerente.Combaterea schimbărilor climatice prin adoptarea EREL este esențială pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris și pentru îndeplinirea angajamentului UE de a reduce la zero emisiile nete de GES până cel târziu în 2050.Reducerea consumului de energie, eficiența energetică și generarea energiei din surse regenerabile se numără printre factorii principali pentru realizarea unei economii cu emisii nete egale cu zero. Este necesar ca principiul „eficiența energetică înainte de toate” să fie inclus în toate actele și inițiativele legislative corespunzătoare.Există zone care au un potențial de energie EREL în mare măsură neexploatat, cum ar fi Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, Marea Baltică sau Marea Neagră. EREL reprezintă o sursă de energie viabilă și un sistem energetic sustenabil și fiabil.Bunăstarea oamenilor trebuie să se afle în centrul tranziției verzi.Este neapărat necesar să se îmbunătățească și să se extindă infrastructura existentă, fără a aduce atingere Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030 și legislației UE privind protecția naturii, pentru a permite o utilizare sporită a energiei electrice bazate pe surse regenerabile.Pentru a se putea utiliza la maximum resursele energetice din larg, este esențial ca statele membre să coopereze, în funcție de particularitățile fiecărei zone. Cooperarea regională la nivel de bazin maritim, între statele membre și țările învecinate, ar trebui încurajată printr-o planificare comună, prin eliminarea barierelor de reglementare și prin crearea de hărți regionale de utilizare a spațiului maritim.UE și statele membre trebuie să sprijine activitățile de cercetare în materie de interconectori universali și dezvoltarea acestora.Am solicitat Comisiei, statelor membre și sectorului privat să majoreze investițiile în cercetare și dezvoltare în proiectarea circulară și incluzivă a EREL, precum și în tehnologia de reciclare și dezmembrare a stațiilor EREL.
Strengthening Europe in the fight against cancer (A9-0001/2022 - Véronique Trillet-Lenoir)
Am votat astăzi în favoarea raportului privind consolidarea Europei în lupta împotriva cancerului – spre o strategie cuprinzătoare și coordonată, pentru urmatoarele considerente.Planul european de combatere a cancerului („Planul”) trebuie să răspundă în mod eficient solicitării de progrese din partea familiilor și cadrelor medicale ale celor 1,3 milioane de persoane care mor anual din cauza cancerului în Europa. Am solicitat Comisiei să caute noi sinergii între Plan și programul EU4Health, Strategia farmaceutică pentru Europa, Strategia privind substanțele chimice și strategia industrială europeană actualizată – un astfel de cadru cuprinzător privind cancerul ar contribui la prevenirea, depistarea timpurie și vindecarea cancerului.Am invitat Comisia să consolideze piața medicamentelor din UE pentru a îmbunătăți accesul egal la tratamente, inclusiv inovații și medicină personalizată, a reduce penuria de medicamente, a depăși problema prețurilor ridicate ale tehnologiilor și tratamentelor inovatoare, a încuraja utilizarea medicamentelor generice și biosimilare și a îmbunătăți tratamentele oncologice pentru adulți și copii. Am solicitat adoptarea unei directive privind combaterea discriminării și punerea în aplicare echitabilă și egală a directivelor privind serviciile financiare, fără nicio discriminare a bolnavilor de cancer și a supraviețuitorilor.Salut inițiativele anunțate de Comisie de a atrage atenția asupra cancerului pediatric și subliniez că formele rare de cancer la adulți reprezintă o provocare pentru sănătatea publică.Cercetarea multidisciplinară în domeniul cancerului și transpunerea sa în practica clinică de zi cu zi sunt esențiale pentru îmbunătățirea continuă a prevenirii, diagnosticării și tratamentului cancerului și a îngrijirii ulterioare a supraviețuitorilor. Salut comunicarea Comisiei privind noul Spațiu european de cercetare și inovare și obiectivul de a investi 3% din PIB-ul UE în cercetare și dezvoltare. Aceasta va contribui la promovarea unei cercetări de excelență la nivelul UE și va permite ca rezultatele cercetării să ajungă la comunitatea științifică, la societate și la economia reală.Este nevoie de schimburi de expertiză, date, programe de formare și instrumente de comunicare pentru a îmbunătăți cunoștințele despre cancer atât în rândul cadrelor medicale, cât și al cercetătorilor și al pacienților. Colaborarea intersectorială și transfrontalieră și schimbul de cunoștințe sunt esențiale pentru a îmbunătăți în continuare calitatea îngrijirii oncologice în UE.Am invitat statele membre să asigure că sunt alocate fonduri suficiente pentru punerea în aplicare adecvată a planului și a programelor lor naționale aferente de control al cancerului.Salut planul de finanțare în cuantum de 4 miliarde EUR și complementaritatea surselor de finanțare, astfel cum se prevede în Plan.
Cohesion policy: reducing healthcare disparities and enhancing cross-border health cooperation (A9-0026/202 - Tomislav Sokol)