BETA

392 Written explanations of Andi CRISTEA

Mechanism to resolve legal and administrative obstacles in a cross-border context (A8-0414/2018 - Matthijs van Miltenburg) RO

Prin votul exprimat, consider că punerea în aplicare efectivă a mecanismului transfrontalier european poate fi fezabilă numai dacă toate statele membre și toate autoritățile competente din statele membre valorifică oportunitatea de a soluționa obstacolele juridice și administrative prin colaborare, în spiritul bunei cooperări și al bunei vecinătăți. Caracterul voluntar al Mecanismului transfrontalier european va contribui la valorificarea deplină a potențialului regiunilor frontaliere europene.
2016/11/22
Draft Agreement on Cooperation between Eurojust and Georgia (A8-0065/2019 - Sylvia-Yvone Kaufmann) RO

Scopul acestui acord este de a încuraja cooperarea în domeniul combaterii criminalității grave, în special a criminalității organizate și a terorismului. Georgia rămâne o țară de tranzit pentru diverse mărfuri ilicite traficate către UE, în special droguri. Georgia a fost utilizată tot mai mult pentru spălarea veniturilor obținute în mod ilicit generate de diferite GCO în UE și în afara UE și a devenit o țară de tranzit pentru venituri spălate provenite din săvârșirea de infracțiuni. Din acest motiv, un astfel de acord poate încuraja o mai bună cooperare în lupta împotriva criminalității organizate și este în interesul Georgiei și al statelor membre ale UE, întrucât crima organizată este o problemă transnațională. Un astfel de acord este binevenit și în domeniul cooperării judiciare, având în vedere un acord deja existent dintre Europol și Georgia din 2017 privind cooperarea polițienească.Am votat proiectul de decizie de punere în aplicare a Consiliului în ceea ce privește proiectul de acord privind cooperarea între Eurojust și Georgia, deoarece o astfel de cooperare va ajuta autoritățile georgiene să asigure îndeplinirea continuă a obligațiilor care le revin, precum și angajamentul lor ferm de a preveni și combate criminalitatea organizată.
2016/11/22
Health technology assessment (A8-0289/2018 - Soledad Cabezón Ruiz) RO

Propunerea prezentată de Comisie este oportună și prezintă o valoare adăugată ridicată pentru UE. Aceasta marchează o nouă etapă către o mai mare integrare a UE într-un domeniu atât de important cum este sănătatea. Scopul fundamental al propunerii este să introducă evaluarea clinică comună a tehnologiilor medicale la nivelul UE.Cetățenii europeni acordă o mare importanță sănătății, iar îmbunătățirea sănătății cetățenilor trebuie să reprezinte o prioritate politică a UE, în toate acțiunile sale, dar în special în domeniile care au un impact specific asupra sănătății.Am votat pentru o evaluare la nivelul UE a valorii terapeutice adăugate a tehnologiilor medicale și armonizarea criteriilor din cadrul evaluărilor clinice ale medicamentelor, pentru îmbunătățirea nivelului dovezilor clinice, încurajarea inovării de calitate și identificarea tehnologiilor cu valoare adăugată autentică. De asemenea, o mai bună cercetare și inovare și eliminarea suprapunerilor inutile ar trebui să aibă drept rezultat o creștere a competitivității industriei farmaceutice europene.
2016/11/22
Framework for screening of foreign direct investments into the European Union (A8-0198/2018 - Franck Proust) RO

Am votat pentru crearea unui mecanism pentru schimbul de informații la nivel european. Forța Uniunii Europene în alte domenii rezultă din calitatea informațiilor colectate. Contactele dintre statele membre și investitori vor fi mai regulate și vor clădi încrederea datorită acestei transparențe.Statul membru, care rămâne suveran în ceea ce privește investițiile de pe teritoriul său, poate astfel utiliza, după cum consideră necesar, informațiile, cunoștințele, întrebările sau analizele statelor membre și/sau ale Comisiei, pentru a-și lua în mod suveran propria decizie de a autoriza, de a interzice sau, mai ales, de a modula investiția prin măsuri tranzitorii sau de însoțire.Unele state membre nu dispun de acest mecanism și propunerea nu le obligă să creeze unul. Totuși, trebuie luate măsuri pentru a facilita schimbul de informații în cadrul sistemului, iar existența unui astfel de mecanism poate fi considerată o valoare adăugată.
2016/11/22
Computerising the movement and surveillance of excise goods (A8-0010/2019 - Kay Swinburne) RO

Obiectivul propunerii este să extindă sistemul pentru monitorizarea și circulația produselor supuse accizelor la circulația în interiorul UE a produselor accizabile eliberate pentru consum, pentru a simplifica procedura aplicabilă unei astfel de circulații și pentru a permite o monitorizare adecvată a acesteia și pentru a oferi o bază pentru guvernanța viitoarelor automatizări ale proceselor definite de legislația Uniunii referitoare la accize, în cazul în care se consideră că sunt benefice astfel de automatizări.Am votat modificările ce vizează majoritatea dispozițiilor din decizie, astfel încât decizia să fie formulată în termeni mai generali pentru a putea fi posibilă automatizarea oricărei proceduri utilizate pentru circulația și controlul produselor supuse accizelor.
2016/11/22
Exchange, assistance and training programme for the protection of the euro against counterfeiting for the period 2021-2027 (Pericles IV programme) (A8-0069/2019 - Dennis de Jong) RO

Evaluarea la jumătatea perioadei a demonstrat că, în general, programul Pericles 2020 își îndeplinește obiectivele. Au fost exprimate preocupări cu privire la neparticiparea la program a autorităților naționale competente, deoarece, în practică, de activitățile acestuia beneficiază în principal autoritățile franceze, spaniole și italiene. Participarea autorităților naționale competente din statele membre poate fi îmbunătățită prin implicarea lor mai puternică în elaborarea programelor de lucru anuale.Am votat pentru o serie de indicatori care evaluează direct eficacitatea activităților programului.
2016/11/22
Treaty establishing the Transport Community (A8-0022/2019 - Karima Delli) RO

Tratatul de instituire a Comunității transporturilor (TCT) își propune să adopte o abordare mai cuprinzătoare în materie de cooperare, care să implice alte politici de transport și domenii conexe transporturilor. Tratatul urmărește crearea unei comunități a transporturilor în sectorul transportului rutier, feroviar, maritim și pe căile navigabile interioare, precum și dezvoltarea rețelei de transport dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, denumită „Comunitatea transporturilor”. Comunitatea transporturilor se bazează pe integrarea treptată a piețelor de transport din Balcanii de Sud-Vest în piața transporturilor din Uniunea Europeană, inclusiv în domeniul standardelor tehnice, al interoperabilității, al siguranței, al securității, al gestionării traficului, al politicii sociale, al achizițiilor publice și al mediului, pentru toate modurile de transport cu excepția celui aerian.Am votat pentru TCT, care este benefic procesului de aderare din Balcanii de Vest și stimulează cooperarea regională și procesul de reformă în contextul inițiativei Grupului celor șase din Balcanii de Vest, precum și implementarea TEN-T extinsă la Balcanii de Vest.
2016/11/22
The state of the debate on the Future of Europe (A8-0427/2018 - Ramón Jáuregui Atondo) RO

Prezentul raport are scopul de a sintetiza temele care urmează a fi discutate cu privire la problemele viitoare, precum și de a orienta și clarifica perspectivele integrării europene în perioada premergătoare alegerilor din 2019. Acest raport dorește să definească problemele, să descrie provocările și să ofere direcțiile pe care vor trebui să le abordeze politica europeană și noii reprezentanți care vor ieși învingători în urma viitoarelor alegeri.Am votat pentru stabilirea unei agende politice europene bazate pe mesajele multiple care au fost prezentate și în diversele rapoarte, declarații și propuneri pe care diferitele instituții europene și conducătorii de prim rang ai statelor membre le-au exprimat în ultimele luni și care, în general, urmăresc să transforme Europa într-o putere geopolitică, comercială, climatică, economică, alimentară și diplomatică.
2016/11/22
Fisheries Partnership Agreement between Côte d’Ivoire and the EU (2018-2024) (A8-0030/2019 - João Ferreira) RO

Sectorul pescuitului de ton din Uniune are un interes puternic să își desfășoare activitatea în Côte d’Ivoire și reînnoirea protocolului ar contribui la consolidarea capacităților de monitorizare, de control și de supraveghere și la îmbunătățirea guvernanței activităților de pescuit din regiune.Obiectivul principal al noului protocol este să ofere posibilități de pescuit navelor Uniunii în apele Republicii Côte d’Ivoire, ținând cont de cele mai bune avize științifice disponibile și respectând recomandările Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic. Noul protocol va permite Uniunii Europene și Republicii Côte d’Ivoire să colaboreze mai strâns în vederea promovării unei exploatări sustenabile a resurselor piscicole din apele Republicii Côte d’Ivoire și a sprijinirii eforturilor Republicii Côte d’Ivoire de a-și dezvolta economia albastră, în interesul ambelor părți.Am votat încheierea prezentului protocol, având în vedere că acesta are o mare importanță, atât pentru Côte d’Ivoire, cât și pentru flotele UE care își desfășoară activitatea în apele acestei țări.
2016/11/22
EU-Morocco Sustainable Fisheries Partnership Agreement (A8-0027/2019 - Alain Cadec) RO

Sectorul pescuitului și de prelucrare a fructelor de mare este principalul sector care furnizează locuri de muncă în teritoriu și este primul sector de export. Este unul dintre sectoarele cu un potențial ridicat de creștere și de ocupare a forței de muncă în Sahara Occidentală.În aplicarea dispozițiilor protocolului la Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului între UE și Maroc privind sprijinul sectorial, Uniunea a finanțat un număr mare de activități, cum ar fi construirea de infrastructuri și de echipamente pentru îmbunătățirea competitivității și a ocupării forței de muncă în sectorul de prelucrare a produselor pescărești.Am votat ca navele Uniunii să poată captura numai excedentul de captură admisibilă în conformitate cu articolul 62 alineatele (2) și (3) din UNCLOS și cele doua părți să coopereze pentru monitorizarea stării resurselor din zona de pescuit. În acest sens, se stabilește o reuniune științifică anuală comună, care urmează să fie ținută alternativ în Uniune și în Maroc.Pe baza concluziilor reuniunii științifice și a celor mai bune avize științifice disponibile, părțile adoptă de comun acord măsuri pentru a asigura gestionarea sustenabilă a resurselor piscicole.
2016/11/22
Agreement to prevent unregulated high seas fisheries in the Central Arctic Ocean (A8-0016/2019 - Norica Nicolai) RO

Prezentul acord are un dublu obiectiv: cel de a explora în continuare și de a înțelege mai bine biodiversitatea și ecosistemul din zona centrală a Oceanului Arctic, precum și cel de a combate și preveni pescuitul INN în zona respectiva.Am votat prezentul acord deoarece va ajuta UE să își promoveze și să își protejeze obiectivele de mediu și va oferi acces la informațiile științifice, la măsurile de gestionare și la toate instrumentele viitoare introduse pentru zona respectivă.
2016/11/22
Protocol to the EU-Mexico Economic Partnership, Political Coordination and Cooperation Agreement (accession of Croatia) (A8-0066/2019 - Inmaculada Rodríguez-Piñero Fernández) RO

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Actul de aderare a Republicii Croația, Croația s-a angajat să devină parte la acordurile existente încheiate sau semnate de statele membre și de Uniunea Europeană cu țări terțe. Cu excepția cazului în care acorduri specifice conțin dispoziții contrare, Croația aderă la aceste acorduri existente prin intermediul unor protocoale pe care Consiliul, hotărând în unanimitate în numele statelor membre, le încheie cu țările terțe în cauză. Am votat aprobarea protocolului, astfel încât Croația să poată deveni pe deplin parte contractantă.
2016/11/22
Multiannual plan for stocks fished in the Western Waters and adjacent waters, and for fisheries exploiting those stocks (A8-0310/2018 - Alain Cadec) RO

Salut activitatea Comisiei în elaborarea unor planuri multianuale pentru gestionarea regionalizată din sectorul pescuitului și conservarea resurselor de pescuit. Planurile pentru Marea Baltică și Marea Nordului oferă o bună bază de referință planului multianual de gestionare pentru apele occidentale. Cu toate acestea, sunt necesare unele modificări în comparație cu planul pentru Marea Nordului, cu scopul de a-l adapta la anumite realități instituționale și pentru a ține mai bine seama de anumite caracteristici specifice pentru bazinul maritim în cauză.Astfel, am votat pentru asigurarea conservării stocurilor în conformitate cu realitățile socio-economice și luarea în considerare a pescuitului recreativ în mod proporțional și echitabil.
2016/11/22
Union Civil Protection Mechanism (A8-0180/2018 - Elisabetta Gardini) RO

Pentru ca Uniunea Europeană să poată garanta siguranța cetățenilor săi în caz de dezastre, este important ca aceasta să se bazeze pe un mecanism mai robust, capabil să ofere răspunsuri clare și fiabile.În ceea ce privește dezvoltarea deplină a mecanismului european de protecție civilă, am votat pentru o capacitate europeană de protecție civilă reală prin achiziționarea de noi mijloace la nivel european, cum ar fi aeronave de combatere a incendiilor, pentru coerența între capacitatea europeană de protecție civilă și celelalte instrumente existente, care vor trebui să se coordoneze cât mai bine cu celelalte instrumente existente ale UE de răspuns la dezastre, cum ar fi instrumentul de ajutor umanitar și pentru o alocare corectă a resurselor.Este oportun să se creeze un program „Erasmus pentru protecția civilă”, pentru a permite consolidarea cooperării deja existente între statele membre.
2016/11/22
Minimum requirements for water reuse (A8-0044/2019 - Simona Bonafè) RO

Conform datelor furnizate de Comisia Europeană, potențialul total de reutilizare a apei până în 2025 este de aproximativ 6,6 miliarde m³, față de nivelul actual de 1,1 miliarde m³ pe an. Propunerea Comisiei se limitează la apa recuperată utilizată pentru irigații agricole, întrucât agricultura este unul dintre principalele sectoare în care se utilizează apa, și urmărește, de asemenea, să garanteze că apele uzate recuperate sunt sigure, protejând astfel cetățenii și mediul.Am votat pentru un regulament de stabilire a unor criterii armonizate la nivelul UE pentru activitățile de reutilizare a apelor uzate urbane, pe care îl consider necesar. Este un instrument util pentru a garanta siguranța și o mai bună răspândire a activităților de recuperare.Este necesar să se intervină cu unele modificări pentru a clarifica legislația, în special cu privire la definițiile, rolurile și responsabilitățile diferiților actori implicați și cu privire la principalele activități de gestionare a riscurilor. De asemenea, este important să se extindă domeniul de aplicare al prezentului regulament pentru a include și utilizările în scopuri civile și de mediu, pentru a spori beneficiile rezultate din reutilizarea apei.
2016/11/22
Programme for single market, competitiveness of enterprises and European statistics (A8-0052/2019 - Nicola Danti) RO

Piața unică a fost și rămâne piatra de temelie a proiectului european, contribuind la obținerea unui nivel înalt de integrare între statele membre, aducând beneficii tangibile întreprinderilor, cetățenilor și consumatorilor în multe moduri, oferindu-le, printre altele, o plajă mai largă de opțiuni și prețuri reduse pe o piață mai competitivă, oportunități de a călători și de a munci pe întregul teritoriu al Uniunii, acces la o piață uriașă pentru întreprinderi și o protecție mai bună a consumatorilor.Pentru perioada 2021-2027, Comisia propune un nou program privind piața unică, acesta urmând să reunească într-un singur cadru coerent șase programe de lucru și numeroase acțiuni, inițial separate. Am votat pentru punerea în aplicare și implementarea a diverse activități de sprijin pentru realizarea pieței unice într-un sens mai amplu, pentru îmbunătățirea sinergiilor și a flexibilității și pentru eliminarea suprapunerilor dintre programele UE existente.
2016/11/22
Implementation of the Treaty provisions related to EU Citizenship (A8-0041/2019 - Maite Pagazaurtundúa Ruiz) RO

Prezentul raport privind punerea în aplicare a dispozițiilor Tratatului referitoare la cetățenie vizează evaluarea eficacității conceptelor existente în tratate. Am votat pentru o serie de recomandări adresate instituțiilor europene în vederea îmbunătățirii punerii în aplicare a acestora, precum și a domeniului de aplicare și a eficacității acestora, pentru a reduce decalajul dintre procesul de integrare europeană și potențialul oferit de cetățenia europeană.
2016/11/22
Implementation of the Treaty provisions concerning enhanced cooperation (A8-0038/2019 - Alain Lamassoure) RO

Uniunea are un interes major să pună în aplicare cooperarea consolidată în anumite domenii în care UE nu deține competențe exclusive, cu scopul de a avansa proiectul european și de a facilita viața cetățenilor.Am votat o serie de recomandări care să contribuie la punerea în aplicare fără probleme și efectivă a cooperării consolidate.
2016/11/22
Implementation of the Treaty provisions on Parliament’s power of political control over the Commission (A8-0033/2019 - Mercedes Bresso) RO

Controlul asupra organismelor UE reprezintă unul dintre rolurile Parlamentului European și răspunderea Comisiei în fața Parlamentului este un principiu de bază al funcționării UE și al controlului democratic intern.Am votat pentru ca instrumentele care trag Comisia la răspundere și cele pentru supravegherea direcției să fie combinate pentru a maximiza eficacitatea ambelor instrumente. Este importantă garantarea, consolidarea și întărirea puterilor legislative și a drepturilor de control ale Parlamentului, inclusiv prin acorduri interinstituționale și prin utilizarea temeiului juridic corespunzător de către Comisie, iar Parlamentul trebuie să își reformeze metodele de lucru pentru a-și exercita funcțiile de control politic asupra Comisiei cu mai multă vigoare.
2016/11/22
Implementation of the Charter of Fundamental Rights of the European Union in the EU institutional framework (A8-0051/2019 - Barbara Spinelli) RO

În pofida progreselor relevante înregistrate de instituțiile UE în ceea ce privește integrarea Cartei în procesele legislative și decizionale, ea pare să fie în continuare un instrument insuficient evaluat, neexploatat la potențialul maxim, tendința generală fiind de a se concentra mai degrabă pe evitarea încălcării, decât pe valorificarea la maximum a potențialului său.Am votat pentru a fi recunoscute numeroasele măsuri importante luate de instituțiile UE pentru a integra Carta în procesele legislative și decizionale ale UE. Este important ca toate propunerile de acte legislative ale Uniunii să respecte drepturile fundamentale consacrate în Cartă.Am votat pentru posibilitatea de a prevedea forme îmbunătățite de consultare, evaluări ale impactului, inclusiv evaluări specifice ale impactului asupra genului, precum și control juridic, cu implicarea unor experți independenți în drepturile fundamentale. Comisia trebuie să promoveze o cooperare structurată și reglementată cu organisme din domeniul drepturilor omului, cum ar fi FRA, Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) și organismele relevante ale Consiliului Europei și ale Organizației Națiunilor Unite, precum și organizațiile societății civile care își desfășoară activitatea în acest domeniu, ori de câte ori un dosar legislativ ar putea promova sau afecta în mod negativ drepturile fundamentale.
2016/11/22
Regulations and general conditions governing the performance of the Ombudsman’s duties (Statute of the European Ombudsman) (A8-0050/2019 - Paulo Rangel) RO

Statutul Ombudsmanului European nu a fost actualizat în ultimul deceniu și, prin urmare, este extrem de important ca dispozițiile acestuia să fie adaptate la tratatele aplicabile, garantându-se, în același timp, că acest organism continuă să joace un rol specific și decisiv în cadrul constituțional al Uniunii Europene.Am votat ca Ombudsmanul să aibă acces la toate elementele necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale; accesul la informații sau documente clasificate ar trebui să fie condiționat de respectarea normelor privind securitatea instituției, organismului, oficiului sau agenției Uniunii în cauză. Ombudsmanul și personalul acestuia sunt obligați să trateze în mod confidențial toate informațiile pe care le-au obținut în cursul exercitării atribuțiilor lor.Totodată, pentru a consolida rolul acestui organism, trebuie permis Ombudsmanului să desfășoare anchete din proprie inițiativă, fără a aduce atingere obligației sale principale de a trata plângerile, în vederea identificării cazurilor repetate sau deosebit de grave de administrare defectuoasă și a promovării bunelor practici administrative în cadrul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.
2016/11/22
Sustainable use of pesticides (A8-0045/2019 - Jytte Guteland) RO

Trebuie depuse mai multe eforturi, atât la nivelul UE, cât și la nivel național pentru a asigura punerea eficientă în aplicare a directivei. Este din ce în ce mai evident că cetățenii sunt din ce în ce mai preocupați și doresc ca agricultorii să reducă dependența de pesticide.Am votat ca statele membre să adopte o atitudine proactivă în ceea ce privește protecția sănătății umane și a mediului și să își îndeplinească obligațiile care le revin în temeiul legislației UE, răspunzând, de asemenea, așteptărilor cetățenilor europeni. Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru promovarea și stimularea unei gestionări a dăunătorilor cu un consum redus de pesticide, acordând prioritate, oricând este posibil, metodelor nechimice, astfel încât utilizatorii profesioniști de pesticide să treacă la utilizarea practicilor și produselor disponibile pentru remedierea aceleiași probleme a dăunătorilor, dar care prezintă cele mai mici riscuri pentru sănătatea umană și pentru mediu.
2016/11/22
Nuclear decommissioning assistance programme of the Ignalina nuclear power plant in Lithuania (A8-0413/2018 - Rebecca Harms) RO

Închiderea centralei nucleare Ignalina reprezintă o provocare unică pentru securitatea nucleară europeană, atât din cauza dimensiunilor centralei, cât și din cauza caracteristicilor tehnice ale reactoarelor.Prin votul exprimat, Uniunea se angajează să acorde o asistență vitală programului de dezafectare, precum și să ajute Lituania să răspundă provocărilor în materie de securitate energetică generate de acesta.Propunerea actuală a Comisiei exclude depozitarea definitivă a combustibilului uzat și a deșeurilor radioactive într-un depozit geologic de adâncime și atribuie în principal Lituaniei sarcina crucială de stocare și depozitare definitivă a combustibilului uzat și a deșeurilor.
2016/11/22
Cross-border restitution claims of works of art and cultural goods looted in armed conflicts and wars (A8-0465/2018 - Pavel Svoboda) RO

Patrimoniul cultural constituie unul dintre elementele de bază ale civilizației, având, printre altele, o valoare simbolică și constituind memoria culturală a umanității, menită să unească oamenii. În ultimii ani, facțiunile beligerante și entitățile teroriste din întreaga lume au săvârșit numeroase infracțiuni împotriva patrimoniului cultural mondial și opere de artă, sculpturi și artefacte arheologice valoroase sunt vândute și importate în UE din anumite țări din afara UE, profiturile obținute putând fi utilizate pentru a finanța activități de terorism.Este esențial să se ia măsuri ferme împotriva traficului ilicit de bunuri culturale, cum ar fi operele de artă jefuite în timpul conflictelor armate și al războaielor din Libia, Siria și Irak, deoarece bunurile culturale au o importanță culturală, artistică, istorică și științifică enormă și trebuie protejate împotriva însușirii ilegale și a jafului.Am votat ca executivul european să aibă în vedere luarea unei măsuri legislative pentru a consolida sistemul juridic aplicabil cererilor de restituire transfrontalieră a operelor de artă și a bunurilor culturale furate în timpul conflictelor armate și al războaielor, pe baza unor instrumente de drept internațional privat.
2016/11/22
Establishing the Rights and Values programme (A8-0468/2018 - Bodil Valero) RO

Într-o perioadă în care democrația și statul de drept din Europa se confruntă cu provocări, am votat ca acest instrument să fie finanțat în mod corespunzător și să fie ușor accesibil în vederea sprijinirii cetățenilor implicați în promovarea acestor valori europene foarte amenințate. Respectarea statului de drept în interiorul Uniunii constituie o condiție prealabilă pentru protecția drepturilor fundamentale, precum și pentru respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor care decurg din tratate. Modul în care statul de drept este implementat în statele membre joacă un rol-cheie în asigurarea încrederii reciproce între statele membre și în sistemele lor juridice.Deoarece respectarea și protejarea drepturilor fundamentale reprezintă baza unei societăți democratice, ar trebui acordată o atenție deosebită și consolidării libertății de exprimare, de întrunire pașnică sau de asociere, a libertății și pluralismului mijloacelor de informare în masă, a libertății academice, a libertății de religie sau de credință, precum și a dreptului la viața privată și la viața de familie.
2016/11/22
Combating late payment in commercial transactions (A8-0456/2018 - Lara Comi) RO

Având în vedere că, până în prezent, Directiva 2011/7/UE rămâne instrumentul cel mai adecvat pentru combaterea plăților întârziate și este în concordanță cu legislația și cu alte politici ale UE menite să creeze condiții de concurență echitabile între întreprinderi, am votat pentru introducerea de măsuri corective neobligatorii având ca scop îmbunătățirea comportamentului antreprenorial și să se asigure o mai mare sensibilizare a întreprinderilor, în special a IMM-urilor, în ceea ce privește drepturile lor care decurg din directivă și exercitarea acestor drepturi.Astfel, statele membre trebuie să păstreze aspectele legate de întârzierea în efectuarea plăților în centrul agendei lor politice și să utilizeze în același timp o serie de măsuri pentru: a descuraja comportamentul comercial dăunător și a recompensa acele întreprinderi care au demonstrat că plata la timp este o strategie de afaceri inteligentă; a furniza mai multe informații și a oferi formare noilor antreprenori, în special IMM-urilor, cu privire la gestionarea creditelor și a facturilor; a încuraja controale mai bune și mai stricte, în special în rândul întreprinderilor mari, precum și utilizarea sancțiunilor administrative; a îmbunătăți transparența practicilor de plată și a promova soluționarea alternativă a litigiilor, codurile privind plata la termen și responsabilitatea socială a întreprinderilor.
2016/11/22
Differentiated integration (A8-0402/2018 - Pascal Durand) RO

Integrarea diferențiată a UE poate lua multe forme diferite: clauze de neparticipare, inițiative de cooperare consolidată, cooperare structurată permanentă și formațiuni interguvernamentale în afara cadrului stabilit prin tratat.Integrarea diferențiată poate fi considerată un instrument bun care să reducă discrepanțele dintre opiniile politice diverse din Europa, însă ridică o serie de probleme politice, juridice și instituționale importante. Printre acestea s-ar număra: găsirea unui echilibru între soluțiile flexibile și unitatea în Uniune, alegerea dintre mecanismele juridice interguvernamentale mai flexibile și omogenitatea legislației Uniunii. Integrarea diferențiată ar putea fi privită ca un instrument pozitiv care să împingă înainte integrarea europeană în ritmul și în forma cea mai adecvată climatului politic actual.Am votat ca utilizarea și formele acesteia să fie simplificate și raționalizate pentru a-i îmbunătăți legitimitatea democratică.
2016/11/22
EU-China Agreement in connection with the WTO dispute settlement proceedings DS492 - Measures affecting tariff concessions on certain poultry meat products (A8-0472/2018 - Iuliu Winkler) RO

Prezenta propunere vizează încheierea unui acord sub forma unui schimb de scrisori cu Republica Populară Chineză, cu scopul de a pune în aplicare raportul grupului OMC din 19 aprilie 2017, elaborat în cadrul procedurii OMC de soluționare a litigiului DS492 - „Măsuri care afectează concesiile tarifare privind anumite produse din carne de pasăre”, deschis de China împotriva Uniunii Europene.Am votat în favoarea acordului, cu scopul de a reafirma, prin adoptarea de măsuri specifice, angajamentul constant și ferm al UE față de principiul multilateralismului care se reflectă în funcționarea OMC și, în special, față de cel mai eficient mecanism al OMC - sistemul de soluționare a litigiilor.
2016/11/22
European Social Fund Plus (ESF+) (A8-0461/2018 - Verónica Lope Fontagné) RO

Propunerea Comisiei Europene privind Fondul social european Plus (FSE+) pentru perioada 2021-2027 nu numai continuă să promoveze ocuparea forței de muncă și incluziunea socială, dar propune, de asemenea, progrese clare în ceea ce privește consolidarea dimensiunii sociale europene, stabilind o legătură clară între cele unsprezece obiective specifice ale sale și recomandările specifice fiecărei țări, adoptate în contextul semestrului european, contribuind în același timp la punerea în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale.Prin votul exprimat consider ca FSE+ ar trebui utilizat cu scopul de a îmbunătăți funcționarea piețelor forței de muncă, sprijinind modernizarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și îmbunătățind serviciile de consiliere și de orientare pentru lucrători. În mod similar, implementarea sa ar trebui să sprijine mobilitatea lucrătorilor atât la nivel național, cât și la nivel transfrontalier.Inegalitățile sociale sunt un alt aspect care îi preocupă în mod deosebit la nivel social pe cetățenii europeni. Prin urmare, este necesar ca FSE+ să aloce cel puțin 27 % din resursele sale pentru combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale.
2016/11/22
Apportionment of tariff rate quotas included in the WTO schedule of the Union following the UK's withdrawal from the EU (A8-0361/2018 - Godelieve Quisthoudt-Rowohl) RO

Propunerea prezintă modul în care contingentele tarifare care figurează în lista OMC de concesii și de angajamente a UE vor fi repartizate între UE și Regatul Unit. De asemenea, aceasta conferă Comisiei competența de a modifica această repartizare prin acte delegate, în cazul în care este necesar, ca urmare a încheierii ulterioare a unor acorduri cu țări terțe. Sunt vizate contingentele tarifare pentru produsele agricole și neagricole.Am votat pentru introducerea în dispozițiile regulamentului a unei metodologii care stă la baza repartizării contingentelor tarifare existente între UE și Regatul Unit și pentru clarificarea mai în detaliu a domeniului de aplicare al delegării de competențe către Comisie.
2016/11/22
Union’s authorisation procedure for pesticides (A8-0475/2018 - Norbert Lins, Bart Staes) RO

Prin votul exprimat recomandările PEST vor declanșa o serie de acțiuni menite să combată deficiențele procedurii de autorizare la nivelul Uniunii a produselor de protecție a plantelor identificate în prezentul raport, inclusiv o îmbunătățire a actualului cadru juridic al UE.Modificarea preconizată a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 privind legislația alimentară generală în vederea îmbunătățirii transparenței și a durabilității modelului UE de evaluare a riscurilor în cadrul lanțului alimentar, care a fost prezentată în aprilie 2018 și care, în prezent, este încă în curs de negociere, va aduce îmbunătățiri în ceea ce privește transparența evaluărilor științifice, precum și calitatea și independența studiilor științifice evaluate de EFSA.
2016/11/22
Conclusion of the EU-Albania status agreement on actions carried out by the European Border and Coast Guard Agency in Albania (A8-0463/2018 - Bodil Valero) RO

Propunerea de decizie a Consiliului vizează să aprobe acordul privind statutul dintre Uniunea Europeană și Republica Albania referitor la acțiunile desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Albania.Scopul acordului este de a acoperi toate aspectele care sunt necesare pentru desfășurarea acțiunilor Agenției în țări terțe. În plus, ar trebui să precizeze domeniul de aplicare al operațiunii, răspunderea civilă și penală. Acordurile privind statutul ar trebui, de asemenea, să garanteze respectarea deplină a drepturilor fundamentale și instituirea unor mecanisme specifice de depunere a plângerilor care să fie utilizate în cazul încălcării drepturilor fundamentale în cursul acestor operațiuni.Am votat acest acord nu numai pentru a asigura transparența și responsabilitatea pentru cooperarea operațională a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă cu țările terțe, dar și pentru a asigura un cadru clar pentru cooperarea cu țările terțe privind gestionarea frontierelor externe ale UE.
2016/11/22
EU-Kyrgyzstan comprehensive agreement (A8-0450/2018 - Cristian Dan Preda) RO

Am votat pentru necesitatea încheierii Acordului între UE și Republica Kârgâzstan care să constituie baza unor relații durabile și a dezvoltării sustenabile pentru ambele părți, să sprijine economia de piață, oferind beneficii sociale și economice concrete cetățenilor ambelor părți și să susțină normele în materie de concurență și securitatea juridică, inclusiv prin consolidarea unor instituții independente și transparente.
2016/11/22
Autonomous driving in European transport (A8-0425/2018 - Wim van de Camp) RO

Automatizarea în creștere a vehiculelor în toate sectoarele de transport, în special în ceea ce privește vehiculele rutiere conectate și automatizate, împreună cu progresele din domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor, oferă oportunități numeroase de îmbunătățire a fluxurilor de trafic, de sporire a siguranței pentru toți utilizatorii și de reducere a impactului transportului asupra mediului. Ele dețin un potențial puternic de consolidare a competitivității industriei și întreprinderilor europene în sectorul transporturilor și în afara acestuia.Mobilitatea automatizată poate să conducă la beneficii semnificative pentru societatea noastră în ceea ce privește serviciile de mobilitate inovatoare în orașe și în zonele rurale, un transport public mai flexibil și mai bine adaptat și opțiuni de transport mai personalizate pentru toți cetățenii.Prin votul exprimat consider esențial să se dezvolte principalele tehnologii și cunoștințele esențiale privind mobilitatea autonomă, prin inițiative care promovează cercetarea, educația și formarea pe teren, care ar trebui să fie sprijinite, de exemplu, în cadrul programului Orizont Europa.
2016/11/22
Use of vehicles hired without drivers for the carriage of goods by road (A8-0193/2018 - Cláudia Monteiro de Aguiar) RO

Transportul rutier este principalul mod de transport pentru mărfuri și pasageri în UE și asigură locuri de muncă pentru aproximativ 1,6 milioane de persoane. De-a lungul anilor, UE a elaborat o serie de norme destinate să asigure condiții echitabile, funcționale, sigure și durabile din punct de vedere social în sectorul transportului rutier. Legislația europeană privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru transportul rutier de mărfuri este în vigoare de 25 de ani.Am votat pentru necesitatea revizuirii actualei legislații europene pentru a corespunde nevoilor actuale ale operatorilor, precum și pentru a se alinia la cele mai recente evoluții de pe piața transportului rutier de mărfuri, precum și la prioritățile politice actuale ale UE. Reprezintă o oportunitate de a încuraja o concurență echitabilă și loială pentru întreprinderile de leasing și de închiriere din UE, reducând sarcinile administrative inutile.
2016/11/22
Temporary withdrawal of preferences in certain agreements concluded between the EU and certain third countries (A8-0330/2018 - Christofer Fjellner) RO

Prin votul exprimat sprijin abordarea Comisiei privind un regulament orizontal care să se aplice viitoarelor ALS, să asigure claritate juridică și o aplicare coerentă a procedurilor pentru toate părțile interesate. O dispoziție de salvgardare este un instrument de liberalizare a comerțului, de asumare de noi angajamente în negocierile privind ALS și de creare de sprijin și de adeziune între diferitele părți interesate. Măsurile de salvgardare nu trebuie să fie utilizate în mod abuziv în scopuri protecționiste. Astfel, trebuie încorporate dispozițiile necesare pentru a garanta că măsurile sunt introduse numai în condiții adecvate în conformitate cu jurisprudența privind salvgardarea.
2016/11/22
Establishing the 'Customs' programme for cooperation in the field of customs (A8-0464/2018 - Maria Grapini) RO

Acest program trebuie să fie coerent și să valorifice toate sinergiile posibile cu alte programe și fonduri ale UE, iar punerea sa în practică trebuie să respecte principiile transparenței, proporționalității, egalității de tratament și nediscriminării. Am votat pentru necesitatea modernizării proceselor vamale care poate să stimuleze activitatea economică și creșterea prin îmbunătățirea competitivității industriei europene și prin facilitarea comerțului și poate să asigure protecția consumatorilor europeni. Programul vamal are o importanță capitală pentru realizarea acestor obiective.
2016/11/22
Amendment of the European Investment Bank Statute (A8-0476/2018 - Danuta Maria Hübner) RO

Propunerea reflectă viitoarea ieșire a Regatului Unit din UE în statutul BEI prin reducerea numărului de directori de la douăzeci și nouă la douăzeci și opt, eliminând Regatul Unit de pe lista acționarilor BEI și reducând capitalul BEI cu valoarea cotei deținute de Regatul Unit. Această ajustare automată reprezintă soluția imediată pentru noua situație creată de ieșirea Regatului Unit, în timp ce, în paralel, sunt în curs discuții privind înlocuirea cotei Regatului Unit și creșterea viitoare a capitalului BEI, ceea ce va implica o decizie a Consiliului guvernatorilor BEI.De asemenea, BEI propune extinderea votului cu majoritate calificată în Consiliul de administrație și în Consiliul guvernatorilor la trei domenii: decizia privind planul de activitate al BEI, numirea membrilor Comitetului de direcție și aprobarea Regulamentului de procedură.Am votat propunerea făcută de BEI, care va permite adaptarea guvernanței BEI la retragerea Regatului Unit din Uniune și sporirea eficienței și eficacității acesteia.
2016/11/22
Gender mainstreaming in the European Parliament (A8-0429/2018 - Angelika Mlinar) RO

Parlamentul European și-a luat angajamentul de a promova egalitatea de gen, drepturile femeii și diversitatea, atât la locul de muncă, cât și în politicile sale. Unul dintre mijloacele de a promova egalitatea de gen este integrarea dimensiunii de gen în activitatea Parlamentului European. Am votat pentru ca Parlamentul European să elaboreze și să implementeze măsuri de integrare a dimensiunii de gen și de promovare a egalității de gen, a egalității de șanse, a diversității și a incluziunii, iar integrarea dimensiunii de gen sa fie considerată un proces continuu, sprijinit de eforturi sistematice de integrare a genului la toate nivelurile, în toate domeniile și în toate etapele conceperii și implementării politicilor.
2016/11/22
European Joint Undertaking for ITER and the Development of Fusion Energy (A8-0393/2018 - Marian-Jean Marinescu) RO

Am votat propunerea Comisiei ce vizează modificarea Deciziei 2007/198/Euratom de înființare a întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune, cu scopul de a asigura temeiul pentru finanțarea activităților acestei întreprinderi comune pentru perioada 2021-2027, în temeiul Tratatului Euratom.Prezenta decizie constituie actul de bază pentru perioada acoperită de următorul cadru financiar multianual și va constitui temeiul pentru adoptarea deciziilor anuale de finanțare. Aceste decizii vor permite transferul de fonduri către F4E în perioada 2021-2027.Propunerea va asigura continuitatea proiectului, în special față de partenerii internaționali, și va asigura finanțarea ITER pentru întreaga durată a următorului cadru financiar multianual.
2016/11/22
Assessing how the EU budget is used for public sector reform (A8-0378/2018 - Brian Hayes) RO

Deși bugetul UE a avut un impact pozitiv asupra reformelor administrației publice din diferite state membre, există mult potențial pentru o mai bună utilizare a bugetului UE în acest domeniu. Potențialul soluțiilor de guvernare electronică ar putea fi unul dintre principalele obiective ale reformelor administrației publice promovate de UE, deoarece ele facilitează accesul cetățenilor la serviciile publice.Există o serie de deficiențe în abordarea bazată pe principii a reformelor administrației publice. Recomandările specifice fiecărei țări (CSR) nu identifică în mod consecvent carențele administrative sau deficiențele administrative deosebit de problematice și acest lucru ar putea fi îmbunătățit.Am votat pentru sporirea eficienței în administrația publică a statelor membre și utilizarea bugetului UE în acest scop. Există mult mai multe posibilități de colaborare între statele membre pentru a face schimb de bune practici și un mare potențial pentru UE în ceea ce privește coordonarea reformelor administrației publice.
2016/11/22
EU guidelines and the mandate of the EU Special Envoy on the promotion of freedom of religion or belief outside the EU (A8-0449/2018 - Andrzej Grzyb) RO

Am votat pentru promovarea toleranței religioase, a respectării diversității și a înțelegerii reciproce pentru a crea un mediu favorabil exercitării drepturilor persoanelor la libertatea de religie sau convingeri. Este importantă dezvoltarea dialogului interconfesional și a dialogului între culturi ca o modalitate semnificativă de a promova libertatea religioasă în lume.Este esențială o cooperare sporită pentru a preveni persecuția minorităților religioase, a crea condiții pentru o coexistență pașnică în diverse societăți și pentru a asigura un dialog permanent între bisericile și comunitățile majoritare și minoritare.
2016/11/22
Establishing the space programme of the Union and the European Union Agency for the Space Programme (A8-0405/2018 - Massimiliano Salini) RO

Propunerea Comisiei Europene reunește, într-un singur program, programele existente - Galileo, EGNOS și Copernicus și adaugă două noi inițiative, care sunt SSA și GOVSATCOM. Astfel cum se recomandă în politica spațială europeană, un program spațial complet integrat va exploata sinergiile dintre componente, sporind eficacitatea și rentabilitatea. Un cadru unic și coerent va încuraja viitoarele investiții, va crește vizibilitatea și va oferi o mai mare flexibilitate.Am votat în favoarea creșterii substanțiale a finanțării pentru programul spațial, pentru a asigura continuitatea programelor Galileo, EGNOS și Copernicus. Este important ca bugetul să sprijine inițiative inovatoare și de ultimă generație, precum Galileo, EGNOS și Copernicus, pentru a profita de toate beneficiile aduse de navigație și de observarea Pământului. Exploatarea, adoptarea și utilizarea datelor și a serviciilor, în special pentru sectorul din aval, va aduce beneficii utilizatorilor și industriei europene, permițând creșterea economică și crearea de locuri de muncă în Uniune.Securitatea cibernetică a infrastructurilor spațiale și terestre este esențială pentru a asigura continuitatea funcționării sistemelor, capacitatea lor efectivă de a duce la îndeplinire sarcinile în mod continuu și de a furniza serviciile necesare.
2016/11/22
Establishing the Digital Europe programme for the period 2021-2027 (A8-0408/2018 - Angelika Mlinar) RO

Programul Europa digitală pentru perioada 2021-2027 propus de Comisie stabilește obiectivele programului, bugetul pentru perioada 2021-2027, formele de finanțare din partea Uniunii Europene și regulile pentru acordarea finanțării.Am votat pentru sprijinirea transformării digitale a economiei, industriei și societății europene. Programul ar trebui să aducă beneficii întreprinderilor și cetățenilor europeni. Acesta va consolida capacitățile Europei în domenii cheie ale tehnologiei digitale prin implementarea la scară largă și va permite extinderea difuzării și adoptării acesteia în domenii de interes public și în sectorul privat. Cu toate acestea, ținând seama de caracterul specific al anumitor obiective, programul urmărește, la nivel global, să creeze capacități și să consolideze autonomia strategică a UE.
2016/11/22
Common system of a digital services tax on revenues resulting from the provision of certain digital services (A8-0428/2018 - Paul Tang) RO

Propunerea Comisiei prevede ca această taxă să fie limitată la companiile ale căror venituri totale, la nivel mondial, depășesc 750 de milioane EUR, pentru a limita impactul negativ asupra dezvoltării întreprinderilor mici, a întreprinderilor nou-înființate și a întreprinderilor în curs de extindere din sectorul digital.Am votat pentru introducerea de noi norme în ceea ce privește impozitarea modelelor digitale de afaceri care funcționează pe piața unică a Uniunii, pentru a se asigura o contribuție fiscală echitabilă pentru economiile europene și a se evita măsurile unilaterale luate de către statele membre.
2016/11/22
Blockchain: a forward-looking trade policy (A8-0407/2018 - Emma McClarkin) RO

Prezentul raport ia act de recenta proliferare a cercetării și a investițiilor atât în sectorul public, cât și în cel privat în legătură cu implementarea tehnologiei blockchain într-o gamă largă de cazuri. Este nevoie de o abordare echilibrată și rațională pentru a determina exact domeniul în care tehnologia blockchain poate aduce beneficii concrete.Scopul prezentului raport este de a scoate în evidență actualele deficiențe ale lanțurilor de aprovizionare, ale politicii comerciale și ale procedurilor vamale ale UE, de a identifica beneficiile plauzibile pe care implementarea pe scară largă a tehnologiei blockchain le-ar putea aduce și de a recomanda Comisiei Europene și statelor membre măsuri de politică realizabile și treptate pentru a permite acestei tehnologii să funcționeze.Am votat ca executivul european să colaboreze activ cu statele membre pentru a urmări îndeaproape evoluțiile din domeniul tehnologiei blockchain, în special proiectele pilot în curs și cazurile de utilizare comercială care implementează sisteme blockchain în lanțurile de aprovizionare internaționale. În cele din urmă, Comisia Europeană trebuie să contribuie la actualele inițiative internaționale de elaborare a standardelor și principiilor care să stea la baza reglementării privind facilitarea utilizării tehnologiei blockchain.
2016/11/22
Mobilisation of the European Union Solidarity Fund to provide for the payment of advances in the EU general budget for 2019 (A8-0453/2018 - Lefteris Christoforou) RO

Am votat pentru înscrierea în bugetul general al Uniunii pentru 2019 a sumei de 50 de milioane EUR sub formă de credite de angajament și de plată, această sumă fiind necesară pentru a plăti într-un mod mai rapid și mai eficient avansurile în cazul unei catastrofe care ar putea surveni în exercițiul următor.Acest lucru este consecința directă a unei noi dispoziții din Regulamentul de modificare din 2014(2) (articolul 4a), susținută cu fermitate de Parlamentul European, care vizează accelerarea plăților către țările afectate prin plata unui avans înainte de a se lua decizia finală de atribuire, crescând astfel eficacitatea Fondului.
2016/11/22
EU-Japan Economic Partnership Agreement (A8-0366/2018 - Pedro Silva Pereira) RO

Am votat Acordul de parteneriat economic UE-Japonia deoarece reprezintă un rezultat echilibrat și cuprinzător, cu o valoare economică semnificativă pentru UE, pentru cetățenii și pentru întreprinderile acesteia. Acordul prevede noi posibilități de acces la piețe, în special pentru sectoarele care nu sunt, de regulă, principalii beneficiari ai acordurilor comerciale (cum ar fi agricultura).În acest APE există mai multe noutăți, cum ar fi angajamentul față de Acordul de la Paris privind schimbările climatice și capitolele dedicate guvernanței corporative și IMM-urilor. De asemenea, acordul respectă pe deplin dreptul de a reglementa și de a proteja serviciile publice. Acest acord poate contribui la generarea unei creșteri durabile și a unor locuri de muncă decente, promovând în același timp valorile Uniunii și menținând standarde ridicate în domenii precum siguranța alimentară, protecția mediului și drepturile lucrătorilor.
2016/11/22
EU-Jordan Euro-Mediterranean Aviation Agreement (accession of Croatia) (A8-0371/2018 - Keith Taylor) RO

Am votat Acordul care face posibilă deschiderea piețelor din țările semnatare și integrarea Iordaniei în spațiul aerian comun al Uniunii Europene și permite companiilor aeriene din UE să efectueze zboruri directe către Iordania din orice punct de plecare situat pe teritoriul UE, oferind drepturi similare companiilor aeriene din Iordania.Acordul încurajează investițiile încrucișate și elimină toate restricțiile privind prețurile, rutele și numărul de zboruri autorizate în intervale de timp determinate între Iordania și UE.
2016/11/22
Annual report on human rights and democracy in the world 2017 and the European Union’s policy on the matter (A8-0373/2018 - Petras Auštrevičius) RO

Uniunea Europeană este întemeiată pe un angajament puternic de a promova și proteja, în întreaga lume, drepturile omului, democrația și statul de drept. Pacea, dezvoltarea și prosperitatea durabilă nu pot exista fără respectarea drepturilor omului. Acest angajament stă la baza tuturor politicilor interne și externe ale Uniunii Europene. Raportul de față se concentrează pe integrarea drepturilor omului în politica externă a UE și pe măsura în care acest lucru a fost realizat în 2017 ca parte a controlului parlamentar asupra politicii externe și de securitate comune.Prin votul exprimat, consider că Uniunea Europeană trebuie să continue să promoveze în mod activ și să apere drepturile universale ale omului în interiorul frontierelor sale și în relațiile cu țările terțe. De-a lungul timpului, UE a adoptat documente de referință importante privind promovarea și protecția drepturilor omului și a elaborat o serie de instrumente diplomatice și de cooperare pentru a sprijini promovarea drepturilor omului la nivel mondial.
2016/11/22
Education in the digital era: challenges, opportunities and lessons for EU policy design (A8-0400/2018 - Yana Toom) RO

Tehnologia evoluează mai rapid ca niciodată, iar introducerea diverselor tehnologii afectează majoritatea profesiilor din toate sectoarele. Cu toate aceste schimbări tehnologice rapide, sistemele educaționale se adaptează greu nu doar în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor, ci și privind predarea competențelor și formarea cadrelor didactice și a formatorilor.Astfel, dobândirea competențelor digitale este strâns legată de o abordare bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții.Școlile reprezintă punctul de plecare pentru formarea competențelor digitale, iar profesorii ar trebui să se afle în centrul acestei transformări. Educarea competențelor digitale începe la școală și, din păcate, există școli care nu sunt încă conectate, în ciuda apelurilor lansate și posibilităților de finanțare la nivelul UE.Am votat pentru necesitatea adoptării unei strategii la nivelul Uniunii Europene, deoarece abordarea ar putea fi mai eficace dacă ar exista mai multă coordonare și cooperare între diferitele departamente. De asemenea, este nevoie de o metodă armonizată de evaluare a competențelor digitale; elaborarea unui modul PISA ar putea testa nivelul real al competențelor digitale. Aceasta ar oferi o perspectivă asupra metodelor educaționale în statele membre și la nivel mondial și ar crea ocazii pentru schimbul de bune practici.
2016/11/22
Coordination of social security systems (A8-0386/2018 - Guillaume Balas) RO

Propunerea de revizuire are drept scop facilitarea mobilității persoanelor, pentru a evita pierderea drepturilor în cazul deplasărilor în Europa (UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) și pentru a asigura continuitatea protecției sociale a persoanelor care călătoresc, atunci când acestea trec de sub incidența unei legislații naționale sub incidența altei legislații naționale.Am votat pentru asigurarea continuității drepturilor sociale ale cetățenilor, facilitându-se în același timp o mobilitate mai eficientă în Europa.
2016/11/22
Establishing a European Labour Authority (A8-0391/2018 - Jeroen Lenaers) RO

Obiectivul general al prezentului regulament este acela de a înființa Autoritatea Europeană a Muncii, pentru a contribui la consolidarea echității și a încrederii în piața unică. Autoritatea urmează să sprijine statele membre în asigurarea aplicării efective a legislației Uniunii în domenii precum mobilitatea forței de muncă și coordonarea sistemelor de securitate socială.Am votat ca UE să se asigure că libera circulație înseamnă și o mobilitate echitabilă, că drepturile lucrătorilor sunt garantate și protejate pe întreg teritoriul UE, că se împiedică concurența neloială între lucrători și întreprinderi și că sunt combătute frauda socială și abuzul liberei circulații. Sunt necesare norme îmbunătățite pentru a asigura o piață echitabilă a forței de muncă.Pe măsură ce europenii devin din ce în ce mai mobili - peste 17 milioane de cetățeni lucrând acum sau locuind în alt stat membru decât cel de origine -, trebuie consolidată dimensiunea transfrontalieră a asigurării respectării normelor.
2016/11/22
Protection of workers from the risks related to exposure to carcinogens or mutagens at work (A8-0142/2018 - Claude Rolin) RO

Am votat pentru necesitatea de a se acționa la nivel european pentru a reduce expunerea lucrătorilor la emisiile de evacuare provenite de la motoarele diesel, prin adăugarea la anexa I a activităților care implică expunere la astfel de emisii, și pentru a se stabili în anexa III o valoare-limită de expunere profesională de 50 µg/m³ (0,05 mg/m³), calculată în funcție de carbonul elementar.Este esențială importanța controalelor efectuate la locul de muncă, pentru a verifica aplicarea corectă a dispozițiilor din Directiva 2004/37/CE în cadrul întreprinderilor. Statele membre trebuie să se asigure că organismele naționale de control nu se limitează doar la sancționarea întreprinderilor care nu respectă dispozițiile directivei, ci ar trebui să identifice cauzele și să ofere întreprinderilor vizate soluții, ceea ce ar conduce la îmbunătățirea eficacității prezentei directive, în special în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.
2016/11/22
Transparency and sustainability of the EU risk assessment in the food chain (A8-0417/2018 - Renate Sommer) RO

Am votat propunerea de reformare a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 ce vizează: înăsprirea normelor în materie de transparență ale EFSA, norme mai stricte pentru garantarea fiabilității, obiectivității și independenței studiilor utilizate de EFSA pentru evaluarea riscurilor, îmbunătățirea guvernanței EFSA, implicarea mai profundă a statelor membre în EFSA, creșterea atractivității EFSA pentru oamenii de știință, elaborarea unei strategii globale de comunicare a riscurilor, cu implicarea Comisiei, a statelor membre și a EFSA. Pentru a asigura coerența, este necesară actualizarea concomitentă a unui număr de opt acte legislative sectoriale privind transparența și confidențialitatea.
2016/11/22
European Centre for the Development of Vocational Training (Cedefop) (A8-0273/2017 - Anne Sander) RO

Obiectivul acestei revizuiri este, pe de o parte, armonizarea anumitor dispoziții ale regulamentului cu abordarea comună privind agențiile descentralizate și, pe de altă parte, actualizarea obiectivelor și misiunilor Cedefop, pentru a adapta regulamentul de instituire la natura reală a activităților acestuia.Am votat în favoarea actualizării obiectivelor și a misiunilor agenției, având în vedere activitățile pe care le desfășoară deja și care se dovedesc a fi în totală concordanță cu prioritățile actuale ale politicii europene în materie de educație și formare profesională. În același timp, este benefică menținerea sistemului unic de guvernanță tripartită a agenției, care reunește administrațiile, organizațiile patronale și organizațiile lucrătorilor.
2016/11/22
European Agency for Safety and Health at Work (EU-OSHA) (A8-0274/2017 - Czesław Hoc) RO

EU-OSHA contribuie major la garantarea celor mai înalte standarde de sănătate și securitate la locul de muncă.Am votat revizuirea Regulamentului de înființare a EU-OSHA, împreună cu revizuirile regulamentelor de înființare a Cedefop și a Eurofound, deoarece oferă ocazia de a raționaliza aspecte ale organizării agenției și de a consolida principii importante, cum ar fi evaluarea, transparența și rentabilitatea.
2016/11/22
European Foundation for the improvement of living and working conditions (Eurofound) (A8-0275/2017 - Enrique Calvet Chambon) RO

Rolul Eurofound este acela de a informa și de a contribui la o mai bună elaborare a politicilor, bazată pe date concrete, în domenii relevante pentru condițiile de viață și de muncă. Am votat revizuirea pentru a ține seama de politicile existente ale UE privind condițiile de viață și de muncă și pentru a prevedea complementaritatea activității Eurofound cu cercetarea în curs de desfășurare și care este prevăzută în acest domeniu, realizată cu finanțare din partea UE.
2016/11/22
Complementing EU type-approval legislation with regard to the withdrawal of the United Kingdom from the Union (A8-0359/2018 - Marlene Mizzi) RO

Propunerea are ca obiective: să le permită producătorilor în cauză să adreseze o cerere oricărei autorități de omologare de tip din UE-27, pentru a asigura faptul că Uniunea recunoaște omologările de tip care anterior au fost emise de o autoritate de omologare de tip din Regatul Unit; să permită recunoașterea încercărilor efectuate anterior de o autoritate de omologare de tip din Regatul Unit, oferindu-le totodată oportunitatea autorităților de omologare de tip din Uniune să solicite o nouă încercare și să mențină standardele de siguranță și de calitate ale Uniunii, acordând o atenție deosebită performanțelor de siguranță și de mediu ale vehiculelor, sistemelor, componentelor sau unităților tehnice separate.Am votat propunerea Parlamentului European deoarece oferă industriei mai multă certitudine și posibilitatea de a se pregăti, obiectivul fiind acela de a asigura respectarea reglementărilor, continuitatea activității comerciale și răspunderea.
2016/11/22
Humanitarian Visas (A8-0423/2018 - Juan Fernando López Aguilar) RO

Am votat ca noul instrument să se limiteze la dispozițiile privind procedurile și condițiile pentru eliberarea unei vize umanitare. Prin natura sa, ar trebui să fie o viză cu valabilitate teritorială limitată, care permite deținătorului său să ajungă pe respectivul teritoriu, pentru a depune acolo o cerere de protecție internațională. Statul membru care eliberează viza ar deveni, prin urmare, responsabil de procedurile de azil.Este necesar să se modifice o serie de acte din acquis-ul privind vizele, în special Codul de vize și VIS, pentru a le adapta la existența acestui instrument complet nou. De asemenea, Codul Frontierelor Schengen va trebui modificat pentru a recunoaște situația persoanelor care sosesc cu acest tip de vize la frontierele externe. În cele din urmă, sunt necesare, de asemenea, unele adaptări ale acquis-ului în materie de azil.
2016/11/22
Military mobility (A8-0372/2018 - Tunne Kelam) RO

Am votat pentru ca UE să-și dezvolte propria autonomie strategică prin intermediul unei politici externe și de securitate eficiente, pentru a menține pacea, a preveni conflictele și a întări securitatea internațională, garantând totodată securitatea propriilor cetățeni și pe cea a persoanelor implicate în misiunile PSAC, pentru a-și proteja interesele și a-și apăra valorile fondatoare, contribuind, în același timp, la un multilateralism eficace.
2016/11/22
New European Agenda for Culture (A8-0388/2018 - Giorgos Grammatikakis) RO

Cultura ar trebui să devină o parte esențială a dialogului politic cu țările terțe, fiind nevoie ca aceasta să fie integrată în mod sistematic în proiectele și programele de acțiune externă. Am votat pentru punerea în aplicare a Strategiei pentru relații culturale externe, cu acordarea atenției cuvenite organizațiilor și actorilor culturali locali și de la nivelul de bază. Obiectivul nu este de a exporta cultura europeană, ci de a crea legături și de a consolida dialogul intercultural și relațiile pașnice.
2016/11/22
Rail passengers' rights and obligations (A8-0340/2018 - Bogusław Liberadzki) RO

Este esențială propunerea Comisiei, în special cu privire la furnizarea de asistență persoanelor cu mobilitate redusă sau cu handicap și la oferirea de despăgubiri în caz de perturbări ale traficului.Am votat pentru crearea unui cadru cu drepturi garantate care, pe de o parte, încurajează mai multe state membre să pună în aplicare legislația UE existentă și, pe de altă parte, protejează clienții într-un mod mai coerent, ținând totodată seama de faptul că transportul pe calea ferată ar trebui să rămână abordabil și să devină din ce în ce mai accesibil persoanelor cu mobilitate redusă.Pentru a fi competitiv, sectorul feroviar trebuie să furnizeze consumatorilor servicii excelente și moderne la un preț accesibil. Este, într-adevăr, de maximă importanță pentru a asigura sustenabilitatea transporturilor și coeziunii sociale ca noi pasageri să fie atrași către transportul feroviar.
2016/11/22
Persistent organic pollutants (A8-0336/2018 - Julie Girling) RO

Reformarea Regulamentului POP este ultima actualizare a raportului adoptat pentru prima dată în 2004 și actualizează anexele în conformitate cu deciziile luate la reuniunile din 2015 și 2017 ale Conferinței părților la Convenția de la Stockholm. Am votat pentru noul rol pe care-l va avea Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), și anume sprijinirea activității de pregătire a dosarelor privind substanțele desfășurate de Comisie.UE este un lider mondial în reglementarea substanțelor chimice și deciziile sale privind siguranța substanțelor chimice au consecințe importante. Propunerea ia în considerare nu numai aspectele tehnice și științifice ale noilor propuneri, ci și efectele socioeconomice ale introducerii unor substanțe pe listele de POP. Este absolut necesar să se ia toate măsurile necesare pentru a garanta faptul că deciziile luate se bazează pe dovezi științifice.
2016/11/22
Care services in the EU for improved gender equality (A8-0352/2018 - Sirpa Pietikäinen) RO

Serviciile de îngrijire ar trebui să fie concepute astfel încât să ofere opțiuni reale pentru toți utilizatorii, membrii familiilor acestora și îngrijitorii acestora, indiferent dacă sunt angajați cu normă întreagă, cu fracțiune de normă, lucrători independenți sau șomeri.Prin votul exprimat consider că la nivel instituțional ar trebui monitorizat accesul la servicii, inclusiv al persoanelor care se confruntă cu riscul de excluziune socială. Trebuie luate în considerare impactul digitalizării, creșterea productivității și tranziția către o economie circulară, bazată pe servicii. Elaborarea serviciilor de îngrijire trebuie să sprijine și să faciliteze noile modele de muncă. Pentru a asigura acest lucru, serviciile de îngrijire trebuie să fie dezvoltate în consultare cu utilizatorii și clienții cărora le sunt destinate. Nevoile și percepțiile cu privire la accesibilitate trebuie să fie înțelese în mod cuprinzător.La nivel european ar trebui elaborați și monitorizați indicatori privind calitatea îngrijirilor. Ar putea fi efectuate investiții din fondurile structurale europene pentru a garanta că in ceea ce priveste calitatea serviciilor pot fi atinse de toate statele membre ale UE.
2016/11/22
Lyme disease (Borreliosis) (B8-0514/2018) RO

Boala Lyme, sau borelioza Lyme, este o boală bacteriană cauzată de bacteria Borrelia burgdorferi, care se transmite la om prin înțepătura unei căpușe, care este la rândul său contaminată de bacterie. Este o boală infecțioasă întâlnită la om și la diferite specii de animale domestice și sălbatice, fiind transmisă prin căpușe.Prin votul exprimat consider că executivul european ar trebui să faciliteze cooperarea și schimbul de bune practici între statele membre în monitorizarea, diagnosticarea și tratarea bolii Lyme, precum si includerea de către unele state membre a bolii Lyme în sistemul lor național de supraveghere pe baza unei metodologii specifice.Comisia trebuie să creeze programe de supraveghere uniforme și să conlucreze cu statele membre pentru a facilita standardizarea testelor de diagnosticare și a tratamentelor, precum si să recunoască boala Lyme drept boală profesională pentru lucrătorii din sectorul agriculturii și al silviculturii și pentru cercetătorii care își desfășoară activitatea pe teren (biologi, geologi, topografi sau arheologi).
2016/11/22
Interim report on the Multiannual Financial Framework 2021-2027 – Parliament's position with a view to an agreement (A8-0358/2018 - Jan Olbrycht, Isabelle Thomas, Janusz Lewandowski, Gérard Deprez) RO

Instrumentul european de vecinătate, Instrumentul de asistență pentru preaderare și Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului, cu tot cu scopurile și obiectivele lor, ar trebui să rămână instrumente independente, având în vedere natura lor specifică. Având în vedere natura transversală a multor chestiuni precum drepturile omului, egalitatea de gen, nediscriminarea persoanelor cu dizabilități și schimbările climatice, este importantă strângerea legăturilor între programele tematice și cele geografice.Am votat pentru a menține echilibrul financiar existent în repartizarea fondurilor între vecinătatea sudică și vecinătatea estică a Uniunii Europene.
2016/11/22
State aid rules: new categories of State aid (A8-0315/2018 - Sander Loones) RO

Sunt foarte importante inițiativele întreprinse de Comisia Europeană pentru a îmbunătăți interacțiunea programelor de finanțare ale UE cu normele privind ajutoarele de stat.Am votat propunerea de modificare a Regulamentului UE de abilitare privind ajutoarele de stat, deoarece va permite Comisiei să efectueze modificări punctuale la Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA), astfel încât fondurile gestionate la nivel național și fondurile UE gestionate la nivel central să poată fi combinate în cele mai bune condiții, fără a denatura concurența pe piața unică.Propunerea Comisiei de a include două noi categorii în Regulamentul de abilitare (fonduri naționale combinate cu fonduri UE gestionate la nivel central și proiectele sprijinite prin programele de cooperare teritorială europeană ale UE), modificând astfel RGECA, va aduce o simplificare de ordin administrativ.
2016/11/22
Arms export: implementation of Common Position 2008/944/CFSP (A8-0335/2018 - Sabine Lösing) RO

Exporturile și transferurile de arme au un impact incontestabil asupra drepturilor omului și asupra securității umane, asupra dezvoltării socioeconomice și democrației.Piața europeană a apărării servește ca instrument pentru garantarea securității și apărării statelor membre, a cetățenilor Uniunii și contribuie la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comună (PESC) și, în special, a politicii de securitate și apărare comună (PSAC). Statele membre trebuie să depășească actuala lipsă de eficiență a cheltuielilor de apărare cauzată de suprapunere, fragmentare și lipsa interoperabilității și am votat ca UE să devină un furnizor de securitate și printr-un control mai bun al exporturilor de arme.
2016/11/22
European Electronic Communications Code (A8-0318/2017 - Pilar del Castillo Vera) RO

În prezent, autoturismele inteligente, orașele, energia, industria, sănătatea, băncile, educația, cercetarea, serviciile publice etc. au nevoie de conectivitate și lungimi de undă sporite, ceea ce înseamnă că sunt necesare rețelele fixe și mobile de foarte mare capacitate. Cadrul este esențial pentru ca UE să devină o societate a gigabiților bazată pe o coloană vertebrală a conectivității. Investițiile necesare sunt estimate la 500-600 de miliarde EUR, până la 90 % din fonduri trebuie să fie asigurate de sectorul privat. Am votat pentru necesitatea unui cadru care să asigure previzibilitate și să recompenseze asumarea de riscuri și realizarea de investiții pe termen lung.Investițiile, concurența și reglementarea trebuie să favorizeze instalarea peste tot a rețelelor de foarte mare capacitate și a infrastructurii în bandă largă 5G. Acest lucru necesită dezvoltarea deplină a pieței unice digitale, mobilizând capacitatea unei economii de 16,5 miliarde EUR, reprezentând 23 % din PIB-ul mondial, 500 de milioane de consumatori și un puternic sector industrial competitiv la nivel mondial. Acestea sunt activele și economiile de scară necesare pentru ca cloud-computing, volumele mari de date, activitatea științifică bazată pe date, robotica, inteligența artificială și internetul obiectelor să se dezvolte pe deplin.
2016/11/22
CO2 emission performance standards for new heavy-duty vehicles (A8-0354/2018 - Bas Eickhout) RO

Am votat pentru stabilirea unor cerințe de performanță privind emisiile vehiculelor grele noi care au potențialul de a reduce emisiile de CO2, contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la atenuarea schimbărilor climatice, asigurând totodată economii importante de carburant operatorilor de transport, menținând un nivel ridicat de inovare și poziția de lideri în tehnologie a producătorilor de vehicule grele din UE și determinând o îmbunătățire semnificativă a calității aerului.
2016/11/22
Implementation of the EU-Georgia Association Agreement (A8-0320/2018 - Andrejs Mamikins) RO

Constatările acestui raport oferă o imagine pozitivă a punerii în aplicare a acordului de asociere cu Georgia. Autoritățile georgiene trebuie să se ocupe, în concordanță cu AA, de unele probleme care continuă să genereze preocupare – în special standardele de muncă, protecția mediului și discriminarea împotriva grupurilor vulnerabile și a femeilor, si sunt apreciate măsurile legislative și instituționale luate care vizează aceste probleme.Am votat pentru sprijinirea autorităților georgiene și, în special, Parlamentul georgian în procesul de reformă.
2016/11/22
Humanitarian visas (A8-0328/2018 - Juan Fernando López Aguilar) RO

Parlamentul a început să solicite vize umanitare în contextul crizei migrației și al numărului inacceptabil de victime din Marea Mediterană.Prin votul exprimat consider că prezentul instrument ar trebui să se limiteze la dispozițiile privind procedurile și condițiile pentru eliberarea unei vize umanitare. Prin natura sa, ar trebui să fie o viză cu valabilitate teritorială limitată, care permite deținătorului său să ajungă pe respectivul teritoriu, pentru a depune acolo o cerere de protecție internațională. Statul membru care eliberează viza ar deveni, prin urmare, responsabil de procedurile de azil.Noul instrument ar trebui să se aplice resortisanților țărilor terțe care sunt supuși obligației de a deține viză, care au nevoie de protecție împotriva unui risc real de a fi expuși la persecuții sau vătămări grave și care nu sunt acoperiți de niciun alt instrument, cum ar fi relocarea.
2016/11/22
Mobilisation of the European Union Solidarity Fund to provide assistance to Latvia (A8-0357/2018 - Inese Vaidere) RO

În perioada august - octombrie 2017, Letonia a fost afectată de o lungă perioadă de ploi abundente, care au dus la inundații în întreaga țară, în special în regiunea Latgale și în teritoriile învecinate. Inundațiile au cauzat daune pe scară largă cursurilor de apă, sistemului de drenaj, instalațiilor aferente de tratare a apei, precum și infrastructurii rutiere și feroviare.Comisia propune să se aplice un procentaj de 2,5 % din valoarea totală a daunelor directe până la pragul de „catastrofă majoră” aplicat Letoniei. Prin urmare, cuantumul total al ajutorului propus este de 17 730 519 EUR.Am votat aprobarea rapidă a propunerii de decizie a Comisiei, în semn de solidaritate cu regiunile afectate.
2016/11/22
EU development assistance in the field of education (A8-0327/2018 - Vincent Peillon) RO

Ajutorul pentru educație trebuie să fie o prioritate, deoarece educația reprezintă un drept fundamental și este esențială pentru dezvoltarea economică și reducerea inegalităților, egalitatea de gen, capacitarea fetelor și a femeilor, incluziunea socială a persoanelor cu handicap, sănătatea, democrația și statul de drept și prevenirea conflictelor. Educația trebuie să fie plasată în centrul politicilor de dezvoltare ale Uniunii Europene și ale statelor sale membreAm votat pentru nevoia de investiții masive în infrastructuri, materiale și echipamente școlare, în special în zonele rurale sau subpopulate, pentru a asigura tuturor accesul egal la educație, fără discriminare. De asemenea, sunt esențiale noile tehnologii pentru îmbunătățirea accesului la educație și a calității educației, în special pentru diseminarea cunoștințelor, formare, predare și perfecționarea cadrelor didactice și administrarea instituțiilor.
2016/11/22
Energy efficiency (A8-0391/2017 - Miroslav Poche) RO

Eficiența energetică este principalul nostru instrument pentru decarbonizarea aprovizionării cu energie a Europei, precum și a clădirilor, transporturilor și industriei europene. Am votat propunerile din acest raport pentru că pot contribui la o reducere preconizată de 47% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 în UE față de nivelurile din 1990, ceea ce înseamnă că ar trebui să ne îndeplinim cu ușurință obiectivul nostru de reducere de 40% în temeiul Acordului de la Paris.Măsurile luate de statele membre trebuie să acorde prioritate gospodăriilor afectate de sărăcia energetică și locuințelor sociale și, din acest motiv statele membre să fie obligate să solicite ca o parte semnificativă a măsurilor să fie puse în aplicare în gospodăriile afectate de sărăcia energetică sau în locuințe sociale
2016/11/22
Governance of the Energy Union (A8-0402/2017 - Michèle Rivasi, Jakop Dalunde) RO

Uniunea energetică trebuie să recunoască provocarea pe care o reprezintă încălzirea globală și să stabilească un sistem de guvernanță solid pentru îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul Acordului de la Paris.Am votat pentru adoptarea unui buget de carbon corespunzător pentru UE, calculând cantitatea maximă de gaze cu efect de seră pe care UE poate continua să o emită astfel încât să trăim într-o lume în care schimbările climatice sunt limitate la 1,5°C până la sfârșitul secolului. Pentru a menține încălzirea globală sub pragul de 1,5 °C, până în 2050 cel târziu, trebuie să se ajungă la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon și la o economie extrem de eficientă din punct de vedere energetic și bazată în întregime pe surse regenerabile de energie. În consecință, o guvernanță solidă și favorabilă incluziunii trebuie însoțită de un nivel mai mare de ambiție pentru îndeplinirea țintelor noastre pentru anul 2030 în ceea ce privește eficiența energetică și sursele de energie regenerabilă.
2016/11/22
Promotion of the use of energy from renewable sources (A8-0392/2017 - José Blanco López) RO

Am votat pentru introducerea de obiective specifice pentru sectoarele încălzirii și răcirii și pentru sectorul transporturilor, având în vedere potențialul de penetrare care poate fi realizat de energia din surse regenerabile și ținând seama de faptul că aceste sectoare reprezintă aproximativ 75 % din consumul final de energie al UE.Astfel, stabilirea unui obiectiv obligatoriu de 35 % de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie până în 2030 este un obiectiv minim ce trebuie îndeplinit cu efortul tuturor statelor membre prin stabilirea unor noi obiective naționale obligatorii, inclusiv în sectorul transporturilor.Statele membre pot decide cu privire la diversificarea tehnologică, luând în considerare factorii sociali, de mediu, geografici și climatici. Această flexibilitate contribuie la reducerea costurilor legate de integrarea în sistemul energetic a surselor regenerabile de energie.
2016/11/22
Multiannual plan for small pelagic stocks in the Adriatic Sea and the fisheries exploiting those stocks (A8-0337/2018 - Ruža Tomašić) RO

Am votat planul multianual pentru Marea Adriatică, deoarece va constitui un instrument pentru gestionarea multianuală a resurselor biologice marine, va ajuta la refacerea stocurilor și la readucerea sectorului pescuitului la un nivel sustenabil. În conformitate cu evaluările științifice privind situația stocurilor de sardine și hamsii, activitățile de pescuit în Marea Adriatică sunt la nivelul de exploatare excesivă.
2016/11/22
Minimum standards for minorities in the EU (A8-0353/2018 - József Nagy) RO

Am votat pentru elaborarea de către Comisie a unui cadru comun pentru stabilirea unor standarde minime ale UE de protecție a minorităților. Acest cadru ar trebui să conțină indicatori măsurabili, raportați periodic și să includă: orientări care să reflecte bunele practici din statele membre, în cooperare cu diferiții actori implicați în protecția drepturilor minorităților, o recomandare a Comisiei, care să țină seama de măsurile naționale existente, de subsidiaritate și de proporționalitate și o propunere legislativă de directivă, care să fie elaborată după o evaluare adecvată a impactului, în conformitate cu principiile subsidiarității și proporționalității aplicabile în statele membre, și să se bazeze pe standarde minime pentru minorități în UE, incluzând criterii de referință și sancțiuni clare.
2016/11/22
Digitalisation for development: reducing poverty through technology (A8-0338/2018 - Bogdan Brunon Wenta) RO

Digitalizarea poate fi un puternic instrument de dezvoltare în mai multe domenii de politică, precum guvernanța, educația, sănătatea, egalitatea de gen, creșterea economică și agricultura.Am votat pentru realizarea de investiții în digitalizare deoarece contribuie la creșterea favorabilă incluziunii în țările în curs de dezvoltare, cu condiția ca toată lumea, indiferent de gen, zonă geografică sau statut economic, să beneficieze de pe urma lor. Având în vedere angajamentul continuu asumat de țările în curs de dezvoltare față de acest proces, precum și sprijinul puternic din partea Uniunii Europene, a comunității internaționale și a sectorului public și privat, se poate reduce decalajul digital și economic.
2016/11/22
Import of cultural goods (A8-0308/2018 - Alessia Maria Mosca, Daniel Dalton) RO

Prezenta propunere vizează suprimarea legăturii dintre traficul de bunuri culturale și crima organizată și finanțarea terorismului, oferind, în același timp, securitate juridică pieței licite a obiectelor de artă.Comisia propune un sistem de licențe de import pentru produsele considerate cu risc ridicat în ceea ce privește criminalitatea organizată și grupurile teroriste, cum ar fi descoperirile arheologice, atât cele terestre, cât și cele subacvatice, elementele unor monumente și manuscrisele rare. Este prevăzută standardizarea cerințelor documentare la import în ceea ce privește identitatea bunurilor culturale. Autoritățile vamale vor fi împuternicite să confiște și să rețină temporar orice bunuri care nu sunt conforme.Am votat pentru asigurarea unui bun echilibru între obiectivul de stopare a importului ilegal de bunuri culturale și necesitatea de a garanta că controalele propuse și obligațiile suplimentare nu reprezintă o povară excesivă pentru operatorii economici care desfășoară activități licite pe piața obiectelor de artă, precum și pentru autoritățile vamale. De asemenea, ar trebui să se acorde sprijin și asistență tehnică corespunzătoare microîntreprinderilor și întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în cadrul pieței obiectelor de artă.
2016/11/22
Authorisation and supervision of medicinal products for human and veterinary use (A8-0035/2016 - Claudiu Ciprian Tănăsescu) RO

Structura și nivelul taxelor de plătit agenției, precum și remunerația pentru autoritățile naționale competente trebuie să fie stabilite printr-un act de punere în aplicare. Am votat ca Parlamentul să fie pe deplin implicat în procesul de stabilire a taxelor agenției, astfel cum a fost în cazul legislației privind farmacovigilența și este esențial un proces deplin de codecizie în această privință.De asemenea, trebuie subliniat angajamentul Comisiei de a garanta că noile măsuri țin seama de particularitățile sectorului veterinar și că taxele continuă să fie accesibile pentru industria veterinară, în scopul de a promova dezvoltarea și disponibilitatea unor noi medicamente în UE.
2016/11/22
Veterinary medicinal products (A8-0046/2016 - Françoise Grossetête) RO

Este necesară instituirea unui cadru de reglementare specific adaptat caracteristicilor sectorului veterinar. La aplicarea cadrului juridic în vigoare au existat probleme legate în special de lipsa de disponibilitate a medicamentelor de uz veterinar (în special pentru piețele mai mici), de sarcina administrativă impusă de reglementări, de funcționarea pieței interne și de fenomenul rezistenței la antibiotice.Am votat pentru o abordare mai ambițioasă în ceea ce privește dispozițiile legate de combaterea rezistenței la antibiotice, pentru definiții clare ale diferitelor forme de tratament (tratament curativ, tratament de control și tratament preventiv) și pentru interzicerea utilizării profilactice a medicamentelor antibacteriene. În acest sens, este esențială o coerență strânsă între regulamentul privind furajele medicamentate și regulamentul privind medicamentele de uz veterinar.
2016/11/22
Manufacture, placing on the market and use of medicated feed (A8-0075/2016 - Clara Eugenia Aguilera García) RO

Furajele medicamentate reprezintă un instrument eficient și economic pentru tratarea grupurilor de animale. Standardele de fabricare aplicate în producerea acestora garantează faptul că medicamentul este distribuit în mod omogen și stabil în furaje. Astfel, fiecare animal are acces la aceeași cantitate de medicament, cantitate corectă pentru ca tratamentul să fie eficient.Este important ca Directiva 90/167/CEE să fie actualizată și să fie înlocuită cu un regulament, având în vedere că există un larg consens cu privire la faptul că, în prezent, diferențele dintre statele membre în ceea ce privește reglementarea furajelor medicamentate au devenit prea accentuate.Am votat pentru stabilirea unor norme de bază pentru medicamentele de uz veterinar, unele dintre acestea fiind utilizate pentru fabricarea furajelor medicamentate, care fac obiectul normelor specifice cuprinse în propunerea examinată, dar și al legislației generale privind igiena și etichetarea furajelor, precum și al normelor de introducere pe piață și de utilizare a furajelor și a aditivilor furajeri.
2016/11/22
Charging of heavy goods vehicles for the use of certain infrastructures (A8-0202/2018 - Christine Revault d'Allonnes Bonnefoy) RO

Propunerea Comisiei cuprinde o serie de măsuri care sunt în conformitate cu obiectivele Cărții albe privind transporturile pentru a urmări aplicarea deplină a principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește”. Este important ca Parlamentul European să mențină nivelul de ambiție al propunerii Comisiei.Am votat ca propunerea Comisiei să fie îmbunătățită într-o serie de aspecte esențiale ce privesc: eliminarea discriminării între diferiții participanți la trafic și aplicarea principiilor „utilizatorul plătește” și „poluatorul plătește”, eliminarea denaturării concurenței în sectorul transportului rutier și între modurile de transport, lupta împotriva deteriorării continue a rețelelor rutiere în Europa, accelerarea tranziției către o mobilitate ecologică și acceptabilitatea și transparența sistemelor de taxare.
2016/11/22
Promotion of clean and energy-efficient road transport vehicles (A8-0321/2018 - Andrzej Grzyb) RO

Prezenta propunere de directivă stabilește obiective minime pentru achizițiile publice de vehicule nepoluante, având ca scop promovarea transportului nepoluant și sprijinirea tehnologiilor noi și nepoluante și a eforturilor de reducere pe termen lung a emisiilor de poluanți atmosferici și de CO2.Am votat pentru ca această propunere să contribuie la instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi, precum și la respectarea de către vehicule a cerințelor prevăzute de cele mai recente standarde în materie de emisii de poluanți atmosferici și de gaze cu efect de seră.
2016/11/22
Reduction of the impact of certain plastic products on the environment (A8-0317/2018 - Frédérique Ries) RO

În fiecare an în Europa sunt aruncate în mare 150 000 de tone de plastic. La nivel mondial situația este și mai alarmantă, fiind aruncate în oceane 8 milioane de tone în fiecare an.Am votat pentru instituirea unor măsuri care se bazează pe inițiativele anumitor state membre sau regiuni, pe care le completează, le depășesc și le armonizează, integrându-se într-o abordare comunitară globală, și anume în cuprinsul Directivei (UE) 2015/720 privind reducerea consumului de pungi din plastic subțire, al strategiei privind materialele plastice, al planului de acțiune pentru economia circulară și al legislației revizuite privind deșeurile.Această directivă va aduce beneficii atât mediului, cât și economiei, va permite să se evite daune ecologice al căror cost se va ridica la 22 de miliarde EUR până în 2030, iar consumatorilor le va permite să realizeze economii de până la 6,5 miliarde de euro, în condițiile în care se estimează că producătorii vor suporta costuri de adaptare în valoare de 3,2 miliarde de euro.
2016/11/22
Establishment, operation and use of the Schengen Information System in the field of border checks (A8-0347/2017 - Carlos Coelho) RO

În prezent, spațiul Schengen se află într-o situație dificilă. Actele de terorism și migrația au dus la controale prelungite la frontierele interne, creând provocări noi, care trebuie să fie abordate fără întârziere.Am votat o serie de propuneri care vor îmbunătăți cel mai mare, mai bine implementat și mai utilizat sistem european centralizat de informații, oferind astfel soluții concrete și imediate la problemele care afectează cetățenii europeni.
2016/11/22
Use of the Schengen Information System for the return of illegally staying third-country nationals (A8-0348/2017 - Jeroen Lenaers) RO

Utilizarea Sistemului de Informații Schengen pentru schimbul de informații privind deciziile de returnare este un alt pas important în cadrul unei serii de măsuri ale Uniunii având ca obiectiv de a îmbunătăți eficacitatea returnării resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală. Îmbunătățirea eficacității politicii Uniunii în materie de returnare este esențială pentru menținerea încrederii publice în politicile privind migrația și azilul ale Uniunii.Am votat favorabil prezenta propunere care va crea pentru prima dată un sistem la nivelul întregii Uniuni pentru schimbul de informații între statele membre în ceea ce privește deciziile de returnare și va permite verificarea faptului că resortisanții din țări terțe care fac obiectul deciziilor respective au părăsit teritoriul statelor membre, precum și punerea în aplicare a deciziilor de returnare în întreaga Uniune, lucru care ar trebui să crească eficacitatea politicilor în materie de returnare ale Uniunii.
2016/11/22
Harmonisation of the structures of excise duties on alcohol and alcoholic beverages (A8-0307/2018 - Miguel Viegas) RO

S-a remarcat că directiva nu a ținut pasul cu provocările și oportunitățile oferite de noile tehnologii și de evoluțiile în industria alcoolului. Au fost identificate unele probleme și încă mai există ineficiențe care pot provoca denaturări ale pieței interne. Diferențele mari între statele membre în ceea ce privește nivelul taxelor, care oferă un stimulent puternic pentru evaziunea fiscală, precum și alte deficiențe în modul în care sunt concepute taxele necesită utilizarea unor proceduri administrative greoaie atât pentru administrațiile fiscale, cât și pentru operatorii economici. Aceste costuri administrative și de conformitate impuse operatorilor economici limitează participarea întreprinderilor mici și mijlocii la comerțul cu alcool și băuturi alcoolice în interiorul UE.Am votat pentru implementarea unor măsuri care vor contribui la rezolvarea unor probleme ce țin de aplicarea scutirilor pentru alcoolul denaturat, clasificarea anumitor băuturi alcoolice, aplicarea unor rate reduse ale accizelor pentru micii producători și băuturile alcoolice cu tărie alcoolică redusă.
2016/11/22
EU-Bahamas Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0304/2018 - Emilian Pavel) RO

Acordul de modificare asigură coerența juridică, precum și armonizarea între statele membre, prin aderarea la noua definiție a conceptului de scurtă ședere, astfel cum este prevăzută de modificarea Codului frontierelor Schengen, care oferă o interpretare mai clară a acestui concept. Bahamas este printre cele mai bogate țări din regiunea Caraibilor. În prezent este un important centru financiar și registru maritim, printre cele mai mari din lume din punctul de vedere al tonajului brut înregistrat.Am votat în favoarea acestui nou acord deoarece va permite cetățenilor să beneficieze pe deplin de parteneriatul ACP-UE și să participe în continuare la acesta, călătorind în condiții de costuri reduse, economice și practice, într-un cadru juridic mai clar și mai coerent.
2016/11/22
EU-Mauritius Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0303/2018 - Emilian Pavel) RO

Mauritius înregistrează rezultate foarte bune în materie de creștere economică. În ciuda izolării țării față de marile piețe mondiale, este una dintre țările mici în curs de dezvoltare care a reușit cel mai bine să-și diversifice economia, trecând de la dependența de mărfurile agricole (zahăr) la industria prelucrătoare, turism, horticultură și, în ultimul timp, serviciile financiare și TIC. Industria prelucrătoare, în special cea a confecțiilor și textilelor, și turismul s-au dezvoltat rapid, furnizând locuri de muncă și venituri.Prin votul exprimat consider că noul acord va permite cetățenilor să beneficieze pe deplin de parteneriatul ACP-UE și să participe la acesta, călătorind în condiții de costuri reduse, economice și practice.
2016/11/22
EU-Antigua and Barbuda Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0305/2018 - Emilian Pavel) RO

Dialogul politic desfășurat de UE cu fiecare dintre țările ACP din Pacific, în special cu Antigua și Barbuda, se aprofundează treptat. Prin votul exprimat, consider că acest acord poate permite continuarea parteneriatului nostru într-un cadru juridic clar. Modificarea acordului de exonerare de obligația de a deține viză va continua să transmită un semnal pozitiv de susținere a acestei țări și a eforturilor pe care le depune.
2016/11/22
EU-Federation of Saint Kitts and Nevis Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0306/2018 - Emilian Pavel) RO

Saint Kitts și Nevis a fost practic o economie bazată pe monocultura de zahăr până la sfârșitul anilor 1970, când guvernul a sprijinit orientarea către industrializarea la scară mică. Turismul a devenit principala sursă de valută.Am votat favorabil modificarea acordului de exonerare de obligația de a deține viză ce va permite cetățenilor să beneficieze pe deplin de parteneriatul ACP-UE și să participe la acesta călătorind în condiții de costuri economice și practice reduse.
2016/11/22
EU-Barbados Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0301/2018 - Emilian Pavel) RO

Barbados are o rată excepțional de mare a „calității vieții” pentru o țară în curs de dezvoltare. Economia, bazată în trecut pe monocultura de zahăr, s-a dezvoltat pe parcursul a trei decenii până s-a ajuns la un echilibru între creștere și dezvoltare socială, cu o diversificare către trei sectoare principale: servicii, industria ușoară și zahăr.Am votat favorabil noul acord privind exonerarea de obligația de a deține viză ce le va permite cetățenilor să beneficieze pe deplin de parteneriatul ACP-UE.
2016/11/22
EU-Seychelles Agreement on the short-stay visa waiver (A8-0302/2018 - Emilian Pavel) RO

Cu toate că înregistrează printre cele mai mari venituri pe cap de locuitor din Africa, Republica Seychelles este vulnerabilă din punct de vedere economic din cauza dimensiunii sale reduse, izolării, resurselor naturale limitate și dependenței de turism, care reprezintă sursa celei mai mari părți a câștigurilor valutare. Deși turismul a înregistrat o creștere puternică la nivel mondial, iar zborurile mai ieftine pe distanțe lungi au făcut ca destinații precum Seychelles să fie mai accesibile, acest sector a devenit din ce în ce mai competitiv.Am votat acest acord care va permite continuarea parteneriatului nostru într-un cadru juridic clar. Modificarea acordului de exonerare de obligația de a deține viză va continua să transmită un semnal pozitiv de susținere a acestei țări și a eforturilor pe care le depune.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2018/002 PT/Norte – Centro – Lisboa wearing apparel (A8-0311/2018 - José Manuel Fernandes) RO

Disponibilizările din Portugalia sunt legate de schimbările structurale majore din structura comerțului mondial, ca urmare a globalizării, în special de perturbările economice grave suferite de sectorul articolelor de îmbrăcăminte. Creșterea volumului de importuri în UE a creat o presiune semnificativă pentru scăderea prețurilor, care a avut un efect negativ asupra situației financiare a întreprinderilor din UE care își desfășoară activitatea în sectorul textilelor, conducând la o delocalizare a producției în industria textilelor și a confecțiilor în țări cu costuri mai reduse din afara Uniunii.Majoritatea lucrătorilor disponibilizați sunt femei (88,63 %) cu niveluri scăzute de educație. 20,55 % dintre lucrătorii disponibilizați au peste 55 de ani. Printre aceste persoane se numără și până la 730 de tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare, cu vârsta sub 30 de ani.Am votat ca măsurile active de pe piața forței de muncă cofinanțate din FEG să contribuie la îmbunătățirea oportunităților de reintegrare a acestor grupuri vulnerabile pe piața muncii.
2016/11/22
Quality of water intended for human consumption (A8-0288/2018 - Michel Dantin) RO

Accesul la apă potabilă de calitate rămâne un subiect important pentru cetățenii europeni, care le afectează viața de zi cu zi, sănătatea și activitățile. Directiva privind apa potabilă este unul dintre pilonii legislației europene în domeniul apei.Am votat pentru această revizuire ce are ca obiectiv alinierea normelor privind calitatea apei potabile la datele științifice cele mai recente și adaptarea cadrului legislativ astfel încât să răspundă mai eficient noilor provocări, cum ar fi schimbările climatice și tranziția către o economie circulară.
2016/11/22
Resources for economic, social and territorial cohesion and resources for the investment for growth and jobs goal (A8-0282/2018 - Iskra Mihaylova) RO

Propunerea de modificare a regulamentului se referă la finanțarea Inițiativei privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) în 2018. În 2017, fondurile au fost majorate pentru regiunile în care șomajul în rândul tinerilor a fost mai mare de 25 % în 2016. În cadrul negocierilor bugetare pentru 2018 s-a convenit asupra unei creșteri a mijloacelor bugetare destinate YEI în 2018, și anume cu o sumă de 116,7 milioane EUR, ceea ce face ca bugetul total al YEI pentru 2018 să se ridice la 350 de milioane EUR.Cu toate acestea, este necesară o clarificare suplimentară în ceea ce privește reducerea corespunzătoare a fondurilor destinate YEI în 2020. Ar trebui să se clarifice dacă ceea ce s-a convenit în cadrul negocierilor bugetare pentru 2018 a fost o creștere globală a YEI sau vărsarea anticipată în 2018 a unor fonduri destinate pentru 2020.Am votat această modificare a RDC ca fiind necesară, dat fiind că YEI dispune de o alocare specifică, care este stabilită în textul regulamentului. Creșterea pentru 2018 nu poate fi pusă în aplicare fără această modificare.
2016/11/22
Alignment of reporting obligations in the field of environment policy (A8-0324/2018 - Adina-Ioana Vălean) RO

Comisia intenționează să simplifice alinierea obligațiilor de raportare privind actele legislative referitoare la mediu, actualizând dispozițiile specifice din 10 directive și regulamente sectoriale.Am votat pentru susținerea obiectivului Comisiei de a crește transparența, de a oferi o bază de date factuale pentru evaluările viitoare, precum și de a simplifica și reduce sarcina administrativă pentru statele membre și Comisie. Sunt prezentate mai multe sugestii pentru îmbunătățirea propunerii legislative, care, în ansamblu, ar trebui să modernizeze gestionarea informațiilor și să reducă sarcina administrativă.
2016/11/22
The role of employee financial participation in creating jobs and reactivating the unemployed (A8-0293/2018 - Renate Weber) RO

În 2018 există aproximativ 10 milioane de angajați acționari în Europa și 20 de state membre ale UE au diferite tipuri de reglementări de stimulare a participării financiare a angajaților. 2017 a fost un an record pentru participarea financiară a angajaților, cu aproape 400 de miliarde de euro deținute de angajați.Cu toate acestea, evoluția participării angajaților la capital este dezechilibrată din punct de vedere geografic în Uniunea Europeană, cu un decalaj de 30-40 ani între statele europene aflate în fruntea clasamentului și cele de la sfârșitul lui. Aceste diferențe între statele membre pot fi explicate prin existența/inexistența unei legislații adecvate.Am votat pentru stimularea dezvoltării participării financiare a angajaților în Europa, prin evidențierea potențialului acestor sisteme, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, în ceea ce privește creșterea și protecția socială.
2016/11/22
Public procurement strategy package (A8-0229/2018 - Carlos Coelho) RO

Legislația actuală a Uniunii, mai mult decât oricând, permite ca achizițiile publice să fie utilizate ca un instrument strategic pentru a promova obiectivele de politică ale UE și încurajează statele membre să le fructifice cât mai mult.Achizițiile publice reprezintă un instrument important la nivel regional și local pentru a completa strategiile locale și regionale și încurajează organizarea de audieri și consultări publice cu utilizatorii finali ai produselor și serviciilor.Prin votul exprimat, consider că statele membre trebuie să utilizeze strategic achizițiile publice pentru a promova creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv pentru IMM-uri și întreprinderile sociale.
2016/11/22
EU Agency for Criminal Justice Cooperation (Eurojust) (A8-0320/2017 - Axel Voss) RO

S-a constatat că, în ultimii zece ani, s-a produs o creștere spectaculoasă a criminalității organizate transfrontaliere, fiind menționate în special următoarele fenomene: terorismul, traficul de droguri, criminalitatea informatică și pornografia infantilă. Astfel de forme de criminalitate comise la nivel transfrontalier de grupuri extrem de mobile și de flexibile care își desfășoară activitatea în mai multe jurisdicții din UE și în diverse domenii infracționale nu pot fi combătute, conform Comisiei, decât prin intermediul unei „reacții coordonate la nivel paneuropean”.În acest context, Eurojust joacă un rol esențial în îmbunătățirea cooperării judiciare și a coordonării dintre autoritățile judiciare competente ale statelor membre și în asistarea anchetelor în care sunt implicate țări terțe.Prin votul exprimat, consider că proiectul de propunere trebuie să fie aliniat cu abordarea generală parțială a Consiliului și cu Regulamentul EPPO, iar dispozițiile privind protecția datelor trebuie actualizate.În ceea ce privește competențele și, în special, în ceea ce privește infracțiunile care afectează interesele financiare ale Uniunii, sunt esențiale definițiile precise și delimitarea competențelor între EPPO și Eurojust.
2016/11/22
Mutual recognition of freezing and confiscation orders (A8-0001/2018 - Nathalie Griesbeck) RO

Înghețarea și confiscarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni figurează printre cele mai eficace metode de combatere a criminalității organizate. Este necesar ca banii care provin și care merg spre organizații criminale să fie blocați.Astfel, este fundamental să dispunem de un instrument de recunoaștere reciprocă, principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare constituind baza cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană.Am votat pentru consolidarea creșterii rapidității și a eficacității procedurilor de recunoaștere a ordinelor de înghețare și de confiscare a bunurilor și a activelor provenind din activități infracționale prin facilitarea procedurilor de transmitere a deciziilor, prin intermediul unui rol consolidat al autorităților naționale centrale, al căror rol de susținere este foarte important, prin intermediul unor termene mai strânse în care autoritățile să comunice între ele, să decidă dacă să execute (sau nu) ordinele transmise de statele emitente și să notifice imediat emiterea ordinelor și executarea acestora.
2016/11/22
Free flow of non-personal data in the European Union (A8-0201/2018 - Anna Maria Corazza Bildt) RO

Piața unică digitală este esențială în cadrul economiei europene, cu un potențial enorm de a genera creștere economică și locuri de muncă. Regulamentul privind fluxul liber al datelor fără caracter personal stabilește de facto că datele reprezintă a cincea libertate pe piața unică. Odată cu apariția unor noi tehnologii, cum ar fi tehnologia de tip cloud computing, volumele mari de date și inteligența artificială, posibilitatea de a transfera date în mod liber a devenit o problemă majoră pentru întreprinderile europene. Cerințele de localizare implementate de statele membre reduc concurența și cresc costurile de stocare cu un nivel estimat de 120 de procente. Cu toate acestea, prin eliminarea acestor cerințe, UE ar putea beneficia de o creștere anuală a PIB-ului de până la 8 miliarde EUR, sau de 0,06 procente. Acesta este echivalentul creșterii PIB rezultate din recentele acorduri de liber schimb cu Canada și Coreea de Sud luate împreună.Am votat pentru o simplificare și clarificare a regulamentului pentru a spori la maximum beneficiile liberei circulații a datelor.
2016/11/22
Harmonising and simplifying certain rules in the VAT system (A8-0280/2018 - Jeppe Kofod) RO

Am votat această propunere deoarece introduce o serie de principii fundamentale pentru viitorul sistem de TVA definitiv, patru soluții rapide pentru a îmbunătăți funcționarea cotidiană a sistemului actual de TVA în următoarele domenii: codul de identificare în scopuri de TVA, operațiunile în lanț, situațiile în care există un stoc la dispoziția clientului și dovada livrării intracomunitare.Modificările propuse în această directivă reprezintă un pas esențial pentru a reduce cu peste 41 de miliarde EUR frauda transfrontalieră în domeniul TVA și pentru a reduce totodată cu peste 1 miliard EUR costurile de asigurare a conformității pentru întreprinderi.
2016/11/22
VAT: period of application of the reverse charge mechanism and of the Quick Reaction Mechanism (A8-0283/2018 - Sirpa Pietikäinen) RO

Am votat pentru ca prezenta propunere să prelungească posibilitatea ca statele membre să aplice mecanismul de taxare inversă pentru a combate frauda care afectează livrările de bunuri și servicii menționate la articolul 199a din Directiva privind TVA și să recurgă la mecanismul de reacție rapidă pentru combaterea fraudei.Articolul 199a din Directiva privind TVA permite statelor membre să utilizeze, dacă doresc, mecanismul de taxare inversă pentru plata TVA-ului la livrarea unor bunuri și servicii predefinite, care prezintă risc de fraudă, în special de fraudă intracomunitară cu firme fantomă (Missing Trader Intra-Community fraud ).
2016/11/22
Administrative cooperation in the field of excise duties as regards the content of electronic register (A8-0285/2018 - Ivana Maletić) RO

Propunerea de regulament a Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 389/2012 privind cooperarea administrativă în domeniul accizelor în ceea ce privește conținutul registrului electronic stabilește baza juridică de cooperare administrativă între statele membre. Ea vizează automatizarea supravegherii deplasărilor de produse accizabile care au fost eliberate pentru consum într-un stat membru și care sunt deplasate către alt stat membru pentru a fi livrate în scopuri comerciale în acest alt stat membru.Am votat pentru introducerea obligației de înregistrare a operatorilor economici care deplasează mărfuri în temeiul capitolului V secțiunea 2 din directiva europeană. În absența acestei propuneri, nu va fi posibilă automatizarea completă a circulației mărfurilor eliberate pentru consum. Prezenta propunere respectă drepturile fundamentale, în special dreptul la viață privată, prin dispozițiile existente privind protecția datelor cuprinse în Regulamentul (UE) nr. 389/2012.
2016/11/22
Health technology assessment (A8-0289/2018 - Soledad Cabezón Ruiz) RO

Scopul fundamental al propunerii este să introducă evaluarea clinică comună a tehnologiilor medicale la nivelul UE.Am votat implementarea unor măsuri care să permită o evaluare la nivelul UE a valorii terapeutice adăugate a tehnologiilor medicale și armonizarea criteriilor din cadrul evaluărilor clinice ale medicamentelor, pentru a îmbunătăți nivelul dovezilor clinice, a încuraja inovarea de calitate și a permite identificarea tehnologiilor cu valoare adăugată autentică. De asemenea, o mai bună cercetare și inovare și eliminarea suprapunerilor inutile ar trebui să aibă drept rezultat o creștere a competitivității industriei farmaceutice europene.Propunerea poate contribui la colaborarea mai strânsă în domeniile emergente precum medicina de precizie, scăderea investițiilor în tehnologii învechite și elaborarea de orientări pentru practica clinică.
2016/11/22
Rates of value added tax (A8-0279/2018 - Tibor Szanyi) RO

Fragmentarea sistemului de TVA a creat un obstacol important pentru buna funcționare a pieței unice. De aceea, este necesară reglementarea TVA la nivelul Uniunii, înlocuind mecanismele tranzitorii în vigoare și garantând tuturor statelor membre un tratament egal.Am votat sistemul de TVA definitiv pentru impozitarea schimburilor comerciale dintre statele membre deoarece se bazează pe principiul impozitării în statul membru de destinație. Această abordare creează o solidă zonă europeană unică pentru TVA, asigurând tratamentul egal al statelor membre, chiar și la aplicarea unor cote de TVA reduse. Flexibilitatea de care se bucură în prezent statele membre la stabilirea cotelor de TVA nu este afectată de propunere.
2016/11/22
EU-Morocco Agreement for scientific and technological cooperation: terms and conditions for the participation of Morocco in the Partnership for Research and Innovation in the Mediterranean Area (PRIMA) (A8-0281/2018 - Aldo Patriciello) RO

Am votat Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA), deoarece reunește capacitățile de cercetare ale Uniunii și ale țărilor mediteraneene participante pentru facilitarea dezvoltării și aplicării unor soluții inovatoare și integrate pentru o aprovizionare cu produse agroalimentare și cu apă și sisteme de gestionare mai eficiente, mai sigure, mai securizate și mai sustenabile în zona mediteraneeană.Obiectivul specific al PRIMA constă în coordonarea și consolidarea programelor naționale separate de cercetare și inovare în aceste sectoare, oferind o abordare cuprinzătoare și integrată.
2016/11/22
EU-Canada air transport agreement (A8-0254/2018 - Francisco Assis) RO

Am votat acordul care cuprinde o eșalonare treptată a drepturilor de trafic, a oportunităților de investiții, precum și cooperarea la scară largă cu privire la o serie de aspecte, printre care siguranța, securitatea, aspectele sociale, interesele consumatorilor, mediul, gestionarea traficului aerian, ajutoarele de stat și concurența.Astfel, toate companiile aeriene ale UE vor putea să opereze zboruri directe către Canada de oriunde din Europa. Acordul elimină toate restricțiile privind rutele, prețurile sau numărul de zboruri săptămânale între Canada și UE. Companiile aeriene sunt libere să încheie acorduri comerciale, precum acorduri de partajare de cod, care sunt importante pentru liniile aeriene care deservesc un număr mare de destinații și să-și stabilească tarifele în conformitate cu legea concurenței.
2016/11/22
Inclusion of the Italian municipality of Campione d’Italia and the Italian waters of Lake Lugano in the customs territory of the Union (A8-0284/2018 - Roberto Gualtieri) RO

Guvernul italian a solicitat în 2017 includerea comunei italiene Campione d’Italia și a apelor italiene ale lacului Lugano în teritoriul vamal al UE și în teritoriul Uniunii pentru care se aplică Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor. Excluderea din uniunea vamală a UE a celor două teritorii italiene de pe teritoriul Elveției a fost justificată în trecut de aspecte de ordin geografic, precum izolarea și dezavantajele economice. În prezent, Italia consideră că această excludere nu mai este necesară, deoarece Elveția dorește acum să includă aceste teritorii în teritoriul său vamal. Prin urmare, am votat ca aceste două teritorii să fie incluse în teritoriul vamal al UE și în teritoriul Uniunii pentru care se aplică Directiva privind accizele. Această modificare ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2019.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2018/001 NL/Financial service activities (A8-0294/2018 - Ivana Maletić) RO

Anul acesta, Țările de Jos au apelat la FEG pentru sprijinirea reintegrării pe piața forței de muncă a lucrătorilor disponibilizați de 20 de întreprinderi a căror activitate se desfășoară în sectorul economic. Aceste concedieri sunt legate de criza financiară și economică mondială și de impactul acesteia asupra serviciilor și a funcționării băncilor din Țările de Jos, fiind cauzate de ratele scăzute ale dobânzilor, înăsprirea condițiilor de reglementare, declinul considerabil al pieței ipotecare și al acordării de credite pentru întreprinderile mici și mijlocii ce au cauzat scăderea rentabilității și au creat o nevoie urgentă de reducere a costurilor. Astfel, băncile și-au redus personalul, prin închiderea unor sucursale regionale, și au migrat către servicii bancare electronice.Majoritatea lucrătorilor concediați sunt femei (59%) cu educație scăzută sau medie, cum ar fi personalul administrativ și cel de primire. 27% din lucrătorii concediați au peste 55 de ani. Măsurile active de pe piața forței de muncă cofinanțate din FEG sunt esențiale pentru îmbunătățirea oportunităților de reintegrare a acestor grupuri vulnerabile pe piața muncii.Am votat cererea ce vizează 1 324 de lucrători disponibilizați și mobilizarea din FEG a unei sume totale de 1 192 500 EUR pentru Țările de Jos.
2016/11/22
Provision of audiovisual media services (A8-0192/2017 - Sabine Verheyen, Petra Kammerevert) RO

Am votat revizuirea directivei pentru a adapta normele în vigoare la convergența sporită a piețelor și tehnologiilor mass-media din Europa. Domeniul de aplicare al directivei a fost extins pentru a include nu numai serviciile tradiționale de radiodifuziune și la cerere, ci și serviciile de platformă de partajare a materialelor video și materialele video generate de utilizatori.
2016/11/22
Eurojust and Albania Cooperation Agreement (A8-0275/2018 - Laura Ferrara) RO

Scopul Acordului de cooperare Eurojust-Albania este încurajarea cooperării în domeniul combaterii criminalității grave, în special a criminalității organizate și a terorismului. Potrivit ONU și Europol, grupurile infracționale din Albania sunt printre cele mai active la nivel internațional în ceea ce privește traficul de heroină, cocaină și canabis.Am votat acest acord pentru a contribui la consolidarea luptei împotriva acestor forme de criminalitate și pentru că este deci în interesul Albaniei și al statelor membre ale UE, deoarece criminalitatea organizată este o problemă transnațională. Cooperarea internațională a organelor de poliție, în special cu statele membre ale UE, s-a intensificat. Sunt necesare mai multe eforturi pentru combaterea spălării banilor, a bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și a averilor nejustificate.
2016/11/22
A European Strategy for Plastics in a circular economy (A8-0262/2018 - Mark Demesmaeker) RO

Plasticul este un material important, care are un loc util în societatea și în economia noastră. Cu toate acestea, modul în care materialele plastice sunt produse și utilizate în prezent este neeconomicos și nesustenabil. Colectarea materialelor plastice pentru reciclare continuă să fie foarte redusă. Din cele aproximativ 25,8 milioane de tone de deșeuri plastice generate în UE în fiecare an, mai puțin de 30 % se colectează pentru reciclare.Am votat ca UE să joace un rol proactiv în elaborarea unui Protocol global privind materialele plastice și să se asigure că diferitele angajamente asumate atât la nivelul UE, cât și la nivel global, pot fi urmărite într-o manieră integrată și transparentă.Comisia și statele membre trebuie să joace în mod activ rolul de lider în cadrul grupului de lucru creat de Adunarea Organizației Națiunilor Unite pentru mediu în decembrie 2017, pentru a elabora răspunsul internațional în vederea combaterii deșeurilor marine de plastic și a microplasticelor. Problemele legate de poluarea cu materiale plastice și capacitățile de gestionare a deșeurilor trebuie să facă parte din cadrul de politică externă al UE.
2016/11/22
A European One Health Action Plan against Antimicrobial Resistance (A8-0257/2018 - Karin Kadenbach) RO

Antibioticele stau la baza tratamentului împotriva infecțiilor bacteriene la oameni și la animale. Cu toate acestea, tratarea cu succes a infecțiilor bacteriene devine tot mai dificilă din cauza rezistențelor. Este important să se sprijine diagnosticul medicilor cu ajutorul așa-numitelor teste de diagnosticare rapidă, care clarifică într-un timp foarte scurt dacă o inflamație este cauzată de viruși sau bacterii și dacă sunt necesare antibiotice.Prin votul exprimat consider necesară dezvoltarea de facilități de educație și formare continuă pentru profesioniștii din domeniul medical care să abordeze subiectul utilizării corecte a antibioticelor. De asemenea, populația trebuie să fie mai bine informată cu privire la originea virală a multor boli infecțioase și la utilizarea prudentă a antibioticelor.
2016/11/22
Europe on the Move: an agenda for the future of mobility in the EU (A8-0241/2018 - István Ujhelyi) RO

Odată cu dezvoltarea autovehiculelor automatizate, cu digitalizarea și cu necesitatea de a dezvolta un transport mai ecologic, sectorul mobilității trece prin schimbări profunde care afectează toate aspectele societății noastre.Este important să le oferim cetățenilor, în calitate de lucrători, dar și de consumatori de servicii diverse, competențele necesare în acest nou context. Am votat ca, la nivel european, să asigurăm coeziunea între statele membre, întrucât neadaptarea în mod adecvat la progresele digitalizării ar putea avea consecințe grave asupra perspectivelor lor economice și asupra competitivității UE.Industria autovehiculelor reprezintă una dintre principalele forțe motrice ale economiei europene, reprezentând aproape 7 % din produsul intern brut al UE și oferind locuri de muncă unui număr de 12,2 milioane de persoane. Este esențial să se asigure faptul că această industrie dispune de lucrătorii de care are nevoie pentru a rămâne în avangarda progresului tehnologic și a-și menține poziția solidă pe piața mondială.Lansarea Noii agende pentru competențe în Europa a adus în atenție nevoia de a identifica competențele necesare într-o economie aflată într-o rapidă dezvoltare și de a asigura faptul că lucrătorii au posibilitatea de a beneficia de o formare relevantă.
2016/11/22
Implementation of the Plant Protection Products Regulation (A8-0268/2018 - Pavel Poc) RO

Nivelul UE este cel la care ar trebui să continue să fie adoptate măsurile de reglementare în domeniul pesticidelor. Măsurile de mediu care vizează prevenirea, limitarea și controlarea răspândirii agenților patogeni și a dăunătorilor trebuie să rămână în centrul tuturor acțiunilor actuale și viitoare.Trebuie acordată o atenție specială rolului întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea de noi produse, întrucât, deseori, IMM-urile nu dispun de resursele vaste care sunt necesare în procesul de elaborare și aprobare a noilor substanțe.Am votat ca executivul european și statele membre să asigure punerea eficace în aplicare a regulamentului în ceea ce privește rolul lor specific în procesul de aprobare și procedurile de autorizare. Statele membre au datoria să rezolve problema gravă și cronică a lipsei de personal din cadrul autorităților naționale competente, care conduce la întârzieri în etapa de identificare a pericolelor și de evaluare inițială a riscurilor de către statele membre.Protecția sănătății oamenilor și a animalelor, precum și protecția mediului sunt obiective importante ale legislației, îmbunătățind, în același timp, producția agricolă și protejând competitivitatea sectorului agricol.
2016/11/22
Nominal quantities for placing on the Union market of single distilled shochu (A8-0255/2018 - Adina-Ioana Vălean) RO

Prezenta propunere a Comisiei are ca scop introducerea unei derogări de la normele Uniunii în ceea ce privește dimensiunea sticlelor pentru shochu distilat o singură dată, o băutură spirtoasă produsă în alambic și îmbuteliată în Japonia.Am votat pentru modificarea Regulamentului (CE) nr. 110/2008 deoarece această etapă marchează începutul procesului de ratificare la nivelul UE și reprezintă un prim pas în direcția semnării și încheierii acordului comercial cu Japonia.
2016/11/22
Amendment to the US-EU Memorandum of Cooperation (deployment of air traffic management systems) (A8-0214/2018 - Rolandas Paksas) RO

În 2011 s-a semnat Memorandumul de cooperare dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană în materie de cercetare și dezvoltare în sfera aviației civile („MoC”). Activitățile de cooperare desfășurate până în prezent în temeiul MoC au vizat sistemele de management al traficului aerian (ATM), cu precădere cooperarea în domeniul cercetării și al dezvoltării dintre SESAR (Programul de cercetare privind managementul traficului aerian în cerul unic european), componenta tehnologică a inițiativei privind cerul unic european și NextGen, programul gestionat de Administrația Federală a Aviației (FAA).Extinderea cooperării dintre Uniune și SUA la toate etapele modernizării ATM, inclusiv implementarea, reprezintă continuarea activităților desfășurate cu succes în temeiul actualului MoC. MoC ar continua să asigure cooperarea pe orice teme de cercetare și dezvoltare în domeniul aviației civile care nu țin de ATM, păstrând totodată cadrul de cooperare obligatoriu deja negociat cu SUA.Am votat modificarea Memorandumului de cooperare dintre SUA și UE deoarece este compatibilă cu politica UE în domeniul cercetării și al inovării și cu politica privind rețelele transeuropene, pe care se bazează cadrul de cercetare și dezvoltare și cadrul de implementare ale proiectului SESAR.
2016/11/22
Agreement on Air Transport between Canada and the EU (accession of Croatia) (A8-0256/2018 - Francisco Assis) RO

Acordul privind transportul aerian dintre UE și Canada este un acord cuprinzător, care prevede introducerea progresivă a drepturilor de trafic și a oportunităților de investiții, precum și cooperarea la scară largă cu privire la o serie de aspecte, printre care siguranța, securitatea, aspectele sociale, interesele consumatorilor, mediul, gestionarea traficului aerian, ajutoarele de stat și concurența.Am votat propunerea de protocol pentru a permite Republicii Croația să devină parte la Acordul privind transportul aerian dintre Canada și Comunitatea Europeană și statele sale membre și pentru ca acesta să cuprindă adaptările lingvistice necesare. Protocolul nu prevede nicio modificare de substanță a Acordului UE-Canada.
2016/11/22
Controls on cash entering or leaving the Union (A8-0394/2017 - Mady Delvaux, Juan Fernando López Aguilar) RO

În contextul luptei împotriva terorismului și crimei organizate, trebuie luate măsuri la nivel european pentru a pune capăt finanțării acestor activități infracționale și pentru a pune capăt exploatării de către infractori a diferitelor norme naționale referitoare la controalele numerarului. Controlul mișcărilor de numerar la intrarea sau la ieșirea din Uniunea Europeană este necesar nu numai pentru a garanta buna funcționare a pieței interne, ci și pentru a proteja cetățenii și societățile comerciale din Uniune.Am votat pentru armonizarea la nivel european a executării controalelor de către autoritățile naționale competente, cât și apropierea sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor aplicate la nivel național. Comisia trebuie să adopte măsuri pentru a asigura aplicarea uniformă a controalelor de către autoritățile competente, iar statele membre ar trebui să țină seama de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește sancțiunile vamale, care ar trebui să se bazeze pe principiul proporționalității.
2016/11/22
Autonomous weapon systems (RC-B8-0308/2018, B8-0308/2018, B8-0309/2018, B8-0355/2018, B8-0359/2018, B8-0360/2018, B8-0361/2018, B8-0362/2018) RO

Am votat pentru ca UE să se implice în eforturile internaționale de dezarmare și de neproliferare, iar acțiunile și politicile sale trebuie să urmărească menținerea păcii și a securității internaționale, asigurând respectarea dreptului internațional umanitar și al drepturilor omului, precum și protecția civililor și a infrastructurii civile.Este importantă inițierea unor negocieri internaționale cu privire la un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic, care să interzică armele pe deplin autonome. Este esențială interzicerea dezvoltării, producției și utilizării unor arme pe deplin autonome care permit efectuarea de atacuri fără intervenție umană semnificativă.
2016/11/22
State of EU-US relations (A8-0251/2018 - Elmar Brok) RO

Parteneriatul UE-SUA se bazează pe legături politice, culturale, economice și istorice puternice, pe valori comune cum sunt libertatea, democrația, promovarea păcii și a stabilității, drepturile omului și statul de drept și pe obiective comune cum sunt prosperitatea, securitatea, economiile deschise și integrate, progresul social și includerea, dezvoltarea sustenabilă și soluționarea pașnică a conflictelor.Am votat pentru o consolidare a relațiilor dintre UE și SUA care să răspundă în mod eficient provocărilor importante cu care ne confruntăm, utilizând toate canalele de comunicare disponibile, precum și întregul potențial al cooperării lor pentru a menține ordinea democratică, liberală și multilaterală și pentru a promova stabilitatea și continuitatea pe continentul nostru și la nivel internațional.
2016/11/22
State of EU-China relations (A8-0252/2018 - Bas Belder) RO

Cooperarea dintre UE și China în ceea ce privește politica externă, securitatea și apărarea, precum și combaterea terorismului este extrem de importantă.Parteneriatul strategic UE-China este unul dintre cele mai importante parteneriate ale UE și există un potențial mult mai mare pentru aprofundarea acestei relații și pentru cooperarea în continuare pe scena internațională. Am votat pentru consolidarea cooperării și coordonării în domeniul guvernanței globale și al instituțiilor internaționale, în special la nivelul ONU și al G20. UE trebuie să mențină oportunități de dialog și de cooperare constructive și să promoveze toate reformele necesare în domenii de interes comun cu China.
2016/11/22
Common system of value added tax as regards the special scheme for small enterprises (A8-0260/2018 - Tom Vandenkendelaere) RO

Prezenta propunere are ca scop stimularea spiritului întreprinzător în întreaga Uniune, prin introducerea unor măsuri de simplificare administrativă pentru întreprinderile mici.Am votat pentru extinderea scutirii de TVA pentru întreprinderile mici de la un regim strict național la unul european. Acest regim trebuie armonizat corespunzător pentru a nu denatura funcționarea pieței interne. În plus, se va crea un portal online prin care să se înregistreze întreprinderile mici care doresc să beneficieze de scutire de TVA în alt stat membru.De asemenea, este importantă impunerea simplificării administrative pentru IMM-uri, iar depunerea cererilor de rambursare de TVA din diferite state membre prin intermediul unui ghișeu unic ar putea însemna o simplificare semnificativă pentru întreprinderile mici.
2016/11/22
Mobilisation of the European Union Solidarity Fund to provide assistance to Bulgaria, Greece, Lithuania and Poland (A8-0272/2018 - Janusz Lewandowski) RO

Comisia propune mobilizarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru a acorda asistență financiară ca urmare a inundațiilor din Bulgaria și Lituania, a cutremurelor din Grecia și a furtunilor din Polonia.Catastrofele naturale care au avut loc în 2017 în UE au cauzat pierderi de vieți omenești și distrugeri semnificative în regiunile afectate, majoritatea calificate drept „regiuni mai puțin dezvoltate”.Am votat pentru mobilizarea Fondului de solidaritate al UE în vederea reconstrucției regiunilor afectate.
2016/11/22
The impact of EU cohesion policy on Northern Ireland (A8-0240/2018 - Derek Vaughan) RO

Irlanda de Nord beneficiază de pe urma mai multor programe de coeziune, în special Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, Programul PEACE pentru Irlanda de Nord și regiunea de frontieră a Irlandei, precum și programele transfrontaliere Interreg.Fondurile UE joacă un rol important în Irlanda de Nord, ca și în alte regiuni europene, stimulând dezvoltarea economică și progresul social. Există, de asemenea, o serie de programe care sunt adaptate la situația specifică din Irlanda de Nord și care vizează construirea de punți între cele două comunități și dincolo de frontiere. Politica de coeziune a avut un efect pozitiv asupra vieții în Irlanda de Nord, în special în zonele rurale și urbane defavorizate, precum și în ceea ce privește relațiile intercomunitare.În ceea ce privește viitorul politicii de coeziune în Irlanda de Nord, am votat în favoarea menținerii fondurilor de coeziune după 2020, Irlanda de Nord trebuind să se acorde prioritate programelor care vor urma Programului PEACE actual și programului Interreg V-A în Irlanda de Nord și în zonele de frontieră, dat fiind că finanțarea pentru proiectele intercomunitare și transfrontaliere ar trebui să continue.
2016/11/22
Specific measures for Greece (A8-0244/2018 - Pascal Arimont) RO

Criza economică și financiară din 2008 a avut un impact profund asupra bugetelor naționale și regionale, limitând finanțarea tuturor tipurilor de investiții în toate statele membre în general și, în Grecia, în special.Pentru perioada 2014-2020, prin intermediul a 20 de programe naționale și regionale, Greciei i s-au alocat 20,38 miliarde EUR din fondurile ESI care, alături de contribuțiile naționale de 4,6 miliarde EUR, au dus la creșterea bugetului la un total de 24,98 miliarde EUR, care trebuie investiți în diverse domenii. Această concentrare a resurselor financiare a contribuit la eforturile generale de a ajuta Grecia și a jucat un rol important în susținerea economiei.Prin creșterea ratei de cofinanțare și prin mobilizarea investițiilor UE într-un mod flexibil, regulamentul de modificare a permis politicii regionale a UE să contribuie efectiv la atenuarea impactului crizei economice și financiare în Grecia.Am votat ca statul elen să utilizeze în continuare pe deplin posibilitățile de asistență din cadrul PSRS, pentru a crea un mediu de afaceri solid în vederea utilizării eficiente și eficace a fondurilor ESI și a maximizării impactului lor socioeconomic.
2016/11/22
Pathways for the reintegration of workers recovering from injury and illness into quality employment (A8-0208/2018 - Jana Žitňanská) RO

Raportul vizează în principal readaptarea profesională și aspectele complexe cu care se confruntă atât angajatorii, cât și angajații care urmăresc să revină în câmpul muncii (proceduri și inițiative pentru facilitarea reintegrării la locul de muncă).Raportul oferă recomandări pentru a încuraja statele membre să învețe din exemplele de bune practici și abordări și, în același timp, încearcă să identifice domeniile în care UE poate aduce valoare adăugată și know-how , pentru a continua să promoveze politicile care vor ajuta statele membre să contribuie la reintegrarea lucrătorilor pe piața muncii.Am votat pentru a ajuta statele membre să dezvolte măsuri preventive, să furnizeze răspunsuri politice cuprinzătoare în statele membre, inclusiv intervenția timpurie, cooperarea instituțională a tuturor părților interesate relevante, abordarea individualizată, și să aducă o schimbare a mentalității - conștientizarea necesității de a avea grijă de acești lucrători, cultivarea percepției pozitive față de aceștia în societate și acțiuni pentru asigurarea bunăstării psihosociale a lucrătorilor pe tot parcursul vieții acestora.De asemenea, am votat în favoarea necesității adoptării unor politici care să ajute lucrătorii să revină pe piața deschisă a muncii.
2016/11/22
Relationships between the EU and third countries concerning financial services regulation and supervision (A8-0263/2018 - Brian Hayes) RO

După declanșarea crizei financiare, UE a continuat să își dezvolte cadrul de reglementare în domeniul financiar prin desfășurarea unui amplu proces de reformă și prin punerea în aplicare a standardelor internaționale, fapt ce a contribuit la sporirea rezistenței UE la șocurile care au afectat sistemul financiar.Am votat ca UE să joace un rol activ în procesul de stabilire a standardelor mondiale pentru a asigura o coerență pe plan mondial în domeniul reglementării sectorului financiar, a maximiza stabilitatea financiară, a reduce riscul sistemic, a-i proteja pe consumatori și investitori, a împiedica apariția lacunelor de reglementare între jurisdicții și a dezvolta un sistem financiar internațional eficient.
2016/11/22
Boosting growth and cohesion in EU border regions (A8-0266/2018 - Krzysztof Hetman) RO

Accesul la serviciile publice, incertitudinea juridică pentru lucrătorii și angajații frontalieri sau rețelele de transport insuficiente necesită măsuri punctuale adoptate, în principal, la nivel de stat membru, dar și la nivelul UE. Lucrătorii trebuie să beneficieze de recunoașterea calificărilor lor și aceștia trebuie să fie bine informați cu privire la acoperirea în materie de securitate socială.De asemenea, trebuie înlăturate barierele cu care se confruntă întreprinderile transfrontaliere, deoarece, în prezent, întreprinderile care desfășoară activități dincolo de frontiere au cheltuieli cu aproximativ 60 % mai mari decât cele care își desfășoară activitatea intern.Am votat pentru o îmbunătățire a cooperării dintre regiunile frontaliere interne și o reducere a complexității procedurilor administrative pe care trebuie să le parcurgă cetățenii și întreprinderile frontaliere în viața de zi cu zi, precum și o utilizare mai eficientă a potențialului strategiilor macro regionale ale UE pentru rezolvarea provocărilor legate de regiunile de frontieră.
2016/11/22
European Solidarity Corps (A8-0060/2018 - Helga Trüpel) RO

Corpul european de solidaritate este o inițiativă valoroasă a Comisiei Europene, menită să consolideze solidaritatea europeană. Ratele șomajului în rândul tinerilor, criza economică sau creșterea euroscepticismului necesită mai multă implicare și solidaritate la nivel european.Pentru a aborda aceste provocări în mod sustenabil și a promova solidaritatea cât mai curând posibil, Corpul european de solidaritate se concentrează pe viitorul Europei - tinerii. Programul propus de Comisie oferă, pe lângă un Serviciu european de voluntariat extins, și o componentă de ocupare a forței de muncă, care se ocupă de locurile de muncă și formarea practică în sectorul solidarității.Am votat pentru promovarea solidarității în rândul tinerilor. Obiectivul principal trebuie să fie incluziunea tinerilor defavorizați, iar acest lucru necesită implicarea activă a actorilor și organizațiilor care desfășoară activități de voluntariat.
2016/11/22
Structural Reform Support Programme: financial envelope and general objective (A8-0227/2018 - Ruža Tomašić) RO

Propunerea Comisiei are drept obiectiv modificarea Regulamentului (UE) 2017/825 pentru a majora pachetul financiar alocat Programului de sprijin pentru reforme structurale și pentru a adapta obiectivul general al acestuia.În plus, se prevede majorarea pachetului financiar global alocat PSRS de la 142,8 milioane EUR la 222,8 milioane EUR, prin utilizarea Instrumentului de flexibilitate din cadrul financiar multianual. Statele membre vor avea posibilitatea de a opta pentru completarea pachetului financiar alocat PSRS prin transferarea de credite din bugetul destinat asistenței tehnice, pentru a ajunge astfel la suma totală de 300 de milioane EUR.Am votat pentru majorarea bugetului destinat PSRS și includerea pregătirilor pentru aderarea la zona euro între obiectivele programului. Este esențial să se evidențieze importanța sprijinului acordat pregătirilor pentru aderarea la zona euro, precum și să se garanteze faptul că autoritățile locale și regionale pot fi implicate într-o mai mare măsură în proiectele de reformă structurală.
2016/11/22
Euratom Programme complementing the Horizon 2020 Framework Programme (A8-0258/2018 - Rebecca Harms) RO

Programul pentru cercetare și formare al Euratom poate contribui la îmbunătățirea securității și siguranței nucleare și a radioprotecției.Am votat în favoarea încurajării cercetării și formării în materie de gestionare și depozitare a deșeurilor nucleare. Expertiza în materie de gestionare și depozitare definitivă a deșeurilor radioactive va fi indispensabilă în următoarele decenii, motiv pentru care cercetarea și formarea sunt esențiale. Având în vedere riscurile pentru sănătatea și siguranța publică, este necesară implicarea fondurilor publice, fără a aduce atingere principiului „poluatorul plătește”.De asemenea, este necesar să se pună în discuție utilizarea de fonduri publice pentru a sprijini cercetarea în tehnologiile nucleare în viitor. Astfel, trebuie să se redirecționeze fonduri publice către acele tehnologii care pot juca un rol important în tranziția energetică.
2016/11/22
Measures to prevent and combat mobbing and sexual harassment at the workplace, in public spaces, and in political life in the EU (A8-0265/2018 - Pina Picierno) RO

Hărțuirea sexuală și morală sunt fenomene care implică victime și agresori din toate categoriile de vârstă, nivel de educație și statut socioeconomic. Aceste tipuri de hărțuire își au originea în stereotipurile de gen și în sexism, inclusiv în discursurile sexiste de incitare la ură, care pot da naștere unor noi forme de violență demoralizatoare, care afectează nu doar victimele, ci și familiile acestora.Printre principalele motive pentru recunoașterea scăzută a problemei hărțuirii sexuale și morale la nivel național se numără insuficienta cunoaștere a ceea ce constituie un act de hărțuire sexuală, numărul redus al instrumentelor/metodelor adecvate pentru evaluarea și tratarea acestei probleme, prioritatea scăzută acordată de către guverne și organizații, dovezile științifice limitate și raritatea reglementărilor specifice referitoare la această chestiune.Am votat pentru necesitatea unei mai bune cunoașteri, de exemplu prin colectarea unor date relevante, precum și pentru o mai bună înțelegere a riscurilor și consecințelor violenței și hărțuirii la locul de muncă, în spațiile publice și în viața politică, pentru a găsi modalități de a le contracara. Este necesară o clarificare a termenilor, definițiilor și clasificărilor utilizate în legătură cu diferite tipuri de violență sexuală și de gen.
2016/11/22
Language equality in the digital age (A8-0228/2018 - Jill Evans) RO

UE reprezintă un proiect unic, care implică mai mult de 500 de milioane de cetățeni, vorbind aproximativ 80 de limbi diferite. Deși multilingvismul este unul dintre cele mai mari atuuri ale Europei, el constituie una dintre cele mai importante provocări pentru crearea unei Uniuni Europene integrate din punct de vedere cultural și social, precum și un obstacol pentru îndeplinirea obiectivelor pieței unice digitale.Am votat pentru îmbunătățirea egalității limbilor în Europa prin utilizarea noilor tehnologii: îmbunătățirea cadrelor instituționale pentru politicile în domeniul tehnologiilor limbajului, crearea de noi politici de cercetare pentru a crește nivelul de utilizare a tehnologiilor limbajului în Europa, folosirea politicilor educaționale pentru a garanta viitorul egalității limbilor în epoca digitală și îmbunătățirea sprijinului atât pentru întreprinderile private, cât și pentru organismele publice pentru o mai bună utilizare a tehnologiilor limbajului.
2016/11/22
Transparent and accountable management of natural resources in developing countries: the case of forests (A8-0249/2018 - Heidi Hautala) RO

Pădurile contribuie în mod substanțial la atenuarea efectelor schimbărilor climatice și la conservarea biodiversității. Regenerarea pădurilor face parte din strategiile indispensabile pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade. Toate țările ar trebui să accepte responsabilitatea care le revine în privința reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pe teritoriul lor și să adopte măsuri în acest scop.Am votat pentru ca negocierile comerciale ale Uniunii să fie aliniate cu angajamentele asumate de Uniune pentru a lua măsuri în vederea reducerii defrișărilor și a degradării pădurilor și pentru a spori stocurile de carbon forestier din țările în curs de dezvoltare.Este necesară extinderea și consolidarea modalităților de prevenire, monitorizare și verificare a impactului pe care îl au asupra mediului și a drepturilor omului acordurile UE de liber schimb și de investiții bilaterale și multilaterale, inclusiv prin indicatori verificabili și prin inițiative comunitare independente de monitorizare și de raportare.
2016/11/22
Financial rules applicable to the general budget of the Union (A8-0211/2017 - Ingeborg Gräßle, Richard Ashworth) RO

Regulamentul financiar stabilește principiile și procedurile care reglementează întocmirea și execuția bugetului Uniunii Europene și controlul fondurilor UE. Comisia se concentrează, printre altele, pe următoarele aspecte: simplificarea pentru destinatarii fondurilor UE, utilizarea mai eficace a instrumentelor financiare, o gestiune bugetară mai flexibilă și simplificarea și flexibilizarea administrației UE.Am votat în favoarea simplificării pentru beneficiarii fondurilor UE, astfel încât aceștia să sprijine agenda de simplificare a Comisiei, obiectivul executivului european fiind crearea unui set unic de norme pentru beneficiari.
2016/11/22
European Travel Information and Authorisation System (ETIAS) (A8-0322/2017 - Kinga Gál) RO

Am votat instituirea Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) ce va permite să se aprecieze dacă un resortisant al unei țări terțe, exonerat de obligația de a deține viză, care intenționează să călătorească în spațiul Schengen, ar putea constitui un risc în materie de migrație neregulamentară, securitate sau sănătate publică, înainte ca persoana să ajungă la punctul de trecere a frontierei externe. ETIAS va contribui la o mai bună evaluare a îndeplinirii condițiilor de intrare de către un resortisant al unei țări terțe și, prin urmare, la securitatea spațiului Schengen, în ansamblu.
2016/11/22
European Agency for the operational management of large-scale IT systems in the area of freedom, security and justice (A8-0404/2017 - Monica Macovei) RO

Europa se confruntă astăzi cu o dublă provocare: să rămână deschisă și, în același timp, să fie sigură. Pentru a putea avea o reacție adecvată, UE trebuie să utilizeze capacitățile tehnologiilor informatice moderne, în paralel cu utilizarea lor pentru a consolida și îmbunătăți schimburile de informații și colaborarea dintre statele membre.Am votat propunerea Comisiei de revizuire a regulamentului de instituire a eu-LISA în vederea adaptării sale la recomandările de amendamente legislative care decurg din evaluare, precum și de a îmbunătăți funcționarea eu-LISA și de a o consolida, pentru a asigura faptul că mandatul său răspunde provocărilor actuale la nivelul UE în spațiul de libertate, securitate și justiție.
2016/11/22
Statute for social and solidarity-based enterprises (A8-0231/2018 - Jiří Maštálka) RO

În statele membre ale UE, întreprinderile sociale pot avea diverse forme juridice și statute, care pot varia de la forme juridice mai tradiționale (de exemplu, asociații, fundații, cooperative, societăți mutuale, societăți pe acțiuni) la noi forme juridice, concepute special pentru întreprinderile sociale (cooperativele sociale în Italia sau GmbH în Germania).Am votat pentru introducerea de „etichetă europeană a economiei sociale” la nivelul Uniunii, care va fi acordată la cerere acelor întreprinderi sociale care respectă o serie de criterii, indiferent de forma juridică pe care decid să o ia în conformitate cu legislația națională. Elementul important este că cea mai mare parte a profiturilor sunt reinvestite în activitățile organizației și dedicate obiectivului social.Crearea unei etichete poate conferi mai multă vizibilitate întreprinderilor sociale, oferă mai multe oportunități de acces la finanțare publică și privată, de a găsi o finanțare mai bună, de a avea profituri mai importante și de a beneficia de mobilitate în interiorul Uniunii Europene.
2016/11/22
Structural Reform Support Programme: financial envelope and general objective (A8-0227/2018 - Ruža Tomašić) RO

Este important să existe un grad mai ridicat de claritate, atât în ceea ce privește reformele structurale care urmează a fi promovate utilizând finanțarea disponibilă în cadrul fondurilor de coeziune, cât și în ceea ce privește eficacitatea acestei finanțări. O transformare structurală autentică necesită un angajament din partea diferitelor niveluri ale administrațiilor centrale ale statelor membre de a colabora pentru a facilita implementarea de acțiuni concertate și integrate, având la bază un mix de măsuri politice, cu scopul de a răspunde diferitelor nevoi și provocări existente în materie de dezvoltare la nivel teritorial. Având în vedere că statele membre au elaborat deja propriile inițiative de reformă, programul ar trebui să pună accentul pe măsurile care vor sprijini în mod optim în recomandările specifice fiecărei țări.Am votat majorarea bugetului destinat PSRS și includerea pregătirilor pentru aderarea la zona euro între obiectivele programului. Este esențial să se evidențieze importanța sprijinului acordat pregătirilor pentru aderarea la zona euro, precum și să se garanteze faptul că autoritățile locale și regionale pot fi implicate într-o mai mare măsură în proiectele de reformă structurală.
2016/11/22
EU-New Zealand Agreement relating to the modification of concessions (accession of Croatia) (A8-0220/2018 - Daniel Caspary) RO

Acordul aflat în vigoare dintre UE și Noua Zeelandă a fost negociat după aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană. Odată cu aderarea Croației, Uniunea Europeană și-a extins uniunea vamală. Prin urmare, Uniunea Europeană a fost obligată, conform normelor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), să deschidă negocieri cu membrii OMC care au drepturi de negociere în ceea ce privește tarifele vamale ale Croației pentru a ajunge în cele din urmă la un acord referitor la o ajustare compensatorie.Am votat încheierea acordului între UE și Noua Zeelandă, îndeosebi în ceea ce privește importul de anumite tipuri de carne pentru care tarifele UE sunt mai mari decât cele practicate de Croația înainte de aderare. Compensația care face obiectul negocierilor urmează să fie proporțională pentru produsele afectate.
2016/11/22
Vehicle taxation: charging of heavy good vehicles for the use of certain infrastructures (A8-0200/2018 - Deirdre Clune) RO

Propunerea Comisiei urmărește să rezolve unele dintre provocările generate de transportul rutier, și anume chestiuni socioeconomice și de mediu, cum ar fi poluarea aerului, poluarea fonică și ambuteiajele. Comisia consideră că introducerea unui sistem de taxare rutieră în funcție de distanța parcursă poate contribui la stimularea unor operațiuni de transport mai eficiente și mai puțin poluante, oferind totodată o soluție echitabilă pentru utilizatorii drumurilor și pentru finanțarea infrastructurii necesare.Am votat pentru ca taxarea rutieră în funcție de distanța parcursă să joace un rol esențial în stimularea de operațiuni de transport rutier mai puțin poluante într-un mod corect și echitabil. În cazul introducerii taxării rutiere în funcție de distanța parcursă, este esențial să se reducă și impozitarea vehiculelor grele pentru transportul de mărfuri, date fiind potențialele costuri suplimentare ridicate pentru sectorul transporturilor și mai ales pentru IMM-uri.
2016/11/22
Draft amending budget No 3/2018: Extension of the Facility for refugees in Turkey (A8-0246/2018 - Siegfried Mureşan) RO

Am votat sprijinirea extinderii instrumentului și mobilizarea celei de-a doua tranșe, în sumă de 3 miliarde EUR, așa cum a propus Comisia la 14 martie 2018. Această finanțare va fi în mare măsură destinată plății salariilor a peste 5 000 de profesori care oferă educație copiilor refugiați în Turcia, asigurând astfel continuarea fără întrerupere a educației școlare după vacanța de vară.
2016/11/22
Towards an EU external strategy against early and forced marriages (A8-0187/2018 - Charles Goerens) RO

UE s-a angajat să promoveze drepturile copilului, iar căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate reprezintă încălcări ale acestor drepturi. UE își exprimă angajamentul față de protejarea și promovarea deplină a drepturilor copilului în cadrul politicii sale externe.Pentru a combate fenomenul căsătoriilor între copii, al căsătoriilor timpurii și al căsătoriilor forțate în integralitatea lui, Uniunea Europeană, în calitatea sa de principal actor în domeniul dezvoltării și al drepturilor omului la nivel mondial, trebuie să joace un rol de prim-plan, în cooperare cu organizațiile regionale și cu comunitățile locale.Am votat ca Uniunea Europeană și statele membre să coopereze cu autoritățile pentru aplicarea legii și cu sistemele judiciare din țările terțe și să ofere formare și asistență tehnică pentru a ajuta la adoptarea și asigurarea respectării legislației care interzice căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate și la eliminarea legislației, a standardelor sociale și a tradițiilor culturale care acționează ca o frână asupra drepturilor și libertăților fetelor tinere și ale femeilor.
2016/11/22
Negotiations on the EU-Azerbaijan Comprehensive Agreement (A8-0185/2018 - Norica Nicolai) RO

Parteneriatul estic se bazează pe un angajament comun asumat de Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană pentru aprofundarea relațiilor dintre acestea și respectarea dreptului internațional și a valorilor fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept, buna guvernare, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Noul acord dintre UE și Azerbaidjan ar trebui să susțină interesele Uniunii în regiune și să promoveze valorile acesteia.Am votat pentru aprofundarea relațiilor dintre UE și Azerbaidjan, condiționată de apărarea și respectarea valorilor fundamentale și principiilor democrației, statului de drept, bunei guvernări, de respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de exprimare și de asociere, a drepturilor minorităților și a egalității între femei și bărbați, în interesul ambelor părți și în special al cetățenilor lor.
2016/11/22
Opening of negotiations for an EU-Jordan Agreement on the exchange of personal data for fighting serious crime and terrorism (A8-0232/2018 - Claude Moraes) RO

Necesitatea cooperării cu Regatul Hașemit al Iordaniei în materie de aplicare a legii pentru protejarea intereselor de securitate ale Uniunii Europene, precum și proporționalitatea acestei cooperări trebuie să fie evaluate corespunzător. Comisia trebuie să realizeze o evaluare aprofundată a impactului, fiind necesar să se facă uz de precauția cuvenită în procesul de definire a mandatului de negociere pentru încheierea unui acord între Uniunea Europeană și Regatul Hașemit al Iordaniei privind schimbul de date cu caracter personal între Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și autoritățile iordaniene competente pentru combaterea criminalității grave și a terorismului.Am votat pentru introducerea în acord a unui mecanism de monitorizare, iar acest acord ar trebui analizat periodic pentru a se evalua funcționarea acestuia în legătură cu nevoile operaționale ale Europol, precum și măsura în care acordul respectă drepturile și principiile europene de protecție a datelor.
2016/11/22
Extension of the EU-US Agreement for scientific and technological cooperation (A8-0212/2018 - Rolandas Paksas) RO

Parteneriatul strategic în materie de cercetare dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii este în vigoare din 1998, iar o cooperare reciprocă mai intensă pe viitor ar putea genera o creștere economică semnificativă, locuri de muncă și o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor de pe ambele țărmuri ale Atlanticului.Am votat pentru prelungirea „Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Guvernul Statelor Unite ale Americii” pentru o nouă perioadă de cinci ani.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2017/009 FR/Air France (A8-0210/2018 - Alain Lamassoure) RO

Cererea vizează 1 858 de lucrători disponibilizați și se referă la mobilizarea din FEG a unei sume totale de 9 894 483 EUR pentru Franța. Disponibilizările sunt legate de modificările structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale generate de globalizare și, mai exact, de perturbările economice grave suferite de sectorul transportului aerian internațional, în special scăderea cotei de piață a UE. Autoritățile franceze atribuie efectele cele mai dăunătoare ale globalizării transportului aerian asupra întreprinderilor din UE unei creșteri foarte puternice a capacității companiilor aeriene Emirates, Qatar Airways și Etihad Airways, care continuă din 2012.Am votat propunerea de decizie de mobilizare a FEG în favoarea Franței pentru sprijinirea reintegrării pe piața muncii a lucrătorilor disponibilizați.
2016/11/22
Role of cities in the institutional framework of the Union (A8-0203/2018 - Kazimierz Michał Ujazdowski) RO

UE consolidează treptat dimensiunea urbană a diverselor sale politici, așa cum demonstrează, de exemplu, conceptul „orașelor și comunităților inteligente” și inițiativele precum Inițiativa comunitară pentru zonele urbane, dezvoltarea urbană durabilă, Rețeaua de dezvoltare urbană, acțiunile inovatoare urbane, Capitala Europeană a Culturii, Capitala Europeană Verde și Capitala Europeană a Inovării, Convenția primarilor și Agenda urbană a UE.Orașele joacă un rol important în implementarea anumitor politici și instrumente ale UE, cum ar fi în domeniul politicii de coeziune și al fondurilor structurale și de investiții europene.Am votat ca orașelor și autorităților locale să li se acorde un sprijin suficient pentru a le permite să îmbunătățească dimensiunea urbană a procesului de elaborare a politicilor UE.
2016/11/22
Three-dimensional printing: intellectual property rights and civil liability (A8-0223/2018 - Joëlle Bergeron) RO

UE a inclus această tehnologie printre domeniile tehnologice de înaltă prioritate. Întrucât face posibilă producția la cerere, imprimarea 3D le-ar putea aduce întreprinderilor numeroase beneficii: simplificarea lanțurilor logistice, scăderea numărului de operațiuni de depozitare și transport, precum și reducerea impactului asupra mediului și a cheltuielilor de asigurare a mărfurilor.Sectorul imprimării 3D trebuie tratat cu prudență. Va fi nevoie de multă experiență înainte de a fabrica un produs de calitate care nu reprezintă o amenințare pentru utilizatorul sau consumatorul care îl folosește.Prin votul exprimat susțin crearea unei baze de date cuprinzătoare cu obiectele care pot fi imprimate, cu scopul de a controla copierea obiectelor tridimensionale protejate de drepturile de autor, eventuala limitare a numărului copiilor private de obiecte tridimensionale, pentru a evita copierea neautorizată de către persoane fizice sau crearea unei taxe pe imprimarea 3D și pentru a compensa prejudiciul suferit de titularii drepturilor de proprietate intelectuală ale căror obiecte 3D au fost copiate de persoane fizice.
2016/11/22
European Defence Industrial Development Programme (A8-0037/2018 - Françoise Grossetête) RO

Industria apărării din UE nu a beneficiat până în prezent de măsuri de stimulare suficiente pentru a fi competitivă la nivel mondial, în pofida faptului că posedă un adevărat patrimoniu tehnologic. Ea are nevoie de măsuri mai semnificative la nivel european pentru a putea dezvolta tehnologii mai puțin costisitoare, mai fiabile și mai independente.Am votat propunerea Comisiei Europene de a se crea un program pentru dezvoltarea industrială în domeniul apărării și consider că este extrem de important ca acesta să fie pus în practică începând cu ianuarie 2019, pentru a-i garanta industriei europene din domeniul apărării perspective solide în perioada de după 2020.
2016/11/22
Integrated farm statistics (A8-0300/2017 - Maria Gabriela Zoană) RO

Regulamentul privind statisticile integrate referitoare la ferme stabilește un cadru pentru statisticile europene de la nivelul fermelor și integrează informații privind structura fermelor cu informații privind metodele de producție, măsurile de dezvoltare rurală, aspectele de agromediu și alte probleme conexe prin intermediul unui sistem flexibil de module și de sondaje ad-hoc.Am votat această propunere de regulament care are scopul de a îmbunătăți comparabilitatea și coerența statisticilor la nivelul UE privind structura fermelor europene, de a accelera transmiterea datelor și de a permite o culegere a datelor mai flexibilă și mai specifică, care să reducă sarcinile ce revin exploatațiilor agricole în UE.
2016/11/22
Measures to strengthen administrative cooperation in the field of value-added tax (A8-0215/2018 - Roberts Zīle) RO

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) constituie o importantă sursă de venituri fiscale pentru statele membre. Statele suportă însă pierderi în acest domeniu din cauza fraudelor. În ceea ce privește TVA, frauda fiscală transfrontalieră reprezintă una dintre problemele principale cu care se confruntă statele membre. Sistemul actual de impozitare a activităților comerciale dintre statele membre nu este capabil să țină pasul cu accelerarea economiei.Salut propunerea Comisiei de a se întări cooperarea dintre statele membre, pentru a le ajuta să combată mai ușor, mai rapid și mai eficient frauda în materie de TVA.Prin votul exprimat consider că propunerea legislativă va găsi un echilibru just între cererile de informații și analiza acestor informații, pe de o parte, și protecția datelor și respectarea vieții private, pe de altă parte. Au fost introduse o serie de modificări cu scopul de a se defini mai clar cadrul de activitate al Eurofisc, precum și cadrul pentru prelucrarea și utilizarea informațiilor de către autorități. Au fost incluse, de asemenea, trimiteri la actele legislative aplicabile în materie de protecție a datelor.
2016/11/22
Climate diplomacy (A8-0221/2018 - Arne Lietz, Jo Leinen) RO

Acest raport identifică în mod sistematic structurile necesare, precum și partenerii strategici și culoarele tematice pentru diplomația UE în domeniul climei, sprijinind astfel dezvoltarea unei viitoare strategii cuprinzătoare pentru UE. Diplomația UE în domeniul climei se poate baza pe experiența accelerării și coordonării capacităților diplomatice înaintea summitului privind clima de la Paris și poate fi dezvoltată în continuare într-o abordare mai strategică.Am votat ca diplomația UE în domeniul climei să identifice priorități tematice pentru care cooperarea și eforturile diplomatice sunt deosebit de importante sau promițătoare și în cazul cărora UE a dobândit expertiză și cunoștințe de specialitate.Diplomația UE în domeniul climei ar trebui să își concentreze eforturile asupra legăturilor dintre schimbările climatice și migrație, care reprezintă o amenințare tot mai gravă la adresa securității și stabilității în UE și în afara ei. Pentru viitorul Agendei UE pentru diplomația în domeniul climei, măsurile preventive și ameliorarea evaluării riscurilor trebuie să facă parte integrantă din efortul comun, desfășurat de instituțiile UE în cooperare cu statele membre. Acest lucru va contribui la cadre de prevenire a conflictelor în contextul politicii externe a UE și a statelor membre.
2016/11/22
Structural and financial barriers in the access to culture (A8-0169/2018 - Bogdan Andrzej Zdrojewski) RO

Prezentul raport tratează direct problemele care afectează accesul la cultură. Problema accesului la cultură este aspectul fundamental ce stă la baza politicii culturale, atât din perspectiva UE, cât și din cea națională și este aspectul esențial din perspectiva cetățenilor. Trebuie subliniată necesitatea promovării și îmbunătățirii accesului la cultură ca una dintre principalele priorități de pe agenda politică.Scopul tematic al raportului este acela de a efectua o analiză transsectorială a obstacolelor existente în calea accesului și participării la cultură. Acest raport privește nu numai obstacolele structurale și financiare ce privesc accesul la cultură, ci și obstacolele sociale și digitale, precum și obstacolele educaționale.Recunoscând importanța creativității și a inovării, am votat necesitatea de a facilita activitățile artistice ale artiștilor propriu-ziși și de a oferi cetățenilor acces la conținuturile create de sectoarele culturale și creative. Este necesar ca guvernele statelor membre să asigure o educație adecvată artiștilor și publicului și să protejeze infrastructura artistică și patrimoniul cultural material.
2016/11/22
Proportionality test before adoption of new regulation of professions (A8-0395/2017 - Andreas Schwab) RO

Este important ca sectorul sănătății și calitatea serviciilor de sănătate să fie protejate, în interesul cetățenilor UE, fără a afecta piața internă. Am votat necesitatea creării unui statut specific pentru profesiile din domeniul sănătății, asigurând protecția acestora, în limitele principiului proporționalității.
2016/11/22
Use of vehicles hired without drivers for the carriage of goods by road (A8-0193/2018 - Cláudia Monteiro de Aguiar) RO

Statele membre nu ar trebui să restricționeze utilizarea pe teritoriul lor a unui vehicul închiriat de o întreprindere stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, cu condiția ca vehiculul să se conformeze standardelor de funcționare și cerințelor de siguranță în vigoare.Datorită diferitelor niveluri de impozitare a transportului rutier în Uniune, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a limita, pe teritoriul lor, durata în care o întreprindere stabilită pe teritoriul lor poate utiliza vehicule închiriate înmatriculate sau puse în circulație în alt stat membru. În plus, statele membre ar trebui să aibă opțiunea de a limita numărul de vehicule închiriate de o întreprindere stabilită pe teritoriul lor, cu condiția să permită utilizarea unui număr de vehicule care corespunde cu cel puțin 25 % din totalul parcului de vehicule deținute de întreprindere sau, în cazul unei întreprinderi care are o flotă de mai puțin de patru vehicule, utilizarea a cel puțin unui vehicul închiriat.Am votat propunerea de directivă întrucât reprezintă o oportunitate de a încuraja o concurență echitabilă și loială pentru întreprinderile de leasing și de închiriere din UE, reducând totodată sarcinile administrative inutile și încurajând punerea în aplicare.
2016/11/22
Insolvency proceedings: updated annexes to the Regulation (A8-0174/2018 - Tadeusz Zwiefka) RO

Am votat acest regulament care include sub formă de anexe o listă cu procedurile de insolvență și o listă cu practicienii în insolvență relevanți pentru aplicarea sa. Diferite state membre au notificat Comisia Europeana cu privire la schimbările recente intervenite în legislația lor internă prin introducerea de noi tipuri de proceduri de insolvență și/sau de practicieni în insolvență.
2016/11/22
EU-Iceland Agreement on supplementary rules for external borders and visas for 2014-2020 (A8-0196/2018 - Anders Primdahl Vistisen) RO

Obiectivul principal al Fondului pentru securitate internă - componenta frontiere și vize este de a asigura un nivel înalt de securitate în cadrul Uniunii, facilitând deplasările legitime și combătând imigrația ilegală, prin intermediul unui nivel uniform și ridicat de control al frontierelor externe și prin prelucrarea eficientă a vizelor Schengen.Finanțarea de aproximativ 2,8 miliarde de euro până în anul 2020, în principal prin intermediul programelor naționale, trebuie să fie utilizată pentru construirea infrastructurii necesare la punctele de trecere a frontierelor și pentru supravegherea frontierelor, pentru finanțarea sistemelor informatice de care are nevoie Sistemul european de supraveghere a frontierelor, precum și pentru acțiuni care să faciliteze gestionarea eficientă a fluxurilor de migrație, prelucrarea cererilor de viză și cooperarea consulară.Am votat propunerea FSI - Frontiere și vize care instituie un mecanism de solidaritate obligatoriu ce prevede respectarea de către statele participante a acelorași norme europene privind controlul la frontierele externe.
2016/11/22
Implementation of the remaining provisions of the Schengen acquis relating to the Schengen Information System in Bulgaria and Romania (A8-0192/2018 - Monica Macovei) RO

România și Bulgaria joacă un rol esențial în operațiunile legate de supraveghere în Marea Neagră, precum și pe Dunăre, ambele fiind coridoare strategice deschise traficului naval internațional și făcând obiectul unor vulnerabilități la punctele de frontieră. Ele au frontiere comune cu Turcia, Moldova, Ucraina, Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, securizând zone-tampon importante la intrarea în spațiul Schengen. România a fost, timp de mai mulți ani la rând, principalul contribuitor la operațiunile logistice ale Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.Am votat actuala decizie a Consiliului, ce are ca obiectiv eliminarea ultimelor restricții referitoare la utilizarea SIS de către Bulgaria și România. Totodată, va reprezenta o evoluție binevenită pentru participarea acestor două țări la acquis-ul Schengen, va contribui la creșterea nivelului de securitate în spațiul Schengen și va imprima mai multă eficacitate combaterii formelor grave de criminalitate și terorism. Prin eliminarea tuturor restricțiilor privind utilizarea SIS, România și Bulgaria vor fi capabile să asigure același nivel de protecție a frontierelor externe ale Uniunii ca și alte state membre ale spațiului Schengen.
2016/11/22
Cohesion policy and the circular economy (A8-0184/2018 - Davor Škrlec) RO

Politica de coeziune și economia circulară nu înseamnă numai politici în materie de infrastructură, ci și coeziune socială și solidaritate. Acestea oferă răspunsuri provocărilor cu care se confruntă comunitățile locale și regionale, cu privire la modul de abordare a celor mai importante chestiuni legate de climă.Am votat introducerea unei noi dispoziții referitoare la o condiționalitate ex-ante legată de realizarea economiei circulare în cadrul politicii de coeziune, pentru a permite noilor programe operaționale să reflecte mai bine principiile economiei circulare. Totodată, raportul solicită punerea în aplicare a unei metodologii de urmărire relevante pentru o monitorizare exactă a contribuției politicii de coeziune la realizarea economiei circulare și solicită o creștere semnificativă a cheltuielilor legate de economia circulară și climă în politica de coeziune de după 2020.
2016/11/22
Further macro-financial assistance to Ukraine (A8-0183/2018 - Jarosław Wałęsa) RO

Asistența oferită de UE este destinată să ofere și stimulente pentru a intensifica eforturile de reformă întreprinse de Ucraina, prin ajungerea la un acord cu autoritățile ucrainene privind un memorandum de înțelegere care stabilește măsurile de politică de sprijin. Acordarea finanțării este condiționată de întreprinderea acestor măsuri.Prin votul exprimat este important ca eliberarea fiecărei tranșe să se bazeze pe respectarea măsurilor politice clar definite și a condițiilor prealabile de ordin politic pentru asistența macrofinanciară acordată de UE (mecanisme democratice veritabile, printre care un sistem parlamentar pluripartit și statul de drept, respectarea drepturilor omului). Aceste condiții ar trebui să fie clar definite în memorandumul de înțelegere.
2016/11/22
EU-NATO relations (A8-0188/2018 - Ioan Mircea Paşcu) RO

Parteneriatul strategic UE-NATO este fundamental atât pentru politica de securitate și apărare comună în schimbare a UE și pentru viitorul Alianței, cât și pentru relațiile UE-Regatul Unit după ieșirea acestuia din UE.Potențialul relațiilor UE-NATO poate fi valorificat într-o mai mare măsură, iar dezvoltarea și aprofundarea în continuare a parteneriatului nu ar trebui să se limiteze la un răspuns comun la crizele din afara Europei, în special din vecinătate, ci ar trebui să se extindă și la crizele de pe continent.Am votat ca UE și NATO să își consolideze cooperarea privind comunicarea strategică, inclusiv prin consolidarea parteneriatului dintre Centrul de Excelență al NATO în domeniul Comunicării Strategice și divizia StratCom a Serviciului European de Acțiune Externă. De asemenea, UE și NATO ar trebui să coopereze mai mult pentru a îmbunătăți reziliența, apărarea și securitatea statelor învecinate și ale partenerilor ambelor organizații. Asistența oferită țărilor învecinate și partenere pentru a-și consolida capacitățile și reziliența - inclusiv pentru combaterea terorismului - comunicarea strategică, apărarea cibernetică, depozitarea muniției și reforma sectorului securității reprezintă un obiectiv comun, în special în cele trei țări-pilot (Bosnia și Herțegovina, Moldova și Tunisia).
2016/11/22
Cyber defence (A8-0189/2018 - Urmas Paet) RO

O politică comună de apărare cibernetică și o capabilitate substanțială de apărare cibernetică ar trebui să constituie unul dintre fundamentele dezvoltării Uniunii Europene a Apărării.Salut decizia Comisiei privind un pachet legislativ referitor la securitatea cibernetică, menit să sprijine reziliența, descurajarea atacurilor și apărarea UE în domeniul cibernetic.Am votat pentru o dezvoltare coerentă a capacităților cibernetice în toate instituțiile și organele Uniunii, precum și în statele membre, și oferirea soluțiilor politice și practice necesare pentru a depăși obstacolele politice, legislative și organizaționale rămase în calea cooperării în domeniul apărării cibernetice. Consider esențiale schimburile și cooperarea regulate și consolidate între părțile interesate publice competente din domeniul apărării cibernetice, la nivelul UE și la nivel național.Statele membre trebuie să utilizeze în mod optim cadrul asigurat de PESCO și de Fondul european de apărare pentru a propune proiecte de cooperare.
2016/11/22
State of play of recreational fisheries in the EU (A8-0191/2018 - Norica Nicolai) RO

Se estimează că, la nivelul UE, există între 8,7 și 9 milioane de persoane care practică pescuitul recreativ, adică 1,6 % din populația europeană, contribuind cu o sumă estimativă de 10,5 miliarde de euro la economie, o mare parte a acestor bani ajungând la comunități mici sau regiuni considerate ca fiind rămase în urmă. În perspectiva strategiei de dezvoltare a economiei albastre, sprijinul financiar și normativ pentru pescuitul recreativ turistic va ajuta aceste comunități să-și diversifice veniturile și economiile.Am votat pentru includerea pescuitului recreativ în viitoarele planuri de gestionare, dar numai după o evaluare completă bazată pe date integrale fiabile, așa cum se întâmplă în cazul pescuitului comercial, deoarece toate planurile de gestionare ar trebui să aibă cele mai bune avize științifice disponibile. La elaborarea viitoarelor reglementări ar trebui să se țină seama de interesele persoanelor care călătoresc în vederea practicării acestui hobby, astfel încât ele să poată avea un acces facil, echitabil și legal la locurile de pescuit și la stocurile de pești.
2016/11/22
Common rules in the field of civil aviation and European Union Aviation Safety Agency (A8-0364/2016 - Marian-Jean Marinescu) RO

Propunerea prezintă o serie de idei inovatoare, cum ar fi introducerea în Regulamentul privind siguranța a unei abordări bazate pe riscuri și performanță, interdependențele dintre siguranța aviației și alte domenii tehnice ale regulamentului, precum securitatea aviației sau protecția mediului. Scopul propunerii este de a crea un cadru de reglementare pentru integrarea noilor modele de afaceri și a tehnologiilor emergente, cum ar fi vehiculele aeriene fără pilot (drone). Propunerea tratează problema absenței de resurse pentru unele autorități naționale și include un cadru pentru punerea în comun și partajarea resurselor tehnice între autoritățile aeronautice naționale și AESA. În cele din urmă, propunerea de regulament cuprinde noi dispoziții privind coordonarea și dezvoltarea cercetării și formării în domeniul aviației.Am votat modificările cuprinse în propunere care se referă la interdependențele specifice dintre siguranță și securitate în domeniul aviației, intensificarea cooperării internaționale, promovarea standardelor UE și stabilirea unor obligații mai puțin stricte în ceea ce privește acordurile de lucru dintre agenție și autoritățile aeronautice naționale din țările terțe.
2016/11/22
CO2 emissions from and fuel consumption of new heavy-duty vehicles (A8-0010/2018 - Damiano Zoffoli) RO

Împărtășesc poziția Comisiei și salut parcursul întreprins până aici pentru a defini standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele, dar este necesar să aducă câteva modificări în vederea consolidării prezentei propuneri de regulament.Am votat ca executivul european să elaboreze cât mai rapid un calendar în care să definească clar termenele și modalitatea în care software-ul VECTO se va aplica la diversele tipologii de vehicule grele care nu sunt încă reglementate, printre care autobuzele, anumite tipuri de camion și remorcile, vehiculele grele electrice și hibride și cele alimentate cu carburanți alternativi, care vor fi disponibile pe piață, iar procedura de testare și funcționare a software-ului VECTO pentru aceste tipologii diverse de vehicule să fie actualizată.De asemenea, am votat pentru crearea unei transparențe depline a pieței, care să acopere lacunele de informare existente și să permită operatorilor sectorului să adopte decizii de achiziționare în cunoștință de cauză, să furnizeze constructorilor stimulente pentru inovare și să permită autorităților publice să aibă acces la datele complete pentru elaborarea și aplicarea politicilor menite să promoveze utilizarea unor vehicule grele mai eficiente și mai puțin poluante.
2016/11/22
Modernisation of education in the EU (A8-0173/2018 - Krystyna Łybacka) RO

Crearea unui Spațiu european al educației trebuie să fie în concordanță cu ceea ce s-a realizat până în prezent de Spațiul european al învățământului superior și Spațiul european de cercetare și inovare. Spațiul european al educației ar trebui să primească un sprijin politic puternic din partea statelor membre, ale căror eforturi colective vor da un nou impuls dezvoltării educaționale, respectând totodată principiile subsidiarității, libertății educaționale și autonomiei instituționale.Provocările sociale și demografice din Europa, cerințele de pe piața forței de muncă, noile tehnologii, preferințele personale și nevoile educaționale stabilesc direcțiile schimbărilor în educație. Este important ca sistemele educaționale să ia în considerare acești factori nu doar pentru a oferi cunoștințe de înaltă calitate, ci și pentru a asigura competențele adecvate.Prin votul exprimat încurajez statele membre și autoritățile regionale să mărească investițiile în educație, utilizând fondurile structurale și de investiții europene, și sprijin cadrele didactice și managerii atât în domeniul tehnologiilor moderne, cât și în dezvoltarea unor metode de predare axate pe persoana care învață, asigurând, în același timp, o educație de înaltă calitate, măsurată în funcție de volumul de cunoștințe și competențe transmise, precum și creativitatea și capacitatea de învățare pe tot parcursul vieții.
2016/11/22
Towards a sustainable and competitive European aquaculture sector (A8-0186/2018 - Carlos Iturgaiz) RO

Pentru a avea un sector european al acvaculturii în expansiune, dinamic, sustenabil și inovator trebuie create condiții de concurență echitabile în cadrul UE și cu concurenții din afara UE.UE ar trebui să-și valorifice know-how-ul, expertiza și valorile și să le mențină, exportându-le totodată în țările terțe care doresc să aibă acces la piața alimentelor de origine marină din UE.Strategia CE pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii europene, precum și orientările strategice propuse în 2013 reprezintă în continuare o provocare: simplificarea procedurilor administrative, asigurarea dezvoltării sustenabile și a creșterii acvaculturii prin intermediul amenajării spațiale coordonate, creșterea competitivității acvaculturii din UE, promovarea unor condiții de concurență echitabile pentru operatorii din UE prin exploatarea avantajelor competitive ale acestora.Am votat pentru dezvoltarea sectorului mariculturii din Europa, printr-un cadru cuprinzător de politici concertate, inclusiv prin elaborarea de orientări privind includerea cerințelor referitoare la maricultură în punerea în aplicare a Directivei din 2014 a UE privind amenajarea spațiului maritim și prin extinderea cooperării tehnologice la sectorul mariculturii în temeiul unor acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil încheiate între Uniunea Europeană și țările partenere din sud.
2016/11/22
Odometer manipulation in motor vehicles: revision of the EU legal framework (A8-0155/2018 - Ismail Ertug) RO

Am votat pentru stabilirea unui nivel mai ridicat al soluțiilor integrate de securitate a datelor odometrelor. Obligarea producătorilor să protejeze în mod specific odometrul împotriva manipulării este un prim pas care va oferi o protecție mai bună în cazul tuturor autoturismelor noi introduse pe piață.O soluție pe termen lung ar fi combinarea autoturismelor conectate și a tehnologiei blockchain. O rețea blockchain ar reprezenta o alternativă sigură, securizată și necostisitoare. Rețelele blockchain sunt concepute astfel încât modificarea datelor este imposibilă, iar, pe termen lung, transferul automat al datelor odometrelor către o rețea blockchain europeană ar putea pune capăt manipulării odometrelor.
2016/11/22
Gender equality and women's empowerment: transforming the lives of girls and women through EU external relations 2016-2020 (A8-0167/2018 - Linda McAvan, Dubravka Šuica) RO

Principiul egalității între femei și bărbați este o valoare fundamentală a UE, iar dimensiunea de gen ar trebui integrată, prin urmare, în toate activitățile și politicile UE, astfel încât egalitatea să devină o realitate și să se realizeze dezvoltarea durabilă.Am votat ca UE să promoveze cadre juridice și strategii care încurajează o participare sporită și mai eficace a femeilor în procesele de menținere și consolidare a păcii și de mediere, precum și în misiunile civile și militare ale UE de gestionare a crizelor, acordând o atenție deosebită violenței sexuale în situații de conflict. O analiză a conflictului care ține seama de dimensiunea de gen, în consultare cu actorii din cadrul comunității și cu organizațiile de femei, poate permite o mai bună înțelegere a rolului femeilor în situații de conflict.Este importantă necesitatea unei alocări bugetare pentru programele de prevenire a căsătoriilor între copii, care au scopul de a crea un mediu în care fetele să își poată atinge întregul potențial, inclusiv prin educație, programe sociale și economice pentru fetele neșcolarizate, sisteme de protecție a copiilor, adăposturi pentru femei și fete, consiliere juridică și asistență psihologică.
2016/11/22
Implementation of the EU Youth Strategy (A8-0162/2018 - Eider Gardiazabal Rubial) RO

Am votat pentru o aplicare eficientă a Strategiei UE pentru tineret, consolidată pe termen lung și bine coordonată, în interesul tinerilor europeni.Tinerii ar trebui să aibă acces cu ușurință la procesele decizionale de la nivelul UE, pentru a-și împărtăși punctele de vedere și a aduce o contribuție relevantă la acestea. Uniunea Europeană ar trebui să acționeze în strânsă colaborare cu nivelurile național, regional și local, pentru a găsi măsurile adecvate care trebuie luate și promovate în rândul cetățenilor europeni.Toți tinerii trebuie să fie integrați pe piața forței de muncă și să aibă locuri de muncă de calitate, și este esențial să fie consolidate eforturile pentru a le oferi oportunități egale, astfel încât să le fie asigurată o integrare durabilă pe piața forței de muncă și locuri de muncă pe termen lung.Pentru a obține rezultate fiabile, programele europene ar trebui să fie consolidate, îmbunătățite, promovate și finanțate corespunzător, cu o viziune pe termen lung coordonată.
2016/11/22
Implementation of the Ecodesign Directive (A8-0165/2018 - Frédérique Ries) RO

Uniunea Europeană este angajată în tranziția economiei europene către o economie cu emisii scăzute și mai durabilă. Se pot genera economii de scară mai mari, iar gestionarea energiei și a materiilor prime poate fi îmbunătățită dacă UE utilizează întregul potențial al proiectării ecologice.Am votat pentru necesitatea elaborării și utilizării la maximum a economiei circulare și a unor strategii privind achizițiile publice verzi, pentru a acorda prioritate produselor cu sustenabilitate dovedită, cum ar fi produsele cu etichetă ecologică, și celor mai înalte standarde de eficiență a resurselor în toate investițiile și pentru promovarea utilizării pe scară largă a achizițiilor verzi, inclusiv în sectorul privat.
2016/11/22
Mobilisation of the EU Solidarity Fund to provide assistance to Greece, Spain, France and Portugal (A8-0175/2018 - José Manuel Fernandes) RO

Statele membre trebuie să utilizeze contribuția financiară rapid și transparent, garantând o distribuție echitabilă în regiunile afectate.Am votat pentru a sprijini statele membre în utilizarea fondurilor structurale și de investiții europene pentru reconstrucția regiunilor afectate, iar Comisia trebuie să sprijine și să aprobe rapid realocarea acordurilor de parteneriat solicitată de statele membre pentru reconstrucția acestor regiuni.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2018/000 TA 2018 - Technical assistance at the initiative of the Commission (A8-0172/2018 - Eider Gardiazabal Rubial) RO

Fondul european de ajustare la globalizare a fost creat pentru a oferi sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de consecințele schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale.Am votat propunerea care privește mobilizarea unei sume de 345 000 EUR din FEG pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei. Obiectivul asistenței tehnice este de a finanța activitățile de monitorizare și colectare a datelor, de a informa, de a crea o interfață a bazei de cunoștințe și de a oferi consultanță pentru statele membre cu privire la utilizarea, monitorizarea și evaluarea FEG.
2016/11/22
Conformity of fisheries products with access criteria to the EU market (A8-0156/2018 - Linnéa Engström) RO

Piața produselor pescărești din Uniunea Europeană este cea mai mare din lume, absorbind un sfert din totalul importurilor. În 2016 am importat 8,8 milioane tone de produse pescărești și de acvacultură, producția UE fiind, în comparație, de 6,2 milioane tone.Produsele pescărești și condițiile de îndeplinit pentru punerea pe piață a acestora fac obiectul unor discriminări pe piața UE. Aceste discriminări nu sunt în favoarea sectorului pescuitului din UE.Am votat pentru îmbunătățirea standardelor sanitare ale produselor pescărești exportate în UE, pentru ameliorarea siguranței pe mare în cadrul activității de pescuit, care este recunoscută ca fiind una dintre cele mai periculoase profesii din lume și pentru o coordonare strânsă între politica comercială a UE și cea în domeniul pescuitului, inclusiv în ceea ce privește negocierea acordurilor comerciale care implică aspecte legate de pescuit.
2016/11/22
The future of food and farming (A8-0178/2018 - Herbert Dorfmann) RO

Prin votul exprimat susțin propunerile operaționale pentru o PAC simplificată, o guvernanță îmbunătățită, o mai bună reflectare a diversității agriculturii din UE, o subsidiaritate crescută, limitarea sarcinii administrative pentru beneficiari și implementarea de programe de finanțare orientate spre rezultate și bazate pe performanță.
2016/11/22
Interpretation and implementation of the Interinstitutional Agreement on Better Law-Making (A8-0170/2018 - Pavel Svoboda, Richard Corbett) RO

În 2016, Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană au adoptat noul Acord interinstituțional privind o mai bună legiferare („noul AII”), pentru a ameliora calitatea legiferării la nivelul UE, a face ca legislația UE să servească mai bine interesele cetățenilor și ale întreprinderilor și a se asigura că legislația și politicile UE își ating într-adevăr obiectivele, cu un minimum de sarcini administrative.Am votat pentru consolidarea și îmbunătățirea angajamentelor și obiectivelor comune, a dispozițiilor privind cooperarea interinstituțională în programarea interinstituțională multianuală și anuală, a instrumentelor pentru o mai bună legiferare, a instrumentelor legislative, actelor delegate și de punere în aplicare, a transparenței și coordonării procesului legislativ, transpunerii și aplicării legislației Uniunii și a simplificării. Acordul impune alinierea legislației existente la cadrul legislativ introdus de Tratatul de la Lisabona, în special în ceea ce privește măsurile adoptate în cadrul procedurii de reglementare cu control. Totodată, regulamentul prevede crearea unei baze de date comune pentru situația dosarelor legislative, precum și a unui registru al actelor delegate
2016/11/22
Annual Report on the functioning of the Schengen area (A8-0160/2018 - Carlos Coelho) RO

Spațiul Schengen reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale Uniunii Europene, fiind o componentă esențială a proiectului european și cea mai apreciată și recunoscută de către cetățenii europeni.Prezentul raport evidențiază principalele deficiențe întâlnite în punerea în aplicare a acquis-ului Schengen, aduce în prim-plan progresele înregistrate și evidențiază măsurile pe care instituțiile europene și statele membre ar trebui să le adopte în viitor. Raportul detaliază constatările principale din diferitele domenii ale mecanismului de evaluare Schengen și ale metodologiei de evaluare a vulnerabilității, pe care Parlamentul European le-a considerat inacceptabile și pentru care sunt necesare acțiuni noi.Am votat pentru ca România și Bulgaria, care îndeplinesc cerințele de șapte ani, să adere la spațiul Schengen, iar Consiliul trebuie să aprobe aderarea acestor țări.
2016/11/22
Minimum standards on the rights, support and protection of victims of crime (A8-0168/2018 - Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Angelika Mlinar) RO

Am votat prezentul raport care a fost elaborat cu scopul de a evalua punerea în aplicare a Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității în statele membre ale UE. Raportul analizează diferite aspecte legate de punerea în aplicare a directivei: măsurile de transpunere a actului legislativ la nivelul statelor membre, punerea în aplicare concretă a directivei pe teren, beneficiile pe care aceasta le-a oferit victimelor, precum și dificultățile întâmpinate.Legislativul european joacă un rol important pentru a optimiza procesul de punere în aplicare adecvată a directivei, prin sprijinirea victimelor criminalității și prin promovarea drepturilor acestora în general, în special prin intermediul sprijinului financiar al UE necesar pentru a asigura o formare judiciară corespunzătoare a personalului competent.
2016/11/22
Annual report on the implementation of the Common Commercial Policy (A8-0166/2018 - Tokia Saïfi) RO

Uniunea Europeană trebuie să promoveze interesele întreprinderilor și ale cetățenilor prin punerea în aplicare a politicii sale comerciale, urmărind, în același timp, obiectivul unui comerț corect și echitabil pentru toți, bazat pe norme care trebuie respectate și pe principii-cheie, cum este reciprocitatea.Am votat pentru transpunerea conținutului acordurilor în practică și pentru ca instrumentele europene să fie integral utilizate de către operatorii economici și de către consumatori.Este esențial să se asigure mai multă transparență în punerea în aplicare a politicii comerciale comune, în special pe perioada negocierii acordurilor comerciale. O mai bună comunicare la nivel european și național în ceea ce privește politica comercială va permite o mai bună transmitere a informațiilor către părțile interesate.
2016/11/22
Fishing mortality ranges and safeguard levels for certain herring stocks in the Baltic Sea (A8-0149/2018 - Alain Cadec) RO

Am votat în favoarea propunerii legislative de modificare tehnică a planului de gestionare pentru Marea Baltică, în special pentru heringul din Golful Botnic.Primul plan multianual de gestionare de după reforma politicii comune actuale în domeniul pescuitului (PCP) a fost adoptat pentru regiunea Mării Baltice. Regulamentul (UE) 2016/1139 a stabilit un plan multianual pentru stocurile de cod, hering și șprot în Marea Baltică. Obiectivul planului este să garanteze că exploatarea stocurilor în cauză reface și menține populațiile stocurilor respective peste nivelurile care permit obținerea producției maxime durabile. Planul stabilește obiectivele cuantificabile și intervalele mortalității prin pescuit.
2016/11/22
EU-Switzerland Agreement on the cumulation of origin between the EU, Switzerland, Norway and Turkey in the framework of the Generalised System of Preferences (A8-0151/2018 - Tiziana Beghin) RO

Prezentul acord dintre UE și Elveția a fost negociat în scopul de a adopta modificările aduse de reforma regulilor de origine ale sistemului generalizat de preferințe în 2010. Reforma a introdus un nou sistem de cumulare a originii de către exportatorii înregistrați și a prevăzut includerea Turciei în sistemul cumulului de origine care, până în prezent, a funcționat între Uniune, Elveția și Norvegia. Noua legislație prevede, de asemenea, înlocuirea fostelor certificate de origine de tip A cu un nou sistem pentru stabilirea dovezilor de origine de către exportatorii înregistrați.Am votat acest acord, fiind necesar pentru a asigura buna funcționare a schimburilor între Uniunea Europeană și Elveția. Acesta va permite UE și Elveției să utilizeze noile dovezi de origine înlocuitoare prevăzute de noul sistem al exportatorilor înregistrați. Sistemul este deja în vigoare, iar lipsa unui instrument juridic adecvat, ar putea afecta schimburile comerciale dintre UE și Elveția.
2016/11/22
EU-Norway Agreement on the cumulation of origin between the EU, Switzerland, Norway and Turkey in the framework of the Generalised System of Preferences (A8-0152/2018 - Tiziana Beghin) RO

Prezentul acord între UE și Norvegia a fost negociat cu scopul de a adopta modificările aduse de reforma regulilor de origine ale sistemului generalizat de preferințe (SGP) în 2010. Reforma a introdus un nou sistem de cumulare a originii de către exportatorii înregistrați și a prevăzut includerea Turciei în sistemul cumulului de origine care, până în prezent, a funcționat între Uniune, Elveția și Norvegia. Noua legislație prevede, de asemenea, înlocuirea fostelor certificate de origine de tip A cu un nou sistem pentru stabilirea dovezilor de origine de către exportatorii înregistrați (REX).Am votat prezentul acord deoarece este necesar pentru a asigura buna funcționare a schimburilor comerciale între Uniunea Europeană și Norvegia. Acesta va permite UE și Norvegiei să utilizeze noile dovezi de origine înlocuitoare prevăzute de noul sistem REX. Sistemul este deja în vigoare și lipsa unui instrument juridic adecvat ar putea afecta relațiile comerciale dintre UE și Norvegia.
2016/11/22
EU-Norway Agreement on administrative cooperation, combating fraud and recovery of claims in the field of Value Added Tax (A8-0147/2018 - Miguel Viegas) RO

Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului și Directiva 2010/24/UE a Consiliului pun la dispoziție cadrul juridic pentru cooperarea statelor membre în vederea prevenirii și combaterii fraudelor și pentru recuperarea creanțelor în domeniul TVA.Frauda în domeniul TVA care implică operatori din țări terțe reprezintă un risc important în sectoarele telecomunicațiilor și serviciilor electronice. Având în vedere dezvoltarea acestor sectoare, instrumente mai eficace pentru combaterea acestui tip de fraudă sunt esențiale pentru a proteja bugetele publice. Este esențial să se stabilească un cadru de asistență reciprocă pentru a combate fraudele transfrontaliere în materie de TVA și a ajuta fiecare țară să recupereze TVA-ul care i se datorează. Acordurile de cooperare cu vecinii și partenerii comerciali ai UE ar îmbunătăți șansele statelor membre să identifice și să combată fraudele în materie de TVA.Am votat acordul bilateral dintre UE și Norvegia deoarece va pune la dispoziție un cadru juridic solid pentru o bună cooperare între Norvegia și statele membre. Cooperarea în cauză se bazează pe structura de cooperare care este în vigoare în prezent între statele membre ale UE și va beneficia de aceleași instrumente, precum platforme electronice și formulare electronice.
2016/11/22
Optimisation of the value chain in the EU fishing sector (A8-0163/2018 - Clara Eugenia Aguilera García) RO

Obiectivul principal este acela de a se încerca identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite, astfel încât prelucrătorii și pescarii locali să păstreze cea mai mare parte din valoarea generată.Am votat pentru optimizarea acestor procese pentru a contribui la o mai bună valorificare a produselor și la revitalizarea economiei comunităților locale de pescari.Faptul că pescarii și producătorii locali păstrează această valoare poate avea un efect pozitiv asupra comunităților locale datorită prezenței în zonă a unei activități economice dinamice, profitabile și sustenabile. De asemenea, acest lucru este important în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, în special pentru fixarea populației din aceste comunități, pentru atragerea tinerilor pregătiți și pentru crearea unui sector atractiv pentru acest segment de populație. În același timp, sectorul va beneficia de profesioniști care dețin pregătirea adecvată pentru a aduce îmbunătățiri în domeniul inovării.
2016/11/22
Implementation of CAP young farmers’ tools in the EU after the 2013 reform (A8-0157/2018 - Nicola Caputo) RO

Raportul oferă informații cu privire la stadiul punerii în aplicare a actualului mecanism pentru tinerii fermieri al PAC (politica agricolă comună). Am votat o serie de recomandări în materie de politici, care au drept scop îmbunătățirea schemei de sprijin existente și susținerea tinerilor fermieri pentru a depăși principalele obstacole cu care se confruntă la intrarea în sectorul agricol.Este importantă sprijinirea, în continuare, a instrumentelor PAC pentru tinerii fermieri și creșterea peste 2% a nivelului maxim de finanțare, precum și accesul la terenuri, fiind principalul obstacol cu care se confruntă tinerii fermieri și noii fermieri. Pentru soluționarea acestei probleme, este necesară reevaluarea structurii de plăți directe și crearea de stimulente care să motiveze fermierii mai în vârstă să cedeze exploatațiile lor generațiilor mai tinere.De asemenea, trebuie să se reducă barierele administrative și fermierilor din UE să li se acorde o mai mare flexibilitate pentru a-și adapta planurile de afaceri la evoluția condițiilor de pe piețe.
2016/11/22
Posting of workers in the framework of the provision of services (A8-0319/2017 - Elisabeth Morin-Chartier, Agnes Jongerius) RO

Detașarea este o formă specifică de mobilitate temporară a forței de muncă, bazată pe libertatea de prestare de servicii peste graniță, în cadrul pieței interne. Deși lucrătorii detașați sunt angajați printr-o agenție de plasament și sunt, astfel, supuși legislației statului membru „de origine”, aceștia beneficiază de o serie de drepturi fundamentale în vigoare în statul membru gazdă. Aceasta pentru a garanta că aceste drepturi, precum și condițiile de încadrare în muncă, sunt protejate în întreaga UE.Am votat pentru asigurarea de condiții de concurență loială în domeniul prestării de servicii la nivel transfrontalier, dublate de o protecție socială solidă a lucrătorilor detașați.
2016/11/22
Management, conservation and control measures applicable in the Convention Area of the South Pacific Regional Fisheries Management Organisation (A8-0377/2017 - Linnéa Engström) RO

Am votat propunerea Comisiei deoarece urmărește să transpună diferitele măsuri de conservare și gestionare, acoperind o gamă largă de aspecte, de la pescuitul INN și măsuri de reducere a mortalității păsărilor marine la pescuitul experimental. SPRFMO a adoptat numeroase restricții necesare privind operațiunile (atât pescuitul cu traule, cât și cel cu paragate), pentru a preveni capturarea de păsări marine. Acest lucru este de apreciat, dat fiind că Planul de acțiune al UE privind păsările marine atrage atenția asupra ratelor ridicate ale mortalității în rândul păsărilor marine din zonele de pescuit din întreaga lume. Potrivit informațiilor existente, Comisia pentru conservarea faunei și florei marine din Antarctica a redus cu peste 90 % mortalitatea în rândul păsărilor marine cauzată de pescuitul cu paragate, realizând adaptări tehnice relativ simple și eficiente ale uneltelor și practicilor de pescuit. Astfel de măsuri eficiente de prevenire a mortalității păsărilor marine trebuie adoptate și în zona Convenției SPRFMO și în alte zone oceanice, dată fiind importanța pe care UE o acordă celor mai bune practici.
2016/11/22
Sustainable finance (A8-0164/2018 - Molly Scott Cato) RO

Cea mai mare parte a banilor aflați în circulație este generată de sectorul bancar privat, atunci când băncile acordă împrumuturi. Acest lucru acordă o putere imensă sectorului bancar în ceea ce privește decizia de a aloca bani pentru economie, chiar înainte de a fi impozitați sau economisiți.Rolul instituțiilor financiare și al guvernelor publice este esențial. Având în vedere ritmul actual al dezvoltării finanțelor verzi și al investițiilor în energie curată, este puțin probabil ca obiectivele Acordului de la Paris să fie atinse fără eforturi suplimentare. Am votat pentru luarea de măsuri mai ambițioase și mai decisive de către autoritățile publice pentru a accelera viteza investițiilor, în special în infrastructura verde și pentru a aborda alocarea greșită de capital pentru alte domenii decât crearea de valori durabile și pe termen lung.Autoritățile publice ar trebui să aibă încrederea să își asume un rol mai important în finanțarea tranziției verzi și să își asume poziția de lider față de sectorul privat pentru a mări capacitatea de investiție necesară tranziției energetice.
2016/11/22
The 2017 EU Justice Scoreboard (A8-0161/2018 - Jytte Guteland) RO

Am votat pentru realizarea unor sisteme judiciare eficiente, independente și de calitate înaltă în statele membre. Aceasta va contribui la creșterea economică și la sporirea protecției consumatorilor.Îmbunătățirea eficienței instanțelor judecătorești poate conduce la o rată de creștere mai mare a economiei, întrucât percepția întreprinderilor cu privire la independența judiciară poate conduce la creșterea productivității. Acolo unde sistemele judiciare garantează executarea drepturilor, creditorii sunt mai dispuși să acorde împrumuturi, comportamentul oportunist al întreprinderilor este descurajat, costurile aferente tranzacțiilor se reduc, iar întreprinderile inovatoare sunt mai dispuse să investească.Trebuie subliniat faptul că sunt, în continuare, necesare îmbunătățiri în ceea ce privește furnizarea online de informații cu privire la sistemele naționale de justiție, și anume prin intermediul paginilor web accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere sau care oferă instrumente interactive, care le permit cetățenilor să afle dacă sunt eligibili pentru a beneficia de asistență juridică. De asemenea, disponibilitatea online a hotărârilor judecătorești în cauze civile/comerciale și de contencios administrativ ar putea fi, de asemenea, îmbunătățită în toate instanțele.
2016/11/22
Common system of value added tax, with regard to the obligation to respect a minimum standard rate (A8-0124/2018 - Roberto Gualtieri) RO

Prezenta propunere face parte dintr-o serie de propuneri legislative ale Comisiei care vizează reformarea sistemului de TVA al UE, precum și evoluția către un sistem definitiv de TVA în UE.Prin votul exprimat, consider că această directivă va stabili în mod permanent o limită convenită care asigură buna funcționare a pieței interne, lăsând totodată flexibilitate statelor membre în stabilirea cotei standard de TVA, în locul numeroaselor prelungiri de ultim moment ale cotei minime temporare.
2016/11/22
Prevention of the use of the financial system for the purposes of money laundering or terrorist financing (A8-0056/2017 - Krišjānis Kariņš, Judith Sargentini) RO

Propunerea vizează întărirea și mai mare a normelor UE în materie de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și o mai mare transparență privind beneficiarii reali ai societăților și fiduciilor, cu scopul de a intensifica combaterea evaziunii fiscale.Am votat pentru continuarea eforturilor în vederea remedierii lipsurilor care ar putea afecta acțiunile împotriva spălării banilor și combaterea evaziunii fiscale și a fraudei fiscale.UE nu ar trebui să piardă șansa de a continua consolidarea normelor sale privind combaterea spălării banilor și mărirea transparenței, luând în considerare și nevoile speciale ale țărilor în curs de dezvoltare, care sunt îndeosebi afectate de epidemia de fluxuri financiare ilicite.
2016/11/22
Approval and market surveillance of motor vehicles and their trailers, and of systems, components and separate technical units intended for such vehicles (A8-0048/2017 - Daniel Dalton) RO

Am votat pentru modificarea sistemului de taxe în scopul unei mai bune adaptări a regulamentului la condițiile schimbătoare din statele membre. Pentru a se asigura condiții de concurență echitabile și o supraveghere temeinică a pieței în întreaga Uniune, statele membre stabilesc structuri de taxe care să reflecte condițiile din statele membre de finanțare a activităților de supraveghere a pieței.De asemenea, am votat o serie de clarificări suplimentare privind finanțarea activităților de supraveghere a pieței.Totodată, se propune o consolidare a autorităților de omologare și de supraveghere a pieței, precum și a responsabilității Comisiei de a lua măsuri în caz de neconformitate. Reglementările clare în domeniul supravegherii pieței, însoțite de sancțiuni stricte, au un efect puternic și credibil de descurajare a viitoarelor încercări de eludare sau încălcare a cerințelor.
2016/11/22
Organic production and labelling of organic products (A8-0311/2015 - Martin Häusling) RO

Am votat propunerea Comisiei de a dezvolta agricultura ecologică în Europa. Aceasta se axează pe trei obiective: îndepărtarea obstacolelor, garantarea unei concurențe echitabile și îmbunătățirea încrederii consumatorilor. Astfel, se urmărește eliminarea numeroaselor derogări existente, raționalizând în acest fel normele și reducând sarcinile administrative.Este esențial pentru încrederea consumatorilor, calitatea producției și asigurarea unor condiții de concurență echitabile pentru producători să se dezvolte controale de calitate deschise și echitabile pentru produsele ecologice importate. Sisteme de autocontrol și de auditare externă ar trebui, prin urmare, să fie aplicate în cazul produselor din UE și al produselor importate.
2016/11/22
Packaging and packaging waste (A8-0029/2017 - Simona Bonafè) RO

Am votat pentru stabilirea de obiective mai ambițioase privind reciclarea, extinderea sistemelor obligatorii de răspundere extinsă a producătorilor pentru ambalaje, o formulare mai clară, punerea în aplicare mai strictă a cerințelor esențiale și promovarea reutilizării pentru a promova utilizarea eficientă a resurselor.Prevenirea cantitativă și îmbunătățirea calității ambalajelor trebuie să fie obiectivul principal al revizuirii directivei. În acest sens, trebuie descurajată utilizarea excesivă a ambalajelor impusă consumatorilor, promovând crearea de ambalaje care pot fi reciclate și/sau reutilizate mai ușor. În plus, ar trebui promovate măsuri pentru a sprijini cercetarea în domeniul ambalajelor care utilizează resurse regenerabile și utilizarea și comercializarea acestora.
2016/11/22
End-of-life vehicles, waste batteries and accumulators and waste electrical and electronic equipment (A8-0013/2017 - Simona Bonafè) RO

Obiectivul prezentei propuneri este de a simplifica obligațiile statelor membre în ceea ce privește obligațiile de raportare și de a le alinia la dispozițiile privind raportarea din Directiva-cadru privind deșeurile, Directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje și Directiva privind depozitele de deșeuri.Am votat ca executivul european să elaboreze o metodologie comună pentru colectarea, organizarea și prelucrarea datelor în cooperare cu institutele naționale de statistică, în scopul de a asigura comparabilitatea datelor de calitate, precum și de a simplifica legislația pentru statele membre și întreprinderi.
2016/11/22
Waste (A8-0034/2017 - Simona Bonafè) RO

Modificările directivei-cadru privind deșeurile se axează pe două obiective principale: consolidarea măsurilor de prevenire a generării deșeurilor și încurajarea dezvoltării unei piețe eficiente a materiilor prime secundare.Am votat pentru revizuirea legislației privind deșeurile pentru a proteja mediul, a spori competitivitatea economiei europene și pentru a promova reindustrializarea sustenabilă. O creștere a valorii resurselor implică o intervenție în toate etapele ciclului de viață al produsului: de la extracția materiilor prime la proiectarea produsului și de la distribuție, apoi consum, la sfârșitul ciclului de viață al produsului.
2016/11/22
Annual reports 2015-2016 on subsidiarity and proportionality (A8-0141/2018 - Mady Delvaux) RO

Raportul privind subsidiaritatea și proporționalitatea are ca scop să analizeze aplicarea acestor principii de către instituțiile europene și partenerii acestora pentru a satisface pe deplin așteptările cetățenilor și ale instituțiilor lor naționale.Aceste principii asigură un proces legislativ european eficient, respectând în același timp suveranitatea națională. Este de datoria noastră să ne asigurăm că aplicarea acestor principii păstrează acest echilibru.Prin votul exprimat, consider că UE poate interveni, în afara domeniilor de competențe exclusive, numai în cazul în care este în măsură să acționeze într-un mod mai eficient decât statele membre ale UE la nivelul lor național sau local respectiv. În conformitate cu principiul proporționalității, mijloacele utilizate de UE pentru atingerea obiectivelor stabilite de tratate nu trebuie să depășească ceea ce este necesar.
2016/11/22
EU-Lebanon Agreement for scientific and technological cooperation: participation of Lebanon in the Partnership for Research and Innovation in the Mediterranean Area (PRIMA) (A8-0352/2017 - Sofia Sakorafa) RO

Obiectivul PRIMA constă în coordonarea, consolidarea, intensificarea, extinderea și alinierea actualelor programe naționale de cercetare și inovare fragmentate din aceste sectoare. PRIMA este cea mai mare inițiativă euromediteraneeană de cercetare și inovare din acest domeniu, o oportunitate unică pentru statele membre ale UE și pentru țările terțe mediteraneene să își unească forțele și un bun exemplu al deschiderii către lume a cercetării și inovării din UE.Am votat pentru încheierea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Republica Libaneză, deoarece consider că ar putea contribui, de asemenea, și la soluționarea problemei pe care o reprezintă strămutarea forțată a rezidenților din regiunea mediteraneeană, abordând astfel câteva dintre cauzele profunde ale migrației.
2016/11/22
EU-Mauritius Fisheries Partnership Agreement: fishing opportunities and financial contribution (A8-0053/2018 - Norica Nicolai) RO

Am votat încheierea protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius pentru promovarea unei politici sustenabile în domeniul pescuitului, a unei exploatări mai responsabile a resurselor piscicole din apele Republicii Mauritius și pentru sprijinirea eforturilor Republicii Mauritius de a-și dezvolta o economie maritimă sustenabilă, în interesul ambelor părți.
2016/11/22
EU-Norway Agreement concerning additional trade preferences in agricultural products (A8-0126/2018 - Tiziana Beghin) RO

Am votat încheierea acordului sub forma unui schimb de scrisori între Uniunea Europeană și Regatul Norvegiei privind preferințele comerciale suplimentare pentru produsele agricole deoarece va oferi noi oportunități comerciale pentru exportatorii din UE și va aprofunda relațiile comerciale dintre UE și Norvegia. Acest acord va contribui la o strânsă colaborare în vederea liberalizării în continuare a comerțului cu produse agricole între UE și Norvegia, în special în ceea ce privește comerțul cu produse agricole prelucrate, care este împiedicat de tarife vamale ridicate în Norvegia, și în direcția reluării negocierilor privind indicațiile geografice.
2016/11/22
A European strategy for the promotion of protein crops (A8-0121/2018 - Jean-Paul Denanot) RO

Promovarea culturilor proteice necesită mobilizarea și coordonarea mai multor politici ale UE: PAC, politica de cercetare, politicile de mediu și cele din domeniul climei, politica energetică, politica de vecinătate și politica comercială.Am votat ca PAC să sprijine culturile proteice cu ajutorul unor serii de măsuri, cum ar fi: plățile care să nu mai fie limitate la anumite culturi și regiuni aflate în dificultate pentru a genera mai multe acțiuni, plățile pentru ecologizare, măsurile agroecologice care vizează agricultura ecologică și alte tipuri de agricultură, calitatea investițiilor, sistemul de consiliere agricolă, formarea și, desigur, inovarea prin Programul pentru inovație și spirit antreprenorial.
2016/11/22
Inclusion of greenhouse gas emissions and removals from land use, land use change and forestry into the 2030 climate and energy framework (A8-0262/2017 - Norbert Lins) RO

Am votat regulamentul deoarece va stabili un cadru juridic pentru emisiile de gaze cu efect de seră și absorbțiile din sectorul LULUCF (exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură) începând din 2021, inclusiv în cadrul politicilor UE privind clima. Astfel, este important să avem o creștere a obiectivului intern al sectorului LULUCF, să stabilim norme de contabilizare mai stricte și să stimulăm restaurarea zonelor umede.
2016/11/22
Binding annual greenhouse gas emission reductions to meet commitments under the Paris Agreement (A8-0208/2017 - Gerben-Jan Gerbrandy) RO

Propunerea Comisiei Europene referitoare la Regulamentul privind partajarea eforturilor sau „Regulamentul privind acțiunea în domeniul climei pentru punerea în aplicare a Acordului de la Paris” vizează aproximativ 60% din emisiile de gaz cu efect de seră din UE. Toate sectoarele care nu intră în domeniul de aplicare al sistemului de comercializare a cotelor de emisii (EU ETS) fac obiectul regulamentului, inclusiv transporturile, deșeurile, mediul construit și agricultura. Propunerea Comisiei are ca obiectiv obținerea, în sectoarele vizate, până în 2030, de reduceri de 30% ale emisiilor față de nivelurile din 2005.Am votat această propunere de regulament pentru a garanta că flexibilitatea în sectorul LULUCF aduce beneficii în materie de climă și pentru a încuraja statele membre să utilizeze varietatea existentă a instrumentelor financiare ale UE pentru sectorul agricol.
2016/11/22
Energy performance of buildings (A8-0314/2017 - Bendt Bendtsen) RO

Propunerea Comisiei vizează să utilizeze revizuirea directivei pentru a contribui și mai mult la decarbonizarea transporturilor prin utilizarea infrastructurii din jurul clădirilor și pentru a înlesni dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitatea electrică.Am votat pentru întărirea cerințelor referitoare la conținutul strategiilor naționale de renovare pe termen lung, pentru a realiza în special renovarea necesară a parcului imobiliar existent. Statele membre, respectând principiul subsidiarității, trebuie să asigure strategii de renovare cuprinzătoare, definind acțiuni specifice care să vizeze parcul imobiliar cu cele mai slabe performanțe, să soluționeze problema stimulentelor divergente, să ia în considerare limitele pertinente din ciclul de viață al unei clădiri, să trateze chestiunea limitelor legale în materie de contabilizare a investițiilor publice și să asigure accesul la informațiile referitoare la instrumentele financiare de care pot beneficia consumatorii pentru reabilitările energetice.
2016/11/22
Implementation of the 7th Environment Action Programme (A8-0059/2018 - Daciana Octavia Sârbu) RO

Al șaptelea program de acțiune pentru mediu oferă orientări strategice importante atât pentru UE, cât și pentru statele membre, promovează o agendă care are un efect pozitiv asupra cetățenilor și mediului și crește gradul de responsabilitate. Cu toate acestea, există câteva domenii esențiale în care punerea în aplicare deficitară a PAM contribuie la degradarea mediului și reprezintă o amenințare directă la adresa sănătății cetățenilor. Printre ele se numără: utilizarea nesustenabilă a terenurilor și pescuitul nesustenabil, pierderea biodiversității, calitatea aerului, zgomotul ambiental, gestionarea deșeurilor și expunerea la substanțe chimice.Am votat în favoarea adoptării de urgență de măsuri pentru punerea în aplicare a legislației, precum și pentru elaborarea unor politici adecvate în aceste domenii. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită următoarelor trei teme principale: cunoștințele deficitare, coerența politicilor și finanțarea.
2016/11/22
Gender equality in the media sector in the EU (A8-0031/2018 - Michaela Šojdrová) RO

Acest raport vizează egalitatea dintre femei și bărbați în sectorul mass-media la nivelul UE. Mass-media influențează în mod semnificativ politica și societatea și, prin urmare, trebuie să ne asigurăm că aceasta funcționează în mod adecvat și echilibrat.Raportul se axează asupra situației femeilor care lucrează în domeniul mass-media ca reporteri sau comentatori, dar constată, de asemenea, absența femeilor din posturile decizionale: numai 30-40% dintre posturile de director în domeniul mass-media sunt deținute de femei. Această situație poate afecta nu numai conținutul și atenția mass-media, dar contribuie și la mărirea generală a diferențelor de remunerare și pensie între femei și bărbați.Am votat ca organismele UE să se asigure că legile privind combaterea discriminării sunt aplicate în mod corespunzător și ameliorează cadrul juridic privind concilierea vieții profesionale cu viața de familie.
2016/11/22
Implementation of the Development Cooperation Instrument, the Humanitarian Aid Instrument and the European Development Fund (A8-0118/2018 - Enrique Guerrero Salom) RO

Scopul acestui raport este să contribuie la revizuirea, începută de Comisie, a FED și ICD și să evalueze relevanța acestora, precum și a instrumentului de ajutor umanitar în raport cu obiectivele politicilor în domeniul cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar.Am votat pentru o serie de recomandări menite să îmbunătățească modul de funcționare a FED și ICD până la sfârșitul aplicării lor în 2020, precum și o serie de propuneri și recomandări privind noul cadru financiar multianual, care va fi prezentat în lunile viitoare de Comisia Europeană.Uniunea trebuie să-și mențină și să-și mărească contribuția la cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar. Pentru ca Uniunea să continue să reprezinte un lider la nivel mondial atât în ceea ce privește cuantumul contribuțiilor sale financiare pentru cooperarea în domeniul dezvoltării și ajutorului umanitar, cât și în ceea ce privește pertinența acțiunilor sale în cadrul acestor politici, noul cadru financiar multianual post-2020 va trebui să corespundă provocărilor globale cu care se confruntă Uniunea și să prevadă alocări financiare pe măsură, asigurând coerența între politicile sale interne și externe și menținând autonomia și unicitatea politicilor sale în materie de dezvoltare și ajutor umanitar, în conformitate cu valorile sale fundamentale.
2016/11/22
Enhancing developing countries' debt sustainability (A8-0129/2018 - Charles Goerens) RO

Comisia și statele membre trebuie să furnizeze împreună o nouă orientare în ceea ce privește asistența oficială pentru dezvoltare, menită în special să ofere un cadru mai bun pentru acordarea de împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare.UE și statele sale membre pot redefini responsabilizarea tuturor părților implicate în operațiuni ce implică datorii suverane. Am votat pentru o serie de recomandări ce vizează descurajarea acordării de împrumuturi al căror impact asupra dezvoltării ar fi nul, implicarea parlamentelor naționale ale țărilor debitoare, astfel încât acestea să aibă rol decizional în materie de împrumuturi, convenirea asupra unei proceduri de insolvență pentru statele care nu își pot îndeplini obligațiile de plată, acordarea de prioritate dreptului la dezvoltare al cetățenilor din țările în curs de dezvoltare asupra dreptului la recuperarea creanțelor.
2016/11/22
Strengthening economic, social and territorial cohesion in the EU (A8-0138/2018 - Marc Joulaud) RO

Viitoarea politică de coeziune trebuie să continue să acopere toate regiunile europene printr-un buget pe măsura provocărilor și va trebui nu numai să reducă disparitățile, ci și să consolideze reziliența și să prevină rămânerea în urmă a teritoriilor vulnerabile, luând în considerare într-o mai mare măsură tendințele și dinamica.Prin votul exprimat consider că locurile de muncă, inovarea, sprijinirea IMM-urilor, lupta împotriva schimbărilor climatice și economia circulară trebuie să fie domenii de intervenție prioritare ale viitoarei politici de coeziune.Trebuie consolidată dimensiunea socială a Uniunii Europene și sprijinită o mai bună coordonare a instrumentelor care contribuie la aceasta. De asemenea, este necesar să se stabilească o legătură între politica de coeziune și garanția unui mediu favorabil investițiilor, eficacității și bunei utilizări a fondurilor.Am votat pentru un cadru de reglementare unic autentic pentru diferitele fonduri și asigurarea unui tratament coerent al fondurilor în regim de gestionare directă și al fondurilor politicii de coeziune, în special în ceea ce privește ajutoarele de stat.
2016/11/22
EU-Comoros fisheries partnership agreement: denunciation (A8-0058/2018 - João Ferreira) RO

În contextul de cooperare continuă dintre UE și Comore, în special în ceea ce privește politica de dezvoltare, este important ca politica UE și a statelor sale membre față de această țară să se concentreze asupra priorităților strategice, în cadrul cărora sectorul pescuitului constituie o componentă centrală.Am votat ca UE să continue să promoveze transferurile care vor permite Uniunii Comorelor, printre altele: să-și îmbunătățească sistemul de administrare și guvernanță în domeniul pescuitului, atât din punct de vedere juridic, cât și în ceea ce privește structura instituțională, să-și dezvolte capacitățile în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea științifică, protecția zonelor de coastă, inspecția, supravegherea și controlul calității și să promoveze reînnoirea flotei de mici dimensiuni pentru a îmbunătăți siguranța, capacitatea de a rămâne pe mare și capacitatea de pescuit.Acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil semnate de UE cu țările terțe trebuie să fie reciproc benefice și să acorde prioritate măsurilor de consolidare a suveranității țărilor terțe asupra zonelor lor de pescuit, dezvoltării de activități economice conexe și protecției resurselor maritime, comunităților de pescuit și lucrătorilor din domeniul pescuitului.
2016/11/22
Europass: framework for skills and qualifications (A8-0244/2017 - Thomas Mann, Svetoslav Hristov Malinov) RO

Decizia nr. 2241/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului a stabilit clar responsabilitățile și a realizat o mai mare transparență a calificărilor și a competențelor printr-un portofoliu de documente denumit „Europass”, pe care persoanele fizice îl pot utiliza în mod voluntar.Obiectivul este de a face calificările și competențele cetățenilor Uniunii transparente și interoperabile în și între statele membre, cuprinzând instrumente bazate pe web, informații și dezvoltarea de standarde deschise, pentru a sprijini transparența și înțelegerea abilităților și a calificărilor. Europass ar trebui să își propună să îmbunătățească înțelegerea cunoștințelor dobândite nu doar în contexte formale, ci și non-formale și informale și prin experiență practică, inclusiv prin intermediul mobilității.Am votat noul cadru comun oferit de acest text deoarece contribuie la adaptarea serviciilor Europass la nevoile și așteptările utilizatorilor și furnizorilor din toate taberele: cursanți, persoane care caută un loc de muncă, angajatori – mai ales întreprinderi mici și mijlocii – centre de educație și formare, parteneri sociali, centre Europass și autorități naționale responsabile. Serviciile revizuite Europass ar urma, de asemenea, să valorifice potențialul viitoarelor sisteme digitale și să se adapteze la ele.
2016/11/22
Common Consolidated Corporate Tax Base (A8-0051/2018 - Alain Lamassoure) RO

În această propunere, Comisia consideră că profiturile impozabile ar trebui să fie repartizate între statele membre în care își desfășoară activitatea compania respectivă. Formula de repartizare cuprinde trei factori cu pondere egală: vânzările, activele și forța de muncă, la care ar fi important să se adauge și un al patrulea factor - colectarea și exploatarea datelor cu caracter personal în scopuri comerciale („DATE”), pentru a se asigura că CCCTB se aplică și activităților digitale.Am votat ca acest sistem să permită statelor membre să își mențină dreptul suveran de a stabili ratele fiscale și impozita o cotă adecvată din profiturile realizate de societăți. Elementul de consolidare reprezintă o condiție sine qua non a noului sistem de impozitare și trebuie să fie introdus în același timp cu normele comune în materie de impozit pe profit.Propunerile privind CCCTB reprezintă un element esențial în realizarea pieței interne și au potențialul de a impulsiona creșterea economiei europene. Un nou cadru ar promova o piață internă mai echitabilă și mai bine integrată și ar putea contribui la realizarea obiectivelor altor proiecte, cum ar fi uniunea piețelor de capital, piața unică digitală și Planul de investiții pentru Europa.
2016/11/22
Guidelines on the framework of future EU-UK relations (B8-0134/2018, B8-0135/2018) RO

Am votat pentru o rezoluție care prezintă un posibil cadru de asociere pentru viitoarele relații UE-Marea Britanie după Brexit, care se referă la: respectarea integrității pieței interne, a uniunii vamale și a celor patru libertăți, asigurarea unui tratament egal și corect pentru toți cetățenii UE care trăiesc în Marea Britanie și pentru cetățenii britanici care trăiesc în UE și păstrarea drepturilor cetățenilor așa cum au fost stabilite în Acordul din Vinerea Mare (granița irlandeză).Relația dintre UE și Marea Britanie s-ar putea baza pe patru elemente: relații comerciale și economice (FTA), securitate internă, cooperare în politica externă și de apărare și cooperare tematică, de exemplu în proiecte transfrontaliere de cercetare și inovare.
2016/11/22
Measures for the control of Newcastle disease (A8-0026/2018 - Adina-Ioana Vălean) RO

Am votat ca fiecare stat membru să stabilească un plan de urgență prin care să se specifice măsurile naționale care trebuie puse în aplicare în cazul apariției unui focar de maladie de Newcastle. Planul de urgență se actualizează, după caz, pentru a ține seama de evoluția situației.
2016/11/22
Further macro-financial assistance to Georgia (A8-0028/2018 - Hannu Takkula) RO

Comisia propune 45 de milioane EUR pentru a ajuta Georgia să își acopere o parte din nevoile de finanțare externă pentru perioada 2017-2020. Georgia continuă să se confrunte cu un context extern nefavorabil, deficitul său bugetar s-a accentuat, fapt care a dus la o pondere mai mare a datoriei publice în PIB. Sistemul financiar al Georgiei rămâne solid și bine capitalizat în general, în special ca urmare a supravegherii prudente și a reglementării de către banca centrală.UE este principalul partener comercial al Georgiei și Georgia continuă să se adapteze cerințelor din DCFTA, înregistrând progrese semnificative în reformele necesare. Am votat propunerea Comisiei de acordare a unei asistențe macrofinanciare pentru Georgia. Eliberarea fiecărei tranșe ar trebui să fie legată de condiții clare și Comisia ar trebui să monitorizeze în mod riguros îndeplinirea acestor condiții pe tot parcursul întregii operațiuni de asistență macrofinanciară.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2017/008 DE/Goodyear (A8-0061/2018 - Ingeborg Gräßle) RO

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.Am votat pentru acordarea contribuției financiare în valoare de 2 165 231 EUR ca răspuns la cererea depusă de Germania.
2016/11/22
The next MFF: Preparing the Parliament’s position on the MFF post-2020 (A8-0048/2018 - Jan Olbrycht, Isabelle Thomas) RO

Este important ca viitorul buget pe termen lung al UE să finanțeze priorități noi și să compenseze orice deficite cauzate de Brexit. Prin urmare, UE ar trebui să susțină programele de cercetare și sprijinul acordat tinerilor și firmelor mici, să finanțeze noile priorități, cum ar fi agricultura modernă, sustenabilă și dezvoltarea celor mai sărace regiuni din UE, și să realizeze o înlocuire parțială a contribuțiilor din PIB-ul statelor membre cu noi surse de venituri.Am votat pentru ca bugetul UE să corespundă priorităților politice și să răspundă unora dintre noile provocări cu care se confruntă toate statele membre - migrația, apărarea, securitatea sau schimbarea climatică. Limita actuală privind cheltuielile UE ar trebui ridicată de la 1 % la 1,3 % din PIB-ul UE, pentru a putea finanța aceste noi priorități fără să fie sacrificate regiunile cele mai sărace ale UE sau comunitățile agricole.
2016/11/22
European Semester for economic policy coordination: Annual Growth Survey 2018 (A8-0047/2018 - Hugues Bayet) RO

Cadrul actual al guvernanței economice europene și-a demonstrat limitele. În lipsa unei schimbări de direcție a politicii fiscale din zona euro, nu vom mai putea spera într-o creștere durabilă, cu locuri de muncă de calitate. Am votat pentru o reformă a Pactului de stabilitate și de creștere, pentru instituirea unei capacități fiscale a zonei euro și pentru un plan de investiții publice ambițios.Infrastructurile publice de calitate constituie unul dintre atuurile competitivității noastre. Din păcate, Europa riscă însă să piardă acest atu din cauza lipsei actuale de investiții, care se reflectă prin îmbătrânirea infrastructurilor, cu consecințe asupra congestionării traficului rutier, încetinirii traficului feroviar și incertitudinilor în ceea ce privește investițiile pe piața energetică.Este nevoie de o politică de investiții durabilă la nivel european, care să asigure tranziția ecologică necesară ce va permite Uniunii Europene să-și atingă obiectivele pe care și le-a fixat.
2016/11/22
European Semester for economic policy coordination: employment and social aspects in the Annual Growth Survey 2018 (A8-0052/2018 - Krzysztof Hetman) RO

Raportul pentru 2018 prezintă semne pozitive de redresare a economiei europene, cu o creștere economică stabilă, rate în scădere ale șomajului și îmbunătățirea investițiilor și a finanțelor publice. Cu toate acestea, anumite probleme persistă. Obiectivul prezentului raport este să identifice cele mai importante obstacole constante pentru atingerea unui nivel de dezvoltare economică susținut, concomitent cu convergența socială, și să emită recomandări pentru Comisie și statele membre.Am votat pentru necesitatea unor reforme structurale pentru a stimula investițiile și a îmbunătăți productivitatea și, în același timp, a asigura sisteme de protecție socială corespunzătoare. Acestea ar trebui să se axeze în special pe îmbunătățirea mediului de afaceri pentru întreprinderile mici și mijlocii, care creează 85 % din locurile de muncă noi.Comisia și statele membre ar trebui să sprijine noile tehnologii de producție, deoarece acestea au potențialul de a stimula productivitatea și crearea de noi locuri de muncă.
2016/11/22
Implementation of the Protocol on the financial consequences of the expiry of the ECSC Treaty and on the Research Fund for Coal and Steel (A8-0034/2018 - Jean Arthuis) RO

Obiectivul propunerii de decizie a Comisiei este de a permite utilizarea tuturor dezangajărilor realizate în cadrul programului Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel (FCCO) începând din 2003. Comisia estimează că beneficiile acestei reutilizări s-ar putea ridica la 40,3 milioane EUR. Adoptarea propunerii ar permite astfel Comisiei să crească bugetul FCCO din 2018 la 40 de milioane EUR și să folosească restul creditelor pentru bugetul din 2019.Am votat pentru susținerea pe deplin a promovării unui oțel european curat și competitiv. Este necesar un salt calitativ pentru a se ajunge, până în 2025, la un proiect concret de producere a oțelului fără emisii de CO2. Este necesară mobilizarea tuturor părților interesate din sector, iar Parlamentul se va asigura că o sumă substanțială este alocată pentru această inițiativă în cadrul noului Program-cadru pentru cercetare și inovare. În acest sens, stabilirea unui amplu parteneriat public-privat paneuropean ar contribui la dezvoltarea filierelor tehnologice de producție a oțelului pentru a evita emisiile de CO2 (energie electrică și hidrogen) sau pentru a le reduce în mod semnificativ (integrarea procedeelor, tehnici bioindustriale, reciclarea, captarea și stocarea CO2).
2016/11/22
EU-New Zealand agreement on cooperation and mutual administrative assistance in customs matters (A8-0029/2018 - Daniel Caspary) RO

Obiectivul general al acordului este dezvoltarea și intensificarea cooperării și a asistenței administrative reciproce în domeniul vamal cu Noua Zeelandă. Cadrul de cooperare are ca obiectiv securizarea lanțului de aprovizionare și facilitarea comerțului legitim, permițând totodată schimbul de informații pentru a asigura punerea corectă în aplicare a legislației vamale și prevenirea, anchetarea și combaterea încălcărilor legislației vamale.Am votat pentru susținerea încheierii unui astfel de acord pentru a permite o cooperare mai eficientă între autoritățile vamale și a continua întărirea și aprofundarea relației cu Noua Zeelandă.
2016/11/22
A European strategy on Cooperative Intelligent Transport Systems (A8-0036/2018 - István Ujhelyi) RO

Este important ca toate sectoarele industriale să-și unească forțele - telecomunicațiile, construcția de automobile, sectorul energiei și sectorul transporturilor -, astfel încât progresele în domeniul digital să poată fi introduse și puse în practică în mod corespunzător.Am votat pentru crearea unui sistem de transport cu adevărat multimodal, care să integreze toate modurile de transport în cadrul unui serviciu de mobilitate unic, cu informații în timp real și care să crească eficiența transporturilor în general, precum și sustenabilitatea și durabilitatea acestora. Comisia trebuie să asigure și să promoveze cooperarea și investițiile la nivel european în domeniul digitalizării industriei transporturilor, prin fonduri existente și noi, pentru a integra sistemele de transport inteligente în diferitele moduri de transport.
2016/11/22
Cross-border parcel delivery services (A8-0315/2017 - Lucy Anderson) RO

Comisia Europeană a propus, în cadrul strategiei sale privind piața unică digitală, un regulament privind serviciile de livrare transfrontalieră de colete. Prin regulamentul propus, Comisia urmărește să asigure mai multă eficiență în acest sector, transparența tarifelor și ratelor terminale și prețuri accesibile.Am votat pentru crearea unei piețe unice digitale, adaptată la nevoile consumatorilor și vânzătorilor cu amănuntul. Este importantă extinderea domeniului de aplicare a dispozițiilor-cheie ale regulamentului la toți furnizorii de servicii de livrare transfrontalieră de colete, în special având în vedere că numeroși furnizori de servicii universale nu dețin o cotă de piață mare pe piața UE a coletelor transfrontaliere.
2016/11/22
Initial qualification and periodic training of drivers of certain road vehicles and driving licences (A8-0321/2017 - Peter Lundgren) RO

Externalizarea producției în străinătate sau tranziția continuă către economia digitală, inclusiv cumpărăturile online, înseamnă că societățile de transporturi trebuie să transporte tot mai multe mărfuri prin Europa și trebuie să încerce să rămână competitive prin reducerea costurilor aferente operațiunilor lor. Aceste reduceri se realizează, din păcate, de multe ori în detrimentul formării și competențelor conducătorilor auto sau al condițiilor sociale ale acestora.Am votat ca formarea periodică a conducătorilor auto și calificarea acestora, precum și capacitatea de a verifica respectivele competențe și de a asigura aplicarea legislației care reglementează aceste aspecte la nivelul UE să fie actualizate regulat astfel încât să reflecte schimbările rapide care influențează sectorul.
2016/11/22
Establishing the European Defence Industrial Development Programme aiming at supporting the competitiveness and innovative capacity of the EU defence industry (A8-0037/2018 - Françoise Grossetête) RO

Industria apărării din UE nu a beneficiat până în prezent de măsuri de stimulare suficiente pentru a fi competitivă la nivel mondial. Ea are nevoie de măsuri semnificative la nivel european pentru a putea dezvolta tehnologii mai puțin costisitoare, mai fiabile și mai independente.Am votat pentru o întărire a autonomiei în domeniul apărării în Uniunea Europeană, care se poate realiza printr-o cooperare mai strânsă între statele membre și întreprinderi, care trebuie să se bazeze pe prioritățile statelor membre privind capabilitățile comune. Acest fapt va garanta viabilitatea proiectelor. Dezvoltarea în Uniune a bazei industriale și tehnologice din domeniul apărării constituie cheia acestei autonomii.
2016/11/22
Gender equality in EU trade agreements (A8-0023/2018 - Eleonora Forenza, Malin Björk) RO

Comerțul și acordurile comerciale și de investiții afectează în mod diferit femeile și bărbații ca urmare a inegalităților structurale de gen: femeile sunt mai slab remunerate, iar disparitatea de gen la nivel mondial rămâne semnificativă. Obiectivul privind egalitatea de gen nu a fost îndeplinit pe deplin în nicio țară.Am votat ca politicile comerciale ale UE să fie modernizate și reevaluate dintr-o perspectivă mai feministă. Politica comercială trebuie să contribuie la realizarea obiectivului mai general al ONU, care cuprinde, spre exemplu, obiectivele de dezvoltare durabilă. În special, obiectivul 5 stipulează că până în 2030 trebuie realizate egalitatea de gen și capacitarea femeilor și a fetelor.
2016/11/22
Lagging regions in the EU (A8-0046/2018 - Michela Giuffrida) RO

Cadrul macroeconomic are un impact semnificativ asupra creșterii regionale. Dezechilibrele macroeconomice cauzate de criză riscă să submineze cele două decenii de eforturi depuse prin politica de coeziune, în special în regiunile cu creștere scăzută, în care nivelul îngrijorător al datoriei publice și private reprezintă un obstacol pentru dezvoltare. Regiunile cu întârzieri în dezvoltare au niveluri mai scăzute de productivitate, frecvență școlară și ocupare a forței de muncă.Am votat pentru necesitatea reformării mecanismului de condiționalitate macroeconomică pentru a evita ca investițiile să fie puse în pericol tocmai în teritoriile cu cele mai mari dificultăți structurale. Condiționalitatea macroeconomică ar trebui să continue să fie considerată ca parametru pentru activarea măsurilor de coeziune în vederea încurajării și stimulării reformelor.
2016/11/22
The role of EU regions and cities in implementing the COP 21 Paris Agreement on climate change (A8-0045/2018 - Ángela Vallina) RO

Autoritățile locale sunt întotdeauna nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean. Pentru a adopta soluții la schimbările climatice, orașele au semnalat în mod repetat necesitatea sprijinului din partea UE în următoarele domenii: un cadru juridic clar, crearea de capacități, sensibilizarea și formarea, o bază de cunoștințe tehnice și științifice și finanțarea.Raportul se referă, în special, la schimbările în ceea ce privește politica de coeziune, dar și alte politici (PAC, Orizont 2020, energie, mediu); acestea sunt esențiale pentru atingerea, la toate nivelurile teritoriale, a obiectivelor Acordului de la Paris.Am votat pentru ca la nivel local adaptările să fie transversale și să nu se limiteze la domeniul „mediu”: orașele trebuie să asigure legătura dintre schimbările climatice și alte politici urbane, cum ar fi dezvoltarea economică, regenerarea urbană și îmbunătățirea calității vieții. Este esențial să existe capacitățile necesare pentru a combate schimbările climatice, pentru a îmbunătăți guvernanța în acest domeniu prin implicarea activă a tuturor actorilor locali (inclusiv a cetățenilor și a sectorului privat) și pentru a asigura o utilizare mai bună a resurselor alocate.
2016/11/22
Guarantee Fund for external actions (A8-0132/2017 - Eider Gardiazabal Rubial) RO

Propunerea Comisiei modifică Regulamentul de instituire a Fondului de garantare pentru acțiuni externe în contextul revizuirii mandatului de creditare externă al Băncii Europene de Investiții, aducând o serie de ajustări tehnice.Am votat pentru ca Fondul de garantare pentru perioada în curs să fie în continuare gestionat de către Banca Europeană de Investiții. Reinternalizarea Fondului de garantare în cadrul Comisiei ar trebui să fie pregătită în mod adecvat, într-un cadru mai larg de gestionare a setului de instrumente financiare ale UE în contextul următorului cadru financiar multianual. Totodată, trebuie demarate discuții mai largi privind viitoarea structură de creditare externă cu mult înainte de următoarea perioadă financiară care începe în 2020.
2016/11/22
EU guarantee to the European Investment Bank against losses under financing operations supporting investment projects outside the Union (A8-0135/2017 - Eider Gardiazabal Rubial) RO

Propunerea Comisiei vizează extinderea mandatului de acordare a împrumuturilor externe al Băncii Europene de Investiții (BEI), atât cantitativ, cât și calitativ, în special cu obiectivul de a intensifica activitățile în vecinătatea sudică și în Balcanii de Vest și de a contribui la noul Plan de investiții externe.Este important să se pună un accent strategic mai mare pe cauzele profunde ale migrației și să se susțină proiectele de sprijinire a comunităților-gazdă din regiunile prioritare. Este necesar ca propunerea să fie mai clară, pentru a se face distincție între aceste diferite obiective și sumele care le sunt alocate.Am votat pentru o consolidare a legăturii dintre operațiunile BEI și politica externă a UE. În special, repartizarea pe țări în cadrul plafoanelor regionale ar trebui să reflecte pe deplin constrângerile și prioritățile politicii externe și ar trebui să fie definită în consultare cu Serviciul European de Acțiune Externă.
2016/11/22
Annual report on the financial activities of the European Investment Bank (A8-0013/2018 - Eider Gardiazabal Rubial) RO

BEI este o instituție esențială pentru sprijinirea investițiilor publice și private în interiorul UE și, în același timp, joacă un rol important și în afara UE, prin activitățile sale de acordare a împrumuturilor externe.Am votat pentru consolidarea colaborării BEI cu Comisia și cu statele membre pentru a aborda deficiențele sistemice care împiedică anumite regiuni sau țări să profite pe deplin de activitățile financiare ale BEI.
2016/11/22
Situation in Venezuela (RC-B8-0078/2018, B8-0078/2018, B8-0080/2018, B8-0081/2018, B8-0083/2018, B8-0087/2018, B8-0094/2018) RO

Venezuela se confruntă cu o criză politică, socială, economică și umanitară fără precedent. Drepturilor omului, democrația și statul de drept din Venezuela continuă să se deterioreze. Organizarea de alegeri libere și corecte, cu toate garanțiile adecvate, și prevederea unei perioade suficiente pentru pregătirea acestora sunt fundamentale pentru a se putea demara soluționarea numeroaselor probleme cu care se confruntă Venezuela.Am votat pentru respectarea drepturilor omului, a statului de drept și a democrației în Venezuela, pentru realizarea de către autorități a unui plan de acces umanitar de urgență pentru țară. Autoritățile din Venezuela trebuie să permită de urgență intrarea ajutoarelor umanitare în țară și să acorde acces organizațiilor internaționale care doresc să ofere asistență cetățenilor.UE trebuie să acorde sprijin țărilor învecinate, în special Columbiei, să se ocupe de situația refugiaților venezueleni.
2016/11/22
Composition of the European Parliament (A8-0007/2018 - Danuta Maria Hübner, Pedro Silva Pereira) RO

Repartizarea locurilor în Parlamentul European este un subiect sensibil din punct de vedere politic, întrucât are un impact direct asupra reprezentării cetățenilor în singura instituție europeană aleasă în mod direct. Este foarte important ca la baza componenței Parlamentului European să se afle principii corecte, transparente, obiective, viabile și echitabile.Redistribuirea locurilor între statele membre trebuie să fie echitabilă, obiectivă și bazată pe principii clare. Am votat pentru menținerea actualei distribuții a locurilor pentru viitorul mandat 2019-2024, în perioada în care Regatul Unit este încă membru al Uniunii. În momentul în care Regatul Unit se va retrage formal și legal din Uniune, va intra în vigoare noua repartizare, care se va baza pe trei principii: respectarea principiului proporționalității degresive, nicio pierdere de locuri pentru niciun stat membru și o redistribuire minimă a locurilor devenite vacante prin ieșirea din UE a Regatului Unit.
2016/11/22
Revision of the Framework Agreement on relations between the European Parliament and the European Commission (A8-0006/2018 - Esteban González Pons) RO

Tratatul privind Uniunea Europeană afirmă că funcționarea Uniunii se întemeiază pe democrația participativă, iar Comisia Europeană, ca instanță executivă a Uniunii Europene, are un rol determinant în funcționarea Uniunii.Am votat modificările propuse la Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană, și anume: comisarii în funcție pot să se prezinte la alegerile pentru Parlamentul European și să fie desemnați de partidele politice europene drept cap de listă („Spitzenkandidaten”) pentru a deveni președinte al Comisiei Europene, fără să fie nevoiți să își ia concediu fără plată; președintele Comisiei trebuie să informeze deputații despre măsurile luate pentru a se asigura că toți comisarii care sunt în campanie electorală pentru alegerile europene respectă regulile privind independența și integritatea; comisarii să nu utilizeze resurse umane și materiale aparținând Comisiei pentru activitățile de campanie electorală.
2016/11/22
Protection and non-discrimination with regard to minorities in the EU Member States (B8-0064/2018) RO

Garantarea drepturilor minorităților este o cerință esențială pentru țările candidate, conform criteriilor de la Copenhaga. Discriminarea bazată pe originea etnică este menționată ca cea mai des întâlnită formă de discriminare, conform celui mai recent sondaj Eurobarometru pe tema discriminării.Statele membre trebuie să se asigure că sistemele lor juridice garantează că persoanele ce aparțin unei minorități nu sunt discriminate și să adopte și să pună în aplicare măsuri de protecție specifice, bazate pe normele internaționale relevante.Am votat pentru îmbunătățirea cadrului legislativ al UE pentru a proteja în mod cuprinzător drepturile persoanelor care aparțin minorităților și pentru o monitorizare eficace la nivelul UE a situației minorităților autohtone și lingvistice. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene ar trebui să realizeze o monitorizare consolidată a discriminărilor împotriva minorităților naționale din statele membre.
2016/11/22
Zero tolerance for female genital mutilation (B8-0068/2018) RO

Fiind o practică vătămătoare cu caracter transnațional, mutilarea genitală a femeilor (MGF) este recunoscută în prezent ca o problemă mondială, iar Agenda ONU pentru 2030 privind dezvoltarea durabilă o identifică drept o practică vătămătoare, care trebuie eliminată până în 2030.Am votat pentru ca executivul european să acorde sprijin statelor membre și țărilor în care există practica MGF, în vederea creării de rețele și a unor strategii integrate pentru prevenirea acestei practici, inclusiv formarea lucrătorilor sociali, a personalului medical, a liderilor din comunitate și religioși, precum și a funcționarilor de poliție și din domeniul justiției. De asemenea, Comisia și statele membre trebuie să includă în programele educaționale ale materiilor care joacă un rol determinant în prevenirea MGF informații de bază privind MGF și alte practici vătămătoare pentru fete.
2016/11/22
EU-Brazil Agreement for scientific and technological cooperation (A8-0004/2018 - Angelo Ciocca) RO

Evaluarea realizată de Comisie demonstrează în mod clar că acordul oferă un cadru important de facilitare a cooperării între UE și Brazilia în domenii prioritare comune în sectorul științei și tehnologiei, dând naștere unor beneficii reciproce. Având în vedere că potențialul Braziliei ca partener în domeniul cercetării și inovării continuă să se dezvolte, această țară trebuie considerată un partener strategic al UE în America Latină.Am votat pentru reînnoirea acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Comunitatea Europeană și Republica Federativă a Braziliei pentru încă cinci ani.
2016/11/22
Setting up a special committee on the Union’s authorisation procedure for pesticides, its responsibilities, numerical strength and term of office (B8-0077/2018) RO

Am votat pentru constituirea unei comisii speciale pentru procedura de autorizare a pesticidelor de către Uniune, având ca responsabilități analizarea și evaluarea calității metodologiei utilizate, a potențialelor deficiențe în evaluarea științifică a aprobării sau a reînnoirii aprobării substanțelor active, precum glifosatul, de către agențiile relevante ale UE și a nivelului resurselor umane și financiare de care dispun agențiile UE responsabile cu evaluarea și clasificarea substanțelor active pentru a stabili dacă acesta este suficient pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile.
2016/11/22
Geo-blocking and other forms of discrimination based on customers' nationality, place of residence or place of establishment (A8-0172/2017 - Róża Gräfin von Thun und Hohenstein) RO

Obiectivul regulamentului este de a le asigura clienților de pe piața internă condiții egale de acces la bunuri și servicii ca în cazul clienților locali.Am votat pentru asigurarea unei securități juridice și a unei forțe executorii sporite prin definirea situațiilor specifice în care nu pot exista motive justificate pentru discriminarea pe criterii de cetățenie, naționalitate sau domiciliu, pentru a se interzice blocarea accesului la site-uri web și utilizarea redirecționării automate în lipsa consimțământului prealabil din partea clientului, precum și pentru combaterea discriminării în utilizarea mijloacelor de plată.
2016/11/22
Cost-effective emission reductions and low-carbon investments (A8-0003/2017 - Julie Girling) RO

Scopul propunerii este acela de a îndeplini obiectivul UE pentru 2030 de reducere cu „cel puțin” 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, protejând în același timp industria europeană de riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon și promovând inovarea și modernizarea sectoarelor energetic și industrial ale Europei în cursul deceniului care începe în 2020.Am votat propunerea executivului european ca parte a actualului pachet al UE privind clima și energia pentru 2030 și consider că un mecanism de piață precum ETS este modul cel mai rentabil de îndeplinire a obligațiilor privind schimbările climatice. De asemenea, consider necesară răspândirea la nivel mondial a practicii de stabilire de tarife pentru emisiile de carbon.
2016/11/22
European Central Bank Annual Report for 2016 (A8-0383/2017 - Jonás Fernández) RO

Este nevoie de mai multă responsabilitate și transparență din partea BCE, proporțional cu nivelul său de independență.S-a constatat o politică monetară laxistă dusă de BCE, inclusiv privind ratele sale scăzute ale dobânzilor și programul de achiziționare de active în perioada 2012-2016. Trebuie urmărite consecințele măsurilor neconvenționale de politică monetară asupra persoanelor fizice care dețin conturi de economii și asupra echilibrului financiar al sistemelor de pensii și asigurări, precum și în ceea ce privește formarea bulelor de active, care ar trebui monitorizate cu atenție de BCE și reduse la minimum.Am votat ca BCE să ofere în continuare sprijinul necesar Greciei și oricărui alt stat membru cu ocazia revizuirii finalizării programului de asistență financiară.Am votat ca BCE, în colaborare cu autoritățile europene de supraveghere, să evalueze toate consecințele retragerii Regatului Unit din UE și să fie gata pentru relocalizarea băncilor și a activităților acestora în zona euro. Înăsprirea supravegherii compensării în euro în afara zonei euro este de o importanță deosebită, pentru a evita lacunele de supraveghere și problemele de stabilitate financiară.
2016/11/22
Accelerating clean energy innovation (A8-0005/2018 - Jerzy Buzek) RO

Coordonarea eforturilor cu partenerii de la nivel mondial, prin intermediul Misiunii inovării și al diferitelor coaliții și inițiative mobilizate prin Acordul de la Paris, reprezintă un element important al susținerii la nivel global a poziției de lider a UE în ceea ce privește inovarea în domeniul energiei.Am votat pentru necesitatea de a multiplica investițiile în inovare în domeniul energetic, analizând, de asemenea, perspectivele în ceea ce privește diviziunea muncii în rândul țărilor care sunt lideri în acest domeniu, precum și promovând exporturile UE de tehnologii în domeniul energiei curate. Cetățenii trebuie să joace un rol central în transformarea energetică și în stimularea inovării.
2016/11/22
Marrakesh Treaty: facilitating the access to published works for persons who are blind, visually impaired, or otherwise print disabled (A8-0400/2017 - Max Andersson) RO

Tratatul vizează facilitarea accesului persoanelor cu deficiențe de vedere și alte dificultăți de citire a materialelor imprimate la opere în format accesibil, protejând totodată titularii drepturilor de autor. În acest scop, tratatul armonizează excepțiile de la sistemul internațional de drepturi de autor și permite schimbul transfrontalier de exemplare în format accesibil.Am votat in favoarea încheierii Tratatului de la Marrakech deoarece reprezintă un pas esențial către aplicarea integrală a acestui important act legislativ privind drepturile de autor.
2016/11/22
Jurisdiction, recognition and enforcement of decisions in matrimonial matters and matters of parental responsibility, and international child abduction (A8-0388/2017 - Tadeusz Zwiefka) RO

Această propunere de reformare a Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 este o inițiativă din cadrul Programului pentru o reglementare adecvată și funcțională.Am votat propunerea de regulament reformat privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, fiind în interesul Uniunii și al familiilor internaționale. Reformarea Regulamentului Bruxelles IIa este necesară, având în vedere numărul tot mai mare de cupluri internaționale și noile moduri de viață.Prin urmare, trebuie acordată o mai mare atenție protecției interesului superior al copilului, care este importantă nu numai în cazul separării și al divorțului, ci și în cazul în care căsătoria subzistă formal, deși nu mai există o legătură reală între cele două părți - aceasta este situația în care survine cea mai mare parte a răpirilor internaționale.
2016/11/22
Implementation of the Youth Employment Initiative in the Member States (A8-0406/2017 - Romana Tomc) RO

Este necesară o strategie care să transforme Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor dintr-un instrument anti-criză într-un instrument permanent de finanțare al UE, cu ajutorul căruia să se combată șomajul în rândul tinerilor în perioada de după 2020.Am votat pentru luarea de măsuri specifice de către statele membre pentru a implementa politici pentru tineret care să fie bazate în mai mare măsură pe date concrete, mai eficace și mai sustenabile.Comisia trebuie să asigure coerența investițiilor în ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor prin încurajarea sinergiilor între sursele disponibile și stabilirea unor reguli omogene în cadrul unui ghid exhaustiv al diverselor norme existente, pentru a asigura în practică un impact mai puternic, mai multe sinergii și o mai mare eficiență și simplificare.
2016/11/22
Implementation of the Professional Qualifications Directive and the need for reform in professional services (A8-0401/2017 - Nicola Danti) RO

Este fundamental rolul jucat de profesii în economia UE și consider că nivelul de calitate a serviciilor profesionale este foarte important pentru a menține modelul economic, social și cultural european.Am votat pentru îmbunătățirea măsurilor care contribuie la dezvoltarea impactului progresului științific, al inovării și al digitalizării din domeniul profesiilor reglementate, păstrând, în același timp, calitatea serviciilor, a locurilor de muncă și asigurând un nivel ridicat de protecție pentru beneficiarii serviciilor, inclusiv pentru consumatori.
2016/11/22
Control of exports, transfer, brokering, technical assistance and transit of dual-use items (A8-0390/2017 - Klaus Buchner) RO

Propunerea de reformă a regimului UE de control al exporturilor prin intermediul unei reformări a Regulamentului privind dubla utilizare, prezentată de Comisia Europeană, este un act legislativ important care contribuie la realizarea următoarelor obiective: Regulamentul privind produsele cu dublă utilizare are potențialul de a sprijini politica noastră externă și de securitate, promovând pacea și stabilitatea în lume, iar propunerea de includere a dimensiunii drepturilor omului oferă UE un instrument suplimentar de protecție a drepturilor omului la nivel mondial și un mecanism eficient de control al exporturilor care este esențial pentru a garanta comerțul liber și echitabil.Am votat pentru eficientizarea regimului UE de control al exporturilor si pentru integrarea drepturilor omului în sistemul de control al exporturilor al UE prin extinderea domeniului de aplicare al regulamentului la securitatea umană. În acest context, tehnologiile de supraveghere cibernetică reprezintă produse de export sensibile, care trebuie să fie controlate. De asemenea, am votat pentru ca tehnologiile cibernetice să fie incluse în regimul UE de control al exporturilor, astfel încât aceste tehnologii să nu fie utilizate pentru a încălca grav drepturile omului și pentru a submina securitatea, democrația, pluralismul și libertatea de exprimare.
2016/11/22
Promotion of the use of energy from renewable sources (A8-0392/2017 - José Blanco López) RO

Parlamentul European s-a angajat în favoarea cetățenilor europeni, a calității vieții lor și a dezvoltării economice și sociale. Noua directivă privind energia din surse regenerabile trebuie să contribuie la o energie curată, sigură, accesibilă pentru toți cetățenii și generatoare de locuri de muncă.Am votat pentru stabilirea unui obiectiv obligatoriu de 35 % de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie până în 2030. Acest obiectiv minim trebuie să fie îndeplinit cu efortul tuturor statelor membre prin stabilirea unor noi obiective naționale obligatorii, inclusiv în sectorul transporturilor.
2016/11/22
Energy efficiency (A8-0391/2017 - Miroslav Poche) RO

Eficiența energetică este principalul nostru instrument pentru decarbonizarea aprovizionării cu energie a Europei, precum și a clădirilor, transporturilor și industriei europene. Am votat măsurile propuse în acest raport care contribuie la o reducere preconizată de 47 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 în UE față de nivelurile din 1990, ceea ce înseamnă că ar trebui să ajungem să îndeplinim cu ușurință obiectivul nostru de reducere de 40 % în temeiul Acordului de la Paris. Trebuie continuate eforturile vizând atingerea neutralității emisiilor nete de carbon până în 2050 și, prin urmare, trebuie să fie menținut angajamentul față de eficiența energetică și după 2030.Măsurile din acest raport vor stimula cu adevărat ocuparea forței de muncă. Dacă există o finanțare adecvată pentru investiții, modelele arată o creștere semnificativă a ocupării forței de muncă – între 405 000 și 4,8 milioane de locuri de muncă.
2016/11/22
Governance of the Energy Union (A8-0402/2017 - Michèle Rivasi, Claude Turmes) RO

Uniunea energetică trebuie să recunoască provocarea pe care o reprezintă încălzirea globală și să stabilească un sistem de guvernanță solid pentru îndeplinirea angajamentelor pe care și le-a asumat în cadrul Acordului de la Paris.Prin votul exprimat am solicitat adoptarea unui buget de carbon corespunzător pentru UE, astfel încât să trăim într-o lume în care schimbările climatice sunt limitate la 1,5°C până la sfârșitul secolului.Având în vedere potențialul ridicat de încălzire globală și durata de viață relativ scurtă în atmosferă a metanului, prin votul exprimat am solicitat ca Uniunea să examineze rapid ce opțiuni de politică relevante există și să prezinte o strategie cuprinzătoare privind metanul, deoarece joacă un rol important în cadrul schimbărilor climatice. Strategiile privind bugetul de carbon și metanul ar trebui să fie baza unei planificări fiabile pe termen lung pentru perioada de până în 2050.Am votat pentru o mai strânsă cooperare transfrontalieră prin intermediul unor parteneriate la nivel macroregional, care au potențialul de a facilita o dezvoltare optimă din punctul de vedere al costurilor, al rețelelor inteligente, al surselor regenerabile de energie și al eficienței energetice.
2016/11/22
Management, conservation and control measures applicable in the Convention Area of the South Pacific Regional Fisheries Management Organisation (A8-0377/2017 - Linnéa Engström) RO

Organizația regională de gestionare a pescuitului în Pacificul de Sud este responsabilă cu gestionarea resurselor piscicole de specii cu migrație redusă. Propunerea Comisiei urmărește să transpună 15 măsuri de conservare și gestionare adoptate până în prezent, acoperind o gamă largă de aspecte, de la măsuri de reducere a mortalității păsărilor marine, la pescuitul experimental.Am votat pentru adoptarea de măsuri eficiente de prevenire a mortalității păsărilor marine, dată fiind importanța pe care UE o acordă celor mai bune practici.
2016/11/22
Implementation of EU macro-regional strategies (A8-0389/2017 - Andrea Cozzolino) RO

Strategiile macroregionale (SMR) au devenit mai importante în ultimii ani ca platforme pentru cooperarea transnațională între statele membre, dar și cu țările terțe. Acestea oferă un cadru integrat pentru abordarea provocărilor reciproce și exploatarea potențialului comun. În perioada de programare 2014 - 2020, SMR au fost incluse în programele fondurilor structurale și de investiții europene.Am votat pentru ca țările participante să își asume încă de la început angajamente clare în ceea ce privește resursele financiare și umane necesare pentru punerea în practică a SMR. Comisia trebuie să acorde asistență pentru îmbunătățirea coordonării în cadrul SMR, să promoveze bune practici și să creeze măsuri de stimulare prin care să fie încurajată participarea activă și coordonarea tuturor părților, inclusiv pentru a se întări legătura dintre politicile UE și punerea în practică a SMR.Astfel, este necesar ca SMR să recurgă la achizițiile publice ecologice pentru a impulsiona inovarea ecologică, bioeconomia, crearea de noi modele de afaceri și utilizarea materiilor prime reciclate în vederea intensificării protecției mediului și a sănătății.
2016/11/22
Conservation of fishery resources and protection of marine ecosystems through technical measures (A8-0381/2017 - Gabriel Mato) RO

Am votat pentru reducerea capturilor nedorite, fie de puieți, fie de specii nevizate, precum și a impactului activităților de pescuit asupra speciilor și ecosistemelor vulnerabile.Pentru a realiza aceste obiective, se reglementează diferitele metode de pescuit, se impun restricții în anumite zone sau perioade, se interzice pescuitul anumitor specii sau se prevăd măsuri de protecție a ecosistemelor vulnerabile. De asemenea, se stabilesc norme privind proiectarea și caracteristicile tehnice ale uneltelor de pescuit și privind utilizarea lor. Sunt prevăzute, de asemenea, dispoziții privind caracteristicile capturilor, de exemplu, dimensiunile minime ale peștilor sau componența capturii.
2016/11/22
International ocean governance: an agenda for the future of our oceans in the context of the 2030 Sustainable Development Goals (A8-0399/2017 - José Inácio Faria) RO

Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă a identificat conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor ca unul dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă. Această decizie demonstrează că rolul esențial al exploatării sustenabile și al conservării ecosistemelor marine și de coastă și a diversității biologice a acestora a fost recunoscut ca fiind esențial în realizarea Agendei 2030 pentru asigurarea unui nou cadru de dezvoltare globală.Este nevoie de un pachet ambițios pentru o economie circulară, cu obiective ale UE de reducere a deșeurilor marine cu 30 % și 50 % în 2025 și, respectiv, în 2030 și cu obiective de reciclare mai mari pentru ambalajele din plastic.Am votat pentru necesitatea unei mai bune guvernanțe internaționale în vederea consolidării eforturilor regionale și globale. Comisia trebuie să dezvolte parteneriate în domeniul oceanelor cu principalii actori din sector, pentru a asigura o mai bună guvernanță internațională a oceanelor. Schimbul de date și acțiunile coordonate sunt posibile în cazul în care se stabilește un cadru clar de guvernanță a oceanelor.
2016/11/22
Women, gender equality and climate justice (A8-0403/2017 - Linnéa Engström) RO

Femeile sunt deosebit de vulnerabile la schimbările climatice și resimt în mod disproporționat efectele acestora, dat fiind rolul lor social, de exemplu, de aprovizionare a familiei cu apă, alimente și materiale combustibile și de îngrijire a altor persoane. De asemenea, în regiunile cele mai afectate de schimbările climatice, 70 % dintre toate femeile lucrează în sectorul agricol, însă nu participă decât arareori la elaborarea politicilor climatice.Am votat pentru necesitatea de a fi integrată dimensiunea de gen în finanțarea atât a adaptării la schimbările climatice, cât și a atenuării efectelor acestora. De asemenea, Comisia trebuie să includă egalitatea de gen, într-un mod structurat și sistematic, în cadrul politicilor privind schimbările climatice și energia pentru UE și să nu se concentreze exclusiv pe dimensiunea externă.Comisia și statele membre trebuie să facă precizări privind impactul genului, al drepturilor omului și al politicilor climatice în rapoartele lor universale periodice adresate Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.
2016/11/22
Situation of the Rohingya people (RC-B8-0668/2017, B8-0668/2017, B8-0669/2017, B8-0670/2017, B8-0671/2017, B8-0672/2017, B8-0673/2017, B8-0674/2017) RO

Etnicii rohingya din statul Rakhine din Myanmar/Birmania sunt una dintre cele mai persecutate minorități din lume și sunt în prezent plasați în tabere, cu restricții severe în ceea ce privește libera circulație în interiorul și în afara statului Rakhine. Această privare de libertate a condus la amenințări la adresa vieții și securității, la negarea dreptului la sănătate și la educație, la malnutriție și insecuritate alimentară, muncă forțată, violență sexuală și limitarea drepturilor lor politice.Este de datoria autorităților din Myanmar/Birmania să protejeze, fără discriminare, toți civilii împotriva abuzurilor, precum și să investigheze încălcările grave ale drepturilor omului și să-i urmărească în justiție pe cei responsabili, în conformitate cu standardele și obligațiile în materie de drepturile omului. Prin votul exprimat am solicitat autorităților din Myanmar/Birmania să permită accesul umanitar internațional imediat și neîngrădit în statul Rakhine, inclusiv sprijin specific pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi copiii, persoanele în vârstă și victimele violenței sexuale.
2016/11/22
Implementation of the directive on combating the sexual abuse and sexual exploitation of children and child pornography (A8-0368/2017 - Anna Maria Corazza Bildt) RO

Directiva 2011/93/UE constituie un cadru juridic solid și complet pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor și a exploatării sexuale a copiilor. Prin votul exprimat am solicitat statelor membre să-și intensifice eforturile pentru o transpunere completă și corectă a directivei, astfel încât să se asigure protecția și sprijinul copiilor victime și toleranță zero în ceea ce privește abuzul sexual asupra copiilor.De asemenea, este necesar ca statele membre să accelereze, în cooperare cu industria internetului, procedurile de notificare și de retragere și să stabilească parteneriate cu industria online, Europol și Eurojust pentru a împiedica piratarea rețelelor și a sistemelor și folosirea acestora în mod abuziv pentru a distribui materiale conținând abuzuri sexuale asupra copiilor.
2016/11/22
Deliberations of the Committee on Petitions 2016 (A8-0387/2017 - Notis Marias) RO

Petițiile reprezintă o sursă importantă de informații directe nu numai cu privire la încălcările și deficiențele aplicării dreptului UE în statele membre, ci și la posibilele lacune ale legislației UE, precum și la propunerile cetățenilor referitoare la noile acte legislative care ar trebui adoptate ori la posibilele îmbunătățiri ale textelor legislative în vigoare. În anul 2016 au fost primite 1 569 de petiții, în comparație cu 1 431 în 2015.Am votat ca cererile de asistență din partea Comisiei pentru petiții să fie tratate în mod corespunzător și ca aceasta să îmbunătățească calitatea răspunsurilor sale pentru a asigura faptul că preocupările cetățenilor europeni sunt abordate în mod corespunzător și transparent. Modul în care sunt abordate problemele evidențiate în petiții are un impact esențial asupra cetățenilor, asupra respectării efective a dreptului lor de a adresa petiții, consacrat în legislația UE, precum și asupra opiniilor lor despre instituțiile UE. Comisia trebuie să identifice mijloace pentru intensificarea cooperării cu autoritățile statelor membre atunci când trebuie să răspundă solicitărilor de informații cu privire la punerea în aplicare și respectarea legislației UE.
2016/11/22
A European Strategy for Low-Emission Mobility (A8-0356/2017 - Bas Eickhout) RO

Tranziția către utilizarea de energie alternativă cu emisii scăzute de dioxid de carbon în sectorul transporturilor a început deja și urmează să fie dezvoltată. Sustenabilitatea utilizării unor combustibili alternativi reprezintă un factor determinant pentru succesul acestei tranziții. Pentru realizarea sustenabilității, este necesară introducerea de infrastructuri specifice.Este de apreciat efortul depus pentru asigurarea unei infrastructuri complete și interoperabile de încărcare a vehiculelor electrice. Am votat ca statele membre să ia măsurile necesare pentru a-și consolida acțiunile de punere în aplicare a unor cadre specifice de politică pentru introducerea de puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice accesibile publicului.Este necesară revizuirea etichetării autovehiculelor, pentru a îmbunătăți informarea consumatorilor și a asigura că normele privind achizițiile publice încurajează utilizarea vehiculelor ecologice.Am votat ca instrumentele de investiții ale UE să fie orientate către susținerea unei mai mari eficiențe a sistemului de transport, în mod neutru din punct de vedere tehnologic, precum și a energiei alternative cu emisii scăzute pentru transporturi și a vehiculelor cu emisii scăzute și emisii zero.
2016/11/22
Objection to an implementing act: use of phosphoric acid – phosphates – di – tri – and polyphosphates (E 338-452) in frozen vertical meat spits (B8-0666/2017) RO

Legislația Uniunii, în special Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, permite în prezent adăugarea de acid fosforic, fosfați și polifosfați ca aditivi alimentari pentru mai multe scopuri tehnologice într-un număr mare de produse alimentare. Există serioase motive de îngrijorare și întrebări legate de efectele negative asupra sănătății ale fosfaților utilizați ca aditivi alimentari.Am votat pentru retragerea proiectului de regulament de către Comisie, deoarece nu este compatibil cu scopul și conținutul Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, urmând ca executivul european să revizuiască autorizațiile actuale și să prezinte propuneri pentru întreruperea sau o revizuire a acestora, în cazul în care reevaluarea fosfaților utilizați ca aditivi alimentari nu poate exclude riscurile pentru sănătate care decurg din utilizarea fosfaților ca aditivi alimentari.
2016/11/22
Draft recommendation following the inquiry on money laundering, tax avoidance and tax evasion (B8-0660/2017) RO

Scandalul „Panama Papers” a zdruncinat încrederea cetățenilor în sistemele europene financiare și fiscale. Este important să se restabilească încrederea publicului și asigurarea unor sisteme fiscale echitabile și transparente, precum și a justiției fiscale și sociale.Am votat pentru o definire clară comună internațională a ceea ce reprezintă un centru financiar offshore, un paradis fiscal, un paradis secret, o jurisdicție fiscală necooperantă și o țară cu risc mare. De asemenea, am votat pentru aplicarea de penalități descurajante la nivel european și național împotriva băncilor și intermediarilor care în mod conștient, voit și sistematic s-au implicat în scheme ilegale de taxare și spălare a banilor.
2016/11/22
Annual report on the implementation of the Common Security and Defence Policy (A8-0351/2017 - Michael Gahler) RO

Raportul contribuie la crearea unei Uniuni militare cu capabilități puternice, sprijină Fondul european de apărare, cercetarea în domeniul apărării și programul de dezvoltare industrială în domeniul apărării. Am votat pentru o Carte albă a UE privind apărarea, o cooperare mai puternică între UE și NATO și o cooperare civil-militară consolidată.
2016/11/22
Annual report on the implementation of the Common Foreign and Security Policy (A8-0350/2017 - David McAllister) RO

Este necesar ca politicile externe ale Uniunii să fie coerente, atât între ele, cât și cu celelalte politici cu dimensiune externă și să urmărească obiectivele definite la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană.Am votat pentru o cooperare puternică între statele membre, partenerii și organizațiile și instituțiile internaționale pentru a proteja pacea în condiții stabilite în mod clar, în vederea întăririi ordinii politice și economice mondiale bazate pe norme, inclusiv protecția drepturilor omului.De asemenea, am votat pentru coordonarea evaluărilor amenințărilor și problemelor serioase care există în interiorul UE și o abordare comună a modului de rezolvare a acestora, luând în considerare în special prevenirea radicalizării, care poate duce la recrutarea de către grupuri teroriste, și pentru consolidarea și aprofundarea proiectului european și a acțiunii sale externe, prin intermediul întăririi cooperării și capacităților UE în domeniul politicii sale externe și de securitate comune.
2016/11/22
Annual report on human rights and democracy in the world 2016 and the EU policy on the matter (A8-0365/2017 - Godelieve Quisthoudt-Rowohl) RO

În prezent, la nivel mondial, încălcările drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv crimele împotriva umanității, crimele de război și genocidele, necesită eforturi susținute din partea întregii comunități internaționale.Am votat ca UE și statele sale membre să continue să urmărească în mod activ principiul integrării drepturilor omului și a democrației în toate politicile UE, inclusiv în cele care au o dimensiune externă, precum cele din domeniul dezvoltării, migrației, securității, combaterii terorismului, extinderii și comerțului. Este important să se asigure o mai mare coerență între politicile interne și externe ale UE și o mai mare coordonare între politicile externe ale statelor membre.Obiectivul UE de a-și spori influența la nivel mondial ca actor internațional credibil și legitim depinde în mare măsură de capacitatea sa de a urmări respectarea drepturilor omului și a democrației pe plan intern și extern, în conformitate cu angajamentele sale consacrate în tratatele fondatoare.
2016/11/22
The EU-Africa Strategy: a boost for development (A8-0334/2017 - Maurice Ponga) RO

UE este principalul partener al Africii în domeniile economic și comercial, precum și în domeniul dezvoltării, ajutorului umanitar și securității. Este necesar să se confere parteneriatului dintre Africa și UE o nouă viziune care să reflecte evoluția situațiilor politice, economice, în materie de mediu și sociale ale ambelor continente și să ne îndreptăm către un parteneriat modernizat, punând accentul pe apărarea intereselor noastre comune esențiale.Am votat pentru ca viitorul parteneriat să se concentreze asupra: dezvoltării economice (prin intermediul comerțului, al acordurilor de parteneriat economic, al integrării regionale consolidate, al diversificării economice, al industrializării durabile și al creării de locuri de muncă de calitate), bunei guvernanțe, inclusiv drepturile omului; dezvoltării umane prin intermediul serviciilor publice care să satisfacă nevoile de bază, cum ar fi educația, sănătatea, accesul la apă și la instalații sanitare, egalitatea de gen, știință, tehnologie și inovare; securității și luptei împotriva terorismului; migrației și mobilității și mediului (inclusiv schimbările climatice).
2016/11/22
Activities of the European Ombudsman in 2016 (A8-0328/2017 - Marlene Mizzi) RO

Am votat pentru aprobarea raportului anual pentru 2016 prezentat de Ombudsmanul European. Consider esențială îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor Ombudsmanului, precum și o bună colaborare și realizarea unui dialog constructiv cu Parlamentul, în special cu Comisia pentru petiții, precum și cu celelalte instituții, organisme, oficii și agenții.
2016/11/22
Combating inequalities as a lever to boost job creation and growth (A8-0340/2017 - Javi López) RO

Inițiativa propune să se sprijine pe politica de coeziune, pe politicile de investiții și pe evoluțiile europene în materie de coordonare a politicilor sociale, în special în ceea ce privește combaterea sărăciei și a excluziunii sociale, dar și în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, politicile active privind piața forței de muncă sau consolidarea drepturilor sindicatelor și ale lucrătorilor.Am votat ca executivul european să-și intensifice eforturile pentru a colabora cu statele membre în scopul de a atinge toate obiectivele strategiei Europa 2020, inclusiv de a reduce sărăcia și excluziunea socială cu 20 milioane de persoane, precum și pentru a alinia domeniul de aplicare al strategiei Europa 2020 cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, incluzând astfel și lupta împotriva inegalităților și a sărăciei extreme printre obiectivele acesteia.
2016/11/22
Period for adopting delegated acts (A8-0332/2017 - Gesine Meissner) RO

Directiva 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier și pentru interfețele cu alte moduri de transport (denumită Directiva STI) prevede adoptarea de specificații, prin intermediul unor acte delegate, pentru acțiuni în cele patru domenii prioritare. Directiva STI a fost unul dintre primele acte legislative ale Uniunii care prevedea utilizarea actelor delegate, iar competența de a adopta acte delegate a fost conferită Comisiei doar pentru o perioadă limitată, până la 27 august 2017.Am votat pentru prelungirea duratei delegării de competențe către Comisie pentru a nu pune în pericol implementarea integrată și coordonată a STI interoperabile în transportul rutier și a interfețelor acestora cu alte moduri de transport.
2016/11/22
Protection against dumped and subsidised imports from countries not members of the EU (A8-0236/2017 - Salvatore Cicu) RO

Uneori companiile străine care doresc acces pe piața UE își vând produsele la prețuri foarte mici, mai mici decât prețurile practicate pentru consumul casnic, ceea ce dăunează producătorilor europeni. Prețurile de dumping pot fi cauzate de lipsa concurenței în țara în care produsul a fost produs, de interferențele mari ale statului în procesul de producție sau chiar de faptul că societatea în cauză nu a respectat standardele internaționale în materie de muncă și mediu.Pentru a contracara importurile care fac obiectul unui dumping, UE poate impune taxe antidumping. Am votat poziția Parlamentului European în prima lectură referitoare la actualizarea normelor care reglementează momentul și modul în care aceste taxe pot fi impuse pentru a reflecta mai bine realitățile comerțului internațional, inclusiv normele OMC privind comerțul dintre China și restul lumii.
2016/11/22
Rule of law in Malta (B8-0596/2017, B8-0597/2017) RO

Am votat pentru ca guvernul maltez să dea dovadă de transparență, imparțialitate și cooperare cu toate instituțiile relevante ale UE cu privire la asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia, la implicarea politicienilor în scandalul „Panama Papers” și la preocupările exprimate în mod frecvent de deputații din Parlamentul European cu privire la cetățenia acordată prin programe de investiții, în general, în anumite state membre ale UE.Este necesar să protejăm valorile fundamentale ale UE: democrația, drepturile fundamentale și statul de drept.
2016/11/22
Action Plan for nature, people and the economy (B8-0589/2017) RO

În Europa, aproape un sfert din speciile sălbatice sunt amenințate în prezent cu dispariția și majoritatea ecosistemelor s-au deteriorat, iar această degradare aduce prejudicii sociale și economice enorme Uniunii. Este esențială depunerea de eforturi suplimentare, semnificative și susținute pentru a atinge obiectivele pentru 2020, iar Comisia și statele membre trebuie să acorde acestui aspect o mai mare prioritate politică.Am votat pentru luarea de măsuri care să combată principalele cauze ale pierderii biodiversității, și anume distrugerea și degradarea habitatelor, care este în principal rezultatul utilizării excesive a terenurilor, al poluării, agriculturii intensive, utilizării pesticidelor chimice sintetice, răspândirii speciilor alogene și al schimbărilor climatice și este necesar să se asigure coerența dintre diferitele politici ale Uniunii Europene.Comisia trebuie să prezinte o strategie a UE pentru protejarea și conservarea polenizatorilor în pericol, care să abordeze în mod global și transversal problema fundamentală a ratelor îngrijorătoare de mortalitate a polenizatorilor în Europa, în special a albinelor, al căror rol economic și în materie de mediu este inestimabil.
2016/11/22
The situation of the rule of law and democracy in Poland (B8-0594/2017, B8-0595/2017) RO

Uniunea se întemeiază pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și pentru drepturile omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.Sprijin recomandările privind statul de drept emise de către Comisie și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate de Comisie împotriva Poloniei pentru încălcarea dreptului UE. De asemenea, sprijin Comisia în demersul ei de a monitoriza, în calitate de gardian al tratatelor, situația din Polonia și acțiunile întreprinse în urma recomandărilor sale de către autoritățile poloneze, continuând, în același timp, să ofere Poloniei sprijinul său deplin pentru a identifica soluții adecvate pentru consolidarea statului de drept.Am votat pentru ca guvernul polonez să respecte toate dispozițiile referitoare la statul de drept și la drepturile fundamentale consacrate în tratate, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în Convenția europeană a drepturilor omului și în standardele internaționale în domeniul drepturilor omului și să se angajeze în dialog direct cu Comisia.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2017/004 IT/Almaviva (A8-0346/2017 - Daniele Viotti) RO

Am votat pentru mobilizarea FEG în favoarea Italiei în vederea sprijinirii reintegrării pe piața forței de muncă a lucrătorilor disponibilizați de către întreprinderea Almaviva Contact SpA. Cererea vizează mobilizarea FEG în favoarea Italiei pentru sprijinirea reintegrării pe piața forței de muncă a 1 664 de lucrători disponibilizați de către întreprinderea Almaviva Contact SpA. Suma totală alocată din FEG este de 3 347 370 EUR pentru Italia.
2016/11/22
Saving lives: boosting car safety in the EU (A8-0330/2017 - Dieter-Lebrecht Koch) RO

Având în vedere că 45 % din persoanele decedate în accidente sunt pasageri ai vehiculelor, iar 95 % din accidente sunt cauzate de o eroare umană, cum ar fi incapacitatea de a conduce, surmenajul, aprecierea greșită a unor situații și neatenția la volan, rezultă că este nevoie să se impună prin lege obligativitatea instalării de sisteme de asistență a conducătorului auto, relevante pentru siguranță.Am votat pentru instalarea obligatorie a sistemelor de asistență a conducătorului auto relevante pentru siguranță, deoarece pot contribui la evitarea erorii umane și a accidentelor rutiere și pot reduce consumul de carburant/energie și optimiza traficul.
2016/11/22
Territorial typologies (A8-0231/2017 - Iskra Mihaylova) RO

Am votat pentru stabilirea unei recunoașteri juridice a tipologiilor teritoriale, inclusiv o definiție a orașelor, pentru a putea fi folosite în statisticile europene. Aceasta include stabilirea de definiții de bază și criterii statistice pentru diferitele tipologii teritoriale, asigurând aplicarea armonizată și transparentă și utilizarea lor la nivelul UE și în statele membre. Astfel, poate fi comparat PIB-ul din zonele rurale și urbane, iar ocuparea forței de muncă ar putea fi măsurată în funcție de gradul de urbanizare. Informațiile sunt foarte importante atunci când se planifică viitoarele politici și acțiunile politice.
2016/11/22
Recognition of professional qualifications in inland navigation (A8-0338/2016 - Gesine Meissner) RO

Propunerea Comisiei este de a stabili un nivel ridicat, armonizat, al calificării lucrătorilor în sectorul transporturilor pe căi navigabile interioare, asigurând prin aceasta mobilitatea lucrătorilor calificați pe întreg teritoriul Uniunii.Am votat pentru stabilirea unui set comun de criterii pentru definirea sectoarelor de căi navigabile interioare și a unei proceduri transparente de obținere a calificării pentru navigarea pe aceste sectoare, întrucât acestea reprezintă un obstacol în calea mobilității forței de muncă în cadrul sistemului actual.
2016/11/22
Cooperation between national authorities responsible for the enforcement of consumer protection laws (A8-0077/2017 - Olga Sehnalová) RO

Au fost identificate competențele de care au nevoie autoritățile însărcinate cu asigurarea aplicării legislației din toate statele membre pentru a contribui la o cooperare transfrontalieră adecvată în vederea combaterii încălcărilor. Pentru a se realiza o cooperare eficace, de aceste competențe ar trebui să dispună autoritățile însărcinate cu asigurarea aplicării legislației din toate statele membre.Am votat pentru consolidarea mecanismelor de asigurare a aplicării legislației utilizate de autoritățile naționale pentru a combate practicile ilegale care cauzează prejudicii consumatorilor în mai multe țări, în special în domeniul online.
2016/11/22
Deployment of cohesion policy instruments by regions to address demographic change (A8-0329/2017 - Iratxe García Pérez) RO

Măsurile politicii de coeziune sunt foarte importante, deoarece abordează provocările demografice la nivel regional și local și, de multe ori, vin în completarea strategiilor naționale și regionale.Am votat pentru o mai amplă coordonare a instrumentelor UE care să asigure o abordare mai cuprinzătoare a schimbărilor demografice, potențialul intervențiilor în cadrul politicii de coeziune fiind limitat de lipsa unei strategii europene transversale care să abordeze provocările demografice. Problemele apărute pe fondul schimbărilor demografice trebuie soluționate de autoritățile locale și regionale, împreună cu statele membre și cu instituțiile europene.
2016/11/22
Action plan on retail financial services (A8-0326/2017 - Olle Ludvigsson) RO

Măsurile concrete propuse în planul de acțiune privind serviciile financiare cu amănuntul sunt esențiale pentru anii care au mai rămas din actualul mandat, pentru a avansa către o veritabilă piață unică a serviciilor financiare cu amănuntul, bazată pe tehnologie.Am votat pentru elaborarea de politici care să se adapteze mai rapid pentru a elimina barierele transfrontaliere, intensificând concurența în beneficiul consumatorilor, adică asigurând disponibilitatea unor produse de o calitate mai bună la prețuri mai mici, precum și respectarea drepturilor consumatorilor.
2016/11/22
Implementation of the Environmental Liability Directive (A8-0297/2017 - Laura Ferrara) RO

Politica Uniunii în domeniul mediului trebuie să contribuie la urmărirea unor obiective precum ocrotirea sănătății persoanelor, protecția și îmbunătățirea calității mediului, utilizarea prudentă și rațională a resurselor naturale și promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială.Am votat pentru o mai bună armonizare a DRM la nivel european, fiind esențială reformularea definiției daunelor aduse mediului astfel încât să fie eficace, omogenă și coerentă cu evoluția rapidă a poluanților proveniți din activitățile industriale, precum și posibilitatea de a include în domeniul de aplicare al directivei și daunele aduse aerului, faunei și florei.
2016/11/22
Economic policies of the euro area (A8-0310/2017 - Gunnar Hökmark) RO

Uniunea Europeană reprezintă peste 20 % din produsul intern brut mondial, având realizări excepționale, respectiv crearea celei mai mari piețe unice din lume, în care 500 de milioane de cetățeni pot munci, călători și investi în mod liber. În prezent, UE a intrat într-o perioadă de stagnare, iar creșterea productivității a scăzut considerabil. O mai mare convergență în ceea ce privește reformele ar oferi un nivel mai ridicat de coeziune socială.Am votat pentru nevoia de reforme structurale pentru a consolida Uniunea în ansamblu. La nivel european trebuie instituită o piață digitală dinamică, trebuie aprofundată piața serviciilor, trebuie pusă în aplicare o uniune energetică, cu piețe deschise, trebuie încurajată excelența în domeniul cercetării și cel științific și facilitată crearea unui spațiu european de cercetare și știință.Trebuie stabilite obiective mai îndrăznețe pentru creștere și standarde mai ridicate pentru reformele care vizează creșterea potențialului de creștere al economiilor statelor membre, cu scopul de a asigura cetățenilor noștri oportunitățile optime.
2016/11/22
Negotiating mandate for trade negotiations with Australia (A8-0311/2017 - Daniel Caspary) RO

UE și Australia colaborează pentru a face față provocărilor comune legate de o gamă largă de chestiuni și cooperează în cadrul mai multor foruri internaționale, inclusiv cu privire la aspecte legate de politica comercială.Am votat pentru aprofundarea relațiilor dintre UE și regiunea Asia-Pacific, pentru promovarea creșterii economice în Europa, pentru consolidarea relațiilor comerciale și de investiții existente.
2016/11/22
Negotiating mandate for trade negotiations with New Zealand (A8-0312/2017 - Daniel Caspary) RO

Am votat pentru aprofundarea relațiilor dintre UE și regiunea Asia-Pacific. Noua Zeelandă se numără printre cei mai vechi și cei mai apropiați parteneri ai UE, împărtășind valori comune și angajamentul de a promova prosperitatea și securitatea în cadrul unui sistem mondial bazat pe reguli.
2016/11/22
Draft general budget of the European Union for 2018 - all sections RO

Creșterea economică durabilă, crearea de locuri de muncă, în special ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, securitatea și schimbările climatice se află în centrul priorităților Parlamentului European pentru bugetul pe 2018.Am votat un buget orientat spre viitor, cu accent pe sprijinirea cercetării, inovării și ocupării forței de muncă în rândul tinerilor.De asemenea, combaterea migrației și a securității trebuie să rămână obiective prioritare ale Uniunii, iar pentru o mai mare stabilitate în vecinătatea UE am votat pentru o creștere a fondurilor în ceea ce privește acțiunea externă a UE, care include vecinătatea de Est și de Sud.
2016/11/22
Discharge 2015: EU general budget - European Council and Council (A8-0291/2017 - Bart Staes) RO

Toate instituțiile Uniunii ar trebui să fie transparente și răspunzătoare pe deplin față de cetățenii Uniunii pentru fondurile care le sunt încredințate.Am votat pentru neacordarea descărcării bugetare aferente exercițiului financiar 2015 Consiliului European și Consiliului. Toate instituțiile trebuie să participe pe deplin la acțiunile întreprinse în continuarea observațiilor formulate de Parlament în cadrul exercițiului de descărcare de gestiune și toate instituțiile ar trebui să coopereze pentru a asigura buna funcționare a procedurii de descărcare de gestiune.
2016/11/22
Protection of workers from the risks related to exposure to carcinogens or mutagens (A8-0064/2017 - Marita Ulvskog) RO

Inițiativa Comisiei reprezintă un pas important către soluționarea problemei generale privind expunerea la agenți cancerigeni și mutageni la locul de muncă. Cancerul este a doua cauză de deces în Europa și cauza principală de deces legat de locul de muncă. Toate formele de cancer legate de locul de muncă pot fi prevenite. Un cadru legislativ actualizat și clar în Uniunea Europeană va contribui la o mai bună prevenire a cancerului legat de locul de muncă.Am votat pentru adoptarea de valori-limită mai stricte pentru câteva dintre substanțele analizate. Limitele obligatorii ale expunerii profesionale stabilite de Uniunea Europeană ar trebui să reflecte cele mai bune practici dezvoltate în statele membre. Pentru cazurile în care există probleme de natură practică din cauza lipsei unor substanțe alternative sau a unor soluții tehnice s-a propus extinderea perioadei de timp necesare aplicării valorilor-limită mai stricte.
2016/11/22
Establishing an Entry/Exit System (EES) to register entry and exit data of third country nationals crossing the EU external borders (A8-0057/2017 - Agustín Díaz de Mera García Consuegra) RO

Agenda europeană privind migrația a identificat deja „managementul frontierelor” ca unul dintre cei „patru piloni pentru o mai bună gestionare a migrației”. Amenințările transnaționale cu care UE s-a confruntat în ultimii ani au demonstrat că, într-un spațiu fără frontiere, frontierele externe trebuie controlate eficient.Am votat pentru crearea unui sistem european de intrare/ieșire care să faciliteze trecerea frontierelor, să contribuie la combaterea migrației clandestine în rândul persoanelor care depășesc termenul legal de ședere și să susțină lupta împotriva criminalității organizate și a terorismului.
2016/11/22
Amendment of the Schengen Borders Code as regards the use of the Entry/Exit System (A8-0059/2017 - Agustín Díaz de Mera García Consuegra) RO

Facilitarea trecerii frontierei ar trebui să constituie un obiectiv care trebuie promovat, alături de obiectivele generale strâns legate de sistemul de intrare/ieșire. Statele membre trebuie să fie încurajate să dezvolte programe naționale de facilitare cu o bază normativă comună.În acest sens, în vederea armonizării legislative, trebuie aprobate normele privind utilizarea sistemelor de control self-service și a serviciilor automate de trecere a frontierei.Am votat pentru armonizarea diferitelor texte legislative din punct de vedere tehnic, cu scopul de a aduce o mai mare coerență normelor care reglementează spațiul Schengen și a evita contradicțiile juridice.
2016/11/22
Fundamental rights aspects in Roma integration in the EU: fighting anti-Gypsyism (A8-0294/2017 - Soraya Post) RO

În ciuda eforturilor depuse la nivel național, european și internațional, atitudinile negative persistente împotriva romilor pot fi identificate la toate nivelurile societății europene, manifestându-se sub forma neglijării acestora la nivel individual și instituțional, a discriminării, a inegalității, marginalizării, desconsiderării, a stereotipurilor bazate pe diferențe și a blamării, a discursurilor de incitare la ură și făcând din ei victime ale violenței, sărăciei extreme și ale unei profunde excluziuni sociale.Am votat ca executivul european să perfecționeze cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor după 2020 prin introducerea de indicatori privind antidiscriminarea în domeniile educației, ocupării forței de muncă, locuințelor, sănătății etc., întrucât atitudinile negative împotriva romilor subminează reușita punerii în aplicare a strategiilor naționale de integrare a romilor.Instituțiile UE trebuie să integreze drepturile romilor în contextul relațiilor externe și, totodată, sunt esențiale combaterea atitudinilor negative împotriva romilor și promovarea drepturile romilor în țările candidate și în țările potențial candidate.
2016/11/22
EU-Morocco Euro-Mediterranean Aviation Agreement (A8-0303/2017 - Dominique Riquet) RO

Am votat pentru încheierea Acordului euro-mediteraneean privind serviciile de transport aerian între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Regatul Maroc, pe de altă parte, care va permite deschiderea piețelor și va asigura o apropiere generală a legislațiilor celor două părți, mai ales în ceea ce privește elementele principale ale normelor europene din domeniul aviației, inclusiv în materie de securitate, control aerian și protecție a consumatorilor.
2016/11/22
Authorising France to apply a reduced rate of certain indirect taxes on ‘traditional’ rum produced in Guadeloupe, French Guiana, Martinique and Réunion (A8-0304/2017 - Iskra Mihaylova) RO

Piața globală a romului este în creștere constantă, iar cantitățile de rom eligibile pentru un tratament fiscal special sunt ajustate periodic pentru a asigura competitivitatea pe termen lung a sectorului romului din trestie de zahăr în regiunile ultraperiferice ale Franței.În 2016, producția de rom în regiunile ultraperiferice franceze a depășit cu aproximativ o cincime contingentul eligibil pentru un tratament fiscal special. Am votat pentru majorarea contingentului anual de la 120 000 hap la 144 000 hap (hectolitri de alcool pur) pentru ca producătorii să nu sufere prejudicii economice.
2016/11/22
Bio-based Industries Joint Undertaking: financial contributions (A8-0293/2017 - Miroslav Poche) RO

Cercetarea și inovarea sunt activități care implică un risc ridicat și pentru care nu există nicio garanție a succesului. Pentru sectoarele care își desfășoară activitățile la nivel european și internațional, cea mai eficace abordare este de a stabili parteneriate la nivelul UE. Din acest motiv, inițiativele comune în domeniul tehnologiei și întreprinderilor comune au fost instituite ca parteneriate public-privat instituționale europene pentru a realiza agenda strategică de cercetare a unei serii de platforme tehnologice europene existente.Am votat pentru o cooperare eficace, în scopul cercetării, între sectorul public și cel privat, aceasta fiind esențială pentru a obține cele mai bune rezultate pentru cetățenii europeni. Cooperarea eficace trebuie să se bazeze pe o structură organizatorică și financiară care funcționează bine, pentru a garanta că toate părțile implicate își îndeplinesc angajamentele asumate.
2016/11/22
Control of spending and monitoring of EU Youth Guarantee schemes cost-effectiveness (A8-0296/2017 - Derek Vaughan) RO

Șomajul în rândul tinerilor a fost și continuă să fie o problemă gravă în mai multe state membre, în UE peste 4 milioane de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani fiind șomeri în 2016. În cei patru ani de punere în aplicare a Garanției pentru Tineret (GT), între 2013 și 2017, rata șomajului în rândul tinerilor în Uniune a scăzut cu peste 7 %, de la 23,8 % în aprilie 2013 la 16,6 % în aprilie 2017. Astfel că aproape 2 milioane de tineri și-au găsit un loc de muncă.Am votat pentru ca UE și statele membre să instituie strategii care să răspundă cerințelor și nevoilor de pe piața forței de muncă din toate statele membre, pentru a crea oportunități de formare de înaltă calitate și de ocupare durabilă a forței de muncă.De asemenea, am votat ca executivul european să consolideze modul în care statele membre implementează programele aprobate în cadrul GT și să instituie un sistem de monitorizare transparent, cuprinzător și cu date deschise care să acopere raportul cost-eficacitate, reformele structurale și măsurile ce vizează persoanele individuale.
2016/11/22
Criminal acts and penalties in the field of illicit drug trafficking (A8-0317/2017 - Teresa Jiménez-Becerril Barrio) RO

Propunerea de directivă de modificare a Deciziei-cadru 2004/757/JHA face parte dintr-un pachet de două proiecte de acte legislative al căror scop este de a îmbunătăți sistemul aplicabil în prezent la nivelul UE pentru a contracara pericolele implicate de noile substanțe psihoactive (NSP).Am votat poziția Consiliului în primă lectură pentru ca această directivă, împreună cu proiectul de regulament privind NSP, să poată fi adoptată rapid și să intre în vigoare cât mai curând.
2016/11/22
CE marked fertilising products (A8-0270/2017 - Mihai Ţurcanu) RO

În prezent, cadrul legislativ privind condițiile pentru punerea la dispoziție a îngrășămintelor pe piața internă acoperă aproape exclusiv îngrășămintele obținute prin extracție sau din substanțe anorganice, prin procedee chimice. Proiectul de propunere va înlocui această legislație și va cuprinde o gamă mai largă de produse fertilizante, deschizând piața unică pentru libera circulație a produselor fertilizante obținute din materii prime organice sau secundare.Am votat pentru îmbunătățirea standardelor de siguranță ale produselor fertilizante și reducerea limitelor pentru metalele grele. Pe lângă protecția solului, acest lucru ar putea îmbunătăți siguranța alimentară și siguranța consumatorilor. Am votat pentru simplificarea și reducerea sarcinilor administrative pentru producătorii de produse fertilizante care solicită accesul la mai multe teritorii naționale pe piața internă, fapt ce va evita interzicerea sau restricționarea accesului la piață pentru producătorii care nu vizează conformitatea cu normele UE.
2016/11/22
Common Fisheries Policy: implementation of the landing obligation (A8-0285/2017 - Alain Cadec) RO

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 a introdus obligația de a debarca toate capturile din stocurile care fac obiectul unor limite de captură sau în cazul cărora există o dimensiune minimă de referință pentru conservare. Am votat ca Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 să prevadă adoptarea de acte delegate ale Comisiei de stabilire a unor planuri privind aruncarea capturilor înapoi în mare valabile pe o perioadă de cel mult trei ani, întocmite pe baza unei recomandări comune emise de statele membre vizate.
2016/11/22
Legitimate measures to protect whistle-blowers acting in the public interest (A8-0295/2017 - Virginie Rozière) RO

Protecția avertizorilor este considerată a fi unul dintre cele mai eficiente mijloace de a proteja interesul public și de a promova un comportament etic și responsabil în cadrul instituțiilor publice și private. Protecția oferită, în cazul în care există, este încă insuficientă și prea fragmentată pentru a crea un cadru coerent în Uniunea Europeană, a cărei acțiune se limitează în prezent la măsurile de protecție sectorială.Am votat pentru ca UE să acționeze prin intermediul unui instrument legislativ orizontal, în conformitate cu obiectivele sale privind democrația, pluralismul opiniilor și libertatea de exprimare. Avertizările nu ar trebui limitate numai la semnalarea faptelor care contravin legii, ci ar trebui să acopere și dezvăluirile legate de prejudiciile aduse interesului public. Trebuie instituite mecanisme clare de avertizare în cadrul organizațiilor, pentru a permite semnalarea neregulilor în interiorul acestora.
2016/11/22
Minimum income policies as a tool for fighting poverty (A8-0292/2017 - Laura Agea) RO

Raportul își propune să ofere o indicație practică privind modul în care trebuie acționat în paralel, pentru a opri efectele sociale ale crizei economice, găsind o modalitate eficace de a salva de la sărăcie și excludere socială 120 de milioane de cetățeni europeni care în prezent se află în această situație și pentru a stimula politici active de creare de locuri de muncă și garantare a ocupării durabile a forței de muncă. Am votat pentru necesitatea utilizării unor indicatori relevanți și comuni care să poată garanta coeziunea socioeconomică, reducând riscul unor niveluri de remunerare diferite pentru aceleași activități.Sistemul de venit minim trebuie să fie însoțit de o abordare strategică care să vizeze integrarea socială. În paralel cu implementarea, este necesară adoptarea de măsuri eficace de protecție socială, precum garantarea locuinței, asistența medicală, instruirea și formarea profesională, iar Comisia trebuie să prezinte o poziție fermă și obiectivă în această privință.
2016/11/22
Enhanced cooperation: European Public Prosecutor's Office (A8-0290/2017 - Barbara Matera) RO

Protecția și urmărirea penală a infracțiunilor împotriva bugetului și intereselor financiare ale UE este în prezent de competența exclusivă a statelor membre. OLAF, Eurojust și Europol nu au mandatul de a efectua cercetări penale, iar Parchetul European va remedia această lacună instituțională.Am votat pentru crearea Parchetului European ce va aduce o schimbare semnificativă a modului în care sunt protejate interesele financiare ale Uniunii. Acesta va îmbina eforturile de aplicare a legii la nivel european și național într-o manieră eficientă pentru a contracara fraudele la nivelul UE. În prezent, numai autoritățile naționale pot efectua cercetări și începe urmărirea penală în justiție pentru fraudele la nivelul UE, iar competențele lor se opresc la frontierele naționale.
2016/11/22
Prison systems and conditions (A8-0251/2017 - Joëlle Bergeron) RO

Condițiile de detenție și gestionarea penitenciarelor sunt în responsabilitatea statelor membre, iar UE are un rol necesar în ceea ce privește protejarea drepturilor fundamentale ale deținuților și crearea unui spațiu european de libertate, securitate și justiție, precum și de a încuraja schimbul de bune practici între statele membre care se confruntă cu probleme comune ce constituie adevărate provocări în materie de securitate pe teritoriul european.Am votat pentru necesitatea adoptării de măsuri care să garanteze respectarea și protejarea drepturilor fundamentale ale deținuților, în special cele ale persoanelor vulnerabile, copiilor, persoanelor care suferă de boli mintale, persoanelor cu handicap și femeilor, inclusiv adoptarea unor norme și standarde comune europene de detenție în toate statele membre.Este necesar să se încurajeze bunele practici care există în diferite state membre, în special în țările scandinave, care preferă sancțiunile alternative, îngrijirea medico-socială a deținuților și pregătirea pentru reintegrare prin sisteme de închisori deschise.Consider că executivul european ar trebui să monitorizeze și să colecteze informații și date statistice despre condițiile de detenție din toate statele membre, precum și despre toate cazurile de încălcare a drepturilor fundamentale ale deținuților, pe baza respectării principiului subsidiarități.
2016/11/22
Agreement establishing the EU-LAC International Foundation (A8-0279/2017 - Javier Couso Permuy) RO

Am votat încheierea Acordului de instituire a Fundației internaționale UE-ALC deoarece va oferi partenerilor un cadru adaptat procesului de dialog și reflecție, la care să poată participa și actorii neguvernamentali, diversificând și consolidând astfel procesul interguvernamental, în încercarea de a identifica soluții la provocările cu care se confruntă societățile celor două regiuni partenere.
2016/11/22
Schengen acquis provisions relating to the Visa Information System in Bulgaria and Romania (A8-0286/2017 - Agustín Díaz de Mera García Consuegra) RO

Obiectivul Consiliului este să acorde Bulgariei și României un acces pasiv la Sistemul de Informații privind Vizele și acesta constituie o condiție prealabilă pentru aplicarea EES în statele membre respective. Am votat proiectul de text al Consiliului pentru a încuraja statele membre să procedeze fără întârziere la adoptarea deciziei.
2016/11/22
Safety rules and standards for passenger ships (A8-0167/2017 - Daniela Aiuto) RO

Scopul principal al regulamentului privind siguranța navelor de pasageri este acela de a garanta că pasagerii și echipajul pot călători în siguranță la bordul navelor și ambarcațiunilor în UE.Revizuirea prezentelor norme are loc în urma unei verificări a caracterului adecvat al legislației existente privind siguranța navelor de pasageri, efectuată de către Comisie. Această verificare a arătat anumite ambiguități în dispozițiile juridice, care au condus la interpretări diferite de către autoritățile naționale, în special în legătură cu eventualitatea ca navele mai mici sau anumite alte tipuri de nave să fie sau nu cuprinse în domeniul de aplicare al directivei.Am votat pentru propunerea de simplificare a legislației în domeniu, pentru a contribui la transpunerea, monitorizarea și aplicarea pe deplin a normelor în statele membre și pentru a contribui la menținerea unui nivel ridicat de siguranță globală.
2016/11/22
Registration of persons sailing on board passenger ships operating to or from ports of the Member States (A8-0168/2017 - Izaskun Bilbao Barandica) RO

Scopul acestui act legislativ este să actualizeze, să clarifice și să simplifice cerințele existente privind numărarea și înregistrarea pasagerilor și a membrilor echipajului prezenți la bordul navelor de pasageri, mărind în același timp nivelul de siguranță.Am votat pentru o propunere legislativă menită să modernizeze legislația privind siguranța navelor de pasageri. De asemenea, am votat pentru necesitatea de a asigura în mai mare măsură protecția datelor pasagerilor, care ar trebui să fie distruse în mod automat în momentul în care informațiile nu mai sunt necesare în scopurile menționate în directivă, și anume, în special, siguranța călătorilor și facilitarea operațiunilor de căutare și de salvare.
2016/11/22
System of inspections for the safe operation of ro-ro ferry and high-speed passenger craft in regular service (A8-0165/2017 - Dominique Riquet) RO

Propunerea Comisiei privind inspecția navelor de tip ro-ro ferry și a navelor de pasageri de mare viteză are ca scop să asigure norme comune clare, simplificate și consolidate pentru navele de tip ro-ro ferry și navele de pasageri de mare viteză care circulă dinspre și către UE. Acest cadru juridic este necesar pentru a se asigura nu numai un nivel comun de siguranță, ci și un mediu concurențial nepărtinitor pentru toți operatorii, indiferent de naționalitatea lor sau de pavilionul navei.Am votat pentru consolidarea directivei prin introducerea unei frecvențe semestriale a inspecțiilor, și anume realizarea a două inspecții la intervale de șase luni, precum și prin eliminarea lacunelor juridice, fără a crește sarcinile și fără a prejudicia simplificarea directivei.
2016/11/22
Restriction of the use of certain hazardous substances in electrical and electronic equipment (A8-0205/2017 - Adina-Ioana Vălean) RO

Legislația UE care restricționează utilizarea anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice (RSP) contribuie la reducerea riscurilor la adresa sănătății și a mediului legate de aceste substanțe.Este de salutat propunerea legislativă a Comisiei deoarece reprezintă un pas important pentru soluționarea chestiunilor presante legate de formularea actuală a RSP, sporind astfel securitatea juridică și protejând totodată mediul și sănătatea publică.Am votat pentru revizuirea domeniului de aplicare al RSP deoarece va contribui în special la menținerea locurilor de muncă în IMM-uri, la sprijinirea sectorului sănătății publice care se bazează pe echipamentele medicale recondiționate și la promovarea unei economii circulare.
2016/11/22
Management, conservation and control measures applicable in the ICCAT Convention area (A8-0173/2017 - Gabriel Mato) RO

Obiectivul politicii comune în domeniul pescuitului este de a asigura o exploatare a resurselor acvatice vii care să garanteze sustenabilitatea economică, socială și de mediu pe termen lung.În practică, navele europene care desfășoară transbordări pe mare, în ape care nu aparțin UE, nu sunt acoperite de ICCAT. Cu toate acestea, această activitate este recurentă în Oceanul Pacific.Am votat în favoarea transpunerii stricte a recomandărilor ICCAT pentru a nu se crea o situație de discriminare împotriva flotelor europene față de flotele din țările terțe. Comisia Europeană trebuie să abordeze în mod serios și sistematic această problemă în cadrul organizațiilor regionale, în vederea extinderii interdicțiilor Uniunii în toate apele.
2016/11/22
Women’s economic empowerment in the private and public sectors in the EU (A8-0271/2017 - Anna Hedh) RO

Așa cum indică cele mai recente statistici, UE se află doar la jumătatea drumului spre realizarea egalității de gen. În multe țări, o serie de norme sociale sau de legi discriminatorii constituie principalele obstacole în calea dezvoltării economice a femeilor.Am votat pentru o cartografiere sistematică a salariilor, pentru a se asigura că principiul egalității de remunerare pentru muncă egală să se aplice atât în sectorul public, cât și în cel privat.De asemenea, am votat pentru ca locurile de muncă tradițional feminine să fie valorizate la fel ca locurile de muncă tradițional masculine. Acest lucru va impune ca sectoarele afectate, adică sectoarele dominate de femei, să acorde angajaților o remunerație mai bună.Susțin o distribuție mai echitabilă a muncii neremunerate din gospodărie, pentru ca femeile să poată participa pe piața forței de muncă la fel ca bărbații. Atunci când activitățile casnice neremunerate sunt făcute simultan și devin o sarcină repartizată egal, va exista o bază mai bună pentru a asigura un echilibru mai bun între viața profesională și cea privată, ceea ce va permite femeilor să concureze în condiții echitabile.
2016/11/22
Addressing shrinking civil society space in developing countries (A8-0283/2017 - Teresa Jiménez-Becerril Barrio) RO

Societatea civilă joacă un rol central în edificarea și consolidarea democrației, în monitorizarea puterii statale, precum și în promovarea bunei guvernări, a transparenței și a responsabilității.Prezența organizațiilor societății civile ca forță activă în societate este fundamentală, asigurând echilibrul necesar în raport cu puterea și având rolul de intermediar și mediator între populație și stat, în calitate de gardian al democrației.Am votat pentru instituirea unui „mecanism de alertă timpurie pentru restricționarea spațiului societății civile”, cu implicarea instituțiilor de sector ale UE, capabil să monitorizeze pericolele cu care se confruntă acest spațiu și pentru ca UE să poată reacționa mai rapid, mai coordonat și mai concret.De asemenea, UE trebuie să-și consolideze sprijinul pentru participarea deplină a minorităților și a altor grupuri vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități, populațiile indigene și cele izolate, în cadrul proceselor culturale, sociale, economice și politice. Legislația și politicile trebuie să nu submineze nici respectarea drepturilor omului în cazul lor și nici activitățile societății civile care le apără drepturile.
2016/11/22
The fight against cybercrime (A8-0272/2017 - Elissavet Vozemberg-Vrionidi) RO

Criminalitatea informatică este o problemă din ce în ce mai mare în statele membre ale UE și provoacă prejudicii sociale și economice din ce în ce mai mari, afectând drepturile fundamentale ale individului, constituind o amenințare la adresa statului de drept în spațiul cibernetic și punând în pericol stabilitatea societăților democratice.Am votat pentru ca toate statele membre să transpună și să pună în aplicare rapid Directiva 2011/93/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.Este foarte importantă o cooperare strânsă cu țările terțe în lupta împotriva criminalității informatice, inclusiv prin schimbul de bune practici, anchete comune, consolidarea capacităților și asistența judiciară reciprocă.De asemenea, am votat pentru necesitatea elaborării unei legislații internaționale cu caracter obligatoriu privind criminalitatea informatică, iar statele membre și instituțiile europene trebuie să depună eforturi pentru încheierea unei convenții în acest domeniu.
2016/11/22
EU political relations with ASEAN (A8-0243/2017 - Reinhard Bütikofer) RO

Regiunea ASEAN a devenit, la nivel mondial, una dintre cele mai dinamice regiuni și una dintre regiunile cu cea mai rapidă creștere, în special în ceea ce privește economia, tehnologia și cercetarea.Am votat pentru ca UE să-și intensifice dialogurile politice și cooperarea privind aspecte precum drepturile fundamentale și subiecte de interes comun, inclusiv statul de drept și securitatea, protejarea libertății de exprimare și libera circulație a informațiilor, lupta împotriva criminalității transnaționale și a traficului de persoane, combaterea terorismului, neproliferarea, dezarmarea, securitatea maritimă și securitatea cibernetică.Salut eforturile depuse în combaterea traficului de ființe umane și a muncii forțate, iar toate guvernele trebuie să intensifice protecția victimelor, precum și cooperarea transnațională.
2016/11/22
EU-Chile Agreement on trade in organic products (A8-0257/2017 - Inmaculada Rodríguez-Piñero Fernández) RO

Acordul între UE şi Republica Chile urmărește stimularea comerțului cu produse ecologice, contribuția la dezvoltarea și extinderea sectorului produselor ecologice în Uniune și în Republica Chile și obținerea unui nivel ridicat de respectare a principiilor care guvernează normele privind producția ecologică, de garantare a sistemelor de control și de integritate a produselor ecologice.Am votat pentru o evaluare inițială a impactului acordului la doi ani de la intrarea sa în vigoare, furnizarea de informații adecvate Parlamentului European și tuturor celorlalte părți interesate publice și private, pentru a permite o dezbatere bazată pe fapte și luarea unor măsuri adecvate. De asemenea, la fiecare trei ani, trebuie făcută o evaluare în vederea elaborării unor ghiduri care să cuprindă informații practice și actualizate care vizează producători, exportatori, importatori și consumatori, cu scopul de a maximiza potențialele beneficii economice introduse de acord și pentru a permite consumatorilor să aleagă în cunoștință de cauză.
2016/11/22
A new skills agenda for Europe (A8-0276/2017 - Martina Dlabajová, Momchil Nekov) RO

Noua agendă pentru competențe în Europa pune accentul pe necesitatea modernizării sistemelor europene de educație și formare, în concordanță cu mediul economic și social în schimbare rapidă. Raportul se concentrează pe acele aspecte ale educației în măsură să promoveze creativitatea antreprenorială, pentru a le permite persoanelor să gândească critic, să ia decizii în cunoștință de cauză și să participe pe deplin la viața democratică și socială.Am votat ca statele membre să stabilească obiective suplimentare de extindere a învățării la locul de muncă și să fie încurajate să învețe din bunele practici care conduc la o scădere a șomajului. Trebuie acordată o atenție specială cadrelor didactice, care se află în centrul sistemului de învățământ. Sprijinirea investițiilor și a dezvoltării profesionale a cadrelor didactice este esențială pentru obținerea de rezultate bune în ceea ce privește dezvoltarea educației și a competențelor.Susțin elaborarea de către statele membre a unor strategii naționale cuprinzătoare pentru competențe digitale, deoarece oamenii ar trebui să dispună de competențe digitale specifice și ar trebui să poată utiliza tehnologiile digitale într-un mod inovativ și creativ.
2016/11/22
EU political relations with India (A8-0242/2017 - Cristian Dan Preda) RO

Îmbunătățirea relațiilor politice dintre UE și India poate contribui la promovarea cooperării regionale și internaționale într-o lume care se confruntă cu numeroase provocări, cum ar fi tensiunile legate de securitate, terorismul, extremismul și radicalizarea, migrația neregulamentară și traficul de persoane, efectele schimbărilor climatice, sărăcia, inegalitatea și nerespectarea drepturilor omului.Am votat pentru o coordonare a politicilor de dezvoltare și de ajutor umanitar între cei doi parteneri, ținând cont de nivelul ridicat al activității de dezvoltare desfășurată de ambele părți în Asia și pentru a contribui la progresele politice, economice și sociale din țările în cauză, inclusiv pentru minorități sau apatrizi, precum comunitatea Rohingya.
2016/11/22
Mobilisation of the EU Solidarity Fund to provide assistance to Italy (A8-0280/2017 - Giovanni La Via) RO

Între sfârșitul lunii august 2016 și jumătatea lunii ianuarie 2017, o serie de cutremure puternice au afectat zone extinse din lanțul Apeninilor, situat în centrul Italiei, în special regiunile Abruzzo, Lazio, Marche și Umbria. Cutremurele s-au soldat cu 333 de morți, peste 30 000 de persoane care necesită asistență și daune semnificative aduse infrastructurilor și întreprinderilor, inclusiv exploatațiilor agricole și celor din sectorul turismului, precum și condițiilor de viață ale populației afectate.Am votat pentru modificarea bugetului UE pe 2017 în vederea alocării sumelor necesare pentru a veni în sprijinul cetățenilor italieni din regiunile afectate.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2017/002 FI Microsoft 2 (A8-0278/2017 - Petri Sarvamaa) RO

Finlanda a depus cererea pentru o contribuție financiară din partea FEG, ca urmare a efectuării unui număr de 1 248 de disponibilizări la Microsoft Mobile Oy și la 11 furnizori și producători în aval ai acestei companii din Finlanda. Motivul principal al disponibilizărilor de la Microsoft Mobile Oy îl reprezintă concurența mondială din sectorul de telefonie mobilă și scăderea, în consecință, a cotei de piață a Microsoft Mobile Oy și a sistemului său de operare bazat pe Windows.Am votat pentru acordarea de diferite servicii ce vor fi oferite lucrătorilor disponibilizați, printre care: servicii de sprijinire a mobilității forței de muncă, servicii în domeniul ocupării forței de muncă și al afacerilor, formare, subvenții pentru demararea unei noi afaceri.
2016/11/22
EU Emissions Trading System (EU ETS): continuing current limitations of scope for aviation activities and preparing to implement a global market-based measure from 2021 (A8-0258/2017 - Julie Girling) RO

Având în vedere că se estimează o creștere a traficului aerian în următorii treizeci de ani, în lipsa unor măsuri pentru limitarea acesteia, emisiile la nivel mondial ar putea crește cu 300-700 % până în 2050. Este important să se prevadă evaluarea principalelor elemente tehnice, procese și efecte asupra mediului. Am votat pentru asigurarea menținerii standardelor de mediu ale EU ETS de către Comisie şi colegiuitori. Trebuie analizate nivelul de participare a țărilor terțe, sancțiunile pentru neconformitate, procedurile de consultare a opiniei publice, standardele de monitorizare, raportare și verificare și normele privind utilizarea biocarburanţilor.
2016/11/22
Inclusion of greenhouse gas emissions and removals from land use, land use change and forestry into the 2030 climate and energy framework (A8-0262/2017 - Norbert Lins) RO

Prezenta propunere stabilește modul în care va fi inclus sectorul LULUCF (exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura) în cadrul politicii UE privind clima, începând din 2021. Este necesară dezvoltarea în continuare a guvernanței în sectorul LULUCF în cadrul UE. Propunerea vizează realizarea obiectivului de reducere cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.Având în vedere marea varietate a pădurilor în întreaga UE în ceea ce privește creșterea și gradul de acoperire, abordările privind gestionarea împăduririi și a pădurilor sunt foarte diverse. Am votat pentru stimularea împăduririi durabile, iar, la cifra standard de 20 ani pentru perioada de împădurire, să se acorde o posibilă derogare de până la 30 de ani. Cu toate acestea, țările care doresc să beneficieze de această derogare ar trebui să își justifice cererea urmând procedurile și orientările internaționale.
2016/11/22
Uniform format for residence permits for third country nationals (A8-0065/2017 - Jussi Halla-aho) RO

Propunerea are drept scop asigurarea unui model uniform și a unor elemente de securitate standard, la care se pot adăuga elemente opționale. Am votat ca statele membre care doresc să acorde resortisanților țărilor terțe aceleași avantaje ca și propriilor cetățeni să aibă posibilitatea să adauge un cip cu interfață de contact în scopul e-guvernării.Armonizarea permisului de ședere îi ajută pe polițiștii de frontieră și pe alte autorități implicate să-și îndeplinească sarcinile, pentru a contribui la securitatea cetățenilor UE și a rezidenților legali.
2016/11/22
Arms export: implementation of Common Position 2008/944/CFSP (A8-0264/2017 - Bodil Valero) RO

Statele au dreptul legitim de a achiziționa tehnologie militară pentru propria apărare, menținerea industriei de apărare făcând parte din apărarea proprie a statelor membre și din apărarea colectivă a UE. Poziția comună reprezintă un cadru juridic obligatoriu, care stabilește cerințele minime pe care statele membre trebuie să le aplice în domeniul controlului exporturilor de arme și include obligația de a analiza cererile de acordare a licențelor de export.Am votat ca statele membre și SEAE să îmbunătățească uniformitatea în aplicarea poziției comune și să consolideze mecanismele care permit schimbul de informații prin punerea la dispoziție a unor informații mai bune din punct de vedere calitativ și cantitativ pentru evaluarea riscurilor licențelor de export. Trebuie consolidat rolul delegațiilor UE în sprijinirea statelor membre și a SEAE în ceea ce privește evaluările riscurilor legate de acordarea licențelor de export și punerea în aplicare a controalelor utilizatorilor finali, a controalelor ulterioare expedierii și a inspecțiilor la fața locului.
2016/11/22
EU political relations with Latin America (A8-0268/2017 - Javi López) RO

Regiunea Americii Latine și Caraibilor (ALC) reprezintă un partener esențial al UE în confruntarea comună a provocărilor globale actuale, cum ar fi eradicarea sărăciei, accesul la apă potabilă, respectarea universală a drepturilor omului, pacea și securitatea, dezvoltarea socioeconomică, lipsa bunei guvernanțe, sustenabilitatea, combaterea schimbărilor climatice, transformarea digitală și gestionarea migrației.Am votat ca ţările UE și ALC să combată problema corupției prin măsuri de prevenire și respectare a legii, prin punerea în aplicare efectivă a convențiilor multilaterale și internaționale anticorupție şi să introducă noi dispoziții internaționale care să conducă la eliminarea paradisurilor fiscale, cum ar fi schimbul automat de informații fiscale și eliminarea secretului bancar.De asemenea, este importantă includerea sistematică a normelor privind responsabilitatea întreprinderilor și a clauzelor privind protecția drepturilor omului și a drepturilor sociale în acordurile comerciale, de asociere și de investiții între țările UE și ALC.
2016/11/22
Corruption and human rights in third countries (A8-0246/2017 - Petras Auštrevičius) RO

Corupția, prin faptul că amenință consolidarea democrației și asigurarea respectării drepturilor omului, precum și prin subminarea autorităților de stat, poate conduce la revolte sociale, inclusiv la acte de violență, proteste civile și instabilitate politică majoră.Reducerea corupției este esențială pentru creșterea economică, reducerea sărăciei, crearea de bogăție, educație, bunăstare, asistență medicală, dezvoltarea infrastructurii și soluționarea conflictelor, precum și pentru a consolida încrederea în instituții, întreprinderi și politici.Am votat pentru susținerea unei acțiuni colective la nivel național și internațional pentru prevenirea și combaterea corupției, având în vedere că acest fenomen nu cunoaște granițe și că trebuie încurajată cooperarea între țări și regiuni, alături de activitatea organizațiilor societății civile în lupta împotriva corupției. Statele trebuie să se implice activ pentru a dezbate și a lua decizii comune privind bunele practici și pentru a elabora politici adaptate situației specifice din fiecare regiune, în vederea combaterii corupției.
2016/11/22
EU-Iceland Agreement on the protection of geographical indications for agricultural products and foodstuffs (A8-0254/2017 - David Borrelli) RO

UE și Islanda sunt semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European (Acordul privind SEE), care prevede libera circulație a mărfurilor, cu excepția produselor agricole și pescărești. În conformitate cu acordul negociat, în Islanda vor fi protejate 1 150 de produse alimentare cu indicații geografice (IG) din UE. Acordul nu cuprinde vinurile, produsele vitivinicole aromatizate și băuturile spirtoase, întrucât Acordul privind SEE prevede deja recunoașterea și protejarea reciproce ale IG ale acestor produse.Am votat acest acord deoarece exprimă interesul ambelor părți de a promova și de a dezvolta comerțul cu produse agricole de calitate. Produsele alimentare cu IG din UE vor obține același nivel de protecție în Islanda ca și în restul UE. IG vor fi protejate împotriva: oricărei utilizări comerciale, directe sau indirecte, oricărei utilizări abuzive sau imitări a produsului și oricărei alte mențiuni false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului.
2016/11/22
Implementation of the Mediation Directive (A8-0238/2017 - Kostas Chrysogonos) RO

Directiva privind medierea are ca obiectiv facilitarea accesului la căile alternative de soluționare a litigiilor și promovarea soluționării pe cale amiabilă a acestora, încurajând utilizarea medierii și o relație echilibrată între mediere și procedurile judiciare.Am votat pentru necesitatea integrării unor garanții adecvate în procesele de mediere, pentru a limita riscul ca părțile defavorizate să fie private de dreptul la o hotărâre independentă a instanței. Este important ca persoanele care recomandă, solicită sau efectuează medierea să se asigure că părțile defavorizate nu soluționează litigii fără a înțelege drepturile conferite prin lege și că părțile favorizate nu utilizează proceduri accelerate de soluționare a litigiilor, inclusiv medierea, pentru a se sustrage obligațiilor lor juridice sau pentru a-și îmbunătăți necuvenit poziția juridică în raport cu celelalte părți.
2016/11/22
The functioning of franchising in the retail sector (A8-0199/2017 - Dennis de Jong) RO

Până în prezent, nu există o definiție europeană comună a francizei, iar contractele de franciză diferă de la o întreprindere la alta. O caracteristică esențială a unor astfel de relații este un parteneriat contractual încheiat pe bază de voluntariat între antreprenori sau persoane fizice sau juridice care sunt independente una de cealaltă din punct de vedere juridic și financiar, în care una dintre părți (francizorul) îi acordă celeilalte (beneficiarul) dreptul de a utiliza formula sa de franciză, denumirea sa și mărcile sale și pune la dispoziție know-how -ul său, sprijinindu-se pe experiența tehnică și organizațională a francizorului și pe asistența acestuia pe durata acordului.Am votat pentru introducerea unor orientări clare privind contractele de franciză, pentru a organiza mai bine mediul normativ al contractelor de franciză, asigurând respectarea standardelor de muncă și servicii decente și de înaltă calitate.De asemenea, am votat pentru îmbunătățirea încrederii pieței în franciză ca modalitate de a face afaceri, deoarece aceasta încurajează spiritul antreprenorial nu numai al microîntreprinderilor și al întreprinderilor mici și mijlocii care devin francizori, ci și al persoanelor care devin beneficiari de francize.
2016/11/22
A Space Strategy for Europe (A8-0250/2017 - Constanze Krehl) RO

Programele spațiale și serviciile aferente constituie elemente esențiale în politică și sectoare economice precum energia, clima, mediul, securitatea și apărarea, sănătatea, agricultura, transporturile, turismul, piața digitală și politica regională. Există un potențial uriaș în abordarea unor provocări cum ar fi migrația, gestionarea frontierelor și dezvoltarea durabilă.Succesul și competitivitatea sectorului spațial, precum și dezvoltarea tehnologiilor revoluționare depind foarte mult de cercetare și inovare. Cercetarea și inovarea trebuie stimulate și finanțate în beneficiul unei game largi de tehnologii spațiale.Am votat pentru extinderea utilizării instrumentului pentru IMM-uri în cadrul Orizont 2020 și al viitoarelor programe-cadru, pentru a spori oportunitățile de afaceri în sectorul produselor și al serviciilor spațiale.De asemenea, am votat pentru promovarea capacității industriale spațiale și a activelor spațiale ale UE în toate aspectele relevante ale relațiilor sale externe, deoarece asigurarea unui mediu spațial pașnic și sigur va necesita colaborarea cu partenerii internaționali.
2016/11/22
Academic further and distance education as part of the European lifelong learning strategy (A8-0252/2017 - Milan Zver) RO

Educația și formarea aduc o contribuție esențială la formarea capitalului uman. Învățământul complementar și la distanță pune accentul pe educația personalizată, ducând, astfel, la o învățare mai eficace, de mai bună calitate și la o reducere a ratei de abandon școlar, care este, încă, o problemă majoră în Europa.Am votat pentru ca toți participanții la educație să fie dotați cu competențe corespunzătoare la toate nivelurile procesului educațional. Instituțiile de învățământ trebuie să fie mai bine echipate și să se adapteze la schimbările care au loc în societate și pe piața forței de muncă.De asemenea, am votat pentru elaborarea unei singure platforme digitale care să asigure un răspuns efectiv și rapid al UE la provocările digitalizării, pentru că ar asigura calitatea instituțiilor de învățământ care doresc să își extindă serviciile de învățământ pentru a include educația la distanță.
2016/11/22
Promotion of internet connectivity in local communities (A8-0181/2017 - Carlos Zorrinho) RO

Inițiativa WiFi4EU contribuie la consolidarea dezvoltării unei societăți digitale europene mai incluzive. Permite accesul universal al cetățenilor europeni la avantajele societății informaționale prin intermediul implementării unui program-pilot cu o dimensiune și distribuție geografică echilibrate, care funcționează pentru elaborarea unor platforme incluzive pentru accesul gratuit la rețele fără fir și care să fie dinamic și rezistent în fața evoluțiilor tehnologice.Am votat ca accesul la rețele să fie universal, gratuit și fără restricții la serviciile de interes public și general. Rețelele de acces promovate pe teritoriul UE trebuie să ofere servicii de internet în bandă largă de mare viteză.Autoritățile locale vor fi încurajate să dezvolte și să promoveze propriile servicii digitale în domenii cum ar fi e-guvernarea, e-sănătatea și e-turismul, cu ajutorul unei aplicații dedicate.
2016/11/22
Measures to safeguard the security of gas supply (A8-0310/2016 - Jerzy Buzek) RO

Revizuirea regulamentului din 2010 este una dintre principalele acțiuni legislative din strategia-cadru pentru o uniune energetică, pentru care Parlamentul European s-a pronunțat în rezoluția sa „Către o Uniune Europeană a energiei” din 2015.Am votat pentru o îmbunătățire a mecanismelor existente, care să consolideze și mai mult securitatea energetică a UE. De asemenea, am votat pentru o armonizare la nivelul UE a definiției consumatorilor protejați, care să contribuie la eliminarea diferențelor între statele membre, care pot afecta standardele de aprovizionare, în special atunci când acestea sunt atinse de măsuri care nu au la bază mecanismele pieței.
2016/11/22
EU accession to the Council of Europe Convention on preventing and combating violence against women and domestic violence (A8-0266/2017 - Christine Revault d'Allonnes Bonnefoy, Anna Maria Corazza Bildt) RO

Violența împotriva femeilor și violența de gen, fizică și psihologică, sunt larg răspândite în UE și trebuie văzute ca o formă extremă de discriminare și o încălcare a drepturilor omului care afectează femeile la toate nivelurile societății.Femeile și fetele sunt deseori expuse unor forme grave de violență domestică, hărțuire sexuală, violență psihologică și fizică, urmărire, violență sexuală, viol, căsătorie forțată, mutilare genitală, avort forțat și sterilizare forțată, exploatare sexuală și trafic de ființe umane, precum și alte forme de violență, ceea ce constituie o încălcare gravă a drepturilor omului și a demnității femeilor și fetelor.Statele membre trebuie să adopte măsuri concrete pentru a aborda și noile forme de infracțiuni, inclusiv șantajul sexual, ademenirea, voaierismul și pornografia ca act de răzbunare, și să protejeze victimele care suferă traume grave, care duc uneori chiar și la sinucidere.Am votat pentru ca măsurile de combatere a violenței împotriva femeilor să fie însoțite de acțiuni ce urmăresc combaterea inegalităților economice și promovarea independenței financiare a femeilor.
2016/11/22
Impact of international trade and EU’s trade policies on global value chains (A8-0269/2017 - Maria Arena) RO

Politica comercială și de investiții a UE trebuie să consolideze poziția Europei în cadrul lanțurilor de aprovizionare globale echitabile și să promoveze instrumente prin care să se stabilească reguli și responsabilități clare pentru guverne și companii, pentru a asigura respectarea angajamentelor internaționale.Am votat pentru respectarea de către întreprinderile europene și internaționale a Orientărilor OCDE pentru întreprinderile multinaționale și a orientărilor OCDE specifice fiecărui sector.Susțin elaborarea unui cadru de reglementare obligatoriu și executoriu la nivelul UE, pe baza principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, privind modul în care corporațiile respectă drepturile omului și obligațiile ce le revin în ceea ce privește standardele sociale și de mediu. Statele membre ale UE trebuie să pună în aplicare legislația corespunzătoare și să integreze măsuri de consolidare a diligențelor necesare din lanțurile de aprovizionare globale în planurile naționale și regionale de acțiune pentru afaceri și drepturile omului.
2016/11/22
2016 Report on Turkey (A8-0234/2017 - Kati Piri) RO

Măsurile luate în contextul stării de urgență au avut efecte negative de amploare, disproporționate și de lungă durată asupra unui număr mare de cetățeni, precum și asupra protecției libertăților fundamentale din țară. De asemenea, este condamnabilă concedierea colectivă a funcționarilor publici și a ofițerilor de poliție, lichidarea în masă a organizațiilor media, arestarea unor jurnaliști, cadre universitare, judecători, apărători ai drepturilor omului, reprezentanți aleși și nealeși, membri ai serviciilor de securitate și cetățeni de rând și confiscarea proprietăților, bunurilor și pașapoartelor acestora, închiderea unui număr mare de școli și universități și interdicția de călătorie impusă câtorva mii de cetățeni turci în temeiul ordonanței de urgență, fără decizii individualizate și fără posibilitatea aplicării unui control jurisdicțional în timp util. Nu în ultimul rând, este îngrijorătoare confiscarea și, în anumite cazuri, naționalizarea unor firme și întreprinderi private din Turcia.
2016/11/22
European Fund for Sustainable Development (EFSD) and establishing the EFSD Guarantee and the EFSD Guarantee Fund (A8-0170/2017 - Eduard Kukan, Doru-Claudian Frunzulică, Eider Gardiazabal Rubial) RO

FEDD este primul pilon al Planului de investiții externe, în temeiul căruia Comisia intenționează să intensifice asistența tehnică în țările partenere și să depună eforturi pentru îmbunătățirea climatului de investiții și a contextului general al politicilor în țările respective.Este importantă sprijinirea investițiilor și a implicării sectorului privat prin finanțarea inovatoare ce poate stimula crearea de locuri de muncă, creșterea economică și stabilitatea în țările în curs de dezvoltare, abordând astfel cauzele profunde ale migrației.
2016/11/22
EU action for sustainability (A8-0239/2017 - Seb Dance) RO

Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) ale ONU influențează practic toate aspectele activității UE. Este esențial ca Uniunea să dispună de un set clar de obiective cuantificabile pentru a asigura înfăptuirea ODD-urilor fixate de ONU.Acest raport recunoaște inițiativele deja întreprinse de instituțiile Uniunii pentru a realiza țintele ODD și încearcă să ofere și un context suplimentar pentru o viitoare foaie de parcurs privind viitorul UE, asigurând faptul că respectarea ODD-urilor devine un aspect-cheie al inițiativelor propuse care se derulează în toate domeniile programelor de lucru ale Uniunii.
2016/11/22
Promoting cohesion and development in the outermost regions of the EU (A8-0226/2017 - Younous Omarjee) RO

Deși sunt pe deplin integrate în Uniunea Europeană, regiunilor ultraperiferice (RUP) li s-a conferit prin articolul 349 din TFUE un statut specific, acordându-se Uniunii capacitatea juridică de a adapta pentru aceste regiuni toate politicile și programele sale, precum și legislația sa.Prezentul raport solicită Comisiei, Consiliului, statelor membre vizate și regiunilor ultraperiferice să acționeze în comun pentru ca RUP să fie de acum mai bine integrate în Uniune, ținând pe deplin seama de particularitățile acestora și de nevoile lor specifice și, de asemenea, să găsească în orice situații soluții concrete și adaptări necesare pentru a garanta accesul RUP la toate programele orizontale europene.
2016/11/22
Agreement to amend the Montreal Protocol on substances that deplete the ozone layer, adopted in Kigali (A8-0237/2017 - Kateřina Konečná) RO

La Acord se adaugă hidrofluorocarburile (HFC) pe lista substanțelor reglementate prin protocol, fiind utilizate frecvent în aparate de climatizare, frigidere, aerosoli, spume și alte produse. Acestea au fost introduse ca o alternativă la clorofluorocarburi și la alte substanțe care sunt dăunătoare pentru stratul de ozon și a căror utilizare a fost redusă prin măsuri puse în aplicare în temeiul protocolului. S-a descoperit însă că HFC sunt gaze cu efect de seră active, al căror potențial de încălzire globală poate fi de o mie de ori mai mare decât cel al dioxidului de carbon. Prin urmare, utilizarea lor trebuie redusă cât mai curând posibil.
2016/11/22
Convention on long-range transboundary air pollution to abate acidification, eutrophication and ground-level ozone (A8-0241/2017 - Adina-Ioana Vălean) RO

Convenția asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi are drept scop protejarea mediului uman împotriva poluării atmosferice. Până în prezent, Convenția a fost prelungită prin opt protocoale care stabilesc măsuri specifice care trebuie să fie luate de părțile semnatare pentru a-și reduce emisiile de poluanți atmosferici.Cel de-al optulea protocol revizuit este totodată primul acord cu caracter obligatoriu care cuprinde angajamente de reducere a emisiilor de particule fine în suspensie. Protocolul include acum și măsuri care abordează negrul de fum, un poluant cu ciclu de viață scurt, cu efect nociv asupra climei, considerându-l o componentă a particulelor în suspensie. Reducerea particulelor în suspensie (inclusiv a negrului de fum) prin punerea în aplicare a protocolului este considerată un pas major către reducerea poluării atmosferice, care totodată facilitează beneficii conexe în ceea ce privește clima.
2016/11/22
Conclusion of the EU-Cuba Political Dialogue and Cooperation Agreement (Consent) (A8-0232/2017 - Elena Valenciano) RO

Acest acord de dialog politic și de cooperare, pe care UE l-a semnat cu Cuba în decembrie 2016, este un instrument necesar și adecvat, care va oferi un cadru pentru relațiile pe care UE și statele sale membre le întrețin deja cu Republica Cuba.Acordul reprezintă un angajament curajos de ambele părți. Ca instrument juridic internațional, acesta oferă un model pentru o nouă generație de acord care stabilește foarte clar angajamente privind dialogul politic și drepturile omului. Valorile pe care UE dorește să le promoveze în lume se regăsesc într-o măsură mai mare în acest acord decât în cazul altor instrumente care reglementează relațiile noastre.
2016/11/22
Fight against fraud to the Union's financial interests by means of criminal law (A8-0230/2017 - Ingeborg Gräßle, Juan Fernando López Aguilar) RO

Încheierea negocierilor referitoare la Directiva privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal reprezintă un moment istoric pentru UE. Acesta este primul pas în direcția unei armonizări a legislației penale în Europa, mai precis a legislației care vizează infracțiunile comise împotriva bugetului UE.
2016/11/22
Union legal framework for customs infringements and sanctions (A8-0239/2016 - Kaja Kallas) RO

Statele membre ar trebui să se asigure că persoanele care au de-a face cu domeniul vamal sau cel comercial sunt informate cu privire la demersurile care trebuie făcute pentru a respecta legislația vamală și la modalitatea de respectare a acestei dispoziții.Utilizarea instrumentelor TIC ar trebui să aibă ca rezultat posibilitatea de a monitoriza în timp real respectarea normelor, iar pentru aceasta este nevoie de o cooperare strânsă cu operatorii pentru a asigura o conformitate deplină, iar statele membre trebuie să pună în aplicare dispozițiile legate de sistemele electronice din Codul vamal al Uniunii. În plus, statele membre și-au luat angajamentul, tot pentru a respecta cerința din Codul vamal al Uniunii, de a lua parte la sistemul comun de gestionare a riscurilor pe care Comisia Europeană ar trebui să continue să îl dezvolte. Acesta este unul dintre pilonii abordării comune privind asigurarea respectării legislației și vine în completarea instituirii unui sistem de sancționare comun.
2016/11/22
Towards an EU strategy for international cultural relations (A8-0220/2017 - Elmar Brok, Silvia Costa) RO

Împreună cu țările partenere și statele sale membre, UE promovează pacea, stabilitatea și bunăstarea cetățenilor săi. Apariția instabilității și a diferitelor crize cu care se confruntă lumea face ca găsirea unei noi abordări a diplomației să devină esențială.Prin urmare, Uniunea trebuie să găsească modalități inovatoare de angajament, prin crearea unui spațiu de dialog și de sensibilizare a opiniei publice. Cultura este un drept fundamental al cetățenilor: ea contribuie la împlinirea personală și colectivă în cadrul societății. Cultura a fost mult timp un element strategic firesc al relațiilor internaționale ale UE, recunoscut ca domeniu de cooperare cu o abordare transversală în țările dezvoltate și în țările în curs de dezvoltare. Promovarea relațiilor culturale internaționale ca instrument de putere necoercitivă este esențială. Acest lucru trebuie să stea sub semnul reciprocității: relațiile culturale internaționale urmăresc să contribuie la consolidarea valorilor europene în restul lumii și la sensibilizarea față de alte culturi în rândul cetățenilor europeni, contribuind la capacitatea noastră de a învăța din ele.Am votat în favoarea unei promovări a drepturilor culturale, ca parte integrantă a drepturilor fundamentale ale omului, iar cultura trebuie să fie considerată al patrulea pilon transversal al dezvoltării durabile, alături de dimensiunile socială, economică și de mediu.
2016/11/22
Recommendation to the Council on the 72nd session of the UN General Assembly (A8-0216/2017 - Andrey Kovatchev) RO

Este important să se reafirme condamnarea fără echivoc a terorismului și sprijinul deplin pentru acțiunile menite să învingă și să elimine organizațiile teroriste, în special ISIS/Daesh, care prezintă o amenințare clară la adresa securității regionale și internaționale. De asemenea, trebuie insistat asupra faptului că toate măsurile adoptate în lupta împotriva terorismului ar trebui să fie în conformitate cu dreptul umanitar internațional și cu dreptul internațional privind drepturile omului.Nu în ultimul rând, trebuie să se încurajeze angajamente multilaterale mai ferme de a găsi soluții politice de durată, sustenabile și pașnice la conflictele în curs de desfășurare în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, în special în Siria, în Irak, în Yemen și în Libia, dar și să se intensifice eforturile diplomatice pentru soluționarea conflictelor înghețate din întreaga lume.
2016/11/22
EU-Kosovo Framework Agreement on the general principles for the participation of Kosovo in Union programmes (A8-0207/2017 - Ulrike Lunacek) RO

Încheierea acordului-cadru va permite deschiderea treptată sau participarea consolidată a Kosovo la o serie de programe ale Uniunii, oferind șansa de a promova mai mult legăturile culturale, educaționale, de mediu, tehnice și științifice, intensificând contactele interumane și cooperarea sectorială și consolidând, totodată, relațiile politice prin Acordul de stabilizare și asociere. Participarea Kosovo la programele Uniunii va consolida perspectiva europeană a țării și va adânci relațiile bilaterale. Acordul-cadru contribuie la facilitarea integrării Kosovo în politicile UE și joacă un rol important în drumul Kosovo către aderarea la UE.
2016/11/22
Mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund: application EGF/2017/001 ES/Castilla y León mining (A8-0248/2017 - Monika Vana) RO

În ultimii 10 ani, producția de cărbune în Uniune și prețul cărbunelui la nivel mondial au scăzut dramatic, ducând la o creștere a volumului importurilor de cărbune din țări terțe, iar multe mine de cărbune din UE au devenit nerentabile și au fost obligate să închidă. Aceste tendințe au fost chiar mai pronunțate în Spania, fapt ce a determinat reorganizarea și reconversiunea sectorului extracției de cărbune. Ocuparea forței de muncă în regiunea Castilia și Leon a fost grav afectată de efectele crizei în sectorul minier și numai în perioada 2010-2016 au fost nevoite să își înceteze activitatea zece întreprinderi de extracție a cărbunelui.Am votat pentru adoptarea unui pachet de măsuri care să vină în sprijinul lucrătorilor disponibilizați și a tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare vizați de cerere.
2016/11/22
European standards for the 21st century (A8-0213/2017 - Marlene Mizzi) RO

Standardele constituie un instrument important pentru funcționarea pieței unice, pentru consolidarea competitivității, creșterii și inovării europene, pentru sprijinirea calității, a performanței și a protecției consumatorilor, a mediului de afaceri, a lucrătorilor și a mediului și pentru dezvoltarea interoperabilității rețelelor și a sistemelor. Standardele constituie un instrument voluntar, determinat de piață, care oferă orientări și cerințe tehnice care pot contribui la punerea în aplicare a legislației și a politicilor europene atunci când sunt elaborate în mod transparent și deschis, dar subliniază că deciziile politice referitoare la nivelul de protecție a sănătății, siguranței și mediului ar trebui luate de legiuitor.
2016/11/22
Towards a pan-European covered bonds framework (A8-0235/2017 - Bernd Lucke) RO

Este necesară o directivă europeană care să definească și să facă distincția în mod clar între două tipuri de active: obligațiuni garantate și titluri garantate europene. Ambele tipuri de titluri de valoare ar avea în comun principiile unui cadru juridic și de supraveghere. Am votat pentru introducerea în directivă a principiilor unui cadru juridic pentru titlurile garantate europene, cum ar fi dublul recurs, supravegherea publică specială, autonomia patrimonială în caz de faliment și cerințe de transparență. Statele membre vor trebui să integreze aceste principii în legislația națională și în procedurile lor de insolvență. Un cadru juridic solid pentru titlurile garantate europene ar avea potențialul de a le face pe acestea mai transparente, mai lichide și mai rentabile decât titlurile de valoare, care fac uz de prevederile contractuale.
2016/11/22
The role of fisheries-related tourism in the diversification of fisheries (A8-0221/2017 - Renata Briano) RO

Turismul legat de pescuit ar putea beneficia foarte mult de un cadru de politică ambițios. Prin urmare, Comisia Europeană, dar și statele membre, autoritățile locale și regionale, industria și alte părți interesate trebuie să întreprindă acțiuni specifice în concordanță cu politicile UE care au un impact asupra acestui sector.Sinergiile ar trebui valorificate la maxim și ar trebui să se îmbunătățească dialogul și cooperarea dintre părțile interesate prin intermediul unor parteneriate, rețele, clustere etc. Deși FEPAM și alte instrumente financiare sunt disponibile pentru a furniza sprijin pentru investițiile care contribuie la diversificarea veniturilor pescarilor prin activități complementare, cum ar fi turismul legat de pescuit, fondurile nu sunt utilizate eficient, iar accesul ar trebui să fie facilitat.
2016/11/22
Limitation periods for traffic accidents (A8-0206/2017 - Pavel Svoboda) RO

Au trecut aproape zece ani de când Parlamentul a adoptat o rezoluție privind termenele de prescripție aplicabile în cadrul litigiilor transfrontaliere cu privire la vătămările corporale și accidentele mortale și, în pofida consultărilor publice și a studiilor relevante, Comisia nu a elaborat încă o propunere legislativă specifică.Pe teritoriul Uniunii, normele privind prescripția pentru cererile de acordare de despăgubiri variază semnificativ între statele membre, astfel încât nu există două state membre care să aplice exact aceleași norme de bază privind termenele de prescripție. Aceste norme stabilesc termenul disponibil pentru formularea unei cereri de despăgubire în fața unei instanțe sau a unui alt organism competent. În cazul în care aceste norme nu sunt respectate, ele pot determina respingerea unei cereri chiar înainte de a apărea aspecte juridice de fond. Comisia trebuie să înainteze Parlamentului o propunere de act privind termenele de prescripție în caz de vătămare corporală și daună materială rezultate din accidente rutiere transfrontaliere.
2016/11/22
Common minimum standards of civil procedure (A8-0210/2017 - Emil Radev) RO

Procedura civilă prevede mijloacele de aplicare a drepturilor și obligațiilor materiale ale subiecților de drept în cadrul procedurilor judiciare. Ca atare, aceasta este indisolubil legată de dreptul fundamental la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă, garantat de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de Convenția europeană a drepturilor omului. Am votat pentru adoptarea de standarde comune minime de procedură civilă care ar conduce la o mai mare eficiență dacă statele membre le-ar extinde aplicabilitatea nu numai la aspecte ce intră sub incidența dreptului Uniunii, ci, în general, la situații atât transfrontaliere, cât și exclusiv interne.
2016/11/22
Disclosure of income tax information by certain undertakings and branches (A8-0227/2017 - Hugues Bayet, Evelyn Regner) RO

Raportarea publică pentru fiecare țară în parte cu privire la datele fiscale relevante ale întreprinderilor constituie un element esențial în lupta împotriva evaziunii fiscale și a evitării obligațiilor fiscale la nivel internațional, precum și împotriva uniformizării la un nivel inferior a sistemelor fiscale. Transparența în termeni de publicare a informațiilor reprezintă o condiție necesară pentru o guvernanță corporativă solidă și un instrument de consolidare a responsabilității sociale a întreprinderilor.În prezent, cetățenii nu pot utiliza conturile publicate ale întreprinderilor nici măcar pentru a afla dacă întreprinderile multinaționale își desfășoară activitatea în jurisdicțiile lor fiscale. Majoritatea țărilor utilizează standardele internaționale de contabilitate. Prin urmare, raportarea publică pentru fiecare țară în parte va fi o modalitate eficientă din punctul de vedere al costurilor de a genera schimbări în materie de transparență a întreprinderilor la nivel global în beneficiul societăților noastre, inclusiv al cetățenilor, acționarilor, autorităților fiscale, investitorilor și economiștilor și le va oferi acestora un mijloc de a trage la răspundere guvernele și întreprinderile multinaționale.
2016/11/22
Introduction of temporary autonomous trade measures for Ukraine (A8-0193/2017 - Jarosław Wałęsa) RO

Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC), pilonul economic și comercial al Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Ucraina, se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2016. ZLSAC prevede o zonă de liber schimb pentru comerțul cu mărfuri pe parcursul unei perioade de tranziție de maximum zece ani.În conformitate cu obiectivele acordului de asociere, propunerea vizează creșterea fluxurilor comerciale existente între UE și Ucraina. Măsurile comerciale autonome sunt propuse sub forma creșterii contingentelor tarifare cu taxe vamale zero pentru porumb, grâu, orz, ovăz, miere naturală, suc prelucrat de tomate și suc prelucrat de struguri și eliminarea parțială sau completă a taxelor vamale de import pentru produsele industriale, de exemplu, îngrășăminte, încălțăminte, produse din aluminiu și mașini electrice. Perioada de aplicare propusă este de trei ani.Trebuie găsit un echilibru între sprijinirea imediată a Ucrainei și sprijinirea ei pe termen lung. Pe termen lung, UE ar trebui să se concentreze pe acordarea de asistență Ucrainei în domenii precum standardele sanitare și fitosanitare, sprijinirea investițiilor în sectorul agricol și încurajarea liberalizării vizelor.
2016/11/22
A longer lifetime for products: benefits for consumers and companies (A8-0214/2017 - Pascal Durand) RO

Sectorul reparațiilor reprezintă o sursă de locuri de muncă care nu pot fi delocalizate, care ar putea fi valorizate dacă produsele ar fi concepute să dureze și să poată fi reparate și serviciul ar fi redefinit pentru a se adapta mai bine la nevoile consumatorilor. Promovarea reparației mai degrabă decât înlocuirea bunului, în special în cadrul termenului legal de garanție, constituie o provocare ecologică deoarece înlocuirea sistematică implică eliminarea echipamentelor încă recente și nu încurajează producătorii să conceapă produse mai robuste.Comisia ar trebui să asiste autoritățile locale și regionale, întreprinderile și asociațiile să organizeze campanii de sensibilizare a consumatorilor cu privire la prelungirea duratei de viață a produselor, în special oferind informații privind întreținerea, repararea și reutilizarea lor. Totodată, Comisia ar trebui să adopte măsuri care să îmbunătățească încrederea consumatorilor.
2016/11/22
Addressing human rights violations in the context of war crimes, and crimes against humanity, including genocide (A8-0222/2017 - Cristian Dan Preda) RO

Crimele împotriva umanității și crimele de război, cunoscute și sub numele de „crime de atrocitate”, reprezintă cele mai grave crime împotriva umanității și constituie, totodată, un motiv de îngrijorare pentru întreaga comunitate internațională.În acest context, comunitatea internațională are responsabilitatea de a preveni producerea crimelor de atrocitate. Mai mult, atunci când se petrec astfel de crime, ele nu trebuie lăsate nepedepsite și trebuie să se asigure în mod eficace, corect și rapid urmărirea penală a autorilor lor, la nivel național sau internațional și în conformitate cu principiul complementarității.
2016/11/22
Private security companies (A8-0191/2017 - Hilde Vautmans) RO

Serviciile de securitate private joacă un rol complementar important în sprijinirea agențiilor militare și civile ale statului prin eliminarea lacunelor de capabilități create de creșterea cererii pentru utilizarea de forțe în străinătate și, dacă circumstanțele o permit, de asemenea, ocazional, oferind capacitate de intervenție rapidă. Mai mult, în cazuri excepționale, serviciile SSP-urilor umplu anumite lacune existente în materie de capacitate, pe care statele membre ar trebui să încerce să le acopere cu forțe naționale armate sau de poliție. Nu în ultimul rând, SSP-urile sunt utilizate ca instrument de punere în aplicare a politicii externe a acelor țări.
2016/11/22
Working conditions and precarious employment (A8-0224/2017 - Neoklis Sylikiotis) RO

Formele atipice de ocupare a forței de muncă sunt în mod evident în creștere în UE. Numărul lucrătorilor cu contracte de muncă pe durată determinată și cu fracțiune de normă, adesea involuntare, a crescut considerabil în UE în ultimii 15 ani.Noile provocări, cum ar fi digitalizarea, cu care se confruntă atât lucrătorii, cât și angajatorii, au drept rezultat o transformare radicală a muncii, ducând la o prevalență tot mai mare a formelor atipice de ocupare a forței de muncă. Din acest motiv, Comisia și statele membre trebuie să asigure condiții decente de muncă în cadrul noilor locuri de muncă generate de digitalizare. Condițiile precare de muncă au un impact pe termen lung în ceea ce privește protecția socială și pensiile, expunând lucrătorii unui risc mai mare de sărăcie și de deteriorare a drepturilor lor fundamentale.
2016/11/22
Implementation of the European Fund for Strategic Investments (A8-0200/2017 - José Manuel Fernandes, Udo Bullmann) RO

Parlamentul European a avut succes în extinderea posibilităților FEIS de a contribui la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă prin promovarea investițiilor orientate spre viitor, care nu figurau proeminent în propunerea inițială a Comisiei Europene susținută de Consiliu.Am votat pentru acordarea de sprijin pentru IMM-uri, deoarece acestea sunt motoare ale creșterii și creării de locuri de muncă; pentru o contribuție semnificativă la coeziunea economică, socială și teritorială, precum și pentru stimularea ocupării forței de muncă.
2016/11/22
European agenda for the collaborative economy (A8-0195/2017 - Nicola Danti) RO

Economia colaborativă poate crea oportunități deosebite pentru consumatori, întreprinzători și cetățeni și poate, de asemenea, crea noi locuri de muncă, creștere economică și surse de venit.Modelele de afaceri colaborative create în cadrul revoluției digitale au un impact profund asupra pieței muncii, precum și asupra relațiilor de muncă între platformele colaborative și lucrători, cu riscul concret de a submina condițiile decente de muncă, standardele legale minime și protecția socială adecvată.Este încurajată promovarea unui model de economie colaborativă unitar la nivelul UE prin instrumente financiare și investiții în formare. Dezvoltarea echitabilă și bine reglementată a economiei colaborative poate oferi oportunități semnificative tuturor sectoarelor societății și favoriza o dezvoltare mai incluzivă și mai durabilă în UE.
2016/11/22
Online platforms and the Digital Single Market (A8-0204/2017 - Henna Virkkunen, Philippe Juvin) RO

Platformele online sunt un tip de furnizor de servicii ale societății informaționale care joacă un rol de intermediere în cadrul unui ecosistem digital dat și cuprind o gamă largă de actori implicați în numeroase activități economice, inclusiv comerțul electronic, mass-media, motoarele de căutare, economia colaborativă, activitățile fără scop lucrativ, distribuirea de conținut cultural și rețelele sociale și, prin urmare, nu fac obiectul niciunei definiții clare și precise.Prezența UE pe piața mondială este deosebit de scăzută, în special din cauza actualei fragmentări a pieței digitale, a insecurității juridice, a lipsei de finanțare și a incapacității de a comercializa inovațiile tehnologice.Am votat pentru încurajarea dezvoltării unui mediu pentru întreprinderile nou-înființate și cele în curs de extindere, care să favorizeze dezvoltarea și crearea de locuri de muncă la nivel local, și pentru ca instituțiile europene să garanteze condiții de concurență echitabile în lumea digitală pentru operatorii din Europa și din afara sa, de exemplu în ceea ce privește impozitele și aspectele similare.
2016/11/22
Binding annual greenhouse gas emission reductions to meet commitments under the Paris Agreement (A8-0208/2017 - Gerben-Jan Gerbrandy) RO

Propunerea Comisiei Europene referitoare la Regulamentul privind partajarea eforturilor sau „Regulamentul privind acțiunea în domeniul climei pentru punerea în aplicare a Acordului de la Paris” vizează aproximativ 60 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Toate sectoarele care nu intră în domeniul de aplicare al sistemului de comercializare a cotelor de emisii fac obiectul regulamentului, inclusiv transporturile, deșeurile, mediul construit și agricultura.Propunerea este modificată astfel încât să poată garanta în mai mare măsură că flexibilitatea în sectorul LULUCF aduce beneficii în materie de climă și să încurajeze statele membre să utilizeze varietatea existentă a instrumentelor financiare ale UE pentru sectorul agricol.
2016/11/22
The need for an EU strategy to end and prevent the gender pension gap (A8-0197/2017 - Constance Le Grip) RO

Decalajul de pensii dintre bărbați și femei („Gender gap in pensions” - GGP) este una dintre multiplele fațete pe care le îmbracă inegalitățile dintre femei și bărbați. Acest decalaj, definit ca fiind diferența dintre remunerația medie obținută (înainte de perceperea impozitelor și taxelor) de femei ca pensie în raport cu cea primită de bărbați, era, în 2012, de 38 % pentru grupa de vârstă de cel puțin 65 de ani, ceea ce este inacceptabil.Miza o reprezintă obținerea unei egalități reale între femei și bărbați, dar și prevenirea situațiilor de sărăcie și vulnerabilitate, care sunt mai susceptibile să afecteze femeile cu pensii mici. Prin urmare, pentru a lupta împotriva GGP, este necesară o strategie globală și generalizată.
2016/11/22
2016 Report on Serbia (A8-0063/2017 - David McAllister) RO

Serbia rămâne angajată în mod constructiv în relațiile bilaterale cu alte țări implicate în procesul de aderare și cu statele membre ale UE învecinate. În acest context, Serbia trebuie încurajată să își consolideze colaborarea proactivă și pozitivă cu vecinii și cu regiunea în sens larg, să promoveze bune relații de vecinătate și să intensifice eforturile depuse împreună cu țările învecinate în vederea soluționării chestiunilor bilaterale conform dreptului internațional.
2016/11/22
2016 Report on Kosovo (A8-0062/2017 - Ulrike Lunacek) RO

Deși s-au înregistrat unele progrese în ceea ce privește adoptarea legislației privind funcționarea corectă a sistemului judiciar, administrarea justiției are în continuare un ritm lent, este ineficientă și este îngreunată de deficiențele rămase în legislația penală, considerente politice și economice, interferența politicului, lipsa răspunderii și resursele financiare și umane limitate, inclusiv în cadrul Parchetului specializat. Totuși, Kosovo trebuie să abordeze cu prioritate aceste aspecte, pentru a asigura securitatea juridică în ceea ce privește drepturile de proprietate ale investitorilor străini.
2016/11/22
2016 Report on the former Yugoslav Republic of Macedonia (A8-0055/2017 - Ivo Vajgl) RO

În procesul de integrare în UE, înregistrarea de progrese suplimentare are o importanță strategică, toate părțile implicate trebuind să demonstreze voință politică și angajament în implementarea integrală a priorităților urgente de reformă și a Acordului de la Pržino.
2016/11/22
Increasing engagement of partners and visibility in the performance of European Structural and Investment Funds (A8-0201/2017 - Daniel Buda) RO

Dotată cu un buget de 351,8 miliarde EUR, politica de coeziune este principalul instrument de investiții al Uniunii în materie de creștere și are un impact asupra tuturor regiunilor și cetățenilor UE. Având o contribuție majoră la economiile statelor membre, investițiile din cadrul politicii de coeziune, împreună cu cofinanțarea națională, au reprezentat în medie 15 % din totalul investițiilor publice din cadrul UE-28, în unele state membre acestea reprezentând 60-80 %.Este nevoie în mod imperativ să se regândească metodele de comunicare, contracarând retorica antieuropeană și eurosceptică și transmițând un mesaj clar cetățenilor, pentru a recâștiga încrederea în viziunea comună a proiectului european.
2016/11/22
Cost effectiveness of the 7th Research Programme (A8-0194/2017 - Martina Dlabajová, Inés Ayala Sender) RO

În ceea ce privește competitivitatea în domeniul cercetării, utilizarea instrumentelor financiare pentru proiecte la niveluri de maturitate tehnologică mai ridicate poate asigura un randament suficient al investițiilor publice. Mai mult, Mecanismul de finanțare cu partajarea riscurilor (RSFF 2007-2013) oferă împrumuturi și finanțare hibridă sau de tip mezanin pentru a facilita accesul la finanțare pentru proiectele C&I. De asemenea, contribuția Uniunii la RSFF 2007-2015 de 961 de milioane EUR a susținut activități în valoare de peste 10,22 miliarde EUR față de 11,31 miliarde EUR preconizate.
2016/11/22
Statelessness in South and South East Asia (A8-0182/2017 - Amjad Bashir) RO

Trebuie avut în vedere că majoritatea persoanelor apatride nu sunt refugiați. Aceste persoane nu și-au părăsit de bunăvoie locul unde s-au născut. Cu toate acestea însă, unii apatrizi au devenit refugiați după ce au fost forțați să își părăsească țara de origine.Din păcate, apatridia afectează aproximativ zece milioane de persoane din întreaga lume, dar, pentru mai multă claritate, raportorul se concentrează în special pe două grupuri, rohingya și bihari, care au ajuns să simbolizeze situația dificilă a persoanelor apatride la nivel mondial.Raportul se concentrează asupra modului în care organizațiile internaționale și cooperarea internațională pot contribui la promovarea accesului la naționalitate pentru persoanele apatride și la evitarea unor noi cazuri de apatridie pe scară largă în viitor.
2016/11/22
Cross-border mergers and divisions (A8-0190/2017 - Enrico Gasbarra) RO

Rezultatele consultării inițiate de Comisie, dezbaterile politice și academice pe această temă, precum și evoluția jurisprudenței relevante evidențiază posibilitatea nu doar de a modifica și a îmbunătăți normele privind fuziunile transfrontaliere ale societăților comerciale, ci și de a extinde noua propunere asupra divizărilor transfrontaliere, o chestiune asupra căreia UE nu a mai legiferat până în prezent. Pentru a crea un cadru juridic mai coerent, raportul din proprie inițiativă privind fuziunile și divizările transfrontaliere ale societăților comerciale include unele indicații utile pentru definirea într-un mod mai detaliat a diferitelor tipuri de operațiuni de conversie transfrontalieră a societăților comerciale.
2016/11/22
Participation of the Union in the Partnership for Research and Innovation in the Mediterranean Area (PRIMA) (A8-0112/2017 - Sofia Sakorafa) RO

Obiectivul global este punerea în aplicare a unui program comun în conformitate cu normele Orizont 2020, pentru dezvoltarea și adoptarea de soluții integrate și inovatoare în vederea îmbunătățirii eficienței, siguranței, securității și sustenabilității sistemelor agroalimentare și a gestionării apei în zona mediteraneeană. Raționamentul PRIMA este în concordanță cu obiectivele de dezvoltare durabilă aprobate recent și cu viitoarea Strategie de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene. În acest context, nu trebuie ignorat faptul că apa este un bun public și că accesul la apă și salubrizare reprezintă un drept fundamental al omului.
2016/11/22
Specific measures to provide additional assistance to Member States affected by natural disasters (A8-0070/2017 - Iskra Mihaylova) RO

Recenta serie de cutremure care au avut loc în Italia a avut un efect devastator în regiunile afectate. Sunt necesare lucrări de reconstrucție considerabile pentru a ajuta populația locală să trăiască în condiții decente și pentru a conserva patrimoniul cultural. Pe lângă sprijinul inițial oferit de Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, pot fi puse la dispoziția statelor membre sume suplimentare din Fondul european de dezvoltare regională pentru a sprijini reconstrucția regiunilor afectate de dezastre naturale majore.Politica de coeziune trebuie să se adapteze la noile provocări și să ofere o reacție rapidă pentru toate statele membre ale căror regiuni sunt afectate de catastrofe naturale majore.
2016/11/22
Energy efficiency labelling (A8-0213/2016 - Dario Tamburrano) RO

Încă de la crearea lor, etichetele le-au permis cetățenilor o mai bună înțelegere a impactului produselor asupra mediului și a ciclului de viață al acestora. Evaluarea Directivei 2010/30/CE a evidențiat o serie de lacune care, odată soluționate, pot genera mari economii suplimentare de energie. Am votat pentru facilitarea integrării evoluțiilor așteptate din domeniul TIC, cum ar fi internetul obiectelor și altele care urmează să apară, și pentru acordarea unei atenții deosebite laturii tehnologice, dar și asigurării sensibilizării sociale.
2016/11/22
European Capitals of Culture for the years 2020 to 2033 (A8-0061/2017 - Santiago Fisas Ayxelà) RO

Acțiunea Uniunii pentru „Capitalele europene ale culturii” subliniază bogăția și diversitatea culturilor europene și caracteristicile comune ale acestora, stimulând în același timp înțelegerea reciprocă și sentimentul de apartenență al cetățenilor europeni. Acțiunea are un impact cultural pozitiv, stimulând totodată turismul și dezvoltarea orașelor din Europa. Timișoara (România) alături de Novi Sad (Serbia) și Elefsina (Grecia) vor fi capitalele europene ale culturii în 2021.
2016/11/22
Assessment of Horizon 2020 implementation (A8-0209/2017 - Soledad Cabezón Ruiz) RO

Orizont 2020 este cel mai mare program de cercetare din lume, având ca obiectiv oferirea de răspunsuri la provocările sociale și economice. Cunoașterea poate și trebuie să contribuie la bunăstarea societății și la competitivitatea Europei la nivel mondial.Pentru abordarea decalajelor dintre regiuni trebuie să se aibă în vedere, pe lângă buget, capitalul uman, prin formări avansate, infrastructura tehnologică și colaborarea dintre universități și mediul de afaceri. Este important să avem o Europă mai competitivă și să se obțină progrese în ceea ce privește Spațiul European de Cercetare, efortul bugetar de 3 % din PIB pentru C&D în toate statele membre, să se consolideze programul de extindere a participării, precum și dezvoltarea și întreținerea infrastructurilor tehnologice.
2016/11/22
Building blocks for a post-2020 EU cohesion policy (A8-0202/2017 - Kerstin Westphal) RO

Politica de coeziune trebuie să reducă disparitățile și să se concentreze asupra regiunilor mai puțin dezvoltate, să consolideze toate regiunile, inclusiv regiunile de tranziție și regiunile mai dezvoltate. Este importantă pregătirea din timp a politicii de coeziune pentru perioada de după 2020 și punerea în aplicare rapidă a acesteia, pentru ca inițiativele concrete să poată fi lansate pe teren în regiuni la momentul oportun.În ceea ce privește arhitectura unei viitoare politici de coeziune, este extrem de important ca politica să fie simplificată. Birocrația ar trebui redusă la minimum. Trebuie realizate îmbunătățiri în ceea ce privește nivelurile multiple de audit și numărul de controale, precum şi o mai bună armonizare între politica de coeziune și normele în materie de ajutoare de stat.
2016/11/22
Status of fish stocks and socio-economic situation of the fishing sector in the Mediterranean (A8-0179/2017 - Marco Affronte) RO

Marea Mediterană, cu cele 17 000 de specii marine ale sale, este una dintre zonele lumii cu cea mai mare biodiversitate. Cu toate acestea, nivelul global al resurselor halieutice exploatate excesiv este în general de două sau trei ori mai mare decât nivelul producției maxime durabile. Am votat pentru protejarea Mării Mediterane împotriva pescuitului excesiv, excesului de nutrienți și de îngrășăminte, poluării, modificării aduse coastelor și habitatului.
2016/11/22
Rates of value added tax applied to books, newspapers and periodicals (A8-0189/2017 - Tom Vandenkendelaere) RO

Prezenta propunere de directivă le va permite statelor membre să aplice publicațiilor electronice (de exemplu: cărți, ziare, periodice electronice) aceleași cote de TVA ca cele aplicate publicațiilor tipărite.În baza normelor existente, publicațiile electronice sunt privite drept „servicii furnizate pe cale electronică”, fiind, astfel, supuse unei cote de impozitare minime de 15%. În schimb, statele membre pot impozita publicațiile pe suport fizic cu o cotă redusă (minimum 5%), în timp ce unele state membre au acordat dreptul de a coborî sub 5% (cote super reduse) sau chiar de a aplica cota zero anumitor publicații.Prin urmare, propunerea vine cu mici ajustări tehnice la Directiva TVA pentru a le permite statelor membre să aplice cote reduse, super reduse sau zero la TVA-ul pentru publicațiile electronice.
2016/11/22
Internet connectivity for growth, competitiveness and cohesion: European gigabit society and 5G (A8-0184/2017 - Michał Boni) RO

Conceptul de dezvoltare a unei societăți a gigabiților are la bază oportunitățile prezentate de implementarea soluțiilor 5G. Tehnologia 5G deschide o nouă etapă în lumea digitală odată cu crearea unor noi rețele de înaltă performanță, inclusiv rețele de înaltă calitate și de foarte mare capacitate.Beneficiile obținute de pe urma implementării tehnologiei 5G includ dezvoltarea internetului obiectelor, autovehicule autonome, o creștere în domeniul e-sănătății și al telemedicinii, oportunități noi de predare și învățare datorate folosirii unor instrumente de realitate virtuală în educație, posibilele realizări ale orașelor inteligente și noi posibilități de agricultură digitală. Implementarea 5G va contribui la crearea de noi produse și servicii adaptate la nevoile oamenilor.Este imperios necesar ca toate părțile interesate să coopereze în cadrul acestui proces. Statele membre trebuie să fie dispuse să ia parte la procese decizionale clare, comune și armonizate. Dacă nu se adoptă la timp noile planuri naționale privind banda largă, nu se pot lansa investiții și dezvolta tehnologii și soluții, în special utilizarea fibrei în cadrul tehnologiei 5G.
2016/11/22
Protection of vulnerable adults (A8-0152/2017 - Joëlle Bergeron) RO

În prezent nu există un cadru juridic uniform pe teritoriul Uniunii Europene care să permită o protecție adecvată a adulților vulnerabili în situații transfrontaliere. Acest fapt poate împiedica exercitarea de către adulți a libertății lor de circulație și poate face mai dificilă protecția patrimoniului lor.Acoperirea acestui vid juridic ar permite adulților afectați de vulnerabilitate să beneficieze pe deplin de principiile de liberă circulație și ședere, în loc să se confrunte cu posibile dificultăți legate de protecția persoanei și a bunurilor lor.
2016/11/22
Introduction of temporary autonomous trade measures for Ukraine (A8-0193/2017 - Jarosław Wałęsa) RO

Acordarea de preferințe suplimentare Ucrainei poate sprijini eforturile de redresare economică ale acesteia și reorientarea pieței sale către UE.Ca urmare a conflictului aflat în desfășurare din estul Ucrainei, a sancțiunilor comerciale impuse de Federația Rusă și a mediului economic nefavorabil de la nivel mondial, Ucraina se confruntă cu dificultăți economice.În 2015, comerțul bilateral cu UE a scăzut cu 13,1 % în comparație cu 2014. În prezent, comerțul Ucrainei cu UE este în creștere. Acesta a crescut cu 7,5 % în perioada octombrie 2015 - septembrie 2016, în comparație cu aceeași perioadă din 2014 și din 2015.Este important să se găsească un echilibru adecvat între sprijinirea imediată a Ucrainei și sprijinirea ei pe termen lung. Prin urmare, UE ar trebui să se concentreze pe termen lung pe acordarea de asistență Ucrainei în domenii precum standardele sanitare și fitosanitare, sprijinirea investițiilor în sectorul agricol și încurajarea liberalizării vizelor.
2016/11/22
Uniform format for visas (A8-0028/2016 - Sylvia-Yvonne Kaufmann) RO

Actualul concept de securitate pentru un model uniform de viză datează din 1995, fiind elaborat inițial în cadrul cooperării interguvernamentale Schengen. Introducerea unui model uniform de viză reprezintă un element important al politicii UE în materie de vize.Am votat pentru un model care să conțină toate informațiile necesare, dar și să răspundă standardelor tehnice de cel mai înalt nivel, în special în ceea ce privește securizarea față de contrafacere și falsificare. De asemenea, acesta trebuie să fie adecvat pentru a fi utilizat de către toate statele membre și să cuprindă elemente de securizare universal recunoscute, care să fie evidente.
2016/11/22
Multiannual Framework for the EU Agency for Fundamental Rights for 2018-2022 (A8-0177/2017 - Angelika Mlinar) RO

Obiectivul agenției este acela de a furniza instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor relevante ale Comunității și ale statelor membre asistență și expertiză privitoare la drepturile fundamentale în aplicarea dreptului Uniunii, pentru a le susține atunci când iau măsuri sau formulează acțiuni în cadrul domeniilor proprii de competență, pentru a respecta pe deplin drepturile fundamentale.Sarcinile atribuite agenției vizează colectarea și analizarea informațiilor și a datelor; furnizarea de consultanță, prin rapoarte și avize, precum și cooperarea cu societatea civilă și sensibilizarea opiniei publice cu privire la drepturile fundamentale.
2016/11/22
Multiannual Framework for the EU Agency for Fundamental Rights for 2018-2022 (B8-0384/2017) RO

Includerea domeniului cooperării polițienești și judiciare în cadrul multianual nu numai că ar reflecta nevoile de pe teren, ci ar permite Agenției să furnizeze o analiză cuprinzătoare, din proprie inițiativă, în domenii care sunt de o relevanță evidentă pentru drepturile fundamentale.Acest fapt ar trimite un semnal că UE este preocupată de aspectele legate de drepturile fundamentale din cooperarea polițienească și judiciară, inclusiv în materie penală, lucru care este dorit și așteptat de cetățeni.În absența unui nou cadru multianual la începutul anului 2018, agenția nu ar putea activa decât dacă ar exista o cerere specifică din partea unei instituții și nu din proprie inițiativă.Unul dintre aspectele fundamentale ale activității agenției este de a furniza consiliere cu privire la respectarea drepturilor fundamentale în domeniul dreptului Uniunii, iar aceasta înseamnă ca activitățile Agenției să nu sufere întrerupere.
2016/11/22
Digitising European industry (A8-0183/2017 - Reinhard Bütikofer) RO

Industria joacă un rol-cheie în cadrul economiei Europei. Industria oferă locuri de muncă, contribuie la dinamismul economic și poate pune la dispoziție soluții valoroase ca răspuns la principalele probleme cu care se confruntă Uniunea Europeană.Pentru ca industria europeană să rămână competitivă, este esențial ca ea să se afle în fruntea acestei noi revoluții industriale prin intermediul inovării și bazându-se pe sustenabilitate. Uniunea Europeană se bucură de avantaje industriale evidente în acest sens, dispune de cunoștințele necesare, de C&D, de lucrători calificați, de o mare piață unică și de o bază industrială solidă.În acest context, am votat pentru o strategie ambițioasă de modernizare a industriei, care să asigure digitalizarea bazei sale de producție. Această strategie trebuie să se bazeze pe următoarele elemente: coordonare și viziune europeană, stabilirea unor condiții-cadru adecvate (infrastructură, investiții, inovare), promovarea securității ca specificitate europeană a dezvoltării noilor tehnologii-cheie, consolidarea rezilienței sociale prin intermediul inovării prin intermediul competențelor, al educației și al inovării sociale.
2016/11/22
Resilience as a strategic priority of the EU external action (B8-0381/2017) RO

Apreciez faptul că la nivelul Uniunii Europene, al statelor membre, conceptul de reziliență trebuie să capete o atenție sporită. Acest fapt se fundamentează pe studiile recente care subliniază faptul că, spre exemplu, unul din factorii catalizatori ai propagandei este tocmai un grad scăzut de reziliență al formatorilor de opinie, dar și al mass-media.De asemenea, nu trebuie ignorant faptul că acest concept – reziliența – a fost inclus și în raportul anual al NATO din anul 2016.Drept urmare, acestui concept trebuie să i se acorde o importanță deosebită atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul fiecărui stat membru.
2016/11/22
Combating anti-semitism (B8-0383/2017, B8-0388/2017) RO

Hărțuirea, persecutarea, discriminarea și prejudecățile manifestate față de evrei, din cauza apartenenței lor etnice și religioase, compun, toate împreună și fiecare în parte, conceptul de antisemitism. Antisemitismul este forma de rasism care a stat la baza unui program amplu de exterminare sistematică.Pornind de la idealurile și principiile Uniunii Europene, consider că este de datoria noastră ca orice manieră de hărțuire, de persecutare și discriminare (într-o formă directă sau extrem de elaborată) să fie combătută și sancționată astfel încât ororile trecutului să nu mai fie nicicând repetate.
2016/11/22